Ion
ionsisu54@yahoo.ro
37.251.220.208
Magdalena:
ANCHETĂ: Clauzele abuzive din contractul semnat de PFIZER și COMISIA EUROPEANĂ.
Vă prezint contractul pe care nimeni nu l-a putut obține și pe care UE și statul român îl ascund de contribuabili și pacienți.
Acum câteva luni de zile vă prezentam, în exclusivitate, clauzele abuzive din contractul Pfizer – Albania și, spre surprinderea mea, contractul agreat de Comisia Europeană în numele statelor membre este mai periculos pentru că pune la zidul răspunderii fix statele și nu producătorul, sau distribuitorul.
Să începem cu problema de fond: „De ce nu am văzut acest contract noi, părțile direct interesate și afectate de vaccin?” Simplu, pentru că, după cum este stipulat în contract, statele membre NU au voie să prezinte nici măcar DATE din contract, darămite să publice contractul pentru cel puțin 10 ani de la semnarea acestuia: “atât timp cât aceste informații continuă să constituie un secret comercial, dar în nici un caz pentru o perioadă mai mică decât perioada de zece ani specificată mai sus”.
Mai mult decât atât, orice fel de mențiune despre termenii și condițiile din contract, sau despre datele cu privire la costurile și achiziționarea vaccinurilor, poate fi făcută DOAR CU ACORDUL SCRIS al PFIZER – BIONTECH: “11.10 ANUNȚURI ȘI PUBLICITATE Părțile se consultă împreună cu privire la calendarul, conținutul și modul în care se poate face orice comunicat de presă referitor la executarea prezentului APA. Altele decât cele de mai sus, nici o parte nu va face, sau permite unei persoane care trebuie să facă orice anunț public cu privire la existența, obiectul sau termenii din prezentul APA sau un formular de comandă pentru vaccinuri, tranzacțiile mai ample avute în vedere de acestea sau relația dintre părți, fără acordul prealabil scris al celeilalte părți.Pentru claritate, cu excepția cazului în care consimțământul este acordat în conformitate cu această clauză 11.10, nici un anunț sau divulgare nu poate va include prețul per doză sau volumele T4 2020 convenite în Programul de livrare”
Cel mai grav lucru este că producătorul Pfizer NU poate fi tras la răspundere civilă, sau penală, pentru efectele adverse, sau decesele, provocate de vaccin. Litigiile și despăgubirile aferente le revin statelor membre. Mai mult decât atât, prin acest contract, statele membre se angajează să suporte costurile juridice și să apere în instanță producătorul:“11.6 RASPUNDERE Pe durata acestui APA, Antreprenorul sau Afiliații săi se vor asigura sau vor procura și să mențină astfel valori de asigurare pentru a acoperi datoriile legate de activitățile din cadrul prezentului APA, așa cum este normal și obișnuit în industria farmaceutică în general, pentru societățile care sunt situate în mod similar și care oferă o producție similară și servicii de furnizare. Pentru claritate absolută, acest lucru nu include și nici nu constituie o asigurare de răspundere civilă pentru a acoperi orice daune ale terților/pacienților și o astfel de asigurare generală revine statelor membre participante.Limitele răspunderii (i) Având în vedere natura fără precedent a COVID-19 situația și circumstanțele excepționale în care vaccinul se află, părțile sunt de acord în mod explicit că Antreprenorul și Afiliații săi nu poate fi tras la raspundere pentru orice daune, cu exceptia daunelor comericale dovedite.
1.12 1.12.1 DESPĂGUBIRI Comisia, în numele statelor membre participante, declară că utilizarea vaccinurile produse în cadrul acestui APA vor avea loc în condiții epidemice care necesită o astfel de utilizare și că administrarea vaccinurilor se va desfășura, prin urmare, în conformitate cu responsabilitatea exclusivă a statelor membre participante. Prin urmare, fiecare participant Statul membru va despăgubi și exonerează de răspundere Antreprenorul, Afiliații acestora, sub- contractanți, licențiatori și sublicenții, precum și ofițeri, directori, angajați și alți agenți și reprezentanți împotriva oricăror și tuturor datoriilor suportate, a decontărilor în conformitate cu articolul I. 12.6 și a cheltuielilor juridice externe directe suportate în apărarea creanțelor terților (inclusiv onorarii rezonabile ale avocatului și alte cheltuieli) legate de daune, daune și pierderi. “
Există, însă, o portiță prin care pot răspunde atât Pfizer, cât și statele membre, pentru „înșelăciune, promovare cu rea-credință și fraudă” în ceea ce privește comercializarea vaccinului:“11.6.5 Nicio limitare a răspunderii Nicio dispoziție din acest APA nu exclude sau limitează răspunderea niciuneia dintre părți pentru: Rea intenție, fraudă sau denaturare frauduloasă; Orice încălcare a articolului 11.9 (Confidențialitate);”
În cazul în care se constată că acest vaccin este defectuos, periculos și ineficient și se decide retragerea acestuia de pe piața europeană, statele membre vor suporta costurile despăgubirii producătorului și distribuitorului pentru pierderile suferite:“
11.6.7 Retragere În cazul retragerii vaccinului, statele membre participante sunt responsabile pentru toate costurile oricărei rechemări sau retrageri de pe piață a vaccinului, inclusiv costurile rezonabile suportate de către sau în numele Antreprenorului și al Afiliaților săi.”
Statele membre renunță la suveranitate în fața Pfizer, obligându-se, prin semnarea acestui contract, să achiziționeze toate dozele de vaccin care le sunt atribuite de către producător și se angajează la plata despăgubirilor în cazul care nu fac acest lucru: “11.6.6 Ridicarea imunității suverane Fiecare stat membru participant sustine faptul că are o reglementare, sau o reglementare adecvată, autoritatea și creditul de finanțare adecvat pentru a întreprinde și a îndeplini pe deplin obligațiile de despăgubire în temeiul articolului 1.12 din prezentul APA.”
În concluzie, în lumina acestor dezvăluiri mi se pare că avem de-a face mai mult cu o luare de ostatici decât cu un acord comercial. Având în vedere cele prezentate și zidul de fier construit în jurul acestui contract, ce încredere mai aveți în Comisia Europeană și în statul român? Totul este pentru sănătatea dumneavoastră, desigur.
de Iosefina Pascal
SI CU CRIMINALII SI CRIMINALELE CARE RECOMAND VAXXXUL OTRAVIT, CE FACEM ???
STAM CA TAMPITII SI PRIVIM CUM ISI INCASEAZA BANETUL DE PE URMA CRIMELOR VAXXXINISTE ???
https://www.nationalisti.ro/ce-contine-vaccinul-big-pharma-nu-isi-asuma-responsabilitatea-reputat-medic-nu-avem-garantii-contra-cancerului-si-mutatiilor-genetice-video/?utm_source=webpushr&utm_medium=push&utm_campaign=120245
Ce conține VACCINUL? Big pharma nu își asumă responsabilitatea! Reputat medic: Nu avem garanții contra cancerului și mutațiilor genetice. VIDEO
07/11/2021 NATIONAL
Facebook Twitter LinkedIn Pinterest
Medicul Lucian Duţă a fost prima voce care a spus răspicat în spațiul public că statul român s-a centrat mai mult pe vaccinare și nu asigură românilor accesul la tratamente care pot evita o evoluție gravă a infecției cu coronavirus. Invitat în podcastul EVZ-Play de miercuri, medicul a lansat o nouă dezbatere publică: cât de sigur e vaccinul pentru viitorul sănătății noastre și de ce firmele producatoare nu-și asumă plata eventualelor despăgubiri? Acesta acuză o propagandă pseudo-știinșifică ce deviază atenția de la adevăratele efecte negative ale vaccinării.
Aflat la a treia apariție în studioul EVZ după ce primele două ediții au devenit virale pentru că spuneau niște realități evitate de televiziunile mainstream, medicul Lucian Duţă a discutat, la invitația moderatorului Robert Turcescu și în tandem cu jurnaliștii Bogdan Comaroni şi Octavian Hoandră, ce conține de fapt vaccinul și de ce companiile producătoare nu își asumă riscurile produsului contestat de mulți.
„Oamenii până în 50 de ani fără comorbidități să-și pună întrebări legate de viitoare efecte adverse”
„E clar că strategia de luptă împotriva Covid în toată lumea e vaccinarea. A doua este testarea pentru identificarea și izolarea bolnavilor, respectiv ruperea lanțului de transmisie. A treia strategie e tratamentul. În România nu se aplică punctele 2 și 3, nu avem o strategie agresivă de testare, nu mai vorbim de tratamente. În spitale nu există în continuare aceste tratamente. Persoanele în vârstă sau care au comorbidități ar face bine să se vaccineze. Agresivitatea acestei boli pe organismele slăbite s-a dovedit că e mult mai mare. Oamenii până în 50 de ani fără comorbidități să-și pună întrebări legate de viitoare efecte adverse”.
Dr. Duță: Testarea masivă izolează pozitivii
Întrrebat de Robert Turcescu de ce este utilă o testare în masă, expertul a explicat: „izolează formele de boală, le dai tratament (n.r. – cazurilor pozitive). Asta e logica campaniei de testare în masă, a identifica vectorii de transmisie, a-i izola și am spus foarte clar punctul 3, a le da tratamente”.
Vaccinul nu prezintă garanții contra cancerului și mutațiilor genetice
„Există un grad de relativism în a da răspunsuri ferme în ceea ce privește efectele pe viitor ale acestui vaccin. Nu avem la ora aceasta garanții, și aici citez din prospectul producătorului: nu s-au făcut studii de genotoxicitate și carcinogeneză.
Medicul a precizat că vaccinurile clasice sunt studiate pe o perioadă lungă, chiar și de 10 ani, tocmai pentru a urmări efectele la distanță. În cazul acestui vaccin producătorul și-a asumat în mod negativ, îți spune în prospect că nu există garanții. Uniunea Europeană a venit cu o propunere, zilele trecute, de înființare a unui fond de despăgubire a celor care au suferit efecte adverse. Încearcă cumva să ofere despăgubiri pentru eventuale efecte adverse în viitor. Dacă tu ca stat îmi tot spui să mă vaccinez, dar la final se vor întâmpla niște nenorociri, cine va întreține familia unui om care s-a vaccinat și poate pățește ceva. Nu vi se pare normal să dăm dovadă de solidaritate? Cer companiilor producătoare de vaccinuri să își asume prin contract astfel de despăgubiri”, a întrebat medicul Lucian Duță.
Duță: Copiii cu vârste între 5-12 ani sunt expuși la riscuri
Specialistul a explicat motivul pentru care nu își vaccinează copiii anti-Covid. „Îmi asum în continuare că neexistând acreditarea acestui vaccin pentru copii între 5-12 ani, nu îmi voi vaccina copiii. Motivul e extrem de simplu. Organismele acestor copii se dezvoltă într-un anumit fel până la vârsta majoratului. Există salturile de dezvoltare imunologică și hormonală care, dacă interferi, nu prea se știe ce se întâmplă în viitor. Copiii fac forme de Covid, dar le trec cu bine”.
Ediția integrală a podcastului poate fi vizionată aici:
Vezi si: Ce se întâmplă în Waterford, Irlanda în cea mai vaccinata regiune din lume?