Noi convorbiri duhovniceºti cu †Ioan al Banatului (XVI)
Constantin Brâncoveanu – domn al pãcii

Luminiþa Cornea: Înaltpreasfinþite Pãrinte
Mitropolit, ca toþi românii suntem profund
impresionaþi de martiriul Sfântului voievod
Constantin Brâncoveanu ºi al familiei sale.
Consider cã astãzi a crescut interesul pentru
cunoaºterea istoriei naþionale. Pe aceastã linie, vã
rog sã dezvoltaþi o temã istoricã – desigur, despre
domnitorul Constantin Brâncoveanu.

Îps. Ioan: Constantin Brâncoveanu s-a nãscut
în anul 1654, în ziua de 15 august, de Sfânta
Mãrie, la Brâncoveni, judeþul
Romanaþi. Tatãl sãu, Papa
Brâncoveanu, din neamul
voievodului Matei Basarab, ºi
mama sa, Stanca. În anul 1674, se
cãsãtoreºte cu o tânãrã tot de viþã
domneascã, Maria-Marica.
Dumnezeu le-a dãruit 11 copii,
patru bãieþi ºi ºapte fete. Auziþi! 11
copii. Pe niciunul nu ºi-a pus în
gând creºtina ºi umila ºi iubitoarea
de Dumnezeu mamã sã-l ucidã în
pântece. Unsprezece a purtat pe
braþele ei.
Încã din fragedã pruncie,
Constantin Brâncoveanu rãmâne
fãrã tatã iar mama sa lasã
Brâncovenii Romanaþilor ºi se
îndreaptã spre Bucureºti. Acolo,
viitorul domnitor ºi sfânt al
neamului învaþã, printre altele,
limba greacã, limba latinã ºi cele ale
ºcolii din vremea aceea. Ajunge
logofãt ºi, în anul 1688, la 29 octombrie, este
ales domn al Þãrii Româneºti. Domneºte pe
scaunul Þãrii Româneºti pânã în anul 1714. Timp
de 25-26 de ani a fost domnul Þãrii Româneºti,
deci un sfert de veac. La Constantinopol, se
schimbase, în aceastã perioadã, mulþi viziri ºi
sultani, dar Constantin Brâncoveanu a rãmas
domn credincios al Þãrii Româneºti. Timp de un
sfert de veac, niciun valah, niciun român n-a
plecat la rãzboi, la bãtãlie, a fost pace în þarã. A
fost domn al pãcii, însã pacea a fost plãtitã cu
sudoarea valahilor, a românilor, cu multe pungi
de aur, dar a fost pace ºi Brâncoveanu nu ºi-a
scos sabia, n-a ucis pe nimeni, nici cel puþin la
rãzboaie.

L.C.: Dupã o aºa îndelungatã perioadã de pace,
a venit ºi vremea mohorâtã.

Îps. Ioan: Cum stau lucrurile, în general, în
lume, a început invidia, nu de la Constantinopol,
ci din þarã, cã prea mult domnise pacea. Au
început intrigile ºi, atunci, în ziua de 24 martie
1714, în ziua de Miercurea Mare, în Sãptãmâna
Patimilor, a ajuns oaste cu poruncã de la
Constantinopol ºi l-a mazilit. I-a pus pe cap un
firman negru ºi i-a spus sã se pregãteascã de drum
lung. În ziua de Vinerea Mare a anului 1714,
Brâncoveanu cu cei 11 copii, cu soþia, în cãruþe,
conduºi de oºtile musulmane se îndreptau spre
Constantinopol, în Istanbulul de astãzi. Acolo, na fost dus la un palat de demnitatea lui, ci a fost
dus în închisoarea Edikule, care se traduce în
limba românã „Închisoarea celor ºapte turnuri”,
apoi cunoscutã ºi sub numele de „Închisoarea
Sfinþilor Martiri Brâncoveni”. Acolo, au suferit
umilinþele lumii musulmane ºi ale sultanului timp
de patru luni, atât el, cât ºi fiii lui ºi sfetnicul
Ianache, respectiv ginerele sãu.
Capete de acuzare: unde îi sunt banii, averea?
Pentru cã turcilor li s-a spus cã ar avea bani în
bãncile din Olanda ºi din Veneþia. Apoi, altã vinã,
cã ar avea legãturi cu Viena, cu þarul Rusiei, cu
Polonia, cu Veneþia ºi cã ºi-a cumpãrat averi în
Transilvania. Constantin Brâncoveanu din averea
pe care a avut-o ºi-a crescut pruncii, a fãcut
biserici ºi mãnãstiri, a ajutat mãnãstirile din
Muntele Athos, din Transilvania, pãrþile
Fãgãraºului, din Bulgaria, apoi a tipãrit cãrþi în
limba românã, în limba slavonã, în limba greacã
ºi în limba arabã pentru creºtinii din Orientul
Mijlociu ºi din nordul Africii, asupra cãrora lumea
musulmanã ºi Islamul îºi pusese puternic
amprenta – ºi, ca sã le salveze credinþa, iatã cã
domnitorul Þãrii Româneºti, din averea sa ºi a
poporului român, a tipãrit cãrþi sfinte ºi pentru
credincioºii de limbã arabã. Cei care vã duceþi la
Muntele Sinai, la Mãnãstirea Sfânta Ecaterina ºi
în Muntele Athos veþi vedea, pe acolo, pictat, la
loc de cinste, chipul lui Constantin Brâncoveanu.
„Sã ne spãlãm pãcatele cu sângele nostru!”

L.C.: Dupã atâtea ºi atâtea fapte de slavã, acest
mare voievod al pãcii, cum l-aþi numit
Înaltpreasfinþia Voastrã, a avut parte de o moarte
nãprasnicã, care ºi astãzi, dupã trecerea a câtorva
secole, ne înfioarã. Vã rog sã continuaþi…

Îps. Ioan: Dupã multe umilinþe ºi dupã acuzele
aduse, Brâncoveanu a rãmas mut. I-a spus
sultanul: Leapãdã-te de credinþã ºi vei fi liber!
Uitase ºi de avere ºi de aur, voia doar sã i-l fure
pe Dumnezeu. Iatã cã n-a cedat. Le-a spus fiilor
sãi memorabile cuvinte: Lãsaþi, fiilor, sã ne spãlãm
pãcatele cu sângele nostru! ªi în ziua de 15
august, ziua lui de naºtere, sãrbãtoarea Adormirea
Maicii Domnului, ºi era ºi într-o zi de duminicã,
înainte de prânz, înainte de miezul zilei, pe malul
Bosforului, în mai puþin de o jumãtate de orã,
mai întâi, sfetnicului Ianache, ginerele sãu, i s-a
tãiat capul, apoi fiului celui mai mare, apoi
celuilalt, celuilalt ºi, la urmã, pruncului, fiului
celui mai mic, Matei, care avea 11 ani. ªi, în cele
din urmã, ºi-a plecat capul ºi Brâncoveanu. ªi
ÎPS Ioan la Întorsura Buzãului, 29 octombrie 2023
Brâncoveanu ºi-a plecat capul!
De faþã, se afla sultanul, iar printre oficiali:
ambasadorul Angliei, ambasadorul Franþei,
ambasadorul Rusiei, al Poloniei – nimeni nimic
zicând. Nimeni n-a cerut îndurare. Au lãsat sã
cadã cap dupã cap, secure dupã secure.
Dumnezeu binecuvinteazã capul lui
Brâncoveanu

L.C.: Înaltpreasfinþia Voastrã aþi fost profund
afectat de aceastã nãprasnicã moarte a unui
voievod român rãmas sfânt în istoria
ortodoxiei româneºti, în istoria
neamului nostru. Aþi gândit mult
asupra acestei dramatice scene istorice
cutremurãtoare, care a rãmas în
conºtiinþa poporului prin multe texte,
poezii, diverse cântece, balade, astãzi
tot mai mult cunoscute. ªi
Înaltpreasfinþia Voastrã aþi scris un text
de evocare duhovniceascã…vã rog sãl facem cunoscut prin aceastã carte.

Îps. Ioan: Eu am scris un eseu despre
momentul acesta al martiriului
Brâncovenilor ºi vi-l redau: Era apus
de soare. Îngerul lui Dumnezeu, care
pãzea poarta Cerului, înainte de a
închide poarta Cerului, cãci era la
asfinþit, a privit în depãrtare, sã vadã
dacã mai vine cineva. S-a uitat ºi a
vãzut departe niºte umbre, o ceatã de
oameni. ªi a strigat îngerul de la poarta
Cerului cãtre Dumnezeu: Doamne, este
momentul când ar trebui sã închid
poarta Cerului, dar vãd în depãrtare niºte umbre,
parcã ar fi oameni. Sã închid poarta? ªi nu i-a
rãspuns Dumnezeu. Nu i-a rãspuns Dumnezeu ºi
a mai stat. Iarãºi a privit spre apus ºi a vãzut cã ar
fi oameni. ªi din nou a strigat îngerul cãtre
Dumnezeu: Doamne, sunt ºase bãrbaþi care se
apropie. Sã închid poarta sau sã mai aºtept? ªi
iarãºi nu i-a rãspuns Dumnezeu îngerului. Din nou
a aºteptat îngerul. Acei bãrbaþi cu Brâncoveanu sau apropiat deja mult de poarta Cerului. A strigat
iarãºi îngerul: Doamne, sunt ºase bãrbaþi, dar toþi
sunt cu capetele în mâini. Sã închid poarta sau sã
o las întredeschisã? ªi atunci i-a rãspuns
Dumnezeu: Lasã poarta deschisã cã este
Brâncoveanu cu fiii sãi. Lasã poarta deschisã! ªi
au pãºit pragul porþii Raiului ºi a coborât
Dumnezeu de pe tronul iubirii Sale ºi i-a
întâmpinat. ªi a zis Brâncoveanu: Doamne, vin din
Þara Româneascã, aº fi vrut sã-þi aduc un snop
de spice de grâu, dar n-am putut, cãci m-au luat
turcii ºi mi-au tãiat capul. ªi-n loc de snopul de
spice de grâu din Câmpia Românã, þi-am adus
capul meu. ªi atunci a întins Brâncoveanu capul
ºi i l-a dat lui Dumnezeu, ca dar. A binecuvântat
Dumnezeu capul lui Brâncoveanu ºi i l-a pus înapoi
pe umeri, de unde-l tãiase diavolul. ªi aºa ºi cu
ceilalþi. Fiecare ºi-a adus capul tãiat dar lui
Dumnezeu.
Aºa cã sã vã învredniceascã Dumnezeu sã
ajungeþi toþi în Rai, cu Brâncoveanu! De îl veþi
cãuta prin colinele ºi vãile Raiului, sã ºtiþi cã
Brâncoveanu, în Rai, nu este cu capul tãiat, ci este
aºa cum l-a creat Dumnezeu pe om ºi cum l-a
nãscut maica sa.