ASOCIAȚIA EVREILOR DIN ROMÂNIA VICTIME ALE HOLOCAUSTULUI
 
MARCU ROZEN
HOLOCAUST SUB GUVERNAREA ANTONESCU
DATE ISTORICE
ŞI STATISTICE PRIVIND EVREII DIN ROMÂNIA ÎN PERIOADA1940 – 1944
 
Ediţia a II-a revizuită
 
şi completată
 
A.E.R.V.H. , Bucuresti 2004
Nota redacției Am primit pe email textul acestei cărți. Cu ani în urmă am avut un schimb de mesaje cu autorul cărții, Marcu Rozen. Se pare că nu mai este în viață. Odihnească în pace! Nu mai știu unde sunt acele mesaje…
Am încercat să citesc / să recitesc cartea lui Marcu Rozen. Mi-am zis să citesc până dau de o minciună sau omisiune impardonabilă și să mă opresc. M-am oprit după câteva pagini, la „pogromul de la Dorohoi”, din 1 iulie 1940.
Unii consideră că acesta a fost începutul Holocaustului din anii celui de al Doilea Război Mondial. Ca român protocronist s-ar părea că aș avea un motiv de satisfacție. Numai că cele petrecute la Dorohoi la 1 iulie 1940 nu seamănă deloc cu un genpcid, cu un holocaust, nici măcar cu un pogrom!
Autorul face o descriere partizană a momentului în care s-a produs incidentul de la Dorohoi, căci incident sau accident a fost, fără nicio premeditare. Totul s-a petrecut printr-o neînțelegere, o reacție a unor militari români care au înțeles greșit un eveniment care se petrecea în cimitirul evreiesc. Acei militari erau marcați, ca și întreaga societate românească, de comportamentul odios, abject al evreilor din Basarabia și Bucovina, care în vara lui 1940 au primit cu mare satisfacție trupele sovietice invadatoare, ca pe niște eliberatori, alăturându-se acestora într-o mulțime de acțiuni și gesturi anti-românești care au cauzat uciderea și umilirea multor militari sau civili români.
De unde atâta ură?, avea să comenteze Nicolae Iorga comportamentul scandalos al evreilor, nu al „unor evrei”, ci al majorității evreilor din ținuturile respective. Lipsa de loialitate față de români, față de statul român, al evreilor din Basarabia și Bucovina, a fost pricina pentru care un an mai târziu autoritățile românești re-instalate dincolo de Prut au recurs la strămutarea în Transnistria a evreilor, dar și a altor persoane, țigani sau chiar români, pe a căror loialitate față de politica Bucureștiului nu se putea conta.
Manifestările de atașament față de Uniunea Sovietică, la care s-au dedat o mulțime de evrei în condițiile în care România se afla în război cu Uniunea Sovietică, este cauza așa zisului holocaust din Transnistria. 
Evreii nu au avut parte de un regim de exterminare în Transnistria, ci de un regim de izolare. Același regim l-au impus și americanii față de japonezii din SUA. Iar dacă azi, pe bază de documente, putem compara condițiile de trai din Transnistria cu condițiile de trai din lagărele de deportare a japonezilor din America, concluzia nu poate fi decât una: În Transnistria, ca să cităm din folclorul evreiesc transnistrean, evreii au trăit „ca la pension”! Mulți dintre ei s-au întors milionari din Transnistria! Am citat din nou o sursă evreiască…
Din păcate, cele mai multe documente evreiești din acea vreme ne sunt ascunse sau au fost distruse!
Bunăoara presa evreiască din anii „holocaustului”, care ar fi trebuit să conțină referințe la suferințele evreiești din Transnistria, este interzisă cercetătorilor de azi, nu se află în arhiva comunității evreiești, ci a fost „deportată” în Israel… Ca să nu vedem ce ecou avea la București „holocaustul” din Transnistria! Presa evreiască a vremii infirmă orice acuzație de genocid sau holocaust în Transnistria.
…Așa că n-am mai citit mai departe cartea lui Marcu Rozen. Curtea s-a edificat!
Ion Coja