ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, Bucuresti
Tel. 0741.103.025 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
office@alianta-familiilor.ro
Iunie 18, 2020
ROSS DOUTHAT: CUM VA ARATA LUMEA POST-DECADENTA?
Pe Ross Douthat deja l-am menționat de mai multe ori în comentariile noastre, el fiind autorul cărții recent publicate (2020) The Decadent Society: How We Became the Victims of our Own Success / Societatea decadentă, cum am devenit victimele propriului nostru succes.
Douthat e creștin autentic, conservator, are o peniță ascuțită, posedă discernământ, de profesie fiind editorialist la cel mai mare ziar din lume, The New York Times. Soț și tată a 4 copii, Douthat locuiește la New York și a rămas fidel catolicismului în care s-a născut. Nu scrie teologie, ci filtrează evenimentele zilei din perspectiva creștină. Cartea a fost publicată înainte de erupția pandemiei, dar tema dominantă a cărții se aplică și situației noastre pandemice: succesul și bunăstarea de care ne bucurăm se datorează muncii a sute de ani a părinților noștri. În ultimii 50 de ani am făcut mai mult progres economic, științific, și în alte domenii ca oricând. Dar totuși, astăzi suntem mai mizerabili, mai dezorientați moral, mai deprimați și mai dependenți de medicamente anti-depresive pentru a confrunta viața decât oricând.
Stagnare
Era istorică curentă, scrie Douthat, are patru caracteristici: (1) stagnation / stagnare; (2) sterility / sterilitate; (3) sclerosis / scleroză; și (4) repetition / repetiție (adică lipsa de inovație).
Ne aflăm, analizează el, într-o stare de „sustainable decadence / decadență sustenabila”, una care, însă, pentru noi e foarte confortabilă. Această decadență: (1) ne face „comfortably numb” / confortabili și atrofiați față de mizeria morală în care trăim; (2) constituie o formă de „kindly depotism” / despotism indulgent; (3) ne pune într-o stare de anticipație a finalului civilizației; și (4) ne prelungește agonia decadenței.
Recomandam cartea lui Douthat. Cartea e relevantă azi și pentru că, ultima parte a ei, supune unei analize întrebarea „cum va arăta epoca post-decadentă?” Această întrebare e relevantă și pentru aceste zile de pandemie când ne întrebăm, iar specialiștii caută să ne explice, cum va arăta lumea post COVID-19?
Întrebarea, deci, e identică, dar se aplică unor situații total diferite. Când și-a scris cartea, Douthat anticipa un final al erei decadenței, dar și încerca să contureze o lume post-decadentă. Nu a anticipat pandemia, nici o configurare a lumii post-pandemice. Douthat privește la modul în care civilizațiile trecute decadente s-au epuizat de la sine și au fost înlocuite de altele. Ca exemplu, el vede sfârșitul civilizației aztece și înlocuirea ei cu civilizația europeană catolică. Civilizația aztecă s-a prăbușit din cauza decadenței, o decadență intrinsecă aztecilor și populației maya, care nu a putut ține piept erupției pandemiei microbilor aduși de soldații lui Cortes și Pizarro. (Paginile 189 -190)
Pandemie
Decadența aztecilor era caracterizată de boli, disoluție socială, degradarea mediului înconjurător, superstiție, sacrificii umane, ritualuri păgâne, divinație, vrăjitorie, și ocultism, printre altele.
Armata de peste 100.000 a aztecilor nu a putut ține piept micuței armate spaniole. Decadența aztecă nu a putut ține piept microbilor care i-au decimat armata și o întreagă civilizație.
Citând din britanicul Will Durant, Douthat scrie că „a great civilization is not conquered from without until it has destroyed itself from within / o mare civilizație nu e cotropită din afară până nu se distruge ea pe sine însăși din interior”.
Această perspectivă o putem aplica și la situația în care ne aflăm. E posibil ca Occidentul zilelor noastre să treacă prin aceeași filieră a istoriei? Trăim într-o Europă decadentă, care nu a anticipat pandemia, și, deci, nu a fost pregătită pentru ea. Un Occident în stare de descompunere morală de decenii. O descompunere pentru care nu există medicament. Iar, acum, ne confruntăm cu niște microbi, veniți tot din Marele Est / China, care ar putea avea același efect asupra Occidentului ca și microbii veniți, în urmă cu peste jumătate de secol, tot din Marele Est / Europa, peste azteci și maya.
Cum se va produce moartea decadenței?
Era decadenței va avea sfârșit, scrie Douthat în Partea a Treia a cărții lui. Exista trei posibile modalități. Primul model e „a catastrophe / o catastrofă”. Douthat prevede posibilitatea unei catastrofe care va pune capăt decadenței, dând, printre altele, exemplul civilizației aztece și maya. Dă exemplul și altor pandemii, iar în zilele noastre dă exemplul scăpării tehnologiei de sub control, ori un act terorist care implică arme de distrugere în masă.
Un citat chiar remarcabil, scris de Douthat înainte de izbucnirea pandemiei, s-a dovedit a fi în întregime corect în lumina experiențelor noastre din ultimele trei luni: „our planes and trains and automobiles create endless vectors for deadly diseases to move more swiftly between societies than ever before / avioanele și trenurile noastre creează vectori care transmit viruși letali mai repede de la societate la societate ca oricând în trecut”. (Pagina 191)
Alte catastrofe capabile să distrugă decadența sunt (1) nesustenabilitatea prosperității datorată îmbătrânirii societății globale; (2) modificările climatice; și (3) expansiunea demografică a Africii în Europa. Agreem cu posibilitatea primei catastrofe, nu agreem cu a doua și suntem sceptic privind a treia.
Declinul demografic al Occidentului (în special al Europei) e un dat indiscutabil. La fel e îmbătrânirea populației, inclusiv al Chinei. Avortul, hedonismul și carierismul ne-au dus la situația demografică precară în care ne aflăm. Nu vădem cum am putea ieși din această dilemă. Al doilea model e posibilitatea unei „renașteri / renaissance”. Cum? Prin renașterea Bisericii și a Creștinismului. Practic vorbind, însă, cine va revitaliza Creștinismul european? Douthat atribuie un rol important creștinilor africani în acest sens.
Dar dacă o renaștere spirituală și valorică nu e posibilă, Douthat ne pune în față alternativa unui viitor „tehno-utopic”, lipsit de conținut ideologic tradițional, dar susținut de o religie nouă: credința în știință. Ar putea fi un viitor în care oamenii „don’t believe God or politics can save us, but some of them still think that science alone will suffice to do the trick / nu cred că Dumnezeu ori politica ne pot scăpa, dar cred că știința ne va putea salva”.
Providenta
Douthat numește a treia posibilitate pentru distrugerea decadenței „providence / providența”. În acest capitol exprimă perspectiva creștină a finalității decadenței. El face observația interesantă că nicio civilizație cunoscută omenirii nu a supraviețuit în absența unui substrat spiritual: „no civilization has thrived without a confidence that there was more to the human story than just the material world as we understand it / nicio civilizație nu a dăinuit mult fără a avea încrederea că istoria omului conține un alt aspect dincolo de aspectul material”. (Pagina 237)
Exemplul dat de Daouthat în sprijinul argumentului lui e decadența Romei. Roma clasică s-a prăbușit când nu a mai avut un substrat spiritual care să contrabalanseze decadența. S-a produs un gol spiritual care a fost umplut de Creștinism, un creștinism care a revitalizat civilizația romană, transformând-o în civilizația europeană creștină cunoscută nouă tuturor.
Dumnezeu, insistă Douthat, a intervenit în istoria omenirii tocmai când Roma a atins apogeul decadenței ei. Pe de o parte Roma s-a prăbușit, dar prin Iisus Hristos a renăscut. Intervenția lui Dumnezeu deci nu e o coincidență. A intervenit „când s-a împlinit vremea”, adică atunci când decadența ajunsese la culme și se părea că nu mai e scăpare.
Cuvintele exacte ale lui Douthat sunt: „it wasn’t that Rome’s rise prepared the way for Christianity, it was that Rome’s decadence demonstrated the need for a Messiah – that God … at precisely that moment when He sent His Son to save the world from itself / nu doar că ridicarea Romei a pavat drumul pentru Creștinism, a fost decadența Romei care a demonstrat nevoia unui Mesia – ca Dumnezeu … chiar în acel moment a trimis pe Fiul Său să mântuiască lumea, s-o scape de ea însăși”. (Paginile 237-238)
Cine și cum va interveni pentru noi, astăzi, în aceste zile de pandemie, să ne dea o nădejde și un viitor? Să scape lumea de ea însăși? Răspunsul nostru e ușor de anticipat. E identic cu a lui Douthat: Fiul și valorile creștine.
Declinul liberalismului American
– destramarea Imperiului American
de Donald Monaco
Tradiția liberală americană a devenit din ce în ce mai inutilă odată cu ascendența triumfală a unei ideologii politice conservatoare corozive și reacționare care a fost consacrată în timpul „Revoluției Reagan” din anii 1980 și a câștigat în mod constant influență în fiecare administrație prezidențială care a ajuns la putere în Statele Unite.
Revoluția Reagan, sau mai precis, contra-revoluția a cuprins un efort concertat de a răsturna câștigurile de muncă, luptele socialiste și progresiste din întreaga lume în numele capitalului corporativ. Ofensiva este intensificată de hidosul regim Trump.
Pe plan intern, atacul premeditat al lui Reagan asupra „marelui guvern” a implicat un atac deliberat asupra programelor de asistență socială care au fost construite cu peste cinci decenii înainte de ridicarea sa la președinție, în primul rând ca răspuns la Marea Depresiune din anii 1930, rebeliunile urbane din anii 1960 și ravagiile unui sistem capitalist nereglementat. Intenția sa exprimată a fost de a demonta programele de asistență socială care au fost create de „New Deal” și „Marea Societate” a LBJ.
Reagan, de asemenea, a purtat război de clasă neîngrădit prin semnarea în lege a celor mai mari reduceri de taxe pentru cei bogați în istoria SUA și brutal ataca munca organizată in sindicate, a lovit Controlorii de trafic aerian în 1981. Concedierea a început ca o campanie de zeci de ani de la un sindicat care a redus nivelul de membru sindical de la un nivel ridicat de 33% din clasa muncitoare americană în 1955 la aproximativ 10,5% în 2020.
În politica externă, Reagan a lansat un atac frontal asupra „Imperiului Răului” Uniunii Sovietice prin instigarea primei faze a „Războiului împotriva Terorii”.
Centrul terorismului mondial pentru reaganiți a fost „Amenințarea Roșie” care a condus Kremlinul.
Extinderea sovietică a ajutorului militar și material pentru țările din lumea a treia a fost clasificată ca sponsorizare a terorismului internațional de către secretarul de stat imperios al lui Reagan, George Shultz.
Ipocrizia uluitoare a regimului Reagan a fost dezvăluită de sprijinul său pentru forțele criminale, cum ar fi mujahedinii islamici din Afganistan și Contras din Nicaragua. Reagan și directorul CIA, William Casey, au trimis, de asemenea, echipe ale morții în Honduras, El Salvador și Guatemala în dorința lor de a refuza comunismului(?) un „cap de plajă” în America Centrală.
În Europa, Reagan și Casey au conspirat îndeaproape cu Vaticanul pentru a instala un Papă polonez în timp ce lucrau mână în mână cu mișcarea profund reacționară a muncii „Solidaritatea”, condusă de electricianul de altădată, Lech Walesa, pentru a destabiliza guvernul comunist al Poloniei.
Reagan a efectuat, de asemenea, o acumulare fără precedent de arme nucleare care a desfășurat racheta MX, cu focoase multiple, în silozuri americane și a plasat rachete cu rază intermediară de acțiune Pershing și Cruise în Europa de Vest, declanșând o escaladare militară periculoasă cu Uniunea Sovietică.
Acumularea de rachete ofensive a fost realizată simultan cu cercetarea și dezvoltarea unui scut de apărare antirachetă „Star Wars” care a încălcat Tratatul antibalistic de rachete din 1972 și spațiul militarizat.
Cuvântul „L” a fost stigmatizat și mai mult de George Herbert Walker Bush în timpul campaniei sale prezidențiale din 1988 împotriva lui Michael Dukakis pe care Bush l-a bătut cu infamul willie Horton, anunț de televiziune care susținea că Horton, un condamnat negru, a violat o femeie albă și și-a ucis partenerul după ce a fost eliberat din închisoare de guvernatorul statului Massachusetts.
Nu a fost o coincidență faptul că în timpul campaniei prezidențiale din 1992, guvernatorul William Jefferson Clinton s-a întors acasă în statul Arkansas pentru a supraveghea execuția unui deținut negru bolnav mintal, Ricky Ray Rector. Lecția campaniei publicitare Willie Horton a fost bine învățată de către vicleanul Clinton care l-a învins pe Bush Senior în alegerile generale, părând „dur cu criminalitatea”.
Clinton ulterior da legea „Violent Crime Control and Law Enforcement Act din 1994” care a îmbunătățit reputația sa și a condus imediat la încarcerarea în masă a negrului underclass. Legea a fost parțial scrisă de senatorul Joseph Biden, care a prezidat Comisia Judiciară a Senatului. In sprijinul soțului ei la „lege și ordine” a venit si fosta Prima Doamnă și fosta Goldwater Girl, Hillary Clinton, care s-a referit la tinerii bărbați de culoare ca „Super prădatori.”
„Războiul împotriva sărăciei” a fost înlocuit oficial de „Războiul împotriva criminalității” în cadrul sindicatului Clinton.
Succesul electoral al anilor Reagan/Bush a împins Partidul Democrat spre dreapta. În frunte au fost „Noii Democrați” a căror politică centristă va fi în cele din urmă transferată într-un conservatorism care a justificat eviscerarea continuă a plasei de siguranță socială. Legea lui Clinton ‘Personal Responsibility and Work Opportunity Act din 1996’, a pus capăt controlului guvernului federal asupra bunăstării și a oferit săracilor o oportunitate de a lucra într-o economie care a externalizat milioane de locuri de muncă în Mexic datorită „Acordului nord-american de liber schimb (NAFTA) al lui Clinton, renegociat acum ca Acordul Statele Unite-Mexic-Canada (USMCA) de către Trump.
Regimul Clinton, condus de secretarul său criminal-grotesc de Stat, Madeleine Albright, Secretarul Apărării William S. Cohen și consilierul pentru securitate națională, Sandy Berger, a menținut o politică externă imperialistă letală și lipsită de scrupule, imposibil de distins de predecesorii săi republicani, exemplu fiind continuarea unei blocade a foametei în Irak care a ucis 500.000 de copii, dezmembrarea Republicii Socialiste Federale Iugoslavia înainte de bombardarea Serbiei în 19999, repatrierea forțată a refugiaților haitieni care fug de persecuția politică dintr-o dictatură militară instalată de Statele Unite în timpul unei lovituri de stat în 1991, lansarea de atacuri cu rachete de croazieră împotriva Afganistanului și Sudanului în 1998 și subjugarea lui Yasser Arafat și a Organizației de Eliberare a Palestinei prin punerea în aplicare a Acordurilor de Pace de la Oslo și Camp David din 1993 și, respectiv, 2000.
Bugetul lui Obama.
SUA se îndreaptă spre o explozie sociala, milioane de oameni vor fi aruncate în sărăcie.
Obama a continuat bailout/salvarea descriminatorie a lui Bush de pe Wall Street/ cei bogati, în detrimentul Main Street/cei saraci în timpul crizei financiare sub-prime și a extins reducerile de taxe pentru cei bogați în timpul primilor doi ani în funcție. Obama a fost primul președinte care a redus prestațiile de securitate socială prin înghețarea costului vieții pentru pensionari.
Obama’s „Affordable Health Care Act” împins deoparte cererile pentru un singur program de plătitor de îngrijire a sănătății naționalizate în favoarea unui sistem privat de asigurări pentru profit care face ravagii in americanii de azi.
Obama a prezidat, de asemenea, programul prismă al NSA de supraveghere în masă, instituționalizarea detenției preventive, persecutarea jurnaliștilor și a avertizorilor de integritate, un sistem de război cu drone, extinderea războaielor lui Bush din Afganistan și Irak în alte cinci regiuni musulmane, lovituri de stat în Ucraina și Honduras și un „Nou Război Rece” cu Rusia.
Atât Clinton cât și Obama au susținut mantaua centrismului, o filozofie politică care a adoptat poziții politice moderat conservatoare, în timp ce apare oarecum liberal. De fapt, întregul spectru politic american s-a mutat spre dreapta în epoca post-Reagan.
Principiile economice ale lui John Maynard Keynes care au fost adoptate de FDR în fața „Marii Depresiuni” din anii 1930 și susținute de Institutul Brookings pentru administrațiile Kennedy și Johnson în anii 1960, au fost înlocuite cu politicile neoliberale ale lui Friedrich Hayek și Milton Friedman, care au fost aprobate de Heritage Foundation, Institutul American enterprise și Institutul Cato în anii 1970 pentru a deregla și privatiza economia SUA și a economiei globale în numele plutocrației americane. Primul experiment neoliberal a avut loc în Chile a lui Pinochet după răsturnarea lui Salvador Allende în 1973.
S-a dus politica internă de reformă și ameliorare care a caracterizat administrațiile lui Franklin Delano Roosevelt și Lyndon Johnson. Programele progresive de asistență socială ale „New Deal” și „Marea Societate” sunt sub atac continuu pentru a elimina ultimii piloni ai plasei americane de siguranță socială, inclusiv de securitate socială, Medicare și Medicaid – Sistemul de Sanatate si Ajutor.
Ceea ce rămâne este o moștenire de represiune politică. Ar trebui remarcat faptul că Roosevelt a internat japonezi în timp ce ordona FBI-ului să supravegheze criticii izolaționisti al celui de-al doilea război mondial. Administrația Truman a falsificat statul de securitate națională și a inaugurat a doua sperietură roșie în timp ce acuza războiul din Coreea. Iar regimurile Kennedy și Johnson au condus războiul din Vietnam extinzând programul Cointelpro al FBI, ilustrând astfel eficacitatea liberalismului „Războiului Rece” care a combinat reforma socială cu represiunea internă pentru a stabiliza bastionul imperialismului.
Politicile economice care favorizează bogații au fost întotdeauna avansate de republicani și coaliția lor corporativa conservatoare.
Nu este totdeauna așa si pentru democrații care au format o coaliție liberală de muncă pentru cea mai mare parte a secolului 20.
„Noii democrați” au respins coaliția și baza socială a muncii organizate.
„Noii democrați” au trădat mișcarea muncii în timpul erei globalizării și NAFTA. „Noii democrați” au întors spatele minorităților sărace și rasiale, punând accentul pe „lege și ordine”, „reforma bunăstării” și „condamnarea obligatorie la droguri”. „Noii democrați” au trădat, de asemenea, libertarieni civili cu sprijinul lor pentru Patriot Act, NNDAA din 2012 și supravegherea fără mandat a NSA.
Venalitatea politicii centriste ilustrează perfect respingerea unei tradiții liberale americane care a oferit cândva o veritabilă plasă de siguranță pentru săraci, bătrâni și asupriți. Dimensiunile sociale ale acestei tradiții au pledat pentru un minim de justiție pentru cei care au suferit de rasă și opresiune sexuală. Odată cu creșterea încarcerării în masă și cu statul militarizat al poliției, victoriile câștigate în fața tribunalului liberal Warren de către Brown, Miranda, Gideon, Yates și Katz, au dispărut sub un val de crime ale poliției, confesiuni torturate și supraveghere fără mandat, în spatele căreia se află amenințarea detenției pe termen nelimitat.
Poate cel mai articulat avocat intelectual al reformei liberale din Statele Unite în prima parte a secolului 20 a fost filosoful american John Dewey. Filozofia instrumentistă a lui Dewey este o expresie curată a liberalismului clasei de mijloc, deoarece a subliniat posibilitățile schimbării progresiste și ale guvernării democratice liberale. Gândirea lui Dewey a reprezentat o extensie a erei progresiste care a apărut la sfârșitul anilor 1890 pentru a combate monopolizarea comerțului și a industriei de către bancheri și industriași avari.
Chiar și Franklin D. Roosevelt a fost mutat să folosească termenul de „regaliști economici” pentru a deplânge ceea ce vărul său Teddy Roosevelt a numit odată „răufăcătorii de mare bogăție.” Procedând astfel, ei au reflectat opoziția populistă față de industriași, finanțatori și speculanții de pe Wall Street care erau urâți de oamenii de rând. Cele mai importante cerințe ale progresiștilor, ar fi educația publică gratuită de la școala elementară până la nivel universitar, construirea de parcuri publice, biblioteci și case de decontare, extinderea francizei pentru femei, abolirea muncii copiilor și adoptarea legislației privind sănătatea publică și anti-trustul au fost toate susținute de Dewey, care a văzut nevoia de a extinde aceste reforme.
Astăzi, democrații adoptă o politică a identității sociale oarba la propriile contradicții. Au abandonat complet politica clasei pentru politica identi vindecatoare. Reforma economică keynesiană a făcut loc agendei neoliberale de privatizare, dereglementare și guvernare a pieței.
Caracteristicile progresiste ale reformei liberale au fost aruncate pentru economia rapace de concentrare a bogăției și represiune socială.
La baza metamorfozei politice și ideologice se află o schimbare în relațiile de clasă cu debutul globalizării, un proces care a generat fuga de capital, dezindustrializarea și decimarea muncii organizate. Clasa muncitoare americană este fragmentată într-o economie financiarizată, care este structurată pentru a produce situații de urgență economice și datorii pentru lucrătorii salariali și salariați, alături de creșterea exponențială a bogăției pentru finanțatorii prădători.
Odată cu reducerea beneficiilor sociale, împreună cu salariile, rândurile săracilor s-au umflat dramatic. Clasa de mijloc este aruncată în derivă, stabilitatea sa socială sub amenințare constantă.
Triumful bogat corporativ și consensul lor de la Washingtonul Neoliberal a marginalizat o majoritate a populației americane, sectoarele cele mai oprimate care pot răspunde doar prin adoptarea unei politici revoluționare pentru a face față condiției lor ca doctrina reformei liberale, ea însăși produsul luptelor de clasă dintr-o eră apusa, a devenit un cadavru putrezit, fără influență semnificativă în coridoarele de putere.
Capitularea respingătoare a lui Bernie Sanders și Elizabeth Warren în locul coruptului Joseph Biden și al Partidului Democrat ilustrează în mod tragic irelevanța unei ideologii liberale din ce în ce mai disolute ai cărei aderenți colaborează activ cu imperialismul american.
Traducerea CD
*
Donald Monaco este un analist politic care locuiește în Brooklyn, New York. A obținut masteratul în educație de la Universitatea de Stat din New York din Buffalo în 1979 și a fost radicalizat de războiul din Vietnam. Scrie dintr-o perspectivă anti-imperialistă, anti-capitalistă. Cartea sa recentă este intitulată The Politics of Terrorism și este disponibilă la amazon.com
Sursa originală a acestui articol este Global Research
Copyright © Donald Monaco, Global Research, 2020