Un ministru al guvernului Tudose îl pune la punct pe ambasadorul Canadei: Dezinformați și instigați la o ruptură în societatea românească
Facebook Twitter g+ Email DE RĂZVAN MARINESCU / ȘTIRI, POLITIC / Publicat: Miercuri, 13 decembrie 2017, 16:50 / 2 comentarii
Un ministru al guvernului Tudose îl pune la punct pe ambasadorul Canadei: Dezinformați și instigați la o ruptură în societatea românească
ARTICOLE RELAȚIONATE
Părintele Constantin Sturzu: Cred că Dumnezeu a îngăduit acest exod nemaiîntâlnit în istoria românilor, pentru a răsădi credința acolo unde ea a dispărut, în țări unde nici măcar nu se mai vorbește despre Hristos Părintele Constantin Sturzu: Cred că Dumnezeu a îngăduit acest exod nemaiîntâlnit în istoria românilor, pentru a răsădi credința acolo unde ea a dispărut, în țări unde nici măcar nu se mai vorbește despre Hristos
Alertă în Europa, în domeniul energiei. Prețul gazelor crește brusc după explozia din Austria. Și România riscă să fie afectată Alertă în Europa, în domeniul energiei. Prețul gazelor crește brusc după explozia din Austria. Și România riscă să fie afectată
Una dintre cele mai importante bănci din România se retrage de pe Bursa de Valori București Una dintre cele mai importante bănci din România se retrage de pe Bursa de Valori București

*

*
După ce Kevin Hamilton a declarat că țara sa, asemenea altor parteneri ai României, este la fel de îngrijorată precum protestatarii de modificările aduse în Parlament Legilor Justiției, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, l-a acuzat pe ambasadorul Canadei la București că se implică în politica internă a României și că dezinformează.

„Canada, ca și mulți parteneri internaționali, este preocupată și are aceeași îngrijorare pe care o au mulți dintre protestatari în ceea ce privește reforma în justiție și pachetul de legi care se dezbate în Parlament. Din 2007 și până în prezent România a făcut progrese remarcabile în lupta împotriva corupției și în constituirea independenței în acest sector. Multe părți din pachetul de legi amintit par că vor inversa acest proces. De aceea înțelegem pe deplin nemulțumirile protestatarilor”, a spus ambasadorul Canadei.

În replică, Laufer l-a acuzat pe Hamilton că și-a depășit atribuțiile:

„Sunt, și eu, la rândul meu, „îngrijorat” de modul și felul în care vă depășiți atribuțiile pentru care ați fost acreditat să reprezentați țara dumneavoastră, Canada, pe teritoriul României.

Prin declarația și comportamentul dumneavoastră, vă implicați în politica internă a României, ceea ce vă este strict interzis prin Convenția de la Viena, Constituția României și legea 269/2003 Art 50 litera f) care le interzice membrilor corpului diplomatic și consular al României, și mă gândesc că este reciproc valabilă: „f) să declare sau să participe la greve, precum și la mitinguri, demonstrații, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic”, ceea ce este, evident, în afara statutului dumneavoastră de diplomat.

Nu doar că vă puneți într-o lumină proastă, dar și dezinformați. Prin urmare instigați la o ruptură în societatea românească”, a scris Laufer, pe Facebook.
Secțiuni: POLITIC PRIMA PAGINĂ ȘTIRI