Cum s-o cinstim noi, credincioșii, pe Maica Domnului? /
Majoritatea textelor liturgice accentuează rolul hristologic care îi îngăduie Mariei posibilitatea de a acționa ca mijlocitoare între Dumnezeu și omenire. În aproape fiecare caz, ea nu Îi ia locul Fiului ca principal mijlocitor între oameni și Dumnezeu; mai degrabă, ea reprezintă, precum îngerii și sfinții, un personaj abordabil din tărâmul ceresc, care le permite credincioșilor să se apropie și mai mult de Mântuitorul Hristos.
Cum ne raportăm noi, creștinii ortodocși moderni, la Maica Domnului și cum o cinstim, atât din punct de vedere hristologic, cât și devoțional? La aceste întrebări se poate răspunde în diferite moduri – la fel ca în trecut –, de vreme ce raportarea creștinilor la cultul Maicii Domnului comportă atât de multe niveluri.
În primul rând, trebuie să subliniem caracterul central al locului Mariei în Taina Întrupării, atât de înrădăcinat în experiența liturgică și devoțională a creștinilor ortodocși. Imnurile și icoanele care împodobesc fiecare zi de sărbătoare ortodoxă întăresc ideea că Maria reprezintă un loc de întâlnire dintre divin și ființele create. Dumnezeu a intrat în lume ca Fiul Întrupat datorită consimțământului și cooperării unei fete; El a luat, de asemenea, trup omenesc – sau fire omenească – doar din ea. Maria joacă astfel un rol important în această taină, atât din punct de vedere metafizic, cât și moral: ea Îi oferă lui Hristos firea Sa omenească și-și acceptă totodată de bunăvoie rolul în această taină.
Atunci când creștinii ortodocși se roagă Maicii Domnului în contextul cultului liturgic sau în particular, ei sunt îndrumați de tradiția folosirii unor cuvinte care reamintesc neîncetat fundamentul hristologic al unei astfel de venerări. Așa cum am văzut, majoritatea rugăciunilor sau imnurilor, precum scurtele theotokia care sunt atașate fiecărei cântări din canoanele de la Utrenie, fac aluzie la rolul Mariei în Întrupare, chiar în timp ce le îngăduie creștinilor să se roage pentru mijlocirea și ajutorul ei. Uneori, textele liturgice par să estompeze hotarul dintre Maria ca protectoare a creștinilor sau ca mijlocitor al acestei protecții; în termeni strict teologici, desigur, un astfel de ajutor nu poate veni decât de la Dumnezeu Însuși.
O idiomelă în glasul al IV-lea, cântată la vecernia din 15 august (Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului) ar putea naște o oarecare confuzie: Pe aceasta, ca pe Maica lui Dumnezeu, lăudând-o, strigăm și zicem: „Izbăvește-ne pe noi, cei ce te mărturisim pe tine, de Dumnezeu născătoare, de toată primejdia și izbăvește de nevoi sufletele noastre”. Deși astfel de pasaje – de altfel ca și rugăciunea repetată „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!” – par a atribui tot ajutorul și apărarea Maicii Domnului, ele trebuie citite împreună cu restul rugăciunilor din tezaurul cultic ortodox.
Majoritatea textelor liturgice accentuează, așa cum am văzut, rolul hristologic care îi îngăduie Mariei posibilitatea de a acționa ca mijlocitoare între Dumnezeu și omenire. În aproape fiecare caz, ea nu Îi ia locul Fiului ca principal mijlocitor între oameni și Dumnezeu; mai degrabă, ea reprezintă, precum îngerii și sfinții, un personaj abordabil din tărâmul ceresc, care le permite credincioșilor să se apropie și mai mult de Mântuitorul Hristos.
(Mary B. Cunningham, Maica Vieții. Învățătura ortodoxă despre Maica Domnului, traducere Dragoș Dâscă, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 182-184)
Domnule profesor transmiteti intregului esichier politic romanesc mesajul de mai jos.Multora li se va face pielea de gaina ,opinez.
Va rog mult si incercati sa intelegeti si spuneti-le tuturor sa ia lucrurile in serios si sa nu mai trateze politica in gluma ca nu e de joaca.Incercati sa transmiteti celor capabili sa inteleaga sa iasa acum cat mai au timp din politica.II va costa viata pe cei implicati.Maturizati-va,ganditi-va ca o data cu voi vor suferi copiii vostri,bunicii,sotiile,verii,unchii,prietenii si cei dragi voua.Iesiti din politica acum cat mai aveti timp:lasati naibii carierele,promisiunile de bani si viitorul stralucit care nu va vor mai imbata decat maxim 1,6 ani.in tot acest interval mai aveti timp sa va stergeti la dos cu politica.Cred ca dupa acest interval va iesi in evidenta conflictul direct ruso-american care se va desfasura in toate teritoriile din jurul tarii noastre fara razboi la propriu in tara noastra in acest interval de mai sus.INSA in acest interval in tara noastra ambele forte militare vor efectua operatiuni tactice de vanatoare urmate de executii publice,la vedere ale intregului esichier politic de dupa 1990 pana in prezent inclusiv atat ale celor din tabara pro-rusa cat si ale celor din tabara pro-SUA,NATO,UE.Nu va scapa nimeni din politica si va veti convinge pe propria piele de asta si nu va conta ca sunt membri in clubul Bilderberg sau chiar in OCULTA.Dragii mei,daca va fi radere completa,pai radere completa va fi si nu va scapa ABSOLUT NIMENI.Tin sa va spun ca vor urma arestari acum,in prima faza in sensul ca partea de justitie pro-rusa va aresta din lumea politicului fara nicio mila tot ce se numeste acea parte a politicului si a patronilor pro-americana.La fel simultan,simetric,acea parte a justitiei pro-americana,UE,NATO va aresta din lumea politicului fara nicio mila si nu vor putea fugi din tara tot ce se numeste acea parte a politicului si a patronilor pro-rusa,pro-BRICS.Imediat dupa incheierea acestei etape de arestari va urma etapa urmatoare:vanatoarea de politicieni si executarea lor prin impuscare.Cei din parlament care zic ei ca sfideaza poporul sa faca pasi inapoi in a mai sustine pe rusi si pe americani,UE,NATO.
Cea mai buna cinstire, sa tii o candela aprinsa intr-un colt al casei cu o iconita langa candela cu Maica Domnului cu pruncul Iisus Christos in brate. Si sa te rogi zilnic ca sa-ti indrume pasii in viata asta pamanteasca si sa va fereasca de rele. Casa ta si Sfanta Noastra Romanie. Cuvine-se cu adevarat….. Aliluia.