Umor spumos şi sănătos, neaoş, românesc.
Da, moralul soldaţilor era bun, dar, în poză nu se hlizesc ca să demonstreze cât de bun era moralul trupei, fiindcă nu este o poză de propagandă, dacă ar fi fost nu-i suia cu mitraliera în pom, că nu aveam ofiţeri aşa de idioţi.
Personajul central rîde, cel din stânga scruteaza teatral ca pentru fotograf, ceilaţi din dreapta sunt mai oropsiţi, mitraliorul şi servantul au poziţiile cele mai chinuite, mai nefireşti.
Fireşte că e de rîs, ce-şi ziceau oare, păi, dacă-i cuib de mitralieră, apăi unde-i locul lui dacă nu într-un copac!
Măcar până ne trage în poză, că pe urmă revenim pe poziţie.
Domn profesor, dacă la articolul cu Polonia, aţi dat în titlul toate cele necesare ca să se prindă muşterii, aici poate era bun şi un motto:
Dacă e cuib, cuib să hie!
(sau o adăugire la titlu)
Nu par soldați de rînd; n-au opinci.
La Muzeul Național de Istorie a fost în vară o expoziție media despre primul război mondial. Soldații scoțieni din tranșee erau în opinci.
Nu cred că este încălțăminte mai bună decît opinca purtată cu obială de bună seamă.
Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!
Nu plange, maica Românie, se ruga un ostas care lupta in primul razboi mondial, pentru ca România sa fie Mare, chiar daca unii, cum ar fi alogenii, strainii, care au ocupat institutiile statului, nu aveau si nu au, aceasta dorinta de unitate a românilor!!!
Economia, industria, finantele, resursele, padurile, pamantul stramosesc…pentru care si-a varsat sangele acest ostas care a scris acesta poezie, se afla in mana strainilor, in mana corporatiilor occidentale !!!
– INS ne spune ca 88% din bogatiile tarii sa afla in mana strainilor a corporatiilor occidentale…STRAINII AU INVESTIT IN ULTIMII 25 E ANI 1%, SI STAPANESC 88% DIN BOGATIA TARII ! http://www.cunoastelumea.ro/institutul-national-de-statistica-nu-mai-stapanim-nici-10-din-romania-2/
Nu mai stăpânim nici 10% din România!Institutul Național de Statistică: Nu mai stăpânim nici 10% din România!
pentru asta a murit acest ostas?
pentru vanzarea tarii catre straini?
NU !!! El a murit pentru unitatea neamului, si nu pentru ca milioane de români sa fie alungati din tara lor, prin politica criminala a alogenilor care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi, pentru dezintegrarea poporului in noul comunism babilonic occidental ue !!!
Umor spumos şi sănătos, neaoş, românesc.
Da, moralul soldaţilor era bun, dar, în poză nu se hlizesc ca să demonstreze cât de bun era moralul trupei, fiindcă nu este o poză de propagandă, dacă ar fi fost nu-i suia cu mitraliera în pom, că nu aveam ofiţeri aşa de idioţi.
Personajul central rîde, cel din stânga scruteaza teatral ca pentru fotograf, ceilaţi din dreapta sunt mai oropsiţi, mitraliorul şi servantul au poziţiile cele mai chinuite, mai nefireşti.
Fireşte că e de rîs, ce-şi ziceau oare, păi, dacă-i cuib de mitralieră, apăi unde-i locul lui dacă nu într-un copac!
Măcar până ne trage în poză, că pe urmă revenim pe poziţie.
Domn profesor, dacă la articolul cu Polonia, aţi dat în titlul toate cele necesare ca să se prindă muşterii, aici poate era bun şi un motto:
Dacă e cuib, cuib să hie!
(sau o adăugire la titlu)
Am ratat ocazia! Păcat! Ideea dvs este bună de tot. Refac titlul! Să mor dacă n-o fac! Păi ce… Un titlu m-a făcut pe mine?!
Nu par soldați de rînd; n-au opinci.
La Muzeul Național de Istorie a fost în vară o expoziție media despre primul război mondial. Soldații scoțieni din tranșee erau în opinci.
Nu cred că este încălțăminte mai bună decît opinca purtată cu obială de bună seamă.
Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!
Nu plange, maica Românie, se ruga un ostas care lupta in primul razboi mondial, pentru ca România sa fie Mare, chiar daca unii, cum ar fi alogenii, strainii, care au ocupat institutiile statului, nu aveau si nu au, aceasta dorinta de unitate a românilor!!!
Economia, industria, finantele, resursele, padurile, pamantul stramosesc…pentru care si-a varsat sangele acest ostas care a scris acesta poezie, se afla in mana strainilor, in mana corporatiilor occidentale !!!
– INS ne spune ca 88% din bogatiile tarii sa afla in mana strainilor a corporatiilor occidentale…STRAINII AU INVESTIT IN ULTIMII 25 E ANI 1%, SI STAPANESC 88% DIN BOGATIA TARII !
http://www.cunoastelumea.ro/institutul-national-de-statistica-nu-mai-stapanim-nici-10-din-romania-2/
Nu mai stăpânim nici 10% din România!Institutul Național de Statistică: Nu mai stăpânim nici 10% din România!
-https://soviani.com/2018/03/05/cat-a-pierdut-romania-in-11-ani-in-urma-depopularii-pana-la-700-de-miliarde-de-euro/
– Cat a pierdut Romania, in 11 ani, in urma depopularii: pana la 700 de miliarde de Euro.
https://soviani.com/2018/03/05/cat-a-pierdut-romania-in-11-ani-in-urma-depopularii-pana-la-700-de-miliarde-de-euro/
pentru asta a murit acest ostas?
pentru vanzarea tarii catre straini?
NU !!! El a murit pentru unitatea neamului, si nu pentru ca milioane de români sa fie alungati din tara lor, prin politica criminala a alogenilor care au ocupat institutiile statului ca lupii la oi, pentru dezintegrarea poporului in noul comunism babilonic occidental ue !!!
Acestea sunt fotografii pe suport din sticlă, cele mai grozave care s-au făcut vreodată. Iar dacă ne mai gândim și la condițiile de război…
Iti rupe sufletul !
Si-ti taie suflarea de durere !