Ani de zile am știut și eu, ca toată lumea, că ungurii, în comparație cu românii, sunt cei care și-au trimis la Auschwitz, la moarte adică, compatrioții evrei. Sute de mii de evrei din Ungaria, în 1944, au luat calea ferată a lagărelor de exterminare, de unde foarte puțini s-au mai întors. Cazul este bine cunoscut și mult discutat. Eu însumi, în mai multe ocazii, am scris pe această temă, mergând pe linia istoriografiei „oficiale” din România de dinainte de 1990: în timp ce evreii din România s-au salvat aproape în întregime, evreii din Ungaria au fost supuși unui regim de exterminare de o duritate unică. Însuși Winston Churchill a vorbit de acest moment din istoria Ungariei ca despre „crima cea mai abjectă din istoria omenirii”! Acesta a fost și titlul unui capitol din cartea mea intitulată Transilvania – Invincibile Argumentum, publicată în 1991, dar scrisă mult înainte de 1990. Am reluat acest titlu de capitol și în cartea Protocoalele Kogaionului, publicată în 2004, dar de data asta pentru a  mă dezice de ce scrisesem mai înainte pe acest subiect! Și o mai fac o dată afirmând că principalii, marii vinovați pentru tragedia evreilor din Ungaria anului 1944 nu sunt ungurii, autoritățile ungurești! Nici măcar germanii, aș putea zice!… Ci evreii!

Am constatat însă, după șapte ani de la publicarea Protocoalelor mele, că ipoteza mea nu a ajuns la cunoștința vreunui maghiar, a vreunui ungur. Vina este în primul rând a mea, niciodată n-am știut „să-mi vând marfa”! Revin acum, din mai multe considerente, unul fiind și acela de a le oferi tinerilor hocheiști secui din echipa României un motiv în plus ca să fie mândri că sunt maghiari, și nu, Doamne, ferește!, români…

După cum se știe, după 1990 românii s-au trezit acuzați și ei de holocaust! Acuzație adusă de o serie de autori evrei, a căror profesie era destul de incertă. Au devenit peste noapte specialiști în holocaustul din România… Subsemnatul, m-am considerat destul de informat asupra subiectului ca să răspund acuzațiilor. Vrând-nevrând, dacă am intrat în horă, a trebuit să joc până la capăt, adică să mă informez în continuare și să dau seama de cele aflate. Așa am ajuns să aflu și despre bine cunoscuta vinovăție ungurească cât este de neîntemeiată! Repet: neîntemeiată! Ci inventată sau, în cel mai bun (sau rău!) caz, exagerată!

Și precizez: soarta evreilor din Ungaria, trimiși la Auschwitz, nu s-a decis într-o ședință a guvernului ungar sau a parlamentului din Budapesta. Nici măcar într-un conclav nazist, german! Ci s-a decis în urma unei inițiative evreiești, a unei decizii luate la cel mai înalt nivel: Comitetul de Salvare al Agenției Evreiești!

Pornesc de la datele oferite de Roger Garaudy, în cunoscuta sa lucrare Procesul sionismului israelian, ediția românească. Această lucrare nu a fost până acum de nimeni contestată în privința acurateței informațiilor. Roger Garaudy, bine cunoscut ca om de stânga, de atitudini democratice, liber de orice înregimentare, a fost criticat de unii pentru tenta, zic unii aceștia, tenta anti-semită a ultimelor sale cărți. Dar nimeni nu i-a putut reproșa că pune în circulație informații false sau denaturate. Noi preluăm de la Roger Garaudy numai informațiile, care, la rândul lor, în chestiunea care ne interesează, sunt cam toate provenite de la autori sau instituții evreiești.

Citez în continuare din Protocoalele Kogaionului, p. 77-79

„Aflăm de la Roger Garaudy că nu era destul să fii evreu ca să fii primit în Palestina, în ţara strămoşilor tăi. Trebuia să fii un evreu de calitate, făcut dintr-un „material uman“ superior. Evreii erau admişi în Palestina „cu condiţia să nu se dovedească prin nimic o povară pentru ţară“, adică pentru Israelul viitor (p. 47). Încă din 1935, un important lider sionist Ytzhak Gruenbaum, avertiza că „trebuie să avem autorizaţia de a alege pentru imigrare refugiaţii care merită (s.n.) şi, de asemenea, să avem permisiunea de a nu-i accepta pe toţi“ (ibidem). Se pare că procentul evreilor din Europa ocupată de Hitler care „nu meritau“ să calce în Ţara Sfântă se ridica la circa 90%!

Chestiunea evreilor alungaţi din Europa ocupată de nazişti şi pe care sioniştii nu se grăbeau să-i accepte în Israel ţine, se pare, de însăşi doctrina sionistă. Problema trebuia abordată „nu dintr-un punct de vedere filantropic, ci din punctul de vedere al nevo­ilor ţării“ (ibidem). Alte texte sioniste doctrinare, încă şi mai explicite, afirmă un cinism şi un pragmatism absolut inuman. Iată ce se putea citi în Memorandumul Comitetului de Salvare al Agenţiei Evreieşti din 1943: „Trebuie oare să-i ajutăm pe toţi cei care au nevoi fără să ţinem cont de caracteristicile fiecăruia? Nu ar trebui să dăm acestei acţiuni un caracter sionist naţional (s.n.) şi să încercăm să-i salvăm cu prioritate pe cei care pot fi folositori pământului Israelului şi iudaismului? Ştiu că pare o cruzime să pun problema în felul acesta, dar, din nefericire, trebuie să stabilim clar că dacă suntem capabili să salvăm 10.000 de persoane din cele 50.000 care pot contribui la consolidarea ţării şi la renaşterea naţională sau un milion de evrei care vor deveni pentru noi o povară (s.n.), va trebui să ne restrângem şi să-i salvăm pe cei 10.000 care pot fi salvaţi – în pofida acuzaţiilor şi solicitărilor disperate ale milionului lăsat la o parte“ (p. 47-48). Aşadar, între 10.000 de evrei utili şi un milion de evrei incomozi, numai soarta celor utili îi interesa pe liderii sionişti. Cu ceilalţi, un milion – sau șase milioane!, se putea întâmpla orice, pagubă nu era pentru sionişti nici dacă aceşti evrei ar fi murit, eventual. Eventualitate care nu emoţiona pe nici unul dintre liderii sionişti! Ba dimpotrivă, se pare că le convenea!

Textul de mai sus ne aduce aminte însă de ceea ce se petrecea cu evreii odată ajunşi la Auschwitz: erau şi ei împărţiţi în două grupuri, „ţinându-se cont de caracteristicile fiecăruia“, exact după acelaşi criteriu, al utilităţii. Cine putea contribui la producţia de război a Germaniei („la consolidarea ţării“) rămânea în viaţă. Ceilalţi, o adevărată „povară“ şi pentru nazişti, îşi încheiau cât mai repede existenţa lor mediocră, de rebuturi umane, de indivizi sortiţi eşecului.

Mai consemnăm faptul că textul de mai sus, emis de o instituţie, nu de mintea şubrezită a unui individ fără inimă, poartă în el un dispreţ pentru fiinţa umană care nu s-a limitat declarații, ci a avut consecinţe extrem de concrete, de reale, afectând şi deseori curmând viaţa a sute de mii de oameni, a milioane de evrei, dacă iei în serios numărul de victime ale Holocaustului mediatizat de propagandiştii suferinţei evreieşti… Suntem obişnuiţi ca un asemenea dispreţ, atât de cinic, de dezinvolt, să-l găsim în texte literare, de ficţiune, unde exagerarea unor atitudini şi poziţii are rol artistic, producând consecinţe numai la acest nivel. Adică de data asta avem de-a face cu un text propriu-zis asasin, genocidar. Unde este solidaritatea atât de vestită dintre evrei? De ce n-a mai funcţionat? Că de solidaritate umană nici nu mai îndrăznim să vorbim!…

Altminteri, textele sioniste despre existenţa a două categorii de evrei mărturisesc o „filosofie“ practică, a vieţii, de un pragmatism fără precedent în istorie, care lasă fără glas orice om normal, evreu sau creştin: „O salvare pur filantropică, precum cea a evreilor din Germania (…) nu poate decât să cauzeze necazuri perspectivelor sioniste, mai ales că şansele sunt cu atât mai limitate cu cât dezastrul este mai mare. Putem să acţionăm în favoarea evreilor germani atâta vreme cât acest lucru reprezintă un avantaj, atâta vreme cât aceştia îşi aduc în Palestina bunurile (s.n.). Refugiaţii actuali nu prezintă acest avantaj, deoarece sosesc cu mâinile goale. Prin urmare, aceştia nu au nimic de oferit Yichouvului (denumirea purtată de statul Israel înainte de a fi recunoscut în 1948 ca stat propriu-zis, de sine stătător – n.n.) şi nu putem să ne aşteptăm decât la ceea ce am constatat deja la o mare parte a evreilor germani: o distanţare totală, adesea chiar o ostilitate faţă de pământul Israel; o atitudine nerespectuoasă faţă de tot ce este evreiesc şi ebraic, (…) o masă de oameni fără nici o legătură cu sionismul şi total lipsiţi de ataşamentul naţional.“ (p. 48)”

Comentariul lui Roger Garaudy: „evocarea acestor texte arată întreaga diferenţă dintre iudaism, religie pe care o respect, şi sionismul politic, naţionalist şi colonialist, pe care-l combat, la fel ca pe celelalte naţionalisme. În plus, aceste texte dezvăluie impostura celor care astăzi plâng cadavrele victimelor pe care n-au vrut să le salveze“ (p. 49).

Frază de memorat: Impostura celor care astăzi plâng cadavrele victimelor pe care n-au vrut să le salveze!

Evrei care n-au vrut să salveze evrei, așadar!… De ce? Pentru că sunt evrei săraci, „cu mâinile goale”!….

Este din ce în ce mai clar: în timpul Războiului al II-lea Mondial, liderii evreimii au conceput o selecție (artificială!) printre evreii meniți să populeze viitorul stat Israel. Meniți, practic, să supraviețuiască războiului. Evreii „programați” să devină israeliți trebuia să fie evrei de calitate! Evrei atașați sionismului, care respingeau ideea de asimilare cu populația majoritară, acceptată tacit de tot mai mulți evrei!

De partea cealaltă, evreii săraci, evreii considerați de sioniști ca o „masă de oameni fără nicio legătură cu sionismul și total lipsiți de atașamentul național”, care arătau „o atitudine nerespectuoasă față de tot ce este evreiesc și ebraic”. Motiv pentru care trebuiau exceptați de la salvare! Cumva, la un loc, toți acești evrei „fără nicio legătură cu sionismul” au fost în număr de șase milioane?… Acele celebre șase milioane?!

Notă: Se ițește din cele de mai sus o ipoteză halucinantă, dar deloc absurdă, ci decurgând logic din textele de doctrină sionistă: holocaustul ca pedeapsă pentru evreii cu „atitudine nerespectuoasă față de tot ce este evreiesc și ebraic”! Deocamdată semnalez această ipoteză, o notez!, spre a o verifica cu altă ocazie, cu o documentație potrivită… Poate vor face alții această verificare! Alții mai pricepuți, mai învățați!…

*

Care era poziția evreilor din Ungaria din această perspectivă pur sionistă? Evreii din Ungaria erau bine cunoscuți ca evrei dispuși să se asimileze sau chiar asimilați. Prin tradiție, de pe vremea dualismului, majoritatea evreilor se declarau maghiari, îndeosebi cu ocazia recensămintelor și a altor „probe” de loialitate. Risc să afirm că, probabil, puțini au fost evreii din Ungaria care au părăsit confortul în care trăiau pentru a merge în Palestina, unde totul era de luat de la început! Oameni sunt și evreii! Popor de eroi și martiri nu a existat niciodată!… Numai doctrina sionistă se pare că tocmai asta a urmărit: să-i selecționeze pentru viitorul Israel numai pe evreii dispuși să se constituie într-un popor de eroi și martiri…

Putem considera că evreii din Ungaria nu prea întruneau simpatia și criteriile de sin-pathie ale sionismului, ale liderilor sioniști ai evreimii! Erau cumva considerați „o masă” de evrei ne-demni să pășească în Țara Sfîntă?

Citez mai departe din Protocoalele Kogaionului, pag.77-79:

„Aşadar, în nenumărate cazuri, evreii din Germania şi, în general, evreii din toate ţările ocupate de nazişti, nu au fost decât „materialul uman“ din care întemeietorii sionişti ai Israelului au ales (doar este vorba de poporul ales!) care evrei să supravieţuiască imigrând în Palestina şi care evrei, de calitate inferioară fiind, inutili şi indezirabili, să rămână la dispoziţia autorităţilor naziste. O spune limpede și marele sionist Ben Gurion, rămas în istorie ca primul şef al noului stat Israel: Minoritatea care putea fi salvată trebuia să fie aleasă (s.n.) în funcţie de nevoile proiectului sionist în Palestina“ (p. 44). Așadar, grija sionismului a fost să salveze minoritatea de „eroi și martiri”, iar majoritatea, cele șase milioane, a lăsat-o pe seama lagărelor de exterminare!

Nota bene: evreii sortiţi de sionişti lagărelor naziste alcătuiau așadar majoritatea, deducţie confirmată expressis verbis și în comentariul pe care Roger Garaudy îl face în legătură cu cazul Rudolf Kastner, un evreu sionist judecat în anii ’50 pentru colaborare cu naziştii. În timpul procesului, Rudolf Kastner a fost acuzat că „în acord cu reprezentanţii sionişti (dintre care cei mai mulţi erau miniştri în timpul procesului), el negociase cu Eichmann eliberarea şi emigrarea în Palestina a 1684 de evrei utili (sublinierea îi aparţine lui Roger Garaudy) pentru construirea viitorului stat Israel, în schimbul cărora îi va con­vinge (s.n.) pe 460.000 de evrei unguri că era vorba de un simplu transfer şi nu de trimiterea în lagărul morţii de la Auschwitz (s.n.). Judecătorul Halevi arăta că toate aceste crime fuseseră comise cu acordul Agenţiei Evreieşti şi al Congresului Evreiesc Mondial“ (p. 44).

Cumplită frază: aceste crime fuseseră comise cu acordul Agenţiei Evreieşti şi al Congresului Evreiesc Mondial… Aceste crime… Adică asasinarea în cvasi-totalitate a evreimii din Ungaria s-a făcut cu acordul, mai exact spus cu concursul Agenției Evreiești și al Congresului Mondial Evreiesc…

Şi câteva întrebări lămuritoare:

a. Cei „1684 de evrei utili pentru construirea viitorului stat Israel“ erau probabil nişte inşi super-dotaţi, fiecare dintre ei un posibil candidat la premiul Nobel. Au aflat ei vreodată în ce condiţii au fost eliberaţi din Germania şi acceptaţi în Palestina?

b. S-a făcut vreodată publică lista celor 1684?

c. Dacă „trimiterea în lagărul morţii de la Auschwitz“ a celor 460.000 s-a făcut „cu acordul Agenţiei Evreieşti şi al Congresului Mondial“, de ce sunt în continuare acuzaţi ungurii, statul ungar şi maghiarimea în general, de asasinarea celor 460.000 de evrei unguri deportaţi în Germania în primăvara lui 1944?

Să mai precizăm o dată despre ce crimă este vorba: în desfăşurarea Holocaustului, deportarea evreilor din Ungaria a fost apreciată de Winston Churchill ca fiind „crima cea mai abjectă din istoria lumii“. De ani de zile această crimă este pusă pe seama autorităţilor maghiare, a căror râvnă şi al căror exces de zel în evacuarea evreilor i-ar fi uluit şi pe nemţi. Roger Garaudy ne oferă mai întâi amănuntul care anulează „meritul“ autorităţilor maghiare: înşişi evreii s-au grăbit să se îmbarce în trenurile cu pricina deoarece primiseră de la liderii sionişti toate asigurările că va fi vorba „de un simplu transfer“. Uşurinţa cu care bieţii evrei au crezut că e vorba „de un simplu transfer“ probabil că, în ochii liderilor sionişti, a constituit o dovadă în plus că toţi cei 460.000 de evrei chiar erau de o calitate mediocră, perfect inutili, nişte imbecili care îşi meritau soarta de a fi trimişi ca vitele la tăiere, într-un cuvînt – chiar că erau nedemni să calce în Ţara Sfântă!…

Cu ani în urmă, în diverse ocazii, am comentat cu avânt această „cea mai abjectă crimă din istoria omenirii“, consi­derând că ea face cel mai bine diferenţa între „bestialitatea comportamentului hunic, asiatic, al maghiarilor“ şi omenia, toleranţa, atât de tipic românească… Se pare însă că va trebui să-mi retrag acele acuze, inclusiv comentariile. Mea culpa! Rău îmi pare însă că greşeala mea nu a fost totală! Mi-ar fi făcut plăcere să-mi retrag acuzaţiile şi atât! Din păcate sunt în situaţia de a le retrage nu pentru că aceste acuzaţii nu au temei, nu au substanţă, nu corespund faptelor, ci doar pentru că ele trebuie adresate altcuiva! Le menţin aşadar, dar cu altă adresă, pe care mi-o impune Roger Garaudy: sionismul! Sionismul este vinovat de soarta celor 460.000 de evrei din Ungaria pe care naziștii, în acord cu liderii sioniști ai evreimii, i-au „transferat” în cuptoarele de la Auschwitz! Repet: naziștii, în acord cu liderii sioniști ai evreimii… Ba, cum spuneam mai sus, cu concursul acestor lideri sioniști!

Căci aceasta este acuzaţia teribilă pe care Roger Garaudy o formulează: evreii sionişti sunt autorii celei mai abjecte crime din istoria omenirii! Repet: aprecierea îi aparţine lui Winston Churchill. O crimă căreia i-au căzut victime 460.000 de evrei perfect nevinovaţi!

Sau, şi mai clar spus: cea mai abjectă crimă din istoria umanităţii este o „afacere” eminamente evreiască, avându-i ca autori asasini pe evreii sionişti, iar ca victime pe evreii inutili…

Abjecţia acestei crime este sporită de faptul că după război evreii i-au acuzat pe unguri de săvârşirea măcelului… Abjecţie totală. Nec plus ultra…”

 

Post scriptum 2011: Mă bucur să le aduc la cunoștință maghiarilor din Ungaria și de oriunde că pe umerii maghiarimii nu mai trebuie acceptată povara cumplitului genocid! E timpul ca maghiarii să afle acest adevăr! Și să reacționeze în consecință!

Dar și mai important este ca evreii înșiși să afle și ei adevărul! Și să reacționeze și ei în consecința acestui adevăr!… Căci acesta este rostul adevărului!

Și o ultimă întrebare: Eichman, autorul „transferului”, era cumva evreu, cum zic unii evrei?…

 

22 decembrie 2011

Ion  Coja