Cornel Nistorescu:„Așteptăm să vedem cum țara, dată pe mâna unor proști agresivi și nemernici, intră cu oiștea în gard”
Florin Vasilică Cîțu și-a depus candidatura pentru președinția PNL. Ce legătură are Cîțu cu PNL? Nici el nu știe. Două vorbe scrise de alții nu înseamnă credință. Klaus Iohannis ar trebui să ne explice. De ce l-a susținut? De ce îl lasă? Din moment ce nu i-a transmis încă la ora înscrierii să se retragă este clar că l-a încurajat sau i-a tranmis un acord. Sau l-a lăsat să înțeleagă că nu-i pasă. Ceea ce este tot una. Indiferent încotro o apucă țara și indiferent ce trăiește poporul român, lui îi este tot una. Că rîde de el sau că plînge, tot așa arată. Pe el nu-l mișcă, nu-l trezește și cred că nu prea îl interesează.
Am crezut că analizează, că așteaptă detalii și amănunte despre dosarul lui Cîțu. Atîtea săptămîni n-a dat nici un semn că a înțeles gravitatea situației, grotescul și penibilul ei, comicul public în care se afundă împreună cu premierul. Am crezut că a citit personajul, că este pe cale să ia o decizie. O vreme am crezut că are nevoie să proceseze informația și să ajungă la o judecată definitivă. Că în număratul pînă la zece a ajuns și el la ”ciiinciiiii”. Ca ardeleanul!? Nici vorbă. Nu are cu ce. Nu numără nimic. Şi nici nu-i pasă. Ba, după ce Vasilică Cîțu a lăsat să se înțeleagă că nu-i exclus să candideze și la președinția României, că nu-i este rușine de un asemenea vis, am priceput că președintele Iohannis ar putea să își lege speranțe de o succesiune a bîlbîitului. Cui pe cui se scoate și bou după bou se duce! Pas cu pas, un tont ar putea să-l înlocuiască. Un altul să îi asigurea urma. Să ne ducem și mai jos.
Să nu răscolească povestea caselor, să nu răstoane succesiunea FDGR la bunurile Grupului Etnic German (organizație fascistă, interzisă de lege, cu bunurile confiscate de statul român și recuperate de FDGR printr-o sentință banală dată la Sibiu). Ce dacă un vai și amar de om conduce guvernul bolborosind? Ce dacă este de rîsul lumii? Ce dacă a dat o țeapă unei bănci din America? Ce dacă a fost condamnat la două zile de pușcărie? Ce dacă a tras pe nas? Ce dacă a încercat să facă și el un ban pe seama monedei naționale? Ce dacă a împrumutat în numele României 30-40-50 de miliarde de euro și nimeni nu știe pe ce i-a tocat? Știe Iohannis? Au decis împreună? Ce dacă a numit la Finanțe un nepriceput cu bube în cap?
Cît de președinte este Klaus Iohannis și cît de figurant rămîne el în această comedie politică păguboasă pentru noi, în care toate se clatină și toate dau să se dărîme?
Invazia de impostori în funcțiile publice importante este din ce în ce mai mare. Proștii și incompetenții încropesc și decid proiecte și direcții pentru țară și pentru popor.Ce facem? Ne sinucidem cu negîndirea lor? Aplaudăm mai departe spectacolul prosto-comic care ne amenință cu o fundătură? Rîdem de ei pe Facebook și în poveștile noastre de seară și zicem că asta este protest și formă de rezistență? Așteptăm să vedem cum țara, dată pe mîna unor proști agresivi și nemernici, intră cu oiștea în gard și alunecă într-o fractură istorică și pierde un tren european? Sau ne organizăm și ne ridicăm pentru a ne apăra ce mai poate fi salvat pentru viitorul României?
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: cotidianul.ro
ESTE AFGANISTANUL PRIMA PIESA DOMINO CARE CADE?
Tim Kirby
Cu America care se retrage brusc din Afganistan, după aproximativ 20 de ani, o mare întrebare se vehiculeaza în întreaga sferă strategică de către marii finantisti de pe canapelele lor – este pierderea americană din Afganistan prima piesa de domino care să cadă în in suita de prăbușiri a Hegemonului Global?
La urma urmei, Afganistanul este „cimitirul imperiilor” probabil pentru că este o expresie care sună frumos și pentru că sovieticii s-au destrămat la câțiva ani după ce au pierdut în fața localnicilor.
Deci, acesta trebuie să fie „începutul sfârșitului”, nu?
Cu siguranță arată ca un domino care a fost pus în poziția gata să cadă așteptând ca alții să-și ia locurile în linie.
Aceasta înseamnă că nu ar trebui să dezbatem dacă Afganistanul este primul „domino” care cade, ci ar trebui să aruncăm o privire asupra a ceea ce ar arăta restul căderii dominoului. În acest moment putem pune cu siguranță împreună o imagine dură cu ce piese ar urma, adică ce alte eșecuri majore si evenimente ar fi într-adevăr semne ca Lumea Monopolara se întâlneste cu dispariția sa.
Următoarele piese de domino sunt doar câteva ofrande umile aduse Marii Prabusiri/Resetari, piese binecunoscute si care nu aduc surpriza nimanui:
Abandonarea regimului Maidan din Ucraina
Capitularea neașteptată și căderea totală a Kabulului a rezonat cu siguranță într-un alt oraș care începe cu litera K. Dacă Washingtonul consideră că este necesar să renunțe la un proiect de construire a unei națiuni de douăzeci de ani si în care a investit sume mari de bani(2000 de miliarde$) și forță de muncă, asta înseamnă că Kievul ar putea fi tăiat cu usurinta în viitorul apropiat, punând soarta regiunii în mâinile rușilor. Renunțarea Washingtonului la Kiev, ar putea duce la DIVIZAREA (!) acestei entități politice actuale, o mare parte mergând la Moscova si ar simboliza incapacitatea SUA de a opri ascensiunea rușilor si acceptarea lor ca atare.
Taiwan, Hong Kong și/sau Coreea de Sud
Furtuna pentru democrație a Departamentului de Stat din epoca Trump, care a fost provocată Hong Kong-ului, a pare să se estompeze, iar o abandonare totală a spinilor din coasta Dragonului Chinez ar duce, de asemenea, la poziționarea unui alt domino.
Eșecul de a menține independența Taiwanului ar prezenta cu siguranță un semn puternic de slăbiciune și incapacitate din punctul de vedere al Washingtonului.
Mai mult decât atât, deși China nu a avut niciodată o dragoste pasională pentru nord-coreeni, a avea Coreea de Sud ca un cap de pod american chiar lângă ușă a fost un motiv de îngrijorare de zeci de ani pentru Beijing.
Este Coreea de Sud capabilă să stea ca o națiune mare sau este într-adevăr doar de succes datorită umbrelei americane?
Răspunsul la această întrebare s-ar dezvălui în termen de două săptămâni de la o Peninsulă Coreeană fără baze americane acolo.
Pur și simplu, dacă Washingtonul renunță la Hong Kong, Taiwan și/sau Coreea de Sud, este un alt semn al sfârșitului cu siguranță, deoarece China ar scăpa mai mult sau mai puțin de aceste puncte slabe care au fost exploatate împotriva sa de zeci de ani.
O pierdere de control asupra „Bigs”/”Marilor Corporatii”
Big Tech, Big Pharma, Big Agro și așa mai departe, au servit cu duioșie interesele Washingtonului, în ciuda naturii lor teoretic internaționale. Dar nu trebuie să uităm niciodată că entitățile mari pentru profit sunt destul de labile și vor servi indiferent cine va fi stăpânul de care au nevoie.
Dacă Washingtonul nu va mai putea controla Marile Corporatii așa cum obișnuia sa o faca, acesta ar fi un alt domino.
Într-o mică măsură, acest lucru se întâmplă déjà la Hollywood, unde cererile pieței chineze (și ale pieței chineze și neoficiale) au un impact major.
Dacă Hegemonul se estompează, conducerea Marei Prese si ReteleTV va simți o presiune tot mai mare din partea rușilor, chinezilor și arabilor de a renunța la întregul „lucru gay” și de a renunta la a portretiza aceste societăți într-o lumină negativă.
Apple o fi el „proiectat în California”, dar dacă este necesar, acesta s-ar salva cu siguranță pentru oportunitati mai clare, decât sa traiasca o viață de sărăcie loială unei Americi eșuate.
Mexic, Lakotastan și Afro-America
Statele Unite au făcut o treabă fantastică de a promova mișcările de independență în teritoriile rivalilor săi, în timp ce faceau diverse mase „americane” la domiciliu. Cu toate acestea, ca și în cazul sovieticilor și britanicilor, valuri de republici separatiste și mișcări secesioniste de succes se pot intrevedea si la ele acasa si ar fi într-adevăr un mare domino.
BLM ar putea scăpa de sub control, sau în cazul unei SUA muribunde, ar putea fi usor folosită de puteri străine. Un Maidan afro-american ar fi cu siguranță un alt semn de doom.
Ascensiunea unui stat independent amerindian, cum ar fi terenurile indienilor Lakota ar fi încă o piesa de domino inca în picioare, gata sa cada.
Când mexicanii au pierdut războiul mexicano-american, au pierdut șansa de a deveni puterea dominantă pe continent. Puțini își amintesc, dar destinul acestei Lumi Noi nu a fost dat doar americanilor ambalat cu fundite într-o cutie.
Dacă mexicanii ar fi câștigat războiul, ei ar fi fost cei cu acces la Atlantic (prin Golful Mexic) și Pacific simultan, nu la Washington. Ar fi fost foarte posibil pentru ei să-si asigure întreaga Coastă de Vest.
Un Mexic care ar începe să ia măsuri ca un actor independent ar fi cu siguranță un alt semn de probleme serioase pentru Washington, o piesa grea de domino.
Moartea dolarului sau/si prăbușirea Rezervei Federale
Cand dolarul se prăbușeste vor exista probleme grave la Rezerva Federală, așa s-a prezis de mulți ani din cauza datoriei naționale nebune, acesta ar fi, desigur, cea mai mare piesa de domino dintre toate.
Occidentul a reușit să acumuleze datorii extrem de mari, fără consecințe din cauza dominației Washingtonului. Este foarte greu să reclami o datorie de la cea mai dură cazarmă de inconstienti înconjurată de acoliții săi. Dar când bătăușul mare se oprește din creștere și își pierde prietenii, dintr-o dată obținerea sumelor de dolari datorati devine viabilă.
Nimeni nu poate reclama la datoria unui Hegemon Global, dar puterile regionale trebuie să echilibreze carnetul de cecuri. O scădere a puterii duce la ca profeția datoriei naționale să se împlinească în timpul vieților noastre, care ar fi probabil cea mai mare si mai dezastruoasa piesa de domino dintre toate.
În concluzie
Este Afganistanul „prima piesa de domino care cade” sa anunte moartea Imperiului American?
Acest lucru va fi dovedit curand cu siguranță, caci pare un domino care a fost pus în poziția de gata să cadă așteptând ca alții să-și ia locurile în linie. Alte înfrângeri majore vor veni sa concureze la incheierea acestui „New American Century” – “Noul Secol American”. Sunt déjà într-adevăr si alte semne potențiale ale sfârșitului care sunt de mare îngrijorare globala sfarsit ce vine cu o groaznica si monstruoasa CRIZA.
Deci marea întrebare este, dacă Mlastina Washingtonului/DeepGovernment- Guvernul Paralel își pierde hegemonia Ordinii Mondiale Monopolare, atunci unde se va mai retrage?
Sursa: https://www.strategic-culture.org/news/2021/08/22/is-afghanistan-first-domino-to-fall
Traducerea:CD