Cum se scrie: o IE sau o IIE? IA sau IIA?
25 iunie 2018|Lingvistică
Cred că azi, de ziua mondială a IEI, nu stric petrecerea nimănui dacă pun în discuție ortografia corectă a numelui care ne este atât de drag. Formele flexionare ale cuvîntului IE sunt următoarele, după normele ortografice actuale:
IE, forma singular nearticulată, Mi-am cumpărat o ie
IA, forma articulată de nominativ singular, Aceasta este ia mea
IEI, genitiv-dativul singular, Mânecile iei sunt suflecate
IILE, forma de nominativ plural articulată, Sunt noi iile acestea
IILOR, forma de genitiv-dativ plural articulată, Culorile iilor sunt discrete
II, forma de plural nearticulat, Mi-au plăcut aceste ii
Ne atrag atenția formele IA și IEI, care se citesc/pronunță în două feluri, anume ca forme de la IE se citesc/pronunță în două silabe, iar ca forme verbale de la A LUA se pronunță într-o singură silabă. Avem așadar două pronunții net diferite pentru aceeași secvență grafică. Nu este vorba de omonimie, ci „numai” de omografie.
Secvența grafică IA se pronunță într-o singură silabă în toate cuvintele limbii române care o conțin la început de cuvînt, ca silabă inițială: iată, iarnă, iatagan, iarmaroc etc. Pronunția în două silabe este însoțită de introducerea între cele două sunete a unei semivocale. Nu pronunțăm I-A, ci I-iA, conform regulei care cere evitarea hiatului în pronunția limbii române. La fel, pronunțăm I-iEI, cu o semivocală i înainte de e, când este vorba de substantiv, și pronunțăm așa cum și scriem când este vorba de verb: iei, o singură silabă.
Secvența IA o întâlnim și la sfârșitul unor cuvinte, cum ar fi familia și femeia. În primul cuvînt cele două vocale fac parte din două silabe diferite, în al doilea cuvînt sunt în diftong, în aceeași silabă. Situația este tolerabilă deoarece cuvintele respective nu sunt omo-fone.
Revenim la numele cămeșii: nu cumva ar trebui să-l scriem prin introducerea literei i ca semn pentru semivocala care se aude destul de bine: iie, iia, iiei, iilor.
Numărul vocalelor unui cuvînt este egal cu numărul silabelor. În cuvînul iie, avem două vocale, i și e, în iia avem vocalele i și a, în iiei, vocalele i și e, în iilor avem vocalele i și o. În ii avem o singură silabă, deci o singură vocală, primul i, următorul este semivocală. În felul acesta evităm o inconsecvență destul de supărătoare pe care o tolerează actualele reguli academice.
O întrebare: cred că după actualele norme se scrie iilor. Această scriere nu poate fi justificată prin forma ia, ci numai ca derivată din forma iie, iia. Altfel cum putem justifica al doilea i?!
Ion Coja
Buna!
Eu sunt de formatie matematician, habar n-am de lingvistica. Insa am o minte functionala si o judecata logica.
Toata aceasta dilema se rezuma la „pronuntam cum scriem” sau „scriem cum pronuntam”. Noi, romanii carevasazica. Adica, primordiala este scrierea sau vorbirea? Logic (si istoric), primordiala este vorbirea. Atunci, trebuie sa scriem cum vorbim. Asta noi si unele, putine, popoare. Caci, sofisticaria lingvistica a atins cote impresionante, una din cele mai inalte fiind limba engleza. Englezii, saracii, trebuind sa invete pe de rost cum se ortografiaza fiecare cuvant sau cum se pronunta fiecare cuvant scris. Strainii care se stabilesc in Anglia invata engleza vorbita insa foarte putini stiu sa scrie in engleza. Cei din afara UK care vor sa invete engleza cunosc cuvintele dupa cum sunt scrise, se descurca excelent in texte scrise dar nu prea stiu sa vorbeasca in engleza (ca si mine, de altfel).
Sa revenim, insa, la iile noastre. Nu este normal ca, in limba romana, un cuvant scris sa fie citit in doua feluri, cu sensuri total diferite. Cuvantul „ia” se siteste ca un diftong cand e vorba de verbul „a lua” si ca un cuvant cu doua silabe cand este vorba despre acea camasa populara. Diftongul „ia” ramane verbul care este, iar camasa cu pricina se scrie „iie”, nearticulat, respectiv „iia”, articulat, in doua silabe, cum se si pronunta. Si problema este rezolvata.