Pledoarie pentu Mircea Diaconu
No issue detected

Pixelu Albastru yesterday
m*****************@gmail.com***.***.***.216
ORICE ROMÂN, DACĂ AR FI SĂ FIE PUS PREȘEDINTE, CU CERTITUDINE VA FI MAI BUN DECÂT UN JOHANNIS PREȘEDINTE ÎN ROMÂNIA…VIORICA, CU ATÂT MAI MULT!

Nu votez în turul întâi iar în turul doi votez împotriva neamțului indiferent cu cine intră în competiție.

*

Nota redacției: Inimosul nostru coleg care semnează cu pseudonimul Pixelu Albastru ne spune care este strategia sa electorală: așteaptă turul 2 ca să voteze împotriva neamțului.
Cred că greșește! Se poate vota împotriva trămăndăului încă din primul tur. Așa ar fi ideal: să ne prezentăm cu toții la urne, mai ales cei care nu-l agreează pe Johan, și să votăm pe oricare din candidații care au șanse să ajungă în turul 2, în așa fel încât Johanul, votat numai de năucii care-l adoră, să nu intre în turul 2! Ce vis frumos!

Deci sfatul nostru: mergeți duminică la vot, iar până duminică faceți propagandă printre prieteni și cunoscuți, să nu-l voteze pe Johan. Sunt șanse să se întâmple minunea așteptată de toți românii duși pe la biserică: Johanis să-și piardă fotoliul încă din primul tur! Încă de duminică, 10 noimbrie 2019! Zi de mare sărbătoare!
Doamne, ajută!