Cum să faci un partid mare

Calin Kasper

Cum să faci un partid mare

De ceva ani studiez statutul şi programul de ţară al unor partide politice, observând destul de des abateri ale conducerii acestora de la prevederile propriului statut. Asta m-a determinat ca să întocmesc un material cu un model de organizare, care dacă ar fi adoptat de un partid existent sau unul nou înfiinţat, ar aduce partidul în cel mai scurt timp la dimensiuni naţionale.

Aceste gânduri şi intenţii ale mele s-au concretizat într-o broşurică de vreo 30 de pagini, pe care am publicat-o în data de 26.10.2026 pe academia.edu. Ce aduce nou această lucrare doctrinară prinvind modelul de organizare al partidelor, sau în sens mai larg, al unei organizaţii de orice fel?

Am pornit de la ideea că partidele politice din România, indiferent de ce scrie în statut, ajung să fie acaparate de conducerile lor, impunând partidului o linie de acţiune dictată de propriile lor interese, fără să mai ţină cont de statut, de membri şi nici de interesele ţării sau ale neamului. În principiu o conducere de partid din România poate face tot ce-i trăzneşte prin cap iar dacă se aud murmure, se trece la excluderi, în timp ce membri ceilalţi privesc cu braţele încrucişate abuzurile care se petrec în sânul organizaţiei din care fac şi ei parte.

Vreau să remarc câteva idei inovatoare, care merită amintite pe scurt. Toate partidele au Comisii de Etică fiindcă nu-i aşa, dă bine la onoratul public, dar care ar trebui să fie independente de conducerea partidului. Dar în realitate aceste comisii nu sunt de capul lor chiar deloc. Modelul propus prevede o comisie centrală de etică formată din 35 de membri, 31 dintre ei fiind preşedinţii comisiilor de etică judeţene. Cu asta se dă o dublă lovitură atât privilegiilor pe care şi le creează conducerea în mod nestatutar, împiedicând formarea aristocraţiei de partid cât şi formarea găştilor de hăitaşi la nivel de judeţ.

Fiecare preşedinte de filială judeţeană, aşa cum ar face oricine, îşi va pune pe cel mai bun prieten preşedinte al comisiei etice judeţene. Nu e nimic rău în asta, în lipsa altui procedeu mai puţin subiectiv. Numai că Alesul împreună cu prietenul lui, va cenzura orice reclamaţie adusă conducerii judeţene din care face şi el parte, pedepsind probabil şi pe reclamant cu marginalizarea sau chiar cu excluderea din partid. De aici ar începe peştele să pută, dacă nu s-ar interveni prin măsuri organizatorice adecvate.

Evident că şeful comisiei de etică al unui judeţ va ţine partea şefului filialei, doar dacă nu va avea nimic de pierdut. Dar ajuns membru al comisiei centrale de etică, deci având reprezentare naţională, va trebui la prima şedinţă online săptămânală, să dea samă de cum a rezolvat reclamaţiile care i-au fost adresate, discutându-se apoi dacă rezolvarea lor este conformă cu documentele de partid şi cu legile omeniei.

Şi dacă se mai introduce măsura că preşedintele comisiei judeţene de etică, ca membru al Comisiei Naţionale să nu poată fi schimbat decât de comisia naţională, eventuala prietenie dintre cei doi preşedinţi la nivel de judeţ nu mai are nicio relevanţă. Cu siguranţă şeful comisiei judeţene de etică nu-l va mai proteja pe preşedintele filialei, atunci când va fi pielea lui în joc. Probabil că îl va trage chiar de mânecă, atunci când va lua măsuri care ar putea fi contestate de membri prin reclamaţii. Se va prevedea şi situaţia ca în cazul în care reclamantul nu este mulţumit cu rezolvarea la nivel de judeţ, să poată face recurs la Comisia de etică naţională. Şi cu asta s-a închis orice portiţă abuzurilor şi nedreptăţilor.

Iar la nivel central conducerea partidului nu va mai putea să-şi subordoneze Comisia de etică naţională, pentru că va fi foarte greu să bagi pumnul în gură la 35 de membri ai comisiei de etică, dintre care 31 sunt reprezentanţi ai judeţelor. În acest sistem Comisia de Etică Naţională ar putea chiar trage de urechi pe preşedintele partidului, dacă acesta o va lua vreodată pe arătură, ceea ce v-a putea duce chiar la vot de blam şi la descălecarea lui din funcţie.

Un astfel de scenariu nici nu se poate imagina ca fiind posibil în partidele politice existente, unde preşedinţii de partid sunt înlocuiţi doar dacă pierd alegerile. Şi atunci vor fi schimbaţi nu de membri, ci tot de conducerea de partid, nemulţumită că şi-a pierdut privilegiile şi puterea.

O altă idee novatoare a pornit de la ideea PNL de a deveni „partid cu rădăcini”. Acest partid îşi voia rădăcinile înfipte în istoria lui, în care mai multe guverne liberale criminale au ucis de-a lungul timpului mulţi nevinovaţi, aşa cum nu m-am ferit să arăt în broşură. Dar ideea de partid cu rădăcini mi-a plăcut, mutând însă rădăcinile într-un teren mai fertil şi anume în sufletul neamului, ţinând cont de aspiraţiile şi de dorinţele lui.

Ideea este ca să muţi luarea deciziilor de la conducerea partidului, la membri. Când partidul trebuie să ia decizii importante, să lase membri să o facă, printr-un referendum intern. Şi rezultatul să fie obligatoriu pentru conducere.

O altă idee este de a da conceptului de voluntariat un sens. Mai multe partide suveraniste au introdus în statut ideea de voluntari (sau susţinători), cărora nu le-a oferit altceva decât un angajament că vor vota cu partidul la următoarele alegeri. Adică practic doar purtători de voturi.
Broşura propune desfăşurarea unor acţiuni productive cu aceşti voluntari, prin care să se acopere necesităţi economice locale, precum înfiinţarea unei mori de făină la sat, sau o făbricuţă de ulei vegetal. Patronând astfel de activităţi, partidul nu mai are nevoie de angajamente că voluntarii vor da votul lor partidului. Iar influenţa lui în masele populare va creşte imens.

Nu ştiu dacă academia.edu nu va cere bani pentru ceea ce am postat eu gratuit şi pentru care n-am cerut niciun ban. Nu ştiu exact cum funcţionează site-ul, de asta dacă în urma postării acestui articol vor fi doritori care vor să aibă documentul direct de la mine, îi rog să-mi scrie pe adresa de mail
calin.kasper@gmail.com şi le voi trimite broşura. Cu rugămintea s-o trimită şi altor persoane interesate.

Lucrarea se adresează şi oamenilor simpli, fiindcă le oferă o viziune despre ce înseamnă să fii membru asumat al unei organizaţii. Eu am fost exclus din Asociaţia Pământul Strămoşesc de două ori pentru că m-am opus la ceea ce am crezut eu că nu este corect. Prima excludere a anulat-o domnul Călin Georgescu ca neîntemeiată, a doua n-a mai putut, pentru că plecase deja din Asociaţie.

Iar eu am rămas cu mulţumirea că am avut dreptate fiindcă ASP, condusă de trei neisprăviţi după plecarea lui CG, au reuşit s-o pună pe butuci. Când CG a revenit la conducerea ASP, era deja prea târziu şi nici chiar dânsul n-a mai putut redresa situaţia. Singurul lucru decent pe care l-a mai putut face a fost s-o desfiinţeze.

Aşa că rolul membrilor într-o organizaţie este esenţial. Dacă se lasă conduşi ca o turmă, fără opinii personale sau atitudini ferme în faţa abuzurilor conducerii, atunci mai bine să stea acasă la gura sobei şi să numere tăciunii din vatră. Iar modelul propus tocmai asta vrea să evite pe viitor: cancerizarea conducerilor partidelor politice, în vederea transformării lor în centre de moralitate şi de educaţie civică.