Se află în pregătire volumul Circularele Căpitanului, comentate de Ion Coja. Reproducem din volum circulara nr 58, datată 26 Februarie 1937, care se referă la înmormântarea din 12 februarie a martirilor legionari Moța și Marin.

 

Bucureşti, 26 Februarie 1937

CIRCULARA Nr. 58

Către Şefii de Regiuni

Rog comunicaţi legionarilor:

În urma înmormîntărilor mucenicilor Moţa şi Marin, autorităţile s’au speriat, dar nu din cauza dezordinii, ci din cauza ordinii, în adevăr impresionantă, care a domnit tot timpul.

Imediat, la câteva zile, au început declaraţii ministeriale lipsite de cel mai elementar înţeles.

„Vrem să întronăm ordinea”. „Vom face totul pentru ca să restabilim ordinea”. Nu înţelegem nimic. De ce să apăraţi o ordine pe care nimeni nu o ameninţă?

Acum circulă svonul că autorităţile ar voi să provoace cu orice chip, împrăştiind vestea că se pune la cale un complot legionar, că se vor face percheziţii şi arestări, căutându-se cămăşi verzi şi arme prin casele legionarilor.

Se poate ca acestea să fie numai simple zvonuri de cafenea. Totuşi eu am obligaţia ca să atrag atenţia legionarilor.

I. Niciodată Mişcarea Legionară, pentru a birui, nu va recurge la „IDEEA DE COMPLOT” sau „LOVITURĂ DE STAT”.

Consider aceasta ca o prostie.

Mişcarea Legionară nu poate birui decât odată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române. Când acest proces va cuprinde pe majoritatea Românilor, şi se va desăvârşi, biruinţa va veni atunci automat, fără comploturi şi fără lovituri de stat.

Biruinţa pe care noi o aşteptăm în modul acesta, este atât de mare, atât de luminoasă, încât niciodată nu vom admite ca ea să fie înlocuită cu o biruinţă ieftină şi trecătoare, născută din complot sau lovitură de stat.

II. În caz de percheziţii, ziua sau noaptea, legionarii vor deschide şi vor primi autorităţile cu cea mai mare amabilitate.

La sedii unde se vor găsi legionari, la apariţia autorităţilor se va comanda „Pentru Onor”.

III. Dacă legionarii, familiile şi copiii lor vor fi bruscaţi sau maltrataţi, atunci cu cel mai mare calm şi seninătate vor zice:

Doamne, pentru Biruinţa Legiunii învredniceşte-ne şi pe noi de orice suferinţă şi de orice moarte ca a lui MOŢA şi MARIN.

C. Z. C.

*

Înmormîntarea “mucenicilor Moţa şi Marin” a fost un moment de răscruce şi de apogeu în istoria Mişcării Legionare. Legionarii nu puteau să-şi omagieze martirii altfel de cum au făcut-o, organizând, ca civili, majoritatea tineri imberbi, în număr de câteva zeci de mii, un ritual al demnităţii imaginat ad-hoc, din nevoia de a demonstra că jertfa celor doi martiri “Moţa şi Marin” (sintagmă devenită populară la români, ca pentru greci Castor şi Polux) a fost o jertfă roditoare, că au murit cu un anume înţeles, superior, acel înţeles pe care o inimă bună putea să-l deducă din ceea ce se întâmpla în Bucureşti în acea zi de 12 februarie 1937: în România s-a născut un om nou, un soi nou de român: românii legionari. Şi ei nu au fost numai doi, cei doi martiri, ci, iată-i, sunt zeci de mii de români capabili de jertfă totală pentru Neam şi pentru Iisus.

Trebuie să fi fost o teribilă exaltare pentru sufletele cinstite, de români, străini de Mişcarea Legionară, care au asistat la ceremonialul de înmormîntare a celor doi martiri, văzând acea demonstraţie de idealism, forţă şi puritate pe care o făceau, fără voia lor, neostentativ, camarazii celor căzuţi sub gloanţele Anticristului. Căci ordinea desăvârşită în care s-au mişcat câteva zeci de mii de oameni, toţi îmbrăcaţi în “odăjdii legionare” şi vizibil marcaţi de spiritualitatea momentului, constituia un spectacol impunător.

Dar nu pentru oricine. Ci, cum spuneam mai sus,“pentru sufletele cinstite de români”. Pentru ceilalţi, pentru marile caiafe ale “eşichierului politic”, în frunte cu regele sperjur, primul gând care le va fi trecut prin ţeasta pustie a fost acela că nici un partid, nici toate la un loc şi nici cu oficialităţile statului alături, cu armată şi poliţie etc., n-ar fi putut organiza o asemenea desfăşurare de forţă, impecabil strunită, de ordine, de simţire şi credinţă. Trebuie să fi fost cumplit sentimentul politicienilor, al camarilei regale dospită în crime şi fărădelegi, sentimentul că acea lume, tinerească şi minunată, pe care o descopereau acum în toată amploarea organismului creat de ei, le era străină, inaccesibilă şi fatalmente ostilă, adversară.

Legionarii creaseră o nouă realitate, iar regele, cu toată liota de sforari care alcătuiau viermuiala numită clasă politică, se trezeau acum la realitate, la realitatea legionară, în acea zi de februarie. Descopereau că apăruse un sens nou al existenţei, cu totul necunoscut lor, dar care orienta existenţa celor mai buni şi mai bravi dintre flăcăii şi fetele Ţării ! Că, dacă lucrurile erau lăsate mai departe în voia de până atunci, e foarte aproape ziua când aceşti flăcăi, atât de uniţi, atât de bine coordonaţi între ei, fără nici o greutate vor lua la mână Ţara întreagă, s-o organizeze după chipul lor, s-o cureţe de gunoaiele şi murdăriile adunate la Palat şi-n clădirile guvernamentale, s-o facă să strălucească mai ceva ca mândrul soare ! Cum glăsuia o lozincă de-a lor, legionară.

E posibil ca din acea zi să fi început, la nivelul politicii de Stat, organizarea minuţioasă a decapitării Mişcării Legionare. Supusă până atunci prigoanei şi încercărilor de descurajare, Mişcarea Legionară a devenit ţinta unei activităţi constante urmărind desfiinţarea ei prin lichidarea fizică, de sus în jos, a unui număr oricât de mare de legionari !

Reacţia autorităţilor, comentată în această circulară, aminteşte destul de bine de Irodiada începutului de veac creştin, christic.

Şi iarăşi un text pentru neuitarea noastră: “Mişcarea Legionară nu poate birui decât o dată cu desăvârşirea unui proces interior de conştiinţă a Naţiunii Române”

De reţinut şi strategia ordonată de Căpitan dinaintea vexaţiilor nelegiuite abătute în numele legii: calm şi seninătate, amabilitate faţă de autorităţile abuzive.