G
38 aprobate
gert.frau@yahoo.com
89.136.113.152

 

Dacă am avea toți natalitatea acelora am umple România Mare de români și peste. I-am disloca pe unguri, ruși, ucraineni, bulgari și găgăuzi dintre granițele noastre naturale. (https://m.blog.hu/pa/pangea/image/1916_3.jpg)

Au câteva cuvinte interesante ”volohii”. Fonetismul lor poate adeveri faptul că au o mare vechime în acele locuri printre slavi. Nu știu dacă au rămas pe loc încă din sec.IX-X când ungurii se bat cu slavi și români la trecerea pasului Voritskyi / Veritsky. Posibil ca unii să fi venit din Boemia, unde a supraviețuit câteva secole o comunitate românească însemnată (retrași din Panonia), dar majoritatea cred că sunt localnici dintr-o comunitate mai întinsă în evul mediu, din care făceau parte și Boiki. Aceștia se ghidau după lex valachorum, nu plăteau dările pe care alte grupuri erau obligate să le plătească și încondeiau ouăle ca noi, construiau case de munte ca maramureșenii. Nu erau foarte diferiți de alte comunități slavizate în evul mediu, unde împărtășeau cultura materială carpatină.

Văd că vorbesc subdialectul maramureșean și/sau oșean care se întindea în evul mediu peste comitatele Bereg, Ung și Ugocea. Azi au o majoritate ruteană. Unii probabil că trec munții spre Galiția prin trecătoarea pe care au pătruns ungurii în bazinul carpatic și se amestecă local cu alți români, similar celor din Timoc, Bulgaria, Polonia și Grecia.
Nu știu unde am citit că acei români ar fi urmașii unor grăniceri (posibil maramureșeni) din sec.XVII, dar nu contează atât de mult. Miracolul este că încă mai sunt români, ceilalți (Gorali, Boiki, poate Lemki) sunt asimilați complet, inclusiv numeroasele comunități moldovenești din Moldova și volohe din Podolia (între Ușița, Jitomir și Balta) care s-au așezat în Galiția.
(https://countrysideromania.files.wordpress.com/2013/10/dictionar-voloh-roman.pdf)

Cele mai interesante cuvinte ”volohe” le-am analizat acum vreo doi ani.
adv.arindinea (în altă parte< lat. *alius+unde) tuturinde „peste tot, oriunde” (*totus+aliu+unde?). Se aseamănă cu reg.(Ban.) ainde „aiurea, altundeva”, dar la nord de Carpați păstrează /lj/ palatalizat și îl rotacizează. Altă particularitate a românei din Galiția era păstrarea unei fosile ”cljag” (chiag) similar fonetismului arhaic aromânesc. Marginile sunt conservatoare, centrul este inovator.
(https://en.wiktionary.org/wiki/alius#Latin)

vivă „vie”
îngâna (porecli)
gândi ”a vrea” : rus.gadat “to think, to acknowledge”, IE *gʷed-, *gʷet- “to say, to speak”, Lit. godóti (“to think, to ponder, to dream”) și godà (“dream, longing, worry”)

vapna „var” (*vapină, coradical cu văpaie, văpaiț/opaiț?)
năsragi = nădragi (probabil o greșeală de notație)
planc (măr) < ukr.yabluko cu afereză.
ad ”iad”, tot cu afereză.
suflet (=inimă) – un tipar mental pentru romanitatea răsăriteană (lat.anima ”suflet” – rom.inimă) și albaneză.
hroznele (=struguri) – slov.hrozno
iminea (=burtă) etim.?
a lepăda „a runca”
dătilind „separat” (reg.maram.)
mândru „frumos” (reg.maram.)
budilar (buzunar) cunoscut în Bistrița-Năsăud și, cred eu, în Maramureș.
vou ”ou” (it.uovo)
Vomini „oameni” (it.uomini)
băndură (prezent la Boiki și Lemki) din *bʰendʰ- ‎(“a lega”), NP: Bendea (moț), Bendrea (ard.), Bendrela.
furig (roabă) slov.furik (aveam impresia că-i romanic)
slemacu „melcul” (rom.slim)
pipiriga „fluture” (*păpirică din lat.pāpiliō, acuz.pāpiliōnem sau mag. pillangó?)
ghemos (murdar) cf. rom.glam (pământ argilos, stalgmită) sau alb.njomë ~ ngjomë, nglomë adj. ”ud” (P.Alb *glãlma), eng.clammy (lipicios), Lit. gléimės ‘mâzgă/slim’

Au și ceva lexic maghiar (taier – mag.tanyer, croampe -mag.krompe, ezeră „mie” – mag.ezer) deci e clar că au avut contact cu aceștia. Nu pot fi mai vechi de 400-500 de ani prin părțile alea. Lipsa contactului cu restul românității mai mult de atât ar fi dus treptat la formarea unui dialect divergent.

Mă întreb dacă /r/ din arindinea și celelalte adverbe cu „ari-” este o rotacizare a unui /l/ sau este un infix care apare în câteva cuvinte (agestu – mold.argestru, ajun -arjun, *boașe – boarșe, zână – zârnă)!
Vezi și armăsar (lat.admissārius, alb.harmshor, harmëshor, v.alb. harmëshuar) sau ajun/arjun. Poate acesta din urmă este mai conservator pentru o alipire *ad- + *iaiūnus devenit *junu și transformat în arjun. Forma arom.agiun ar contrazice această ipoteză. Găsesc uneori variante care contrazic etimologiile consacrate: cătușă – căptușă (lat.captus + -ușă).