mihai
109 aprobate

ioncoja.rox
mihai.remion@yahoo.com
86.122.182.113
In unul din dosarele „23 august” desecretizate de CNSAS, apare declaratia lui Mocsoni Stircea: „In vineri 18 august (1944), dupa o zi in care fusesem de o activitate neobisnuit de febrila, pt ca presimteam ca in saptamana urmatoare vom asista la declansarea ofensivei sovietice, atat rational, intrucat atat Mike(regele), Ioani(Ioanitiu) si cu mine dadusesem din „situatiile”(situatiile primite de pe front si transmise aliatilor, in care aratau dispunerea si situatia trupelor romane; nu e o presupunere, cine are rabdarea si curiozitatea sa citeasca 16 dosare de cate 450 de pagini, va vedea ca am dreptate, la asta se refera) ultimelor 3-4 zile, inca mai clar decat din acelea ale saptamanilor anterioare, ca deplasarile, de altfel din ce in ce mai neinsemnate, ale unor unitati din dispozitivul inamic in sens lateral de-a lungul liniilor dar altfel lipsa oricaror incercari de contacte cu ale noastre si apoi tacerea gurilor de foc rusesti tradau, pt noi care STIAM ca atacul urma sa fie omogen, aspectul umpluturilor de ajun intru ticsirea f constiincioasa a celor mai marunte goluri, asa ca ni se paruse a fi ultimul finisaj, cat si intuitiv – astfel incat pusesem toata ziua ordine in hartoagele Cancelariei si in ale mele particulare, arzand tot ce nu avea rost a fi pastrat in caz de evacuare…
Raportul zilei, care ca totdeauna descria situatia celei precedente, arata ca de-a lungul intregului front rusii pornisera la orele 24 fixe din noaptea de 16 spre 17 august un tir de artilerie grea sistematic, bogat, intens si neintrerupt asupra tuturor pozitiilor romano-germane cu o densitate, regularitate si precizie necunoscute pana acum si-l sustinusera cu aceeasi putere de foc si pe acelasi ritm toata noaptea si ziua urmatoare, ba chiar cu o tendinta de intensificare si accelerare catre amurg, a.i. comandamentul se astepta la atac in noaptea de joi sau vineri… Mai continea o fraza neclara care constituia elementul ce-l „afola” pe Robert (Bossy), cu sensul exprimat oarecum VOALAT, ca replica noastra era INSUFICIENTA pt a ingradi tirul inamic… Va sa zica ni se daduse primul INDICIU al semnalului – prealarma… Foarte degajat l-am intrebat daca Sanatescu se si culcase sau puteam sa-l mai deranjez, dar Robert mi-a declarat ca plecase dupa dejun in excursie la Bran si s-ar intoarce prin Rucar (eu intelegand ca se dusese sa-i contacteze pe comandantul corpului de la Brasov si pe acei ai garnizoanelor de la Pitesti, Targoviste), ca regele ma asteptase pana la 10 cand a plecat „sus”(se refera la stana-locul de amor cu amanta)

Acest raport (urmatorul, nu cel mentionat mai sus) era intr-adevar babanisim, si pe cand Robert nu pricepea buna mea dispozitie, Emilian (Ionescu) a inteles prea bine ce ganduri si simtaminte ma animau. Rusii nu se bornasera la o zi intreaga, ci mai adugasera alte 24 de ore de tocare mai rapida si mai intensa a pozitiilor noastre cu toate calibrele, dupa care trecura la atac, EXACT CUM LE CERUSEM SI NE FAGADUISERA, pe absolut toata lungimea frontului romanesc… Ambii ajutanti(regali) erau emotionati!!!, cu diferenta ca Bossy se afla la culmea nervozitatii, declarand ca nu se mai pomenise in istoria militara o asemenea stratagema, pe cand Ionescu(Emilian), f calm, a observat laconic ca, in aceasta forma, ofensiva parea evident menita sa produca decizia finala asupra armatei noastre. La ora 9 Mike(regele) a sosit singur la Peles direct de la stana, unde se vedea dupa ochii lui adanc cercanati ca luase un acont serios pt noptile in care se astepta sa doarma singur. M-am scuzat de nerabdarea mea de a viola plicul cu pricina(cu raportul), la care facandu-mi cu ochiul a spus: Foarte grav dar cred ca-i mai grava situatia decat scrie in raport, ia sa vedem, si dupa ce-l citi de 2 ori a adaugat tragand cu coada ochiului la mine: Ai dracului sovieticii astia, ca sa atace asa, chiar peste tot in acelasi timp; sunt tare curios ce o sa mai zica dl conducator al statului si dupa asta.”
„…soldatii romani si sovietici se bateau si mureau absolut inutil din moment ce ne hotarasem SA CAPITULAM in clipa primirii semnalului rusilor sub forma declansarii unui gen de ofensiva f costisitoare pt ei si CERUTA DE NOI pe cuvantul COROANEI SI AL OPOZITIEI de a esi din razboi imediat depunand sau intorcandu-ne armele si ca, prin urmare, trebuia sa ne tinem de acest ANGAJAMENT, orice intarziere costituind o reala tradare si crima…”.

„ nu eram deloc nervosi din cauza aceasta(se refera la atacul sovietic pe toata linia frontului, atac solicitat de rege si apropiati), intucat aveam asigurarea MMG ca liniile noastre erau CVASI NECUCERIBILE de cand avusesera vremea sa fie puternic intarite si organizate in cursul celor doua luni de ragaz, in care traseul lor nu se schimbase decat pe alocuri si f putin, in avantajul NOSTRU mai degraba decat in cel al dusmanului.”
„ Ceea ce aflasem (hotararea maresalului de a pleca pe front ca sa stabilizeze linia de aparare) ma hotari sa renunt la „cura de cal”(un tratament pe care trebuia sa-l faca) si la planul Buftei si Snagovului, caci socoteam inadmisibil ca regele sa mai astepte a fi relansat de Sanatescu sau Ica, trebuind neaparat sa plece la Bucuresti ca sa declansam neintarziat lovitura cu sau fara Ionel(maresalul), respectiv contra lui si nu puteam risca mai ales ocazia poate, ba mai mult ca sigur, ultima si unica de a-l chema la Casa Noua si a pune mana pe el.

…(ATENTIE LA SECVENTA ARESTARII!!!)
Maresalul refuza sa urce si trebui fortat sa umble ca sa nu fie dus pe sus. Bila, voinic al dracului, il ridica din umar peste 3 trepte dar neputand sa mearga-n rand toti trei sergentul-major trebuia de-acum sa-l impinga pe arestat, treaba la care Anton il ajuta cu pumnii, carandu-i maresalului cativa zdraveni in spate si imbrancindu-l cam brutal de manie ca acesta ii sabota operatia rapida a incarcerarii si carandu-i in acelasi timp cu jargonul temnicerilor: Nu vrei sa mergi? Las ca te invat eu, paseste, ba, ridica-ti cracii, faci pe nebunul, hai? Uitate, na, incapatanatule! si se auzi un pumn in spate ce suna ca dat intr-un butoi. Ma apropiasem de scara cu gandul sa le dau o mana de ajutor…cand Mike iesi din birou si-mi striga:Vezi sa nu-l capieze pe mosneag, probabil ca nu poate misca de frica! Si-ntradevar in clipa aceea Bij(maresalul) zbiera ca un posedat de spaima mortii: Unde ma duceti? la care Anton il apostrofa: Lasa gura si sa vezi! si-i aplica simultan un alt direct in spate.
Atunci Ionica intoarse capul si-l scuipa in fata spunand: Nemernicule, porcule, slugoiule, nu meriti uniforma, n-ai fost o zi pe front, ai s-o platesti cu viata! Anton si-a scos batista sa-si stearga fata de scuipat, apoi i-a tras batranului un pumn in ceafa de i-a mers untul si in fine si-a scos pistolul si i-a bagat gura in spate intre coaste in dreptul inimii si i-a spus: Misca, ma, altfel te-mpusc, javra batrana!”

Despre ce este vorba de fapt? Despre tradarea tarii de catre rege si apropiatii sai cu care a facut 23 august. Cautati informatii despre Poarta de la Iasi = tradarea unor generali care erau in stransa legatura cu regele; au facut o bresa in linia de aparare in intelegere cu sovieticii, a.i. acestia sa declanseze atacul masiv asupra noastra; ce urmareau regele et co? Sa-i demonstreze maresalului ca situatia tarii e grava si sa-l forteze sa incheie razboiul.
Intelegeti?! Mai intai slabesti apararea tarii, apoi vii si spui ca tara e in pericol si trebuie scoasa din razboi.