Ioan
706 aprobate
artlevert@yahoo.com
178.138.96.169
Cu tristețe aflăm de plecarea profesorului universitar Mihai Vinereanu, unul dintre cei mai iubiți lingviști ai generației noastre, care și-a ținut ultima conferință la Școala de Vară a Partidului S.O.S. România. Plecarea sa lasă un vid în filologie, în sufletele studenților săi și în inima apropiaților.
A absolvit Facultatea de Filologie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași între anii 1979-1983, iar în 1985 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. A obținut titlul de Master of Arts în lingvistică în 1998, cu o teză despre influența substratului în limba română, iar ulterior a devenit profesor la „City University of New York”.
A fost cel dintâi mărturisitor al adevărului despre originea traco-dacă a limbii române, autor al impunătorului Dicționar Etimologic al Limbii Române, alcătuit pe baza cercetărilor de indo-europenistică, o lucrare ce conține aproximativ 5000 de cuvinte, dintre care circa 1000 sunt analizate pentru prima dată. A mai publicat lucrări ca „Fondul lexical principal al limbii române”, „Adevăruri incomode despre limba română”, „Rădăcini nostratice în limba română”. A publicat numeroase articole și lucrări de specialitate despre natura limbii traco-dace, influențele substratului și originea genului în limba română, îmbogățind patrimoniul cultural și spiritual al poporului român. Această muncă intelectuală colosală nu va fi uitată.
Vom continua să-l citim, să-l studiem și va rămâne în amintirea noastră ca o făclie a românismului, veșnic arzând pentru adevăr.
să se
odihnească în pace! locul lui consemnat în istorie, ca și aducător de lumină și adevăr, este
asigurat!
O sa ne lipsească articolele și comentariile lui. Așa se întâmplă, oamenii buni sunt apreciați după moartea lor. Și tibi terra levis !