INEDIT. Au apărut patru FOTOGRAFII NECUNOSCUTE cu Petre Ţuţea. Ce gândeau Mircea Eliade şi Emil Cioran despre prietenul lor deţinut politic
Patru fotografii necunoscute cu genialul Petre Ţuţea au apărut astăzi pe internet. Realizate de artistul fotograf Emanuel Pârvu în garsoniera lui Petre Ţuţea de lângă Parcul Cişmigiu ele au fost publicate online de portalul Marturisitorii, dedicat martirilor şi mărturisitorilor creştin-ortodocsi din secolul XX. De la aceeaşi sursă reproducem mai jos şi ce gândeam doi mari filosofi ca Mircea Eliade şi Emil Cioran despre prietenul lor cât si opiniile unor colegi de temniţă, cum au fost marturisitorul Ioan Ianolide şi Părintele Constantin Voicescu.
Petre Ţuţea (6 Oct. 1902 – 3 Dec. 1991) a fost unul din cei mai mari români ai secolului XX şi celor viitoare. Vecin de celulă la Aiud cu marele filosof, Părintele Justin Pârvu a mărturisit: “Nu am cunoscut în tot Aiudul om mai chinuit şi mai torturat decît Petre Ţuţea”. Filosoful român a fost arestat şi anchetat fără condamnare între 1948-1953, apoi din nou arestat şi întemniţat la Aiud între 1956-1964, pătimind în total 13 ani de închisoare. Petre Ţuţea a fost una din cele mai strălucite conştiinţe pe care Dumnezeu le-a păstrat românilor până la ieşirea din dictatura comunistă şi după. Recent, un grup de indivizi din Timişoara a contestat decizia Primăriei de a atribui numele marelui filosof unei străduţe din oraşul de pe Bega sub acuza orwelliană că acesta a elogiat şi s-a identificat cu Mişcarea Legionară.
Mircea Eliade: “Ţuţea, omul cel mai adnotat din România”
“Inutil să-ți spun câte scrisori ți-am adresat în conversațiile nesfârșite cu Nina și Giza, conversații în care geniul și dragostea ta erau prezente cu toate dimensiunile, mirările și extazele lor. Știi că ești omul cel mai adnotat din România. Dar îmi place să cred că niciodată nu te-ai îndoit de frenezia, minuțiozitatea și inteligența cu care te-am comentat, editat, adnotat și prefațat eu. La noi în casă, alături de problema mântuirii și destinul neamului românesc, alături de Camoens și credința în normele meditareniene, există, tot atât de viu și de fecund, fenomenul spiritual Petre Țuțea. Nu roși, dragă Petrache, pentru că pagina de față este o scrisoare de dragoste.”, scrie istoricul şi filosoful ortodox Mircea Eliade într-o scrisoare către Petre Ţuţea descoperită în Arhiva CNSAS.
Emil Cioran: “Un geniu al vremurilor noastre; daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala”
“Ca si tine, ii pastrez lui Petrica aceeasi admiratie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fara pereche, daca ar fi trait la Paris, ar fi avut astazi o reputatie mondiala. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degraba, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sa-l intalnesc in viata mea”. (Scrisoare catre Bucur Tincu, aprilie 1974)
“Asa cum ti-am scris ultima data, admiratia mea pentru Petrica a ramas intacta de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Imi amintesc de cateva dintre formularile sale ca si cum le-as fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de prima mana; nu am intalnit in nici un caz o inteligenta atat de inandescenta ca a sa”, mărturiseşte Emil Cioran într-o altă scrisoare către Bucur Tincu, din mai 1974, reprodusă în Petre Tutea, “Intre Dumnezeu si Neamul meu”, Editura Anastasia, Bucuresti, 1992, p. 4 (PDF)
Ioan Ianolide: “Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor”
“Un colos intelectual într-un suflet de copil. Un filosof care şi-a rotunjit concepţia în focul temniţelor. A vorbit toată viaţa strălucitor, conştient că se dăruie. Adesea isi citea prin reviste ideile expuse si era multumim, caci nu pe el, ci credinta lui voia sa o raspandeasca.
Întâlnind la Jilava mai toate vârfurile culturale şi politice româneşti, ca Dimitrie Bejan, Mihai Manoilescu, Bentoiu, Istrate Micescu, Petre Pandrea, ş.a. Ţuţea s-a impus între ei cu autoritate necontestată. Gândirea lui era profund creştină. Formulările lui erau savante. Şi totuşi, în intimitate era simplu, cald sufleteşte şi blând ca un copil. El nu făcea simplă teorie filosofică, ci îmbrăţişa toată viaţa într-o viziune optimistă şi maiestuoasă.
A suferit cu demnitate ani mulţi de temniţă, iar acum trăieşte ca un fel de nimeni al nimănui, un nimic. Nu numai neamul românesc, ci toată lumea pierde în el un mare gânditor.
Trăiască Petre Ţuţea!”, scria Ioan Ianolide în Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, Bucureşti, 2006,p. 199 (PDF), reprodusă de Marturisitorii.
Părintele Constantin Voicescu: “Cele două coordonate ale gândirii lui Petre Ţuţea erau neamul şi credinţa”
“Nea Petrache (aşa îi spuneau foştii deţinuţi politic lui Petre Ţuţea – n.n.) excela. Parcă-l văd: înalt, osos, slăbit, cu nişte ochi mari, ca de copil, mişcându-se, cât se putea, în spaţiul dintre priciuri, sau ghemuit turceşte pe un prici, într-un cerc de ascultători care punea întrebări şi la care Nea Petrache răspundea prin adevărate prelegeri. Se organizau şi conferinţe, mai ales după stingere, când vigilenţa caraliilor era mai scăzută. Universitatea din închisoare. Înainte de prânz-un rând de prelegeri, după masă alt rând. Trebuia să vorbim fiecare din domeniul nostru. Bineînţeles că cel care era exploatat la sânge a fost Nea Petrache. Îl mai şi păcăleam, ca să ne treacă rândul. O întrebare – şi Nea Petrache se pornea… Filosofie, istoria filosofiei, istoria culturii, istoria şi câte altele. Avea o memorie extraordinară.Cita nume şi texte din diferite opere, în traducere sau în limba originară (mai ales germană şi franceză). Ţinea loc de enciclopedii şi dicţionare. Tot ce acumulase în toate domeniile de cultură se topea în creuzetele sale geniale, din care izbucneau, ca nişte fulgere, adevăruri şi sentinţe de o claritate uluitoare. Cele două coordonate ale gândirii sale erau neamul şi credinţa. Tot el spunea că e“confiscat integral de religia ortodoxă”, “Libertatea ţi-o dă numai Biserica, considerându-te fiu al lui Dumnezeu. Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput” şi că “nu poţi fi om de cultură în Europa decât creştin”.
Incitante şi mult gustate de noi erau şi povestirile, amintirile, portretele diferiţilor oameni pe care Nea Petrache îi cunoscuse, oameni politici, scriitori, cântăreţi (Maria Tănase – “fă Mario”). Nu mai spun de felul în care vorbea, de acel amestec de vervă şi umor, de jocul ochilor mari şi luminoşi de copil, de gestica şi mimica prin care sublinia adevărurile exprimate plastic- şi care astfel puteau fi uşor înţelese. La el cuvântul era mai mult decât colorat, era sculptat. Parcă îl pipăiai.
Prefera anumite expresii şi cuvinte pe care le pronunţa într-un mod inconfundabil. De pildă, cuvântul absolut: Eminescu este Românul absolut, pustnicii sunt nişte personalităţi absolute, aromânul nu este român, este românul absolut…” arăta Părintele Constantin Voicescu în lucrareaUn duhovnic al cetăţii. Editura Bizantină, Bucureşti, 2002, p. 95-97, fragment citat de ActiveNews după cum este preluat de portalul Marturisitorii, unde găsiţi şi celălalte fotografii realizate de Emanuel Pârvu.
Anunt important! Si totodata de suflet!
Cam de pe la inceputul anului 2013 am inceput sa lucrez la
un proiect de suflet, la care am trudit zilnic 10-12 ore, chiar si la sfarsit
de saptamana. Atat de dificil a fost, incat uneori am crezut ca nici nu voi
putea sa-l termin. Acest proiect, care este o carte, poarta pe coperta
denumirea de roman, dar este, zic eu, mult mai mult decat un roman. Si nu numai fiindca are aproape 500 de pagini! De cateva zile am fost anuntat de editura ca a fost lansat pe elefant.ro. Iata si link-ul pe care, cu voia dumneavoastra, il dau mai jos, fara a avea cu aceasta nici cea mai mica intentie de crestere a vanzarilor:
http://www.elefant.ro/ebooks/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/de-la-inima-spre-cer-229411.html
Pe coperta se afla la loc de frunte portretele a doi mari duhovnici si pescari de oameni ai romanilor, cum multe natiuni ar vrea, dar n-au
avut norocul sa-i aiba: Parintele Arsenie Boca si Corneliu Zelea Codreanu. O asociatie care va surprinde pe multi dintre cei care vor privi coperta. Dar, cine va citi cartea, va gasi aceasta asociere naturala. Pentru mine, ea a fost si extrem de fertila.
Una din constatarile de la care am pornit, a fost aceea ca printre romani se afla tot mai putini crestini adevarati. Crestin ( si aici nu ma refer doar la ortodocsi!) nu poti fi decat total. Nu poti fi doar pe jumatate crestin, asa cum o femeie nu poate fi doar un pic insarcinata. Ori atunci cand esti crestin, ai in minte jertfa! Sacrificiul! Ajutorul celor aflati in nevoie! Si mai ales, abordezi problemele de viata in mod crestinesc. Incercand eu sa privesc lucrurile asa, precum sfatuiesc pe oricine s-o faca, am avut un soc! Am
constat un lucru extrem de grav. Am observat ca Dumnezeu este alungat nu numai din viata de zi cu zi, deci din prezent, ci a fost alungat si din trecut, din istorie! Luati ce tratat de istorie vreti, de la noi sau de aiurea si veti
observa ca nicaieri nu apare, in prezentarea evenimentelor istorice, Dumnezeu. Din Cartea Sfanta stim ca pe pamant nici un fir de iarba nu creste, fara stirea celui care a facut cerul si pamantul. Mai stim ca David l-a ucis pe Goliath cu prastia, cu ajutorul lui Dumnezeu. Ideea care se desprinde din fiecare pagina a cartii mele este ca in toate evenimentele istorice, mana lui Dumnezeu este mereu prezenta. Orice tratat de istorie
este fals din temelie, daca nu recunoaste acest principiu sacru! Si mai ales, daca nu-l urmeaza!
Asa am inceput sa caut in evenimentele istorice mana lui Dumnezeu. Am gasit mai multe fapte si situatii, in care anumite evenimente istorice
au fost influentate (de fapt, determinate!) de vointa Domnului. Sunt pe larg
explicate in carte. Dar, in acelasi timp am descoperit ca Dumnezeu alege
anumiti oameni mai speciali si le da anumite insarcinari si misiuni, pe care
acestia au menirea de a le indeplini pe pamant. Eu am descoperit cam o duzina de Oameni Alesi. Iata cativa dintre ei: Parintele Arsenie Boca, Corneliu Zelea Codreanu, Josef Pilsudski, Karl Mannerheim, Petrache Lupu. Lor le-am dedicat capitole intregi in carte, dezvaluind cititorului evenimentele istorice in care oamenii si Dumnezeu au faurit impreuna istoria. Sau mai bine zis, mai mult Dumnezeu.
Ideile noi sunt foarte greu de acceptat. Eu le-am pritocit
ani de zile in minte, pana m-am obisnuit cu ele. Dar cititorul neavizat, ce-o
sa inteleaga el, saracul? Fiinca n-am vrut sa scriu cartea asta doar pentru
elite, ci pentru oamenii simpli ai acestei tari, mi-am zis sa-l iau pe cititor
cu binisorul. Asa s-a ivit partea de carte care indreptateste denumirea de
„roman“, fiindca are epic, actiune, intamplari de exceptie, dar cu toate astea
adevarate, culese de prin memoriile unor combatanti romani din cel de-al doilea razboi mondial, dar si din puscariile comuniste.
Asa a aparut personajul principal al cartii, un simplu taran, trecut prin razboi si apoi prin puscarie ca detinut politic, asa cum au trecut mii de oameni din aceasta tara. Ajuns la Aiud, l-am facut partas la activitatea care s-a numit „Academia de la Aiud“, ocazie cu care am prezentat si cateva cursuri de logica si de psihologie, fara de care nu se poate intelege cat de subtile sunt metodele de manipulare si dezinformare din ziua de azi.
In documentarile mele, am dat si de Miscarea Legionara si am
descoperit un lucru cutremurator: tot ce s-a spus si s-a scris „oficial“ despre
Miscarea si Doctrina Legionara, sunt minciuni sfruntate si diversiuni uriase,
cautand prin aceasta sa se ascunda adevarul, si anume ca Miscarea Legionara a fost una curata si pura, in cel mai cristic sens al cuvantului. Am stat uneori, cazut pe ganduri: oare eu, care m-am documentat aproape exclusiv din internet, nu mi-am format cumva o parere gresita? Nu cumva bat, poate intr-un mod incantator dat totusi bat, campii? Cum de tocmai eu, un Neica Nimeni, nici macar profesor de istorie, de psihologie sau logica, sa am eu caderea de a veni in fata cititorului cu teorii cu care sa rastorn lumea? Si mai ales, cu pretentia ca spun adevarul si deci, sa fiu crezut?
Cum era sa-mi verific ideile, cu mintea mea ingusta de inginer mecanic, daca nu cu ce-am invatat, adica sa aplic in viata de zi cu zi metodele ingineresti de testare si validare a unui sistem, chiar netehnic? Si,
ca sa vedeti cum se leaga lucrurile, am ajuns sa descoper mijlocul ideal de
testare la care as fi putut visa: Blogul ioncoja.ro, unde am inceput sa comentez si eu, pana ce m-am obisnuit cu atmosfera. Aici am „rulat“ capitole intregi din carte, care s-au si potrivit cu subiectele discutate. Cateva din aceste postari au fost trimise ca si comentarii, dar domnul Profesor Ion Coja le-a gasit demne si le-a ridicat la rangul de articole de sine statatoare. Asa am capatat incredintarea ca sunt pe drumul cel bun si primit hotararea necesara ca sa termin cu bine lucrul pe care l-am inceput. Tin minte ca a fost foarte bine primita o postare in care am facut demonstratia strict
matematica referitoare la faptul ca rata criminalitatii legionare, in toata
perioada existentei Miscarii, din 1927 pana in 1941, a fost de cinci ori mai
mica decat cea din perioada 1997-2007 din Romania! Sau altele, referitoarea la „Proiectul meu pentru Romania“, postare care a starnit vreo 60 de comentarii. (In carte prezint pe larg, pe vreo 20 de capitole cel putin, acest proiect al meu).
Vreau sa mai adaug doar ca, in urma cercetarilor si documentarilor
mele, am descoperit un lucru care a avut asupra mea un efect coplesitor! Am gasit, cam ca in cartea „Codul lui Da Vinci“ din romanul-fantezie a lui Dan Brown, Codul ascuns pe care Parintele Arsenie Boca l-a codificat intr-o pictura de-a sa! Am descoperit portretele eroilor legionari Ion Mota, Vasile Marin si a Capitanului, Corneliu Zelea Codreanu! De asta am considerat ca cei doi mari eroi ai neamaului romanesc au dreptul de a sta unul langa altul, cu fruntea sus, pe coperta cartii. ( Cu voia dvs. si a Dl. Coja, am sa revin asupra acestui subiect incitant, care este si el descris in carte in cel mai lung capitol al ei!)
Nota: Cu toata denumirea de „roman“, in ciuda faptului ca pe
elefant.ro aceasta carte a fost incadrata la rubrica „fictiune“ , asigur pe
toata lumea ca acest „roman“ este o carte in care am slujit cu cea mai mare
buna credinta adevarul iar personajele reale se misca in cadrul ei cu cea mai stricta respectare a faptelor, dovedite istoric sau mentioante in amintiri si memorii. Tot ce mi-am permis a fost reinterpretarea acestora, sper eu, intr-un mod veridic si convingator. Am avut inspiratia sa-l evoc si pe Petre Tutea in roman. Nici el nu lipseste din figurile luminoase prezentate in carte.
Aveti mare dreptate cand spuneti ca istoria este vazuta deformat atunci cand e gandita fara Dumnezeu, Mai exact, toata istoria omenirii nu este altceva decat reflectarea luptei diavolului cu Dumnezeu. Subliniez, diavolul este cel care se razboieste cu Dumnezeu, prin om. Intreaga omenire este scena acestui razboi. De la Adam incoace. Bineinteles ca din aceasta perspectiva istoria pe care o stim noi nu reflecta decat o mica parte de adevar. Esta tare bine ca subliniati necesitatea prezentei lui Dumnezeu in regandirea istoriei.
Intre Parintele Arsenie si C.Z.Codreanu nu exista nici un anacronism. Cei doi se imbina perfect, sunt un tot unitar.
Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va lumineze, domnule Calin Kasper!