– variațiuni pe o temă sionistă –

Nu-l cunosc și n-am auzit de Vlad Solomon până zilele trecute. Jamais couché avec!, cum suna o vorbă în anii studenției. În urmă cu câteva zile am citit însă un text al individului, despre „cum a ajuns” el „jidan” și mai apoi chiar israelian, salvându-se la timp din starea de român. Un text care m-a făcut încă o dată să constat că există o forma mentis evreiască, a unor evrei mai scremuți, din care s-a născut vestitul realism socialist, ca metodă(!) de creație literară și artistică. Însăși ideea de metodă, aplicabilă artei, este și ea, dacă mă gândesc bine, profund evreiască, la același nivel, sub mediocru, al prestației evreiești în domeniu. Din acest punct de vedere acest Vlad Solomon pare un exemplar perfect, un exponent fără cusur al mediocrității evreiești. Un activist model al șabloanelor realism-sionismului. Repet: realismul sionist, ca metodă de creație literară. Vă este cel mai bine cunoscut din filmele americane, mai ales alea proaste și de mare succes! Gen Lista lui Schindler! Și, foarte probabil, din ce va mai fi scris Vlad acesta.
Mai întâi, povestea clasică a adolescentului evreu care nu știe că este evreu, dar pe care anti-semitismul grobian și tâmp al colegilor de clasă sau de joacă îl obligă pe junele „Ițic” să descopere și în final să-și asume evreitatea. Am tot auzit povestea asta. De fapt am citit-o, căci de auzit, de la evreii cu care am stat vreodată de vorbă, adică prieteni sau foști colegi ori numai cunoscuți, așa ceva n-am auzit niciodată. Este evident o „idee literară”, pritocită în vreun chibuț de creație literară colectivă! O făcătură… Mi-a adus aminte de o vorbă a lui Steinhardt, despre loazele evreiești interbelice, ce bine le prindea anti-semitismul! Pe cine ar mai da ei vina când rămân corigenți sau repetenți?!… Dacă nu pe anti-semitismul din școala românească?!…
De aceeași speță joasă este și leit motivul românului care îi reproșează aproapelui său evreu că se trage din evreii care l-au ucis pe Mântuitor, pe Fiul Domnului!… S-ar zice că, antisemit cum sunt, mă învîrt numai printre antisemiți! Și e adevărat că la mulți oameni dintre cei cu care mă văd mai des aud nenumărate reproșuri la adresa unor evrei. Dar niciodată n-am auzit acest reproș: popor deicid! Este un reproș expirat de mult, pur livresc, mereu resuscitat însă și preluat de la un autor la altul. Autori evrei, se înțelege. Autori realist-sioniști! (sic!) Ultima oară am dat de mizeria asta la Andrei Cornea!… Perechea mai citită, „metafizică”, a lui Vlad Solomon!
Repet: eu n-am cunoscut român și, în general, pe cineva care să reproșeze unui evreu că aparține poporului care l-a ucis pe Iisus!… Și asta, probabil, pentru că un asemenea reproș este tolomac rău! Greu de găsit românul care să rostească asemenea gugumănie! Iată însă că se găsește un guguman de evreu care să imagineze români capabili de asemenea gugumănii!
Păi asta le reproșăm noi evreilor care ne strică viața?! Unui Petre Roman sau Elie Wiesel, unui Silviu Brucan sau Radu Ioanid?!… Sau chiar lui Vlad Solomon?! Ce vină are Iuda în privatizarea și distrugerea economiei românești de după 1990? Ce vină au Iafa sau Caiafa în falimentarea băncilor românești? Și așa mai departe!…
Mai degrabă aud raționamente de tipul următor: dacă este adevărat că majoritatea evreilor sunt urmași ai cazarilor, cum susțin tot mai mulți evrei, spre încântarea „anti-semiților”, atunci textele și evenimentele biblice, deci și omorul din Vinerea Mare, nu mai au nicio legătură cu evreii de azi! Și tot ce decurge de aici, inclusiv decăderea evreilor din „demnitatea” de popor deicid!…
Dacă mă gândesc bine, la curs, în fața studenților, am vorbit despre uciderea Mântuitorului: comentând moartea lui Socrate, a celui mai înțelept personaj din antichitate, obișnuiam să fac o paralelă cu moartea lui Iisus, cel mai curat dintre oameni, mai fără de păcat. Amândoi condamnați la moarte în urma unui vot, a unui scrutin foarte democratic!… Concluzia pe care o trăgeam nu-i privea pe evrei sau greci, ci era cu referire la democrație, cât de încărcată este ereditatea acesteia! Cât de amăgitoare este! Au știut ei anticii de ce au renunțat la democrație, că doar nu erau proști!… Resuscitarea democrației, în epoca modernă, concluzionam că este o înșelătorie dezgustătoare!
…Mă rog! Părerea mea!
Dar, cine știe? Poate că atacul „meu” la democrație mărturisește din partea subsemnatului un anti-semitism inconștient, instinctiv, intuitiv, congenital, irepresibil, involuntar, nativ, maladiv etc.
Așadar, Vlad Solomon, care se credea român și atât, începe s-o ia ușor-ușor la deal, să devină evreu! Sub felurite impulsuri. Va contribui la această transfigurare înălțătoare și momentul când îi cade în mână Cartea Neagră a lui Matatias Carp, enumerată printre revelații. Din păcate nu insistă suficient asupra zguduitoarei lecturi! Îl sfătuiesc s-o facă și să facă apoi publică emulația trăită – sau ce o fi fost aia, resimțită atunci când a aflat din Cartea Neagră câte blestemății au făcut românii împotriva evreilor nevinovați nici măcar cu o muscă! Bunăoară, ce interesant va fi să aflăm ce i-a trecut prin freză când va fi aflat Vlad Solomon cum erau cumpărați evreii pe malul Nistrului, înainte de a fi trecuți în Transnistria, evrei pe care românii îi duceau apoi acasă și le tăiau beregata, iar sângele astfel scurs din abundență era adunat într-o covată, pentru ca ulterior, peste an, să fie folosit ca unguent și alifie, de uns roțile să nu mai scârțâie atât de enervant, de uns lanțul la câini, să nu mai latre etc., etc., o mulțime de întrebuințări domestice și tradiționale. (Vezi volumul I, în primele 20-30 de pagini, pagina din dreapta, fără soț.) La fel, trebuie să fi fost teribil de captivantă și trăirea profundă a sentimentului identitar evreiesc petrecută cu aceeași carte sub ochi, vol.III, pe la mijloc, citind declarația unui Katz, declarație în care este relatată, în câteva cuvinte, cuvinte de maximă încărcătură tragică, cumplita foame & foamete îndurată de evreii deportați în Transnstria, dintre care o bună parte, cea mai bună parte, elita, au supraviețuit numai grație cadavrelor și excrementelor acestora, consumate de acei vestiți evrei din Transnistria!… Chiar s-a simțit mai evreu Vlad Solomon și din ce în ce mai puțin român citind inepțiile lui Matatias Carp, în fapt ale psihopatului Ilya Ehrenburg, mizeriile nerușinate, scorneli schizofrenice, puse pe seama românilor?!…
Sau săpunul!… Vestitul! Lipsește complet din acest curriculum al evreizării! Păi ce cutremur sufletesc se va fi produs în suflețelul adolescentului Vlad Solomon, suflet sensibil de poet, cenaclist asiduu, când a aflat prima oară despre abominabila crimă numită săpunul fabricat din cadavrele evreilor gazați la Auschwitz și împrejurimi?! Putea să scrie o pagină de mare literatură pe acest subiect! Dacă nu cumva a și scris-o și stă cu ea la pândă în sertar!… Nu cumva pe reversul foii ne descrie – altă pagină de mare literatură!, cum s-a des-cutremurat autorul atunci când va fi aflat că săpunul evreiesc este totuși și din fericire o creație literară, o „metaforă” (l-am citat pe Teșu), a altui psihopat, numitul Simon Wiesenthal!… Cum a primit Vlad Solomon această veste?! Și când a simțit că crește-n el nivelul de evreitate? La prima vestire, cea mincinoasă, sau la a doua, cea rectificatoare?!…
Alt fantasmagoric care tutelează de-românizarea aceluiași Vlad Solomon este Steven Spielberg și celebra sa Listă. Astfel că, la un moment dat și la îndemnul venit de peste ocean, de la însuși S.S., se angajează fostul nostru Vlad cu tot elanul tinereții în programul „Survivors of the Shoah Visual History Foundation”, program care urmărea să salveze de la uitare mărturiile pe care le mai puteau oferi cei circa 50.000 de supraviețuitori ai Holocaustului, aflați încă în funcțiune la acea vreme. Echipe de tineri entuziaști, înarmați cu camere video, au plecat la vînat supraviețuitori ai lagărelor de exterminare pentru a-i filma cu tot ce-și mai aminteau din iadul prin care au trecut!… Experiență care l-a înrădăcinat și mai bine pe Vlad Solomon în solul fertil al evreității sale.
…Asupra acestei mărturii aș vrea să insist puțin, este locul din care a plecat impulsul de a scrie aceste rânduri dedicate unui necunoscut: Vlad Solomon.
Domnule Vlad, ce s-a întâmplat cu cele 50 de mii de mărturii? Au fost în vreun fel publicate? Sistematizate? Clasificate? Au fost adunate toate la un loc și pot fi consultate? Se află cumva într-un depozit aflat la dispoziția publicului?… Pot fi accesate pe Internet? Măcar mărturiile evreilor care au trecut prin Transnistria m-ar interesa!… Unde le găsesc? Poate că după ce le voi viziona atent și înfiorat mă las naibii de tot negaționismul meu! Am această disponibilitate la nou! Numai condiții să mi se creeze!…
Exact acesta este și motivul pentru care de ani de zile mă rog de autorități, în frunte cu cele de la Yad Vashem, pun pile, fac reclamații, aș da și șpagă, numai să-mi permită accesul la Memoriile lui Wilhelm Filderman, subtilizate cu forța de Mossad de la secretarul lui Filderman, după 1990, când bietul om se pregătea să predea prețiosul manuscris destinatarului: Academia Română! Sunt pregătit sufletește pentru a-mi face mea culpa și pentru a striga și eu, ca Octavian Goga, m-ai învins, Solomoane! Dar asta, în cazul meu, numai cu Filderman pe masă!…
…Până atunci însă îmi îngădui să mă mir: oare nimeni înaintea lui Steven Spielberg marele nu a avut ideea de a strânge asemenea mărturii? Oare salariații de la Yad Vashem nu s-au ocupat și ei exact de această operă de documentare încă de la înființarea instituției lor, pe la începutul anilor 1950?! Trebuia să se facă filmul, altminteri fals și mincinos despre Schindler, ca să le vină unor evrei această minunată idee, aflată totuși la mintea cocoșului?! Când mor 6 milioane de oameni într-un carnagiu care nu a lăsat prea multe documente doveditoare, ce era mai firesc decât să fie anchetați toți supraviețuitorii, atât de puțini, ai Shoahului?!… Mărturia victimei este esențială într-un dosar penal, de omucidere, de genocid! Cum de au lăsat să treacă aproape 50 de ani fără să se facă o asemenea cercetare, în principiu exhaustivă?! Care să nu lase nechestionat niciun evreu! Nicio mărturie neconsemnată!…
Și raportez cele de mai sus la o situație prea puțin cunoscută, ca să nu spun că este propriu zis ascunsă, tăinuită cu mare grijă: imediat după război, la inițiativa celei mai importante organizații evreiești, Congresul Mondial Evreiesc, în modul cel mai logic și mai firesc cu putință s-a declanșat și derulat o vastă operațiune de strângere a tuturor datelor despre „suferințele evreiești” din perioada 1939-1945. Drept urmare, fiecare familie de evrei din teritoriile supuse „teroarei brune”, hitleriste, a primit un chestionar cu aproape 100 (circa una sută) de întrebări privitoare la tot ce i se putea întâmpla unui evreu și unei familii de evrei, ca abuzuri și fărădelegi săvârșite împotriva evreilor, indiferent din partea cui! Nu s-au folosit camere de filmare, inexistente atunci, ci niște caiete, format A5, cu 20 de file, intitulat, pe copertă, Dosarul suferințelor unei familii de evrei. Iar sus, la locul rezervat autorului, scrie Congresul Mondial Evreiesc, Secțiunea din România, Comisiunea de studii. S-au împărțit asemenea chestionare la sute de mii de familii evreiești, probabil câteva milioane. Au fost completate cu grijă și apoi adunate la fiecare secțiune a Congresului Mondial Evreiesc. Dosarele evreilor din România, inclusiv din Nordul Ardealului, s-au adunat toate la secțiunea din București, la Comunitate!
…Și de atunci nu le-a mai văzut nimeni! Nimeni care să ne povestească ce scrie în acel veritabil tezaur de informații! Nimeni care să adune pe categorii și numeric, adică statistic, vexațiile de care au suferit evreii din România! Iată, sunt peste 60 de ani de când acele „dosare ale suferințelor” zac în subsolurile Comunității și nimeni nu se gândește să le scoată la lumină! Intrebare capitală: oare DE CE? De ce nu au mai fost bune dosarele completate la cald, atunci, în 1945-47, când amintirile din vremea holocasutului erau vii și nealterate de trecerea anilor, de Altzeimer și alte descoperiri mai recente ale medicinii?! De ce a mai fost nevoie de bâlciul declanșat de Steven Spielberg și folcloriștii săi la distanță de 40-50 de ani?!
…Din ce am aflat eu de la evrei evrei, nu de la alde Solomon Vlad, acele dosare ale suferințelor unei familii evreiești sunt deprimante pentru activiștii Holocaustului din România, din Transnistria! Sunt teribil de deprimante! Căci din cele relatate în aceste dosare mai nimic nu se potrivește cu ideea de genocid, de holocaust! Adică acele dosare nu confirmă nici pe departe minciunile lui Moses Rozen și ale acoliților săi, printre care, ultimul pe listă, acest gălăgios de Solomonache!…
Am mai povestit eu despre aceste dosare ale suferințelor evreiești, dar uitasem de ele! Noroc cu Solomon, Vlad Solomon! Merită ținut minte acest nume! Căci grație titularului mi-am adus aminte și de intenția mea, din urmă cu ceva ani buni, de a cere prin justiție accesul la fondul de documentare numit Dosarele suferințelor evreiești. De ce prin justiție? Pentru că altfel, prin simplă cerere și prin dreptul meu cetățenesc de a avea acces la informațiile de interes public, nu am reușit măcar să văd de la distanță acele vestite Dosare! Iar Comunitatea Evreiască, prin lege, este obligată să pună la dispoziția publicului arhiva sa! Am fost deja refuzat o dată! A doua oară n-am încotro și voi apela la justiție! Ideea și elanul de a merge până-n pânzele albe în această chestiune, elan pierdut de-a lungul anilor, mi l-a redat tinerește textul numitului Vlad Solomon. Mulțumesc, Vlade Solomoane pentru textul dumitale. Un text jenant de tezist. „Pe linie” cu linia partidului de la un cap la altul! Dar cu acest efect neașteptat asupra mea!…
Tot acestui Solomon îi datorez și decizia ce am luat-o citindu-l, de a mărturisi public cum am reacționat eu, copil fiind, la poveștile cu săpunul evreiesc! Am ce povesti și era păcat că uitasem! Că lăsam neconsemnată mărturia mea! Noroc cu Vlad Solomon! E bun un Vlad Solomon la casa omului!… Chiar și unul mai mic și mai negricios ca Emil Boc!
Aflu de pe Internet, cu poze, că la Jerusalim, cu ocazia vizitei lui Emil Boc, acest Vlad Solomon, băgându-se în vorbă din partea evreilor originari din România, a cerut condamnarea mea la închisoare pentru negarea Holocaustului! Ideea nu e rea! Îi mulțumesc și pentru vorba bună pusă la domn prim ministru! Dintotdeauna mi-am dorit să mă închidă cineva, într-un turn de fildeș sau măcar într-un subsol mizer, dar cu călimara de cerneală și foile adiacente la dispoziție, ca să mântui de scris tot ce mi-a mai rămas de scris! O mulțime de „teme”… Numai să mi se ofere condiții de scris!
Vlad Solomon m-a pus la ambiție! Și vreau să scriu cum nu s-a mai scris despre săpunul evreiesc, despre mine și săpunul evreiesc, săpun care m-a făcut, la un moment dat, să devin și eu – citez, „jidan”, să mă simt evreu. Cândva, demult, în copilăria mea și a omenirii, când am aflat că oamenii au făcut săpun din oameni și am crezut!… Am crezut și am devenit și eu „jidan”!… Și nu a trebuit să mă facă nimeni, m-am făcut singur, în forul meu cel mai interior! Căci nu mi-a fost ușor să trec prin acest coșmar, numit Reine Judaische Fette! De care nici până azi nu m-am vindecat!…
Citind prostioarele lui Solomomn mi-am dat seama că n-am să mă pot vindeca decât într-un singur fel: povestind totul cum a fost! Povestind cum am devenit și eu jidan, ba chiar evreu, fără să mi-o ceară nimeni și fără să spun la nimeni! O s-o spun acum… M-a inspirat precedentul Vlad Solomon!
Tema săpunului a fost scoasă din repertoriul literaturii realist-sioniste înainte de a produce capodoperele potențiale și virtuale: câteva filme, o piesă-două, un oratoriu, câteva epigrame… A fost o prostie! O măsură pripită! Această nobilă temă literară o voi repune eu în drepturi, dar meritul acestui demers îi va aparține integral lui Vlad Solomon! Vreau să se știe cum stau lucrurile, eu nu am niciun merit!
În fine, Solomon a mai făcut una: numai și numai datorită și din cauza lui mi-a venit ideea să-i scriu lui Steven Spielberg, să facă un film și despre Filderman, adică despre cum au murit cei 300.000 de evrei în Transnistria. Sursa de documentare, firește, Memoriile lui Fildermna, pe care domnul SS, cu autoritatea celui care a făcut Lista lui Schindler, le va putea consulta, se află la Yad Vashem, al doilea birou pe stânga. Să vedem cine are curajul să-i refuze lui Steven Spielberg accesul la documente!
Morala: …Uite că sunt buni la ceva și nerozii! Căci sunt ei evreii deștepți foc, dar când e să fie un evreu nerod, apoi evreul este nerod cât șapte nerozi de-ai noștri la un loc!
Deh, poporul ales! Nu?!
Sau, mai pe românește, tu l’as voulu, Solomoane!

*

N-aș zice că Vlad Solomon este de rea credință… Probabil că după mintea sa o minciună, dacă este verosimilă, dacă are șanse mari să se fi petrecut și să fie crezută, nu mai este minciună, ci creație în spiritul veridicității! În teoria realismului socialist, veridicitatea era mai importantă decât adevărul, decât realitatea. Putea să fie ceva adevărat, dacă nu era și veridic, degeaba!… Întâlneai cuvîntul veridic-veridicitate la tot pasul! Cuvînt cheie în critica și teoria literară din obsedantul deceniu.
Bunăoară cazul săpunului, fabricat din cei 900.000 de evrei care au fost folosiți ca materie primă! Caz perfect veridic și verosimil! Restul, nu mai contează! De-aia am și crezut cu toții! Inclusiv subsemnatul! Iar faptul că săpunul acela afli la un moment dat că nu a existat e mai puțin verosimil decât ce știam cu toții, anume că nemții au făcut săpun din trupurile a 900.000 de evrei! Săpun pe care l-a văzut toată lumea, am fost de acord că există și ce înseamnă, așa că atunci când vin unii și spun că teribilul săpun nu conține nu știu ce adeneuri, ADN-uri umane!, cine îi mai bagă în seamă?! La o adică, de ce n-am lua în calcul și faptul că evreii au alte ADN-uri, nu de-alea umane?!… Aveți ceva împotrivă?!
…După cum se vede mi-e greu să nu mai cred în ce am apucat să cred odată, toată copilăria și adolescența mea, anii cei mai frumoși! Ușor umbriți, ca să nu spun altfel, de povestea cu săpunul roșu!…
O minciună, spune în reluare teoria realismului sionist, o minciună dacă este cu putință să o imaginezi și s-o pui în circulație publică, ea devine parte componentă a realității, există deci, și nu mai este minciună, ci este realitate transfigurată artistic sau științific, după caz…. Nu există, domne, minciună! E o minciună cine spune că există!…
O minciună, din momentul în care ai rostit-o și a intrat în mintea altora, devine o componentă a realității, realitate, deci! Realitate realist-sionistă! Adevăr incontestabil! Imposibil de negat! Imposibil și ilegal! Vezi holocaustul din Transnistria!…
Dixi et etc., etc.

Ion COJA
5 Decembrie 2011