[Arhiva Românilor] Cum a fost condamnat la moarte Radu Gyr pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!“
Mesaje primite
Dan Culcer
6 nov. 2025, 21:12 (acum 14 ore)
către eu
În loc să se sperie de intervențiile ridicole ale unor analfabeți sau ale unor ziariști năimiți, cei care cunosc adevărul, ar trebui să reacționeze cu demnitate. Adică să reamintească legea. O reabilitare juridic declarată și confirmată are putere de lege.
Radu Gyr a fost reabilitat printr-o hotărâre judecătorească validă, în România de după 1990. Hotărâre care îl exonerează de orice acuzație anterioară. De altfel Radu Gyr a fost reabilitat în raport cu niște condamnări bazate pe texte de lege care nu mai sunt juridic active.
A fi fost legionar, adică simpatizant sau membru activ al Legiunii Arhanghelului Mihail, în perioada de dinainte de 1944 era perfect legal. Dacă, în calitatea de cetățean, un individ, legionar sau nelegionar, ar fi încălcat legea din perioada respectivă, el putea fi pedepsit. Persoana numită Radu Gyr nu a încălcat nici o lege a României, nici înainte de 1945, nici după 199o. A murit în 1975. Îninate de 1945 a fost condamamnt pentru opinii politice și aparteneța la o organizație politică care a fost interzisă în 1941 pe baza unei înscenări. Poeziile sale fac parte, indiferent ce ar afirma o lege după 1990, din patrimoniul cultural al României. A interzice difuzarea oricărui text semnat de Radu Gyr în condițiile actuale este un act de cenzură, interzis de legea română. Legile care impun o cenzură sunt anticonstituționale.
Activiștii politici, din oricare partid politic actual, deputații, senatorii, funcționarii de stat care sunt de acord cu acest tip de cenzură, care nu acționeză concret pentru respectarea Constituției, sunt pasibili de pedeapse specifice pentru orice persoană care nu respectă Constituția.
Pe situl România curată se fac referințe la un caz care poate avea valoare de jurisprudență. Se invocă excepția de neconsituționalitate. Se demonstrează că sunt interzise actele de cenzură prealabile ca și cele de cenzură posterioară.
Dincolo de Constituția României, se fac referințe pertinente la Art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, consacrat prin hotărârile ulterioare ale Curții Europene a Drepturilor Omului.
« Cenzura preliminară presupune trecerea printr-un filtru administrativ sau prin constrângeri legale a textelor care urmează să fie publicate, pe când cenzura ulterioară presupune fie confiscarea sau distrugerea operelor odată publicate, fie obligarea autorilor la suprimarea acestora. Din punctul de vedere al rezultatului final, ambele au același efect: încălcarea libertății de exprimare și a dreptului publicului la informare.»
Execuția coralăcare a provocat reacțiile de haită, nu a fost blocată, dar, după părerea celor care au depus plângeri, ar fi trebuit să fie. Chiar dacă actul efectiv de cenzură nu avut loc, intenția de aplicare a cenzurii posterioare a fost evidentă.
Sursa https://www.romaniacurata.ro/cenzura-de-orice-fel-este-interzisa-cu-cateva-exceptii-ghita-maior-vladescu-ponta/
Regimul lui Ion Antonescu și regimul comunist au ceva în comun : au pedepsit penal cu privaea de libertate persoane pentru opțiunile lor politice, fără ca acestora să li se poată imputa individual vreo acțiune încadrabilă penal.
În vreme de război, măsuri punitive limitate sau excesive dar acoperite de starea de excepție, de război ori de asediu, puteau fi luate juridic legal. Un același temei nu mai putea fi folosit de comuniști, decât atunci când se defineau în război de clasă cu «dușmanii poporului», adică atunci când au incitat la război civil. Măcar pentru acest abuz și pentru această incitare, regimul comunist din România, prin înalții săi demnitari, înainte de 1964, putea fi condamnat legal de orice stat de drept. Punct.
Poemele lui Radu Gyr fac parte din patrimoniul literaturii române. Inclusiv cele scrise în vremea în care servea pe frontul antisovietic, într-un batalion disciplinar, trimis ca pedeapsă de regimul lui Ion Antonescu, după despărțirea sângeroasă a acestuia de Horia Sima și ai săi.
Difuzarea acestor poeme, prin tipărire spre lectură, recitare, analiză este un drept inalienabil al culturii române și nu este un act de propagandă legionară, nu poate fi interpretat ca fiind propagandă politică postumă sau post-istorică. Iar legile scelerate, care induc confuzii și inventează păcate penale pentru că o formațiune corală ar fi utilizat cântece pe versuri de Radu Gyr, trebuie să fie anulate.
În același context, difuzarea gratuită în spațiul public a unui produs imprimat, fără tulburarea ordinei publice, este legală. Blocarea acestei acțiuni prin confiscarea unor exemplare ale revistei Certitudinea este tot un act de cenzură. Incompetența executanților unui act de cenzură nici nu mai are rost să fie evocată.
Când astfel de acte abuzive, ilegale vor înceta, România va redeveni un stat suveran.
În fine, culmea imbecilității ziaristicii de slugoi, în loc să se verifice afirmațiile scandalizate ale reprezentanților puterilor coloniale, se confundă cu poezia o versificație banală, de cămin cultural, bună de text chiar și pentru un cor de cămin cultural, simplu inventar tematic al unor teze patriotice standardizate, în stilul celor semnate de Nicolae Dragoș, Ion Brad, și alți versificatori de dinainte de 1944 sau de după 1964.
Comparați opera autentică a lui Radu Gyr cu textul incriminat. Chiar dacă, prin absurd, ar fi autentificat ca fiind o scriere a lui Radu Gyr, pe bază de manuscris sau pe orice altă bază, textul cântecului este un artfefact simpluț. Am terminat.
Dan Culcer
la fiare, nu merge cu explicații și argumente, merge doar cu biciul și cu marș! doar astea două limbi, înțeleg bestiile satanizate!
Hai să nu ne mai ascundem după cireș! cei mai mari criminali, ge
boci dări și holocaustizanti, sunt chiar sfinții martiri legionari!!! nu bolșevicii, yagoda stalin și lenin, care au lichidat vreo 40 de mega, nu, conservatorii churchill și roosevelt, care au cam lichidat vreo 50 de mega, colac peste pupăză, nu comuniștii ca mao zedong sau puii lui marx și engels, care au lichidat și ei vreo decamega, adică o sută de milioane, în traducere liberă, ci sfinții martiri legionari, ai arhanghelului lui dumnezeu și-al lui iisus cristos, care n-au omorât decât măcar vreo zece condamnați pentru înaltă trădare de neam și țară, sunt cei mai marii genocidari! hai sictir și marș fiarelor!!!
De ce se aplică procedee malefice dragii noștrii evrei.
1.Institutul Viszel, eticheteaază pe mari valor ale culturii romînești caAntisemiți și pune la index operele lor ?
2. Ei au fost martorii oculari ai manifestărilor infracționale a evreilor vremururilor lor. Au scris despre așa ceva:Paulescu, Vintilă,etc.
Nu au nici-o vină.. iar operele lor nu sunt axate numai pe evrei,este cultura pentru popor.
3. De ce pun presiune pe patrioți și-i etichetează ca antisemiți și ]i trimit în judecată conform legii antisemite făc ută tot de ei ?
4.De ce Velex, iese la rampă și atacă reviste,invocând că au scris despre Legionari,despre Holocaust,despreAntonnescu și alți mari cărturai ? Când romînii au cătat să scoată adevărul despre toate aceste acuzații, care sunt repetyate de zecii de ani și care sunt mincinoase, dar impuse românilor ca adevăruri.
Toată strategia voastre, de ai scoate pe români din pământurile pe care
le-au muncit, stăpânit de cel puțin 5.000 ani.
Iar voi ați venit dealungul secolelor ca invadatori,nu ați fost invitați de nimeni.
Românii au fost toleranți cu voi,v-au acordat în timp drepturi civile iar vazi ați primit și pe cele politice.
În loc să fiți recunoscători acestui popor voi ați ajuns să-l dați afară din țară. Nu vi se pare că nu știți să vă purtați omenește,să acordați romînilor sprijinul vostrru. În războiu mondial I ați trădat,ați dezesrtat la inamic. La al II război Mondial, Antonescu nu v-au mai încorporat pentru fron, dar v-ați constituit în bande de asasini ai populației din Basarabia și Bucovina,.
În comunism ați reușit să ucideți clasele explotatoare,pe militarii care au venit din prizionerat ,pe opozanții regimului, elitele politice,culturale și ștințifice. Cunoașteți ce sunt .Ruși nea,respectul pentru tot ce au făcut românii pentru voi. Vă purtați ca niște hoarde jefuitoare și ce faCEȚI VOI RĂU ALTORA TOT VOI îI ACUZAȚI DE RĂUL FĂCUT DE ROMÂNI.
Dumnezeu poate vă mai acordă timp să însușiți valorile morale în compotament. Cea ce cred că nu va fi posibil.
Cereți să vi se acorde o țară pe carev să o stăpâniți Dar au fost oferte: În MADAGASCAR, Stalin va oferit lângă China un teren fertil și mult, ați refuzat.
Acum gândiți să desfințați Ukraina și România pentru a avea și voi o țară.
E drept ce gândiți ?
Pe români Domnul Velex, repetă merreu aceleași acuzații nedocumentate:Antoescu, legionarii,și oponenții comunismului cu arma în mână,care deja au fost eliminați din viață
Recomand domnului Velex să nu ajungă să fie atacat așa cum un episod al unui dresor, repetând-ui mereu Panterei pe care o dresa, Pantera a sărit la el și a fost ucis dresorul.
Velex ca și cei dela Institutul nazist Wieszll, sunt îndoctrinați cu practicile ideologiei iudeo-bolșevice. Cine le dă această autoritate pentru metode malefice poporului în care au trăit bine și au câștigat toate drepturile civile și politice ?
El coordonează și apără minciunile repetate dar fără suport printr-o cenzură la vedere.
Acum doresc să domine lumea,că așa li s=au spu în Talmud.
Români, acționați cu procedee mai violente la acești jidani schizofreni, dialogul politic ei îl refuză.
„Voi românii ați ucis,voi românii ați făcut suferința evreilor”.
Ajunge cu acuzațiile mincinoase domnule Velex,sau te crezi printre iluminat ?.