Trădarea lui De Gaulle

De către

Cristian Pătrașcu

6 aprilie, 2021

Am urmărit un serial foarte neobișnuit pe TV 5 Monde, «De Gaulle, l’éclat et le secret», un film istoric produs de francezi în …2020, pentru că francezii încă mai produc filme istorice în 2020. Ăsta a fost primul lucru surprinzător pentru mine. Al doilea, de-a dreptul șocant!, a fost faptul că toți actorii din film sunt albi, nu apare niciun negru sau arab, zău!, și chiar De Gaulle, nu știu cum a făcut, dar a scăpat …alb. De ce spun asta? E un lucru total suprinzător, pentru că contrastează puternic cu trendurile progresiste ale cimematografiei occidentale, care are acum tendința de a înfățișa societatea multiculturală, pe care o idealizează, ca și cum ar fi existat în Europa de când lumea. De exemplu, am găsit un film pe Netflix în care societatea aristocratică europeană era plină de metiși și negri… La fel de suprinzătore a fost constatarea că în Franța astăzi încă se mai găsesc destui actori albi, francezi încât să încapă într-un întreg serial…

Dar de-a dreptul fabulos este de abia modul în care a fost trădat fondatorul celei de-a cincea republici franceze, eroul francez al celui de-Al Doilea Război Mondial, de către succesorii săi. Deși nu știu cine a învins în Al Doilea Război Mondial. A învins Marea Britanie, Londra? Dar acum Londra nu mai este un oraș european, alb, nu numai britanicii sunt o minoritate, dar chiar albii, europenii. A învins Franța, Parisul? Dar acum cel mai des întâlnit nume la nou-născuți în Franța este Mahomed, iar prognozele spun că în câteva decenii Franța nu va mai fi franceză, albă, europeană.

Hitler spunea că „Africa începe de la Paris”, dar era un rasist. De Gaulle nu era însă un rasist, dimpotrivă și în urmă cu 50 de ani el spunea: „Nu trebuie să ne ferim de cuvinte. Este foarte bine că există francezi galbeni, francezi negri, francezi mulatri. Ei sunt dovada că Franţa, conform vocaţiei sale universale, este deschisă tuturor raselor. Dar cu condiţia ca ei să rămână o mică minoritate. Dacă nu, Franţa nu va mai fi Franţa. Noi suntem înainte de toate un popor de rasă albă, de cultură greacă şi latină şi de religie creştină. Astea nu sunt poveşti! Ia-ţi văzut pe musulmani? Le-aţi privit turbanele şi djelabalele? Vedeţi bine că nu sunt francezi! Încercaţi să amestecaţi uleiul cu oţetul, agitaţi sticla şi după un moment veţi vedea că sunt din nou separate. Arabii sunt arabi, francezii sunt francezi! Credeţi că organismul francez poate să absoarbă zece milioane de musulmani, care mâine vor fi douăzeci de milioane şi poimâine patruzeci? Daca îi integrăm, dacă toţi arabii şi berberii din Algeria vor fi consideraţi francezi, cum îi vom impiedica să vină în metropolă, atât timp cât nivelul de viaţa de aici este atât de ridicat? Satul meu natal nu se va mai numi Colombey-le-Deux-Eglises (Colombey – Două Biserici), ci Colombey – Două Moschei!”.

De Gaulle a fost ultimul președinte al Franței și lider european major care nu s-a ferit de cuvinte. A fost un patriot și apoi un politician, dar unul neideologizat. Ce a urmat după el la conducerea statului în regimul prezidențial care este Franța? Infractori. Politicieni ușurateci, parveniți care s-au ascuns în spatele unor ideologii, pe care le-au trădat, și pe acelelea… Și nu e câtuși de puțin un termen gratuit. Nicolas Sarkozy era reţinut de poliţie, prin martie 2020, într-un scandal al finanţării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2007, după mai mulți ani de procese. A primit bani din partea fostului lider libian Muammar Gaddafi 50 milioane de euro. Înaintea sa, Jacques Chirac, care a fost și primar al Parisului și prim-ministru, a fost condamnat în 2011 la doi ani de închisoare cu suspendare pentru „conflict de interese”, „deturnare de fonduri publice” și „abuz de încredere”, într-un dosar privind angajări fictive la Primăria Parisului. Lista poate să continue, cu importanta precizare că aceștia sunt doar cei care au fost „prinși”. Primii-miniștri și miniștrii „penali” abundă.

Ei sunt cei care au decis destinul Franței, împotriva dorinței eroului războiului De Gaulle de a rămâne franceză. Politicieni limitați, mizerabili, corupți, oportuniști, egoiști și carieriști. Și infractori. Pentru că, așa cum spunea Petre Țuțea, democrația nu are criterii de selecție a elitei.

Iar francezii au știut, au perceput mereu acest lucru. De exemplu, un sondaj numit „Franţa 2013: noile fracturi” arăta că 82% dintre francezi credeau că „oamenii politici acţionează în principal în interesul lor personal”, 62% că „majoritatea politicienilor sunt corupţi”, 72% că „sisitemul democratic funcţionează prost în Franţa”, 72% că „jurnaliştii nu vorbesc despre adevăratele probleme ale populaţiei”, 73% că „jurnaliştii nu sunt deloc independenţi, cedează la presiunile politicului” și 50% că „declinul Franței este inevitabil”. În 2013, 63% dintre francezi credeau că „cultura franceză a regresat în ultimii ani”, 60% că „mondializarea este o ameninţare pentru Franţa”, iar 87% credeau că „ţara are nevoie de un şef de stat puternic, care să reinstaureze ordinea”. 70% declarau că „în ţara sunt prea mulţi străini” și 62% „nu mă simt la fel de acasă cum mă simţeam înainte”.

Acești politicieni meschini, cum îi caracterizează propriul popor, care nu au avut, în realitate, niciodată încrederea francezilor, ca și în România, sunt cei care au trădat Franța lui De Gaulle.

Dar anul viitor vor fi alegeri prezidențiale în Franța. Va candida, probabil pentru ultima oară, Marine Le Pen, președinta Adunării Naționale, un politician excepțional, cu o agendă națională, și-l va avea ca adversar, cel mai probabil, pe Macron, cu o agendă „europeană”, adică globalistă, un individ controlat de bancheri, pentru care a și lucrat direct (și continuă să o facă). E un an crucial nu numai pentru Franța, ci pentru întreaga Europă. După părerea mea, e ultima șansă e Europei, pe care, tot după părerea mea, nici măcar nu o merită. Dacă Marine Le Pen va pierde …e calea deschisă mondializării, și în marile săli de operă ale Europei se va asculta rap, sau hip-hop, sau alte ritmuri cu accente africane sau orientale, pentru „adaptare” și „incluziune socială”. Și pentru că e „cool”. Apropo, știți cât de mult se mai ascultă muzică sinfonică în Europa? Cât de mult se mai ascultă Bach, Mozart, Chopin, Wagner? Exista o statistică. Mai puțin decât în Japonia. Astăzi alții apreciază cultura europeană mai mult decât noi. Nu vobim despre români, românii nu-și ascultă folclorul, ultimul folclor păstrat în forme autentice din Europa, ei ascultă manele…

Piere o civilizație. Și cine a făcut asta. I-am enumerat mai sus. Infractorii. Politicieni, ideologizați, precum Iohannis, Cioloș, Cîțu în țara noastră.

Ăsta e viitorul. De Gaulle, eroul, a luptat pentru o Franță a francezilor și o Europă a europenilor. Eroul De Gaulle a fost trădat. De niște haimanale oarecare, niște demagogi, niște oportuniști, niște infractori. Uitați-vă bine, îi veți recunoaște și la noi: toți pătați, toți mizerabili, dublicitari, ipocriți, o „spumă înveninată”, „niște răi și niște fameni”, „i-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni”, în vorbele poetului național. Sunt cei care fac „politică” și contribuie, distrug împreună o lume, o civilizație, în numele unor așa-zise „valori europene” care permit corporațiilor care îi finanțează să aibă mereu forță de muncă ieftină, să ne controleze viața și mai ales lor să fie „lideri politici” într-o tragi-comedie, care e viața noastră… Pe o „scenă politică” în care 30% dintre români participă la alegeri, iar ei mai au îndrăzneala și nesimțirea să numească asta „democrație”. Uitați-vă bine la ei, pentru că sunt cei care nu le vor permite copiilor voștri să fie ei înșiși!

( Stau și mă întreb : asta-i o opinie rasistă?)MM