„Comunismul a trebuit să dispară în 1989 deoarece comunismul reușise”
14 noiembrie 2021
Doctrină naţionalistă
„Comunismul a trebuit să dispară în 1989 deoarece comunismul reușise”!

Domnule profesor ION COJA, ați povestit o dată o scenă petrecută în comisia de cultură a Senatului României, când i-ați adresat lui Adrian Păunescu frază „comunismul a trebuit să dispară în 1989 deoarece comunismul reușise”! Ce v-a răspuns Păunescu?

Păunescu a fost foarte mirat să audă ce auzise, m-a privit lung, apoi a continuat discuția din comisie, pe cu totul alt subiect. Eu însumi eram puțin mirat de afirmația mea și cred că nu mi-ar fi fost ușor să justific fraza respectivă. Simțeam însă că am o anumită dreptate, după aceea m-am tot gândit la ce am vrut să spun și, în timp, s-au adunat argumentele pentru a susține și azi că „în 1989 comunismul trebuia să dispară deoarece comunismul reușise”!

Formulă paradoxală. Putem afla care sunt argumentele cu care azi o susțineți?

Desigur, doar pentru asta ne-am întâlnit! Numai că trebuie pornită mai de departe discuția. Trebuie să înțelegem mai înainte de orice de ce șandramaua comunistă s-a prăbușit în anul 1989, nici mai devreme, nici mai târziu. 1989! De ce 1989? După părerea mea se marca astfel o cifră exactă: două secole de la așa zisa revoluție franceză: 1789! A existat o legătură de continuitate între cei ce au organizat revoluția franceză și cei care au regizat căderea comunismului?

Cine a organizat revoluția franceză?

Sunt mai multe teorii, eu emit doar această ipoteză: cei care au manevrat și decis căderea comunismului în 1989 erau ori se considerau a fi continuatorii celor care au organizat revoluția franceză! Nu mă grăbesc să le spun pe nume și deocamdată nu mă interesează cine au organizat revoluția franceză. O rușine, după mine! În orice caz!

Francmasonii?

Mai vin cu un detaliu care pentru mine contează: liderul evreu Wilhelm Filderman, evreu român, mare adversar al evreilor comuniști, când a murit, la mijlocul anilor 1950, știa că regimul comunist din România va mai dura 20-30 de ani, drept care i-a lăsat mai tînărului său secretar particular sarcina de a preda Academiei Române un prețios document atunci când „va cădea regimul comunist din România”! Știa sigur că tînărul său coleg va apuca acel moment! Trag din acest detaliu concluzia că la un nivel foarte …superior al liderilor evreimii mondiale se cunoștea cât e de trecător prin istorie comunismul. De unde știau asta evreii? O știau pentru că ei, adică liderii evreimii mondiale, hotărîseră instaurarea comunismului în Rusia, în 1917. Și tot evreii au fost mereu implicați în construirea societății comuniste în Rusia și țările satelite. E logic să fi avut evreii un rol decisiv și în căderea regimurilor comuniste din 1989. Eu cred că ei au pus la cale acest eveniment care a schimbat istoria planetei, la fel ca și în 1917.

Până aici sunt de acord cu dumneavoastră.

Mai departe trebuie să facem o analiză semantică a frazei rostite de mine: „Comunismul a trebuit să cadă în 1989 deoarece comunismul reușise!” Are apect de paradox, ai dreptate! Eu cred că am folosit de două ori cuvîntul „comunism” de fiecare dată cu alt sens. Am zis că a trebuit să cadă „comunismul (1)” și m-am referit astfel la comunismul inaugurat de revoluția bolșevică din Rusia, acel comunism pe care liderii de la Moscova au încercat după 1945 să-l exporte, să-l implementeze și în țările din Europa de Est. Au reușit? Eh, asta este întrebarea cheie: au reușit conducătorii bolșevici din URSS să exporte bolșevismul în țările așa zis comuniste din Europa? Eu zic că imediat după 1945 lucrurile mergeau bine pentru bolșevici, modelul lor era urmat cu destulă fidelitate de comuniștii din țările Europei răsăritene, dar, dar zic, așadar dar, dar cu timpul această fidelitate a început să fie tot mai laxă, Moscova de la un an la altul pierzându-și din autoritate. Inclusiv în interiorul URSS!

Vă gândiți la Ceaușescu, august 1968 și ce a mai urmat?!

A renunțat Ceaușescu la cuvîntul „comunism”? Nici vorbă! Cuvîntul a continuat să apară în toate discursurile, în toate documentele de stat și de partid! Numai că sensul cuvîntului nu mai era același! Comentatorii au vorbit despre Ceaușescu, de pildă, că a fost promotorul unui „comunism naționalist”! Grosso modo aveau dreptate! Iar eu când am spus că „comunismul(2) reușise” în 1989, aveam în vedere „comunismul naționalist”! Acel comunism ceaușist care îl încântase pe Petre Țuțea! Și pe care românii abia în ultimii ani îl descoperă, ce părți pozitive a avut! Descoperă asta mult după 1990, din păcate!
Sub pretextul că dau jos comunismul, în 1989 au dat jos comunismul naționalist, dar în 1989 nu s-a auzit niciun slogan împotriva național-comunismului…

Care este deosebirea dintre cele două comunisme?

Comunismul căruia îi spunem mai degrabă bolșevism sau iudeo-comunism și-a construit doctrina și practica revoluționară având ca idee fondatoare teza luptei de clasă ca motor al istoriei. Lupta de clasă însemna absolutizarea conflictului de clasă, între cei ce au și cei ce n-au, simplu spus. Pretutindeni ierarhia socială era și este, în esență, rezultatul unei concurențe care a dus la instituirea unei elite. Iudeo-comunismul, prin teza luptei de clasă, a urmărit eliminarea fizică a elitelor! Al căror rang social a fost apreciat ca o mare și intolerabilă nedreptate, în numele preasfintei Egalități.
În esență, atacul bolșevic la adresa elitelor era un atac la partea cea mai valoroasă a fiecărei societăți, a fiecărui popor! Un atac genocidar pentru fiecare națiune. Comunismul bolșevic sau iudeo-comunismul are pe conștiința milioane de victime nevinovate! Dar s-a dovedit că nu prea are conștiință!…
De această natură malefică a comunismului bolșevic, a iudeo-comunismului, au început să-și dea seama și comuniștii autohtoni, încet-încet aceștia s-au depărtat de idealul egalității absolute, au dat naștere în mod natural unei noi elite, acea vestită „burghezie roșie”! Acești noi privilegiați nu mai puteau invoca valabilitatea luptei de clasă, căci și-ar fi tăiat craca singuri. Așa au descoperit mulți dintre tovarăși valabilitatea și perenitatea idealurilor naționale. Le era de mare folos. În plus, promovarea idealurilor naționale era și firească, naturală. Au încununat această schimbare de macaz prin teza la care Ceaușescu a ținut atât de mult: neamestecul în treburile interne ale altui stat! Principiu grosolan încălcat în decembrie 1989…
În țările comuniste activiștii evrei au fost foarte importanți în înfăptuirea revoluției comuniste după 1945, rolul lor a fost chiar decisiv – desigur cu sprijinul Armatei Roșii, dar numărul acestor activiști iudei era prea mic, insuficient pentru a construi o nouă societate. Iudeo-comuniștii au fost obligați să primească în rândurile partidului lor un număr tot mai mare de autohtoni, de goimi, iar aceștia, oricât erau de îndoctrinați, cu timpul au început să se dumirească. Familia îi împiedica să uite de neamul, de națiunea căreia îi aparțineau prin naștere și trecut. Ideea naționalistă începea să prindă consistență! Răsărea cum crește iarba prin crăpăturile din asfalt!

V-ați dat seama la vremea respectivă de apariția acestui fenomen, a acestui proces de descoperire a identității naționale în rândurile comuniștilor autohtoni?

Prin anii 1950 nimeni nu mai vorbea de România și de români. Trăiam în Republica Populară Română, pe scurt RPR, și ne numeam reperiști. Pe stadion publicul scanda „Luptă, luptă RPR!” Acesta era trendul susținut de propaganda oficială. Pe la sfârșitul deceniului am început să simt schimbarea, am tresărit când am auzit tot mai des folosindu-se cuvîntul român, iar nu cetățeni ai RPR… Schimbarea aceasta a început mai vizibil după 1956, când s-a făcut reforma învâțâmîntului, s-a revenit la liceul de 11 clase, s-a băgat uniforma școlară, s-a introdus din nou studiul limbii latine.
Am o amintire foarte personală din acea epocă de tranziție spre comunismul naționalist. În 1960 am dat examen de admitere la Facultatea de filologie. La proba orală mi-a căzut pe bilet romanul „Bărăganul”, de unul, Em. Galan, parcă. Am început eu să rostesc câteva din frazele standard, dar examinatorul mă oprește și mă întreabă dacă am citit romanul!… Mi-am făcut rapid niște calcule socio-profesionale, le-aș numi acum, și am răspuns sincer: „Nu! N-am citit romanul. Am încercat, am citit câteva zeci de pagini și m-am oprit, mi s-a părut o carte tributară unor modele depășite etc., etc.” Răspunsul meu le-a plăcut examinatorilor, care mi-au dat un 10. Examinatori erau George Ciompec și dna Chiosea… Eh, eu simțisem că lucrurile se schimbă, că ne despărțim de literatura realist-socialistă adusă de la Moscova! Eu am mizat pe calitatea umană și profesională a examinatorilor. Era normal să-i bănuiesc că sunt funciar vorbind niște naționaliști. Iar pentru mine semnul decisiv privind românirea noastră a fost să găsesc în toamna lui 1965 publicat un text al lui Athanase Joja dedicat specificului național românesc! Era prima oară când se punea în pagină, oficial, această sintagmă, ulterior mereu invocată: specificul național românesc!
Deci, pentru istoria comunismului din România trebuie să înregistrăm că s-a dus o permanentă luptă între tendința naționalistă a comuniștilor români, în frunte cu Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghiu Dej, Petru Groza, Emil Bodnăraș și Nicolae Ceaușescu, o tendință tot mai apăsat subliniată, și aripa kominternistă a PCR, în frunte cu Ana Pauker, Leonte Răutu, Walter Roman, Brucan, promotoarea internaționalismului proletar, a luptei de clasă, factor dizolvant al solidarității etnice. Trebuie remarcată disponibilitatea kominternistă înnăscută de a recurge la orice violență, inclusiv la omor în masă, pentru a-și atinge țelurile. E o deosebire esențială față de aripa naționalistă a comunismului, căreia deseori i s-a spus „comunismul cu față umană”!

Deci afirmați că Ceaușescu a promovat un comunism cu fața umană!

Nu eu am inventat această etichetă! Sigur i se potrivește! Așadar, când i-am spus lui Adrian Păunescu că în 1989 „comunismul reușise”, am avut în vedere comunismul naționalist promovat de Nicolae Ceaușescu! Se poate spune că reușise sau că era pe aproape! Desigur, dumneata o să invoci „lipsurile” acestui comunism, neajunsurile de care am suferit înainte de 1990, dar acesta este alt subiect, îl vom trata separat, în altă discuție.
În concluzie, am să-l citez pe Ion Antonescu, despre care circula înainte de 1990 o vorbă: cică într-o ședință de guvern din vara-primăvara anului 1944, câțiva miniștri au început să se lamenteze pe ideea că este inevitabilă ocuparea României de armata sovietică și instaurarea la putere a partidului comunist! Va intra țara sub controlul total al comuniștilor evrei și va fi vai și amar de bietul român. A intervenit mareșalul: Domnilor, se pare că așa se va întâmpla, comuniștii vor ajunge la putere! Iar acum comuniștii sunt majoritar evrei vânduți Moscovei. În timp însă vor fi obligați să deschidă porțile partidului pentru românii români. Iar aceștia vor ajunge ei majoritari în câțiva ani! Eu nu mă îndoiesc că atunci când românii vor fi majoritari în PCR partidul își va schimba politica, nu se va mai putea continua linia anti-românească pe care o vor impune comuniștii evrei imediat ce vor ajunge la putere!… Cuvinte profetice. N-am reușit să le verific autenticitatea, dar nu mai are importanță.

A consemnat Nikita Vancea

14 noiembrie 2021