G gert.frau@yahoo.com 89.136.113.152
Poate că păstoritul era mai dezvoltat decât agricultura în anumite perioade datorită condițiilor vitrege din mileniul întunecat, dar n-a încetat niciodată de a fi practicată. Doar invadatorii și-au permis luxul de a rămâne păstori pentru că românii arau agrul împărțit pe codrii (bucată de pământ), treierau grânele și dădeau o parte invadatorilor în schimbul protecției, ca unor mafioți ce erau. :) Creșterea animalelor și lucrarea pământului se împleteau organic, deci n-a fost nicio reconversie agro-pastorală, pentru că activitățile astea s-au perpetuat, iar unele orașe romane și-au continuat existența încă câteva secole. Geograful Ravenat atestă multe orașe până în sec.VII cel puțin, dacă îmi aduc bine aminte. Unele n-au încetat să fie locuite până când au fost redenumite de slavi, deși dimensiunea lor era mult redusă față de antichitate. Alte orașe au fost distruse la diferite date, pe parcursul mai multor secole, dar bănuiesc că unele au fost protejate și chiar alimentate cu populație romanică de la sud de Dunăre. Nevoia de meșteșugari, fierari și altele a fost o constantă de-a lungul mileniilor. Până și proto-indo-europenii aveau o formă de agricultură care se împletea cu transhumanța, iar astea s-au perpetuat și prin popoarele care s-au perindat prin nordul Mării Negre până azi. Lexicul lor atestă acest lucru, la fel ca în Română. Probabil și lexicul dacic va fi mai bine evidențiat în acest sens. Vezi jbarc „teren agricol obținut prin defrișare”(*șbarc < *ek’s-barka-? prob.o var.de gradație zero din *bʰerH- “to pierce, strike”), loamă, coradical cu lat.lāma și Alb.llom (mud/noroi). Costumul nostru tradițional nu-i rezultatul unor tendințe mai noi, când sunt clare legături neolitice care se pot face. E chintesența unor experiențe multi-milenare transpuse pe aceste costume, dintre care multe sunt reprezentate și pe columnă în formele de bază ale costumului popular, preluat și de coloniști atât în timpul ocupației, cât mai ales după părăsirea provinciei. Referitor la căluș nu cred că poate fi atribuit romanilor, ci legiunilor traco-dacice duse până la zidul lui Hadrianus, de unde au luat britanicii un dans (morris dance), probabil lăsat de acei daci. Să nu uităm că la noi avea încărcătură spirituală, un ceremonial militarizat de confrerie sub jurământ și blestem, un idol păgân. Nu era un simplu dans ca în vestul Europei. Apoi faptul că s-a păstrat mai bine în Oltenia nu spune nimic despre întinderea sa și peste Ardeal, dar și peste Moldova. Cantemir îl descrie foarte bine și sunt certe diferențe regionale. Am citit că o anumită iconografie antică este pusă în legătură cu călușul. Parcă erau doi călăreți și o zeitate feminină, dar călușul se aseamănă foarte mult cu niște dansuri baltice (și tracice sau unele romane: Salī „săritori”?), la fel cu sărituri și lovituri ritmice ale pământului menite a trezi ”fertilitatea” pământului. https://en.wikipedia.org/wiki/Potrimpo A întuneca nu cred că provine din tunica romană. Este sufixul -icō, -icāre (a se măreca, îndrica, vindeca, supleca, bărica), dar tema trebuie să fie ori slavică (vz.tâmnă ”vale întunecoasă”) ori turcică (tuman „ceață”). Vezi și alb.tym (fum), care trebuia să fie *dym(ë)! https://en.wiktionary.org/wiki/tym#Albanian *
NR – Vă aștept pe acest site cu comentariile la Călușarii
|
Comenteaza