Cui îi este frică de PRM?
Asistăm la o evoluție paradoxală pe scena noastră politică. Partidele care poartă răspunderea dezastrului național dau semne că vor să-și schimbe mesajul. Încercând să țină pasul cu țările din Uniunea Europeană, unde curentul naționalist, patriotic, protector al identității naționale și etnice este tot mai puternic și mai vizibil, partidele și politicienii români, până acum nepăsători față de „nevoile Neamului”, au descoperit că mai există și români în România, cu o identitate etnică inconfundabilă pe toate planurile, identitate care a rezistat tuturor încercărilor de deznaționalizare din ultimul sfert de veac, cel post-decembrist. Până și Băsescu, președintele de țară care le recomanda tinerilor să-și caute un rost plecând din România, răzlețindu-se în lume, acum dă pe goarnă tot mai des mesaje însuflețite de cel mai sforăitor patriotism! Nu contest! Le zice bine panglicarul! Cine nu-l cunoaște ce a făcut până acum, cât a mințit, cât a furat, câte fărădelegi a comis, ce dezastru pentru Țară au fost toate demnitățile și funcțiile ocupate de pușlama înainte și după 1990, ar zice că individul ar merita și al treilea mandat de președinte…
Așadar, cei ce au atentat fățiș la ființa acestui neam, se pregătesc să-și întoarcă pe dos cojocul și, din promotorii internaționalismului corporatist, ai mondializării și globalizării „fără frontiere naționale”, încearcă să devină apărătorii specificului național, ai interesului național… Firește, cu asemenea strategie prima grijă este să-i elimini din joc, de pe scena politică, pe cei care sunt sinceri și autentici susținători ai naționalismului românesc, ai iubirii de Neam și de Țară, sentiment pe care liderii de opinie aserviți guvernanților l-au declarat desuet, depășit istoric, perimat, expirat etc., etc.
Reacția clasei politice la încercarea lui Marian Munteanu de a candida la funcția de primar al Capitalei trebuie interpretată în această cheie. De ce oare fost o așa de mare concertare de forțe pentru a împiedica intrarea lui Marian în campania electorală?! De ce? …Nu cumva pentru ca publicul românesc să nu audă cum sună mesajul politic al adevăratului naționalism?! Al adevăratului politician animat de o singură țintă: interesul național?!
Puși alături cu Marian Munteanu, nu doar concurenții la Primăria Bucureștiului ar fi capotat penibil!… A fi primar al Capitalei, a fi primar al Capitalei așa cum numai Marian Munteanu putea să fie dintre candidații anunțați, însemna să te impui ca al treilea om în stat, după președinte și premier!… Și Marian Munteanu, ca primar, risca să facă vizibil și evident chipul adevărat al românismului, al dăruirii pentru binele comunitar, național!…
În aceeași cheie interpretez și perfida campanie care se duce de ani de zile pentru desființarea Partidului România Mare! Nu votul electoratului a scos România din Parlament în 2008! Ci jocuri oculte, inclusiv fraudarea voturilor și trădarea unor lideri din PRM! Lideri șantajați sau cumpărați de sforarii vieții noastre politice. Aceste jocuri murdare la care s-au pretat trădătorii din PRM nu pot fi interpretate ca expresia unor orgolii nemăsurate, scăpate de sub controlul rațiunii, ci sunt dovada că dispariția PRM este dorită la nivelul celor care orchestrează din umbră viața noastră politică! S-a ajuns la anunțuri difuzate pe posturi TV de mare audiență cum că PRM a fost radiat de pe lista partidelor politice!… Demobilizarea astfel provocată a avut efecte dezastruoase atât la nivelul electoratului, cât și la nivelul activului de partid!… Căci, nota bene!, posturile TV respective nu au binevoit să rectifice știrea, nici nu au acordat PRM-ului un drept la replică! Aud că PRM va chema în justiție posturile TV respective!… Mutare corectă, care va pune în evidență încă o dată calitatea justiției din România!
Un mesaj patriotic, naționalist nu este credibil pentru electorat dacă va veni din partea oricărui partid parlamentar! Se va potrivi ca nuca în perete cu tot ce au făcut aceste partide până acum! Un mesaj patriotic poate fi mult mai credibil la oricare dintre partidele de curând înființate, numai că aceste partide sunt în mare criză de timp și nu au șanse reale ca mesajul lor să ajungă la cunoștința alegătorilor!
Partidul România Mare este singurul partid care va fi crezut atunci când va re-afirma mesajul său naționalist, patriotic, tradițional! Acest mesaj a fost afirmat mereu, cu insistență și cu orice risc, de Partidul România Mare, singurul partid cu șanse reale de a impune acest mesaj în arena politică!
Un asemenea mesaj așteaptă majoritatea românilor! Absența românilor de la vot numai așa poate fi explicată și înțeleasă: românii nu se regăsesc în mesajul electoral al partidelor parlamentare, partide definitiv compromise! Românii s-au săturat de aceste partide!
Pretutindeni în Europa alegătorii s-au dumirit cât este de falsă, mincinoasă și diversionistă eticheta de extremism, de rasism, xenofobie și altele, pusă partidelor cu mesaj naționalist, patriotic! A fi naționalist, a fi patriot este un atribut al normalității! Orice ins, cu scaun la cap și cu inimă în piept, își iubește țara și compatrioții, își prețuiește istoria și eroii Neamului, este preocupat de viitorul copiilor săi, de viitorul Țării!
Pretutindeni în Europa crește aderența electoratului la ideea unei Europe a Patriilor! Așa cum respectăm dreptul la diversitate al indivizilor, trebuie respectată și cultivată diversitatea culturală și spirituală a popoarelor. Partidul România Mare a afirmat dintotdeauna dreptul românilor, dreptul fiecarui popor, de a-și cultiva identitatea inconfundabilă, de a spori componentele care ne dau individualitate distinctă în poli-cromia planetară! În sim-fonia națiunilor!
Partidul România Mare se reorganizează în vederea alegerilor din toamnă. Ca vechi și constant colaborator al revistei cu același nume m-am oferit să pun umărul la acest efort de care se leagă viitorul partidului, dar și al Țării! De 8 ani PRM lipsește din Parlament și lucrul acesta a avut consecințe dezastruoase pentru Țară. Ar fi tragic dacă conducerea PRM ar rata încercarea de a readuce PRM în Parlament, poate chiar și la guvernare! Contextul internațional ne este mai favorabil ca oricând! Iar situația din România ne obligă să acceptăm orice sacrificiu pentru ca Interesul național să-și facă iar auzită vocea în Parlament, în Guvern și la Cotroceni! Altminteri, eșecul nostru ar fi sinonim cu dezertarea de la datoria de cetățean, de român!
Sprijin PRM, așa cum am sprijinit până acum Uniunea Vatra Românească, Partidul Democrat Agrar – PDAR, Partidul Unității Naționale – PUNR, și îi chem pe foștii colegi din formațiunile menționate mai sus să facă și ei acest pas. Nu putem sta deoparte când Țara se mișcă în cea mai proastă direcție! Putem fiecare dintre noi să facem ceva ca să stricăm jocul iresponsabil al politicienilor, al celor care au instaurat dictatura partidelor anti-naționale, anti-românești! Adunându-ne forțele vom putea îndepărta de la guvernare mafia politicienilor corupți și trădători de Neam!
Doamne, ajută!
Ion Coja
11 iunie 2016
APELUL,
fostului detinut politic, Dumitru Rizoaica,
pentru SCHIMBAREA clasei politice mafiote din Romania!
Dragi romani! Suntem mai aproape ca oricand de realizarea acestui deziderat, care a adevenit o necesitate stringenta pentru societatea romaneasca!
Putem si trebuie sa realizam schimbarea actualei clase politice mafiote la alegerile din aceasta toamna!
Mai intai trebuie stabilit de la inceput ca schimbarea clasei politice NU inseamna inlocuirea partidelor existente cu alte partide nascute din “spuma marii” si ai caror membri sa fie “sfinti”!
Schimbarea clasei politice inseamna schimbarea comportamentului si a modului de manifestare si actiune, atat la nivelul politicienilor cat si al partidelor.
Pornind de la aceasta constastare rezulta ca SCHIMBAREA clasei politice se reduce la SCHIMBAREA “legii” care conditioneaza comportamentul si modul de manifestare si actiune ale politicienilor.
Iar “legea” care impune aceste conditionari este juramantul existent in societate!
Deci, cine doreste schimbarea clasei politice TREBUIE sa inteleaga si sa sustina Solutia care poate realiza aceasta schimbare si anume inlocuirea juramantului existent in societate!
Actualul juramant, este unul ritualic, “mort” si absolut INUTIL, deoarece nu are nicio influenta asupra deponentului, TREBUIE inlocuit cu un juramant implicativ, care sa ofere deponentului un motiv puternic, imediat si perpetuu (24 de ore din 24) care sa actioneze asupra psihicului (constiintei) deponentului!
La ce ar folosi schimbarea partidelor cu altele noi, sau a politicienilor cu altii, daca totul ar continua sa functioneze in baza actualului juramant, si am avea inevitabil aceleasi comportamente si aceleasi manifestari mafiote? LA ABSOLUT NIMIC!
Juramantul implicativ, este prezentat mai jos, si se compune din introducere, care este unica, din cuprins, care este specific activitatii desfasurate de deponent, si din incheiere, care este de asemenea unica, astfel:
///Jur pe constiinta mea, in fata celor dragi, a semenilor mei si a lui Dumnezeu, ca …(urmeaza textul cuprinsului care este specific activitatii desfasurate de deponent, dupa care se incheie cu implicatia din final, astfel):
…. Daca nu imi voi respecta prezentul juramant in toate prevederile lui, daca nu voi demisiona la prima incalcare constientizata sau daca nu voi aduce la cunostinta opiniei publice si a autoritatilor abilitate toate abaterile de la legi, de care voi avea cunostinta, Dumnezeu sa abata asupra mea si a tuturor complicilor mei cele mai cumplite nenorociri, si sa ma lipseasca pe mine si pe toti complicii mei (intre care inevitabil vor fi si fiinte dragi!) de sanatate si fericire!
Precizez ca Dumnezeul invocat mai sus este Divinitatea Universala, Ocrotitoare si Rasplatitoare a familiei mele, catre care mi-am indreptat, sau imi voi indrepta Gandul si Ruga, atunci cand viata mea, sau a celor mai dragi fiinte a fost sau va fi in Cumpana. AMIN!///
OBS. Pentru primii n.1000 de demnitari acest juramant implicativ va fi mai dur, in sensul ca in loc de:
„..Dumnezeu sa abata asupra mea si a tuturor complicilor ..”, va fi:
„..Dumnezeu sa abata asupra familiei mele cele mai cumplite nenorociri si sa ma lipseasca pe mine si pe toti cei dragi mie, de sanatate si fericire!…”.
De ce juramantul implicativ ii poate obliga pe cei ce si-l asuma la un comportament responsabil si la actiuni legale, morale, in spiritual dreptatii si in respectul intereselor Romaniei?
Pentru ca, dupa cum se vede, deponentii isi gajeaza respectarea celor asumate cu propria sanatate si fericire, si mult mai mult, cu sanatatea si fericirea fiintelor dragi si apropiate, in mod implicit sau explicit!
Solutia schimbarii clasei politice mafiote, cu una responsabila, formata din politicieni integri si patrioti, exista de 23 de ani si am transmis-o Parlamentului cu Nr.150/12-01-1993, la Senat si cu Nr.62/12-01-1993, la Camera deputatilor.
Am sperat in buna credinta a celor ce puteau decide, si din 1993 am prezentat Solutia conducerilor partidelor care aveau responsabilitatea guvernarii, respectiv PSD, PNL si PDL.
M-am adresat de asemeni ultimilor doi Presedinti, respectiv Traian Basescu, cu Scrisoarea Nr.86/04-01-2005 si Klaus iohannis, cu Scrisoarea Nr.20.304/23-12-2014!
Toti adresantii s-au dovedit atat de nesimtiti si de iresponsabili, incat nu au raspuns in niciun fel, niciodata, adreselor care le prezenta o Solutie de Interes National!
POSIBILITATEA realizarii practice a schimbarii clasei politice a aparut in Mai 2015, cand mi-a venit idea de a implica, in aceasta nobila actiune patriotica, partidele mici, care, fara sa sustina aceasta schimbare dorita cu ardoare de electorat, nu ar avea nicio sansa sa acceada in Parlament!
Deci, se va realiza o alianta electorala a partidelor mici care va propune electoratului schimbarea actualei clase politice mafiote, cu una responsabila, formata din politicieni integri si patrioti!
Am numit viitoarea alianta electorala, care va schimba actuala clasa politica mafiota, cu un nume adecvat scopului ei, si anume Alianta Anti-Mafia! Am vrut ca numele ei sa transmita electoratului un mesaj puternic!
Astfel, la alegerile parlamentare de la toamna, spectrul politic se va imparti doar in doua tabere:
1. Actuala clasa politica mafiota, formata din PSD, PNL, PMP si M10, precum si din acele partide mici care NU vor dori schimbarea acesteia!
2.Alianta Anti-Mafia, formata din toate partidele mici care au participat la alegerile locale, si care vor sustine schimbarea actualei clase politice mafiote prin “rocada” intre cele doua juraminte!
Sper ca Liderii partidelor mici, care au participat la alegerile locale sa aiba intelepciuna sa sustina in corpore schimbarea actualei clase politice mafiote, facand astfel un imens Bine societatii romanesti, concomitent cu Binele pentru ei, care va fi accederea in Parlament!
La alegerile din toamna romanii nu vor mai vota politic, adica intre Stanga si Dreapta, ci vor alege civic, intre Alianta Anti-Mafia si actuala clasa politica Mafiota!
Bucuresti, 24-05-2016
Ing. pens. Dumitru Rizoaica, fost detinut politic in 1958-1963, si februarie-aprilie 1986. Tel.0723966732.
PS. Vezi si blogspotul „Dreptate pentru toti”!
Nea Coja faceti macar un congres al partidelor Nationaliste cu Bogdan Diaconu, si altele si poate stabiliti o uniune comuna si un efort comun.
SEMNAL DE ALARMA PENTRU :
– pamantul udat cu sangele stramosilor nostri la Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz….acaparat de straini cu milioanele de hectare !!!!
– Sa reactionam pana nu e prea tarziu pentru INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
– SA IESIM URGENT DIN BABILONIA ANTIHRISTICA SI ANTINATIONALA : UE !!!
– sa oprim aceasta CATASTROFA !
– sa oprim disparitia neamului a natiunii noastre prin INTERZICEREA VANZARII PAMANTULUI CATRE STRAINI !
– sa respectam, sa nu ne batem joc de sangele stramosilor varsat de-a lungul secolelor pentru PAMANTUL NOSTRU !
– SA NE TREZIM DIN ADORMIRE !
– Tara se vinde, pamantul se vinde, sufletul se vinde, omenia se vinde…in „civilizatia” occidentala totul se vinde.
– Strainii ocupa cu milioanele de hectare pamantul pentru care stramosii nostri si-au varsat sangele la : Posada, Rovine, Vaslui, Calugareni, Plevna, Vidin, Marasesti, Oituz…
– Strainii au acaparat economia, resursele :petrol, aur, gaze, energie,ape minerale….
– Strainii, minoritarii, au ocupat institutiile statului, si noi dormim, ne lasam inselati zi de zi de propaganda mincinoasa occidentala iudeomasonica : stat de „drept”, political corect, pacatul ca norma de viata, invazie pagana mahomedana, privatizari, liberalizari, investitori, homosexuali, card si cip, pensii, asigurari private, bancheri…
„Adevărata suveranitate naţională îşi are tron pământul patriei cu sufletul îngropat în el. Nici o legislaţie nu poate împărţi tronul acesta între autohtoni şi venetici. Şi nu există aur pe lume să echivaleze preţul ţarinii strămoşeşti. Pentru că, din moment ce această ţarină e strămoşească, ea are mai presus de toate o valoare morală, ce nu se poate măsura în bani. Cine îşi vinde pământul săvârşeşte un sacrilegiu fiindcă îşi vinde morţii din el. Crima democraţiei e că a pus la mezat patria, şi aceasta însemnează în principiu detronarea neamului românesc din drepturile lui de rasă regală. În lumina spiritului autohton, invazia străinului e tot una cu o năvălire barbară, ceea ce constitue caz de război defensiv. De aceea, în suflul mistic al naţionalismului, să lămurim geamătul morţilor jigniţi în mormintele lor şi grindina blestemelor înscrise în dania lor. Căci patria e dania strămoşilor şi ea nu se lasă nici răpită, nici vândută. România trăieşte sub dictatura capitalismului fără patrie”.
N.Crainic
„Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea.”
Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 dec. 1882, Opere, vol. XIII, pag. 234
Doamnelor si Domnilor, aplaudati!
Pruna otravita se autodizolva: tineti minte ca shobolanca asta cu muia aplatzata de o farfurie zburatoare – venita la nastere din cer !!! – se considera supragravida cu sarcina Comisiei Europene de a nu lasa avocatii sa apere pe orisicine ,socotindu-se datoare sa preia si sa aplice o lege EU , conceputa special pentru a impiedica revizionistii sa-si permita un avocat ca sa-i apere, fapt pentru care , universitarii care demonstreaza stiintific hibele teoriei holocaustice, precum Robert Faurisson, sa trebuiasca sa renunte la avocat si sa se apere singur in instanta la 86 de ani, bolnav de inima si cu proces special prelungit de criminali juridici ai Frantei , dincolo de miezul noptii, apoi condamnat la inchisore!
PRUNA OTRAVITA SE CARAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
http://www.romaniatv.net/ministrul-justitiei-pleaca-din-guvern-dupa-alegeri-raluca-pruna-a-facut-anuntul_297790.html
Ministrul Justiţiei pleacă din Guvern după alegeri. Raluca Prună a făcut anunţul
Publicat: (acum 2 ore) // Actualizat: (acum 2 ore) // Sursa: romaniatv.net
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a anunţat că nu mai vrea să facă parte din Guvernul României după alegerile parlamentare din toamnă.
0 0 0 4Comenteaza
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună
Raluca Prună a declarat într-un interviu acordat AGERPRES că nu vrea o carieră politică şi că se va întoarce la cariera sa după încheierea mandatului guvernului tehnocrat.
„Am lăsat o carieră, că am venit cu multă dragoste pentru țara care m-a format, însă cred că politica se face prin partide politice. (…) Răspunsul meu este categoric: nu am să rămân într-un guvern de după alegeri”, declară ministrul.
Raluca Prună susține că, în cazul în care se consideră că activitatea sa nu mai corespunde mandatului pe care acest Guvern îl are, nu are nicio ezitare să facă pasul înapoi chiar şi înainte de încheierea mandatului.
„Dacă vreodată se va considera că ceea ce fac eu, dacă premierul va considera că ceea ce fac eu nu mai corespunde mandatului pe care acest Guvern îl are, nu am să am nicio ezitare să fac pasul înapoi. Deci, iau faptul de a fi ministru ca pe un mare privilegiu, încerc să fac cât pot eu de bine ceea ce pot eu, într-un timp scurt. Am făcut eforturi, (…) dar, încă o dată: dacă se va considera că trebuie să plec, am să plec. Am venit de la o carieră și mă întorc la acea carieră, nu am niciun fel de agendă decât agenda bunului simț și a bunului mers în domeniul de care acum, fiind foarte onorată, mă ocup — de justiție”, precizează ministrul Justiției.
Despre prezența la vot la alegerile locale din 5 iunie, Raluca Prună spune că este păcat că a fost scăzută și că sunt oameni tineri care sunt complet dezinteresați de politică.
„Este păcat mai ales că eu cunosc, probabil ca noi toți, în cercul meu oameni tineri care au o viață foarte sănătoasă, (…) și care nu pot numi partidele din această țară. Sunt oameni care au mai puțin de 30 de ani, care au o viață, o profesie și care sunt complet dezinteresați de politică. (…) Și faptul că ei nu sunt interesați de viața politică din cetate, cred că este un lucru asupra căruia trebuie să medităm”, subliniază ministrul justiției.
Referitor la atacurile la adresa sistemului judiciar și la faptul că justiția a fost temă de campanie, ea a subliniat că forul competent să apere este Consiliul Superior al Magistraturii, care este garantul independenței justiției. Raluca Prună a spus că își dorește ca dezbaterea politică să fie una de idei și să nu implice justiția.
„Ca ministru îmi doresc, în mod evident, ca dezbaterea politică să fie o dezbatere de idei care să nu implice justiția. … Ar trebui să nu aruncăm dubiul asupra întregii profesii, pentru că se corectează foarte greu asemenea dubii pe care publicul le poate avea cu privire la sistemul judiciar dintr-o țară. Și dubiul ăsta, știți, trece și granița. Noi suntem în Uniunea Europeană și e firesc să vrem să avem investiții străine. Și eu întreb: ce fel de investiții străine vrem dacă noi înșine, noi românii, spunem că avem un sistem judiciar care nu e independent, că avem un stat polițienesc? Și atunci, n-am să obosesc niciodată prin a spune evidența — România este stat membru, este, ca atare, un stat de drept în care toate drepturile sunt garantate. Mai sunt mici derapaje, dar nu suntem un stat polițienesc, suntem un stat sigur, suntem într-un parteneriat cu Statele Unite, deci există toate garanțiile care există absolut în orice fel de democrație occidentală. Ceea ce trebuie să învățăm este poate un exercițiu mai facil sau exercitarea mai facilă a procedurilor democratice”, mai spun ministrul Prună în interviu.
Atentie mare, in Franta si Austria ,explica Rivarolul, ca voturile emigrantilor au contribuit foarte tare la dezechilibrarea rezultatelor favorabile nationalistilor!
Se lucreaza tare dar pe sest la basculaea voturilor contra partidelor nationale!
Toate aceste eforturi sunt binevenite! In primul rand, partidele nationaliste au nevoie de timp ca sa invete cum se conduce o tara. De asemenea, e bine sa se confrunte cu greutati, ca sa se caleasca si sa-si cearna membrii devotati, de cei conjuncturali. Anumite procese sociale au nevoie de timp pentru maturare. Exact ca la varza murata.