Cuponiada: „Cea mai mare escrocherie din istoria României!” Când Românii „au acceptat sărăcia lor și a urmașilor lor, o data cu acceptarea Legii privatăzării. ”

SENAT 1

Cuponiada

În strategia Partidului Lista Națională am considerat că ar fi potrivit să public cele mai importante intervenții pe care le-am avut în Senat. O bună informare despre președintele unui partid politic contribuie decisiv la imaginea publică a partidului.

Dacă am văzut că se întârzie cu înregistratrea Listei Naționale, voi începe publicarea textelor din Parlament. Căci ar mai fi și câteva motive mai personale pentru publicarea acestor texte: de luna viitoare voi primi și pensia specială de parlamentar, pensie nemeritată, cum au apreciat-o ziariștii aflați în solda Băsescului. Din lectura textelor publicate va putea fiecare „alegător” să-și facă o părere, cât este de abuzivă din partea mea acceptarea acestei pensii. Unii colegi parlamentari s-au lăudat că nu vor face cerere pentru această pensie. Poate că într-adevăr n-o merită!

Iau aminte și la faptul că am nepoți, mulțumesc lui Dumnezeu, iar ei, când vor crește mari, s-ar putea să fie mai interesați de faptele bunicului. Mai ales că o bună parte dintre ele, fapte și texte, sunt exemplare! Adică au valoare publică! Aparțin sau merită să aparțină circuitului public de valori spirituale!

Greșesc?

Textul nr 1, este o declarație politică făcută în ziua de 21 aprilie 1993, într-o ședință a Senatului condusă de răposatul Doru Tătăcilă, fie-i țărâna ușoară. Reproduc după Monitorul Oficial al României:

Domnul Ion Coja

Stimați colegi,

Ieri, Comisia Națională pentru Privatizare a anunțat valoarea certificatelor de proprietate – 135.000 de lei.

După cum se știe, până deunăzi, o mulțime dintre deținătorii acestor certificate le-au vândut cu un preț ce a oscilat în jurul sumei de 5.000 lei. Așadar, cei ce au cumpărat asemenea certificate au făcut o investiție cu un profit enorm, de 27 la 1. Un profit de 2700%. Acest profit fiind obținut și într-o perioadă de timp extrem de scurtă, practic, peste noapte.

Mi se pare evident că în spatele acestor întâmplări nu se află întâmplarea, ci se ascunde, fie o strategie complet greșită a privatizării, a reformei, fie, dimpotrivă, o strategie bine gândită; gândită însă împotriva celor ce ne-au ales pe noi în acest Parlament.

Legea privatizării pare un lucru bine gândit. Toate bune și frumoase în această lege, cu excepția unui detaliu fatal:înmânarea certificatelor de proprietate s-a făcut cu mult înainte de a se stabili ce valoare au aceste certificate. Vă aduceți aminte, când lumea a început să vândă aceste certificate pe 3-4.000 de lei, responsabilii cu aplicarea Legii privatizării s-au abținut de la orice comentariu. Nu au fost în stare să spună dacă acel preț de 3-4.000 de lei era sau nu apropiat de valoarea acestor certificate. Oare, pentru acei specialiști diferența de la 3-4.000 la 135.000 era atât de insesizabilă? Escrocheria îmi pare evidentă! S-au distribuit certificatele, nu s-a făcut nimic pentru ca deținătorii acestor certificate să cunoască valoarea certificatelor de proprietate. Impinși de nevoile vieții, atât de mari astăzi, sute de mii, dacă nu cumva milioane de concetățeni de-ai noștri și-au vândut pe nimic certificatele. Se pune întrebarea: cine sunt cei ce le-au cumpărat? Cred că au fost unii care au cumpărat sute și mii de certificate. Cine sunt acești indivizi care știau, știau sigur că nu vor pierde?

Să fim convinși, stimați colegi, de istețimea celor ce au lucrat în aplicarea acestei privatizări. Nu le era prea greu să-și dea seama sau să afle, măcar cu o săptămână, dacă nu cumva cu o lună sau două mai înainte, dar nu văd de ce nu ar fi știut chiar de la început cam care va fi valoarea acestor certificate. În felul acesta, cei ce au cunoscut valoarea certificatelor au putut face o tezaurizare a acestora, adică au putut face una din cele mai grozave escrocherii din istoria noastră.

Evident, cu mintea cea de pe urmă a românului, spun acum că lucrurile trebuiau să se desfășoare exact invers. Mai întâi, să se stabilească valoarea acestor certificate, și numai după aceea să se treacă la distribuirea certificatelor către populație, astfel ca tot omul să știe cât valorează peticul de hârtie care i-a fost înmânat. În aceste condiții, devine suspectă și neglijența cu care au fost păzite și gestionate aceste hârtii de mare valoare, lucru care a făcut cu putință sustragerea a numeroase certificate de proprietate.

În concluzie, consider că Parlamentul se impune să analizeze de urgență această situație, pentru a sista aplicarea legii sau pentru a modifica această Lege a privatizării, o lege atât de evident greșit gândită. Aplicarea ei până la capăt, în forma actuală, ar fi “pentru unii, mumă, pentru alții, ciumă”. Adică, ar scinda definitiv societatea românească în două segmente: unul minoritar, al îmbogățiților peste noapte, prin speculă, îndeosebi prin specula certificatelor de proprietate, iar alt segment ar fi cel al “fraierilor”, al celor “proști și mulți”, care au acceptat sărăcia lor și a urmașilor lor, o data cu acceptarea Legii privatăzării. (Aplauze.)

***

Post scriptum 2016. Semnalul de alarmă a fost tras în Parlamentul României. Loc mai potrivit nici că se putea. Ce urmări, ce consecințe a avut această declarație politică? Nici una! Televiziunea – una singură pe vremea aceea, nu a dat nicio informație despre această declarație. Ziariștii prezenți în sală – o liotă, nici ei n-au mișcat în front! Sindicatele? Nici atâta! Nicio publicație nu a preluat această declarație… Undeva însă ea a fost atent citită și ostracizarea de care am avut parte mai apoi a fost cauzată și de această declarație. A fost pusă „la dosar” de cine trebuia! Efectele sunt și azi vizibile. 

Ion Coja