Crezul lui Radu GYR
5 decembrie 2016|Doctrină naţionalistă, Textele altora
Lumea își revine
*
radu Stefan2 hours ago
.
Radu Demetrescu Gyr.
Iată poemul integral, apărut în cadrul volumului „Poezia în cătușe”:
.
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
dar mai cred și-n neamul meu,
înfrățit cu dorul.
Cred în sfinți, dar și-n voinici,
cred în flori și-n cremeni,
căci tăcuții mucenici
cu haiducii-s gemeni.
Dar mai cred că într-o zi,
aspru, din furtună,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mână.
Și-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
căci prin sânge și prin fier
ne-om croi dreptate.
Cred într-unul Dumnezeu,
Tatăl ziditorul,
ce-a-nfrățit în neamul meu
sfântul crez cu dorul!
Am o intrebare la care e mai dăstept p-aici : de ce o fi fost impuscat Mihai Antonescu , marele necunoscut care a cazut ca musca in lapte .
Nu vi se pare bizar ca nimeni nu pomeneste de numele lui , de acuzatiile care i-au fost aduse , de ce crime odioase a facut sau a ordonat altora sa faca .
Ei acum sa va vad !
Răspunsul se găsește în textul Ipoteza Gheorghe Mateevi, pe care l-am re-publicat adineaori pe site pentru a-i fi de folos camaradului Nick Cohen