Discreditarea și compromiterea ideii naționale la români este o preocupare de căpătâi a strategiilor anti-românești.  Sarcina aceasta a intrat pe lista de preocupări specifice a unor organizaţii non guvernamentale, de tipul GDS, care s-au bucurat de susţinerea autorităţilor, a  guvernelor ce s-au succedat după 1990. Nu întâmplător lista ONG-urilor care primesc subvenţii de la stat este secretă. Şi nu întâmplător printre aceste ONG-uri nu se află Uniunea Vatra Românească… O mulţime de publicaţii au pus și ele umărul în acest sens. Pe faţă sau în mod disimulat, toate posturile TV şi Radio participă la discreditatea ideii naţionale.

Cel mai mare rău îl fac ideii naţionale acele organizaţii care se declară naţionaliste, patriotice, dar în fapt se folosesc de propaganda naţionalistă pentru a dobândi pentru lideri felurite câştiguri şi avantaje materiale sau politice, subordonându-şi cu cinism interesul public, naţional. Veleitari ai ideii naţionale, patri(h)oţii de după 1990 au ştiut să se strecoare la vârf în mai toate organizaţiile şi partidele politice cu program naţionalist, şi să profite din plin pentru a-şi făuri o frumoasă stare materială, eventual şi faima de luptător pentru cauza Neamului. Unii din liderii acestor organizaţii au fost infiltraţi din afară în cadrul unui program de diversiuni menite să discrediteze organizaţiile şi partidele naţionaliste. Mă refer astfel în mod special la Uniunea Vatra Românească, la Partidul Unităţii Naţionale a Românilor – PUNR şi la Partidul România Mare – PRM, despre care ştiu destul de multe. În ciuda unor reuşite, a unei contribuţii istorice a acestor organizaţii la salvgardarea unor interese româneşti majore în momente de grea cumpănă, situaţia în care se află azi reprezentarea politică a ideii naţionale este catastrofală. PUNR a fost desfiinţat de mai multe ori prin trădare la cel mai înalt nivel, al preşedintelui. Iar PRM a ieşit din Parlament prin greşelile repetate la acelaşi nivel, al preşedintelui. Din aceeaşi pricină, a greşelilor preşedintelui PRM, în ciuda prezenţei sale în Parlament în patru legislaturi, PRM nu a reuşit niciodată să intre la guvernare. Astfel că politica interesului naţional nu a avut acces la guvernarea României. Dar trebuie spus că liderii PRM nu au refuzat anumite avantaje personale de pe urma prezenţei PRM în Parlament. La fel cum şi lideri din PUNR nu s-au sfiit să profite, deseori în mod ruşinos, de pe urma prezenţei PUNR în Parlament sau la guvernare. Din păcate, imensa majoritate a membrilor PRM şi PUNR nu au avut instrumentul politic, democratic, prin care să impună în partid politica interesului naţional, ideea pentru care cele două partide s-au înfiinţat şi, o bună perioadă de timp, au activat.

Cunoaştem bine loviturile dinafară pe care cele două partide naţionaliste le-au primit. Dar eşecul aproape total al ideii naţionale în politica românească cade în primul rând în vina celor două partide, a liderilor îndeosebi. Aceştia au ocupat pe eşichierul politic o anumită poziţie, la care avea dreptul electoratul naţionalist, şi practic au trădat aşteptările acestui electorat. Nu e întâmplător că printre cei 50% dintre românii care nu se prezintă la vot, majoritatea sunt naţionaliştii care nu se regăsesc în niciun program politic, în niciun partid!

Bilanţul politicii naţionaliste este atât de negativ, de jalnic, încât niciun lider PUNR sau PRM nu are dreptul să ne amintească şi partea bună a activităţii sale, reuşitele prestaţiei sale. Contează rezultatul final, tristul adevăr că pe scena politică românească lipseşte cu desăvârşire conştiinţa interesului naţional. Şi asta nu de ieri, de azi, ci de ani de zile. În fond, această conştiinţă a interesului naţional nu produce niciun efect politic important încă din ziua de 22 decembrie 1989…  Este ziua în care în România a fost abolit românismul ca politică de stat.

*

Post scriptum noiembrie 2022 – Urmarim cu interes evolutia AUR-ului. Si cu multa speranta! Doamne, ajuta!

Ion Coja