textul de mai jos este un fragment din romanul ȘEITANII în curs de apariție

*

…Mă întorc la acest Ion Iliescu: nu-l cunoaște
nimeni, dar periodic, tam-nesam, fără niciun motiv, ne trezim
că se vorbește de el la Europa Liberă… Eu, ca specialist în vorbe
goale, îmi dau seama că ni-l vîră în cap colegii dumneavoastră
KGBiști de la Munchen… De unde sunt așa de sigur? Pentru că nu
sunt prost!…
Dacă am ceva să-i reproșez lui Iliescu? Cum să-i reproșez
ceva dacă nu cunosc nimic despre el?! Iar ce spune la Europa
Liberă…
Sunteți foarte pornit împotriva noastră, domnule Șeitan!
Cam da! De ce? Pentru că în ultimii ani, de când colegul meu
Gelu Ionescu vă este coleg, aproape toate informațiile de la
Europa Liberă, informații din lumea culturală, pe care le pot și
eu veri?ica, sunt false, exagerări sau denaturări de sens… Îmi cere
un exemplu și-i închid gura cu numele lui Constantin Dobre. Dar
și el mi-o închide: era și rămâne la fel de încredințat ca și mine
că Dobre nu mai este în viață! A anunțat și Amnesty… Nu-i vine
a crede că Dobre trăiește. Refuză! …Să mă ?i păcălit machedonii
mei?… Conchide: dacă Dobre este în viață, este grav!… Grav de
tot! Nici Monica nu va putea să creadă!… Argument suprem.
Nu poate sta mai mult și dă să plece. Mă atârn de poala
lui, îl implor: domnule Ierunca, de ce la Europa nu se vorbește
mai nimic despre anti-comunismul românesc, despre partizanii
din munți! Despre Basarabia!… Poate altădată mai vorbim! În
țară!… În țară a zis?! Pleacă, aproape teatral, lăsându-mă cu gura
căscată ca un pui de pițigoi! Vom mai vorbi în țară?… În țară a
ȘEITANII – Paris by night 115
zis!, domnule… Și ăsta știe ce vorbește! Are de unde să știe…
Iliescu, deci?!… Rămân pensieroso la masă… La masa aceea… O
privesc cu atenție… Netedă, lucie… Încerc s-o pipăi pe dedesubtul
tăbliei… Nu știu ce caut, adică nu știu cum ar arăta detaliul care
să mă conducă la buclucașul microfon… Eu, oricum, mi-am făcut
datoria, iar atunci când aceste înregistrări vor intra în fonoteca
de aur a Literaturii Româme, copiii mei le vor asculta cu fruntea
sus, bașca nepoții care vor da de ele în manuale… Mai încerc…
Are și amatorismul dezavantajele sale… Poate că dacă aș întoarce
masa cu picioarele în sus…
Dar mi-aduc aminte de vorbele Svetlanei, de aseară, cu suta
de metri… Renunț să mai caut de unde am fost înregistrat în toate
felurile: audio, video, poate și olfactiv… Am uitat însă să-l întreb
de Mircea Eliade! Păcat. Aș ?i avut ce-i spune lui Paul Anghel. De
ce l-ați sfătuit mereu, tous les deux, și el, și ea, să nu cumva să vină
Mircea Eliade în Țară, să nu-l pună naiba să răspundă invitației
de a i se pune la dispoziție un institut întreg să lucreze după
comanda sa… Institutul de Studii Sud-Est Europene… Nerod am
fost! Cum de-am uitat?!
Din prima clipă, când Paul Anghel mi-a povestit, îmi
promisesem să-i iau pe Tristan și Isolda la întrebări. Cum de și-au
putut permite să intervină atât de brutal în istoria Neamului?!
Căci devenea istorie curată ce se putea întâmpla la București cu
Mircea Eliade visiting profesor șase luni pe an, ca director al
Institutului… Cohorte de tineri care mai de care mai faini ar ?i
roit în juru-i, mai ceva ca în jurul lui Noica sau Țuțea… Sau Țuțea
însuși, bașca Noica, ce soartă alta cu totul ar ?i avut cu Mircea
Eliade la București… Am ?i avut o bombă atomică la nivelul
hermeneutic al planetei… Și am ?i avut-o numai noi!
Vorbesc de toate astea cu dl Poghirc. M-a invitat și el la
o cafea. Nici vorbă de Cluny… Este dezamăgit de Occident. Ah,
dacă ar ?i venit Eliade în România nu mai pleca nici el din Țară…
Îi este cel mai mult dor de studenți… Încercăm amândoi să
116 Ion COJA
înțelegem refuzul lui Eliade de a reveni în strada Mântuleasa…
Mă îndur de fostul meu secretar PCR pe facultate și îi dau
cheia mea a înțelesurilor toate: anti-românismul. Îl fac atent
la argumentul forte: Domnule profesor, sunt oameni care ies
la pensie după ce toată viața lor au croit din cuțite și pahară
strategii și lovituri pe la spate românilor de noi!… E de acum o
profesie… Păi să ?i avut ungurii măcar un Mircea Eliade sau un
Cioran ori Eugen Ionescu și toți ceilalți, Lupascu, Ghika, Vintilă
Horia, Uscătescu… Pe toți i-ar ?i adus la Budapesta ca pe s?intele
moaște! Și-i înghesuiau ca pe sardele în Academie. Pe când
noi?!… Am umplut Academia cu…
I se dezleagă limba Ciceronelui și mă întreabă dacă l-am
cunoscut pe Mircan. Mircan? Mircea Mircan. De la catedra
de italiană. Vag. Nu era cam… Cam comunist? Mda! Lucrase în
diplomație, n-ar ?i nimica grav. Ca coleg însă a fost fără cusur.
Mi-a povestit ceva interesant despre Leonte Răutu. Era atașat
cultural la Roma când a poposit în eterna citta marele politruc
Orenstein, aha, unchiul fraților Orenștein! Nu știam! Cine sunt
frații Oișteanu? Nepoții de frate ai tovarășului Leonte Răutu!… Deci
tovarășul cominternist a poposit la Roma… Și a trimis telegra?ic
comanda: în scurtul răgaz a?lat la dispoziție vrea să viziteze cele
mai importante muzee din cel mai mare oraș muzeu al lumii.
Sarcină care îl privea direct pe colegul Mircan. Două zile, de la
ora deschiderii până la închidere, numai muzee și iar muzee… A
rezistat cominternul? Aici e marea surpriză: a rezistat și ar mai ?i
vrut! S-a jurat că va reveni să mai vadă o dată ce a văzut, bașca ce
rămânea nevăzut, căci mai mult nu putea să rămână. Trebuia să
?ie acasă la plenara CC al PCR din data de… Dar va reveni negreșit,
poate și cu soția sau fata…
Deci ce spunea Mircea Mircan despre redactorul șef al
Scânteii comuniste? Nu mi-e clar: era sau ba un troglodit, un
afon, un analfabet? Exact invers: era priceput. Știa multe și avea
și gust. Iar Mircea Mircan, care a fost un ins aparte, l-am cunoscut
ȘEITANII – Paris by night 117
bine, l-a dus pe Răut și prin galeriile de artă modernă. Vroia el să
veri?ice ceva. Ce? Un moment… Și ce a constatat? Ridic din umeri,
neputincios să anticipez ceva. E atât de imprevizibil tovarășu’
Leonte!… Ca toți oiștenii!
Ei, bine, a constatat că tovarășul Leonte Răutu, evreul sosit
la București pe șleaul de la tancurile sovietice, se pricepea și la
artă modernă, era un om subțire, ra?inat în materie… În buna
tradiție a intelighenției moscovite iudeo-sovietice interbelice…
Pricepi, domnule Ioane Șeitane, ce vroia să a?le olteanul nostru?
Care oltean? Mircea Mircan!… Hoț, olteanul! Ce a vrut?… Simplu:
să se convingă dacă Leonte Răutu se pricepea sau nu la artă, la
artă plastică! De-aia modernă mai ales!
Și se pricepea?
Se! Cam se!
Și ce dacă?!
Așa m-am mirat și eu. Și ce mi-a răspuns fostul activist CC
al PCR dela secția de propagandă?
Vă referiți la Mircan?
La el mă refer, Dumnezeu să-l odihnească… Mare profesor!
Mi-a zis, domnule coleg, eu am asistat în 1955 la ședința Cepexului
de atunci, când s-a discutat testamentul lui Brâncuși. Constantin
Brâncuși? Doar nu Grigore Brâncuș! Chiar, ce mai face? Cu ilirii
lui!… Știați că Brâncuș al nostru e nepot de văr primar al lui
Brâncuși? Bunicul lui Brâncuș și tatăl lui Brâncuși, frați! Nu mă
mir… Văd.
Deci Mircan a asistat la ședința aceea. Am auzit de ea…
Și cine s-a ridicat, cel mai vehement și cu argumentele cele
mai categorice, pledând pentru refuzul moștenirii rămase de
la un artist decadent?… Nu ne trebuie nimic de la un exponent
al oligarhiei ?inanciare în putrefacție!… Al artei pentru artă!…
Așa zisă artă?!… Ruptă de popor, străină de nevoile și durerile
neamului, și potrivnică idealurilor de clasă!… Turnul de ?ildeș,
autonomia artei, a esteticului… Huo!
118 Ion COJA
Costică Brancusi lăsase statului român tot ce se a?lă acum
în atelierul său… Le-ați văzut la Beaubourg, nu, toate lucrările?
Le-am văzut, sunt o mulțime de… Ei, bine, dacă acele lucrări și
întreg atelierul lui Brâncuși nu se a?lă acum la București, undeva
prin preajma Cișmigiului, asta i-o datorăm lui Leonte Răutu…
Lui Leonte Răutu să-i mulțumim din inimă partidului! A tunat
și a fulgerat împotriva impostorului Brâncuși… Ce să caute la
București să spurce muzeele noastre doldora de artă realist
socialistă autentică?!… Nu….
Știam, domnule profesor… Știam că Leonte Răutu ne-a
făcut-o!
Dar n-ați prins nuanța, decisivă, pe care Mircea Mircan mi-a
developat-o: Leonte Răutu nu era un troglodit, domnule Ion,
un semi-analfabet ca Gheorghiu Dej sau oricare alt român din
Cepexul de atunci, care habar nu avea de artă, de modernism…
Dimpotrivă, știa bine câte parale face Brâncuși… Cum de-a putut
să ?ie atât de pornit împotriva lui Brâncuși?! Nu înțelesese bietul
Mircan de ce! Și nu am înțeles nici eu… Se pare că dumneata,
domnule Ioane Șeitane, cu obsesia dumitale, ai găsit explicația…
An-ti-ro-mâ-nis-mul! Era pornit și de neoprit împotriva noastră!
Y compris a lui Brâncuși… Ne dușmănea ?izic!
Sau conspirația anti-românească… Confreria anti-valahă…
Excelent argumentul găsit de Poghirc așa, din prima. Proba
Leonte Răutu… De ținut minte… Este clară. Deci animalul nu era
animal, se prefăcea că e vită încălțată… A stat două zile la Roma
și n-a călcat în niciun magazin… Numai muzee i-a vrut pipota
însetată de frumos! De tot ce-i bun și drept!… Nemernicul… O să
mai trec o dată prin fundătura aceea feerică, și am să mă uit în
ochii ?iecărui obiect, să mă umplu ca lumea de ura nenorocitului…
De ce și de unde atâta ură împotriva noastră? Căci numai de ură
poate ?i vorba, domnule Poghirc. De unde și de ce, tovarășe Răutu,
atâta ură?!… Cu ce v-a greșit Brâncuși, cu ce v-au greșit oltenii și
românii ăștia nenorociți?!

ȘEITANII – Paris by night 119
…A?lu și de bietul Petrișor Ceaușescu cum a murit cu zile la
Freiburg… Neglijențele în lanț dintr-un spital german… Cât era el de
mândru că pe planeta asta există și țara numită Germania, plină de
nemți unu și unu care știu ?iecare ceas de ceas să-și facă impecabil
datoria… Dacă s-ar ?i internat la spitalul din Lehliu ar mai ?i și azi în
viață… Îi povestesc lui Poghirc cum l-am visat pe Petrișor chiar în
noaptea când a murit… Țineam mult la el, îmi plăcea să-mi bat joc
de ?ilonemția sa… Știa de glumă… Dumnezeu să-l…
Îmi amintesc și-i povestesc de-o vorbă a lui Graur despre
Cicerone Poghirc: tovarășul Poghirc se simte la catedră ca un
cazac în șa!… Îi povestesc de Nené, așa cum l-am găsit la New
York. Știe și Poghirc multe, își scriu și își telefonează. Dar celălalt
Culianu ce mai face? Se miră: „Celălalt Culianu?”
Da, Bogdan Bradoschi, eu așa l-am simțit, de calibrul și
caratele lui Culianu. Au fost studenții mei cei mai deosebiți. Cu un
cap deasupra mea și două peste ceilalți colegi, de-ai lor și de-ai
mei!… Se prinde Ciceronele și rîde. Îi stă bine când rîde, mai ales că
văd în ochii lui multă tristețe. Mă s?iesc să-l întreb de persoana sa.
Vorbim numai despre alții. Știu că l-a ajutat pe Bogdan Bradoschi
să reușească. A reușit? Nu prea… Nu încă! Nu toți pot avea norocul
lui Culianu! Noroc binemeritat! Nici vorbă!… (….)