Home Istorie În 1964, Mao Zedong denunţa public ocuparea Basarabiei de către URSS

În 1964, Mao Zedong denunţa public ocuparea Basarabiei de către URSS

by Nicolae Popescu

0 1318

Nu de mult, sub egida prestigiosului Institut Naţional pentru Studiul Totalitarismului, condus de prof. Radu Ciuceanu, a văzut lumina tiparului volumul „Problema Basarabiei în discuţiile româno-sovietice din timpul războiului rece” 1945-1989, datorat eminentului istoric Ion Constantin, unul dintre cei mai buni cunoscători ai acestui delicat subiect. Este un volum consistent, de-a lungul celor 12 capitole ale sale, atât specialiştii, cât şi cititorii obişnuiţi află lucruri noi datorate investigaţiilor şi documentării impresionante a autorului. De asemenea, Ion Constantin are opinii şi aprecieri dintre cele mai tranşante şi mai interesante în legătură cu un eveniment sau o declaraţie, pe care le include în consistentul sumar al cărţii.

Din această ultimă perspectivă oferim aici două exemple semnificative dintre cele multe aflate în carte. Astfel, referindu-se la faptul că, din 1964, România încetase toate acţiunile de cooperare informativă fornmale sau informale cu reţeaua informativă a Tratatului de la Varşovia, autorul arată: „În decembrie 1964, la un an şi jumătate după ce îi sugerase lui Hruşciov ca Moscova să îşi retragă reţelele clandestine de spionaj de pe teritoriul statelor socialiste, Bucureştiul a şocat din nou Moscova declarând public că se simte „nevoia” de schimbare în procesul decizional care implica statele membre ale Tratatului de la Varşovia”. Pornind de la acest fapt şi de la altele precum Declaraţia din aprilie 1964, „În acea perioadă, analişti occidentali considerau că Bucureştiul devenise mult mai independent faţă de Moscova decât Belgradul, fiind deja pe cale să stabilească legături militare mai „lejere”. Aşa cum arată studii recente, în iulie 1964, CIA, care în mod obişnuit era destul de precaută când venea vorba de România, a afirmat că „succesul înregistrat de aceasta în încercarea sa de a-şi apăra interesele naţionale poate inspira acţiuni similare din partea statelor est-europene”.

Dintre multele evenimente de excepţie reţinute în carte am reţinut aici unul care capătă implicaţii foarte mari în contextul actual, de după declaraţiile, pe cât de neuinspirate, pe atât de contraproductive pentru contextul raporturilor dintre România şi R. Moldova, cât şi pentru întreg ansamblulul relaţiilor internaţionale, pe care le-a făcut ambasadorul american la Chişinău, James D. Pettit. Este vorba de liderul comuniştilor chinezi, Mao Zedong, care a abordat public chestiunea ocupării Basarabiei de către URSS, el fiind, după ştiinţa noastră, singurul şef al unui stat străin care s-a pronunţat în această problemă, denunţând politica raptului teritorial a lui Stalin şi a urmaşilor lui.

Personal, am auzit de la unii colegi mai vârstnici că şi preşedintele francez Charles de Gaulle ar fi intenţionat să facă acelaşi lucru în mai 1968, în timpul vizitei sale oficiale la Bucureşti. Nu am reuşit să obţin probe concrete în acest sens, nici de la interpreţii săi şi nici de la alte persoane implicate direct în acel eveniment, aşa că rămân doar cu acest zvon.

În cele ce urmează, cu acordul d-lui prof Radu Ciuceanu şi al autorului cărţii, dl. Ion Constantin, cărora le adresăm cele mai calde mulţumiri, cotidianul.ro vă prezintă subcapitolul referitor la poziţia lui Mao şi pe cel privind reacţia nervoasă a Kremlinului şi a yesmenilor săi de la Chişinău după acest eveniment insolit, care arată o abordare lucidă, realistă şi conformă cu adevărul istoric a problemei Basarabiei. (Dumitru Constantin)

Mao Zedong îşi exprimă sprijinul pentru România în chestiunea Basarabiei

Atitudinea Bucureştiului de independenţă faţă de Moscova este tot mai mult încurajată de Beijing, care încearcă să asocieze revendicările româneşti faţă de Uniunea Sovietică cu cele chineze din Orientul Îndepărtat. De menţionat că oficiosul Partidului Comunist Chinez, „Jenminjibao”, publicase încă din 1960 referiri la acest subiect, pentru a indica politica constant agresivă pe care ruşii au practicat-o la adresa ţărilor din jur.

Poziţia chineză în această chestiune a fost exprimată în cea mai dezvoltată formă de liderul chinez Mao Zedong, în aceeaşi zi de 10 iulie 1964 (curioasă coincidenţă), când la Moscova delegaţiile română şi sovietică se confruntau pe tema Basarabiei, aşa cum am arătat mai sus. În acea zi, preşedintele chinez a introdus în „circuitul public” chestiunea „teritorială” dintre URSS şi România, cu ocazia unei întrevederi cu delegaţia parlamentarilor socialişti japonezi, în prezenţa a 32 de jurnalişti niponi. La rugămintea unuia dintre membrii delegaţiei nipone de a se pronunţa în privinţa insulelor Kurile, pierdute după cel de-al Doilea Război Mondial de Japonia, Mao Zedong a dat un amplu răspuns, în care a arătat: „Pământuri cucerite de sovietici sunt foarte multe. Conform Hotărârii de la Yalta, Uniunea Sovietică, sub pretextul garantării independenţei Mongoliei, a ocupat în realitate această ţară… În 1954, când Hruşciov şi Bulganin au fost la noi, în China, noi am pus această problemă, dar ei au refuzat să discute. Ei şi-au declarat teritoriu propriu o parte a României. Despărţind o parte a Germaniei de Est, sovieticii au alungat populaţia locală în partea de Vest a Germaniei. Luând o parte din teritoriul Poloniei, ei au alipit-o la Rusia, iar drept compensaţie le-au dat polonezilor o bucată din Germania de Est. Acelaşi lucru l-au făcut şi în Finlanda. Ei au despărţit şi au luat tot ce au putut dezmembra. Chiar declarau că regiunea Sintzian şi teritoriul din nordul bazinului fluviului Amur trebuie alipite la URSS… Uniunea Sovietică ocupă un teritoriu de 22 de milioane km2, pe când populaţia ei constituie doar 200 milioane de oameni. Japonia având un teritoriu de numai 370 000 km2 are o populaţie de 100 milioane de persoane. Cu aproximativ 100 de ani în urmă, teritoriul de la răsărit de lacul Baikal din Siberia a intrat în componenţa Rusiei şi de atunci Vladivostok, Habarovsk, Kamceatka ş.a. au trecut evident şi în componenţa Uniunii Sovietice. Noi încă nu le-am prezentat pretenţiile noastre asupra anumitor teritorii. Cât priveşte Insulele Kurile, aici pentru noi totul e clar: acestea trebuie retrocedate Japoniei”. Enumerând teritoriile ocupate de URSS, liderul chinez declara că sovieticii „şi-au însuşit o parte din România”[1], fără a preciza însă care este această parte. Referirea la Basarabia şi Nordul Bucovinei era însă cât se poate de clară.

Pe 11 august 1964, presa japoneză a publicat în detaliu acest interviu, care a avut apoi un amplu ecou internaţional, diferendul teritorial sovieto-chinez devenind astfel public. Tot în 1964, ambasada Chinei de la Bucureşti difuzează o hartă a României cuprinzând şi Basarabia[2].

Aparatul de propagandă sovietic, inclusiv din RSSM, reacţionează „cu revoltă şi indignare” faţă de „declaraţiile provocatoare şi şoviniste” ale lui Mao Zedong

Prezidiul CC al PCUS, la şedinţa din 19 august 1964, a însărcinat MAE al URSS şi Secţia CC al PCUS pentru relaţii cu partidele comuniste din ţările socialiste să elaboreze teze de principiu pentru soluţionarea paşnică a diferendelor teritoriale sau de frontieră între ţările socialiste. Comentarii în presa sovietică pe această temă au apărut la începutul lunii septembrie 1964. Ziarul „Pravda” a publicat, pe 2 septembrie, editorialulÎn legătură cu discuţia lui Mao Zedong cu grupul socialiştilor japonezi, în care se arăta că „dacă graniţele Rusiei ţariste se stabileau de politica acaparatorilor imperialişti, graniţele Uniunii Sovietice s-au fixat în urma exprimării benevole a voinţei popoarelor în baza principiului autodeterminării libere a naţiunilor” şi că aceste popoare „nicicând şi nimănui nu vor permite să atenteze la dreptul lor de a-şi alege destinul”[3]. Aparatul de propagandă sovietic, inclusiv din RSS Moldovenească, a început o amplă campanie de „prelucrare” a acestui material. În campania din RSSM de combatere a tezelor „revizioniste” ale liderului chinez accentul era pus pe faptul că teritoriul dintre Prut şi Nistru „a intrat” în componenţa Imperiului Rus „aproape cu o jumătate de veac înainte de formarea regatului român”, pe presupusul rapt al Basarabiei de către România la 1918 şi pe actul „de justiţie” din 28 iunie 1940, când Basarabia „a fost reunită pe cale paşnică la Patria Sovietică”. Aceste teze erau adresate atât preşedintelui Mao Zedong, care vorbise despre teritoriile adjudecate de sovietici pe seama României, dar, în egală măsură, şi liderilor români, al căror nou curs politic „nu mai oferea previzibilitatea de altădată în raport cu marele vecin din Răsărit”[4].

La Plenara CC al PCM din 5 septembrie 1964, primul secretar Ivan I. Bodiul declara: „Poporul moldovenesc cu revoltă şi indignare a aflat despre declaraţiile provocatoare, şoviniste ale lui Mao Zedong în problemele teritoriale. Fiecare elev ştie că teritoriul Basarabiei a intrat în componenţa Rusiei aproape cu jumătate de veac înainte de formarea regatului Român. Acest teritoriu nu s-a aflat niciodată în cadrul României, cu excepţia celor 22 de ani de ocupaţie silnică”. Pentru a „argumenta” aceste aserţiuni, liderul comuniştilor moldoveni îl invoca pe V.I. Lenin care afirmase că „ocuparea Basarabiei de România este o violare a populaţiei basarabene”, exprimându-şi „protestul vehement împotriva ocupării acestei părţi a Patriei noastre”[5]. Pentru a sublinia „caracterul unanim şi univoc” al condamnării poziţiei conducătorului chinez de către cetăţenii RSSM, Ivan I. Bodiul făcea referire la spusele colhoznicului T. Gaşco din artelul agricol „Put Lenina” („Calea lui Lenin” în limba rusă), raionul Făleşti, de lângă Prut, care declarase că: „Noi moldovenii, care am trăit ani îndelungaţi sub jugul boierilor români, credem că Mao Zedong şi-a propus scopul provocator de a aprinde spiritele antisovietice, speculând pe simţămintele naţionaliste ale celor mai reacţionare forţe. Acest lider nu ştie că în toţi anii ocupaţiei boierii români au ţinut poporul nostru în sărăcie, întuneric şi ignoranţă. Schingiuiau ţăranii pentru cea mai mică nesupunere, îi alungau de pe ultimul petic de pământ. Numai după reunirea Basarabiei cu Patria-mamă, noi am respirat cu pieptul plin de cetăţeni ai marii ţări a Sovietelor”[6]. Vorbind în numele întregii populaţii din RSSM, I.I. Bodiul respingea cu fermitate „clevetirea celor care îşi bagă nasul nu în oala lor, care vor să ne certe cu vecinii – cu oamenii muncii din Republica populară Română”, subliniind că „poporul moldovenesc a obţinut libertatea adevărată şi progresul numai mulţumită victoriei puterii Sovietice, conducerii înţelepte a partidului Comunist şi marelui ajutor al popoarelor frăţeşti ale Uniunii Sovietice”. În final, el îşi exprima convingerea că RSS Moldovenească va rămâne „pe vecie în familia prietenoasă a popoarelor sovietice”[7].

Aceste teze erau reiterate de liderul comuniştilor moldoveni şi în câteva articole publicate în organele centrale de presă ale CC al PCUS, precum „Kommunist” şi „Pravda”, consacrate împlinirilor înregistrate de RSSM în ajunul celei de-a 40-a aniversări „de la crearea statalităţii naţionale sovietice socialiste moldoveneşti şi a Partidului Comunist al Moldovei”[8]. Potrivit lui Bodiul, ceasul istoriei „poporului moldovenesc” a pornit în sec. al IX-lea, când triburile slave ale ulicilor şi tiverţilor „se aşază pe Nistru”, punând bazele unei „prietenii” de veacuri, deşi statul moldovenesc medieval a apărut pe la 1359. La 1812, Basarabia „a fost eliberată de sub jugul otoman”, unindu-şi destinul cu cel „al fratelui său mai mare – poporul rus”. În 1918, România „burghezo-moşierească”, cu ajutorul „direct” (?!) al SUA, Angliei, Franţei, dar şi al „organizaţiei burghezo-naţionaliste contrarevoluţionare «Sfatul Țării», a rupt Basarabia de la trupul tinerei Patrii Sovietice”, reprezentând „un eveniment istoric remarcabil în viaţa poporului moldovenesc”, iar la 28 iunie 1940, statul sovietic reuşea să înfăptuiască „pe cale paşnică reunirea (!?) Basarabiei cu URSS”. În continuare, I.I. Bodiul arăta că la 2 august 1940 Sovietul Suprem al URSS a adoptat Legea cu privire la transformarea RASS Moldoveneşti în RSS Moldovenească, ca republică unională în cadrul Uniunii Sovietice, deşi ulterior teza oficială în legătură cu această dată va insista asupra „formării” RSSM. După război, odată cu restabilirea puterii sovietelor în RSSM, într-un interval scurt „s-au afirmat relaţii de producere noi, a luat sfârşit procesul de formare a naţiunii moldoveneşti socialiste” (?!), au fost atinse „noi culmi în dezvoltarea social-economică şi culturală”[9].

Pe 12 octombrie 1964, în stânga Prutului se marcau cu fast 40 de ani de la formarea RSSM şi PCM. Sosit la Chişinău, cu un mesaj de felicitare adresat de conducerea sovietică de vârf participanţilor la şedinţa solemnă a CC al PCM şi Sovietului Suprem al RSSM, organizată cu acest prilej, N. Podgornîi a făcut o declaraţie în care, între altele, i-a înfierat pe „scizioniştii din Beijing care ridică din nou dispreţuitul drapel al troţkismului”, apreciind că în acţiunile acestora „s-au contopit aventurismul mic burghez şi şovinismul de mare putere, care pricinuiesc o daună enormă statului socialist, întregii mişcări comuniste şi revoluţionare, poporului chinez însuşi”[10].

Aşa cum observa istoricul american Robert King, „susţinerea de către Mao a revendicărilor României în problema Basarabiei” a fost „puternic resimţită din punct de vedere sovietic”[11]. Documente date de curând publicităţii arată faptul că organele KGB indicau drept posibil ca declaraţiile lui Mao să fie inspirate de Bucureşti: „Conducerea Partidului Comunist Român nu-şi dezvăluie public pretenţiile teritoriale; dar face totul pentru a demonstra că, istoric, etnic şi în alte moduri, Moldova şi regiunea Cernăuţi aparţin României. Declaraţia făcută de Mao în conversaţia cu socialiştii japonezi despre acapararea ilegală de către URSS a Basarabiei a fost creaţia României. Ziarul francez «Le Monde» a publicat două articole în care erau prezentate îndoieli referitoare la legalitatea includerii Basarabiei în Uniunea Sovietică. Nu este imposibil ca iniţiativa publicării articolelor să vină din România”[12].

Declaraţiile liderului chinez vor face obiectul unor „critici aspre” din partea istoricilor de genul lui A.M. Lazarev, care se va exprima în acest mod: „La moara falsificatorilor istoriei toarnă apă şi unii activişti care îndrăznesc să se autointituleze marxist-leninişti. Se ştie că în anul 1964… Mao Zedong a declarat în mod aţâţător că Uniunea Sovietică, pasămite, «şi-a însuşit o parte din teritoriul României». Intenţia duşmănoasă şi absurditatea acestui atac sunt atât de evidente, încât nu merită, pur şi simplu, să depunem eforturi şi să acordăm spaţiu pentru infirmarea lui”[13]. Argumentul „academicianului” sovietic era într-adevăr… zdrobitor, astfel încât nici noi nu-i vom acorda spaţiu. În ceea ce priveşte obiectivele vizate de liderii comunişti români, în cadrul acţiunilor de mediere a conflictului chino-sovietic, istoricul american Stephen Fischer-Galatzi sintetiza astfel: „Unii consideră că românii au folosit ocazia de a sprijini poziţia Rusiei vis-à-vis de China, în schimbul consimţământului eventualei restituiri a Basarabiei. Alţii sunt de părere că românii au încercat să-l determine pe Hruşciov de a reconsidera preţul păcii în lumea socialistă, permiţând Bucureştiului să reînnoiască efortul de mediere şi, în caz de succes, recompensând pe români cu Basarabia, pentru bune oficiii”[14]. Un lucru este evident în orice caz: Bucureştiul a înţeles că poate trage foloase de pe urma conflictului chino-sovietic, ce dobândise notorietate internaţională. Obiectivele vizate nu se limitau doar la mai multă autonomie, stipulată în Declaraţia din aprilie 1964, ci era luată în calcul şi perspectiva pe care aceasta o oferea pentru redeschiderea problemei Basarabiei.

Nu întâmplător, documentele de partid sovietice consemnau că, „prin aţâţarea pasiunilor naţionale, conducătorii chinezi au reuşit să lase amprenta lor asupra politicii României care s-a definit acum în lagărul socialist ca un stat care, sub pretextul apărării suveranităţii sale, la care nimeni şi niciodată nu a atentat, provoacă discordie în comunitatea ţărilor socialiste, se abate tot mai mult de la acţiuni coordonate în politica internaţională, dă uitării principiile de clasă în relaţiile cu ţările capitaliste”[15].

autor: Ion Constanti, sursa: Cotidianul



[1] Interviul a fost publicat în ziarul „Pravda” din 2 septembrie 1964, care a doua zi a fost sustras din toate chioșcurile și bibliotecile din fosta RSS Moldovenească (Vezi Sergiu Ion Chircă, Basarabie! Libertatea și progresul vin de peste Prut, Ediția a doua, Editura Arc, Chișinău, 2012, pp. 145-146). Materialul a fost preluat apoi în diverse publicații și lucrări occidentale (Vezi „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, 3 septembrie 1964; Denis J. Doolin, Territorial Claims in the Sino-Soviet Conflict. Documents and Analysis, Document XIV, Stanford Hoover Institution Studies, 1965, p. 43; Alexandru Șuga, La Republique Sovietique Moldave, în Aspects des Relations soviet-roumaines. 1967-1971, Paris, 1971, p. 168). Vezi și Gheorghe E. Cojocaru, loc. cit., p. 107.

[2] Anton Mărgărit, Rezistența Basarabiei, București, 1991, p. 32.

[3] Apud Gheorghe E. Cojocaru, loc.cit., p. 109.

[4] Ibidem, p. 110.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Ibidem.

[8] Vezi pe larg Ibidem, pp. 110-111.

[9] Ibidem, p. 111.

[10] Ibidem, p. 112.

[11] Robert King, op. cit., p. 228.

[12] Christopher Andrew și Vasili Mitrokhin, The Sword and the Shield: The Mitrokhin Archive and the secret history of the KGB, Basis Books, New York, 2001, p. 270.

[13] A.M. Lazarev, Moldavskaya sovetskaya gosudarstvennost i Bessarabsky vopros, Cartea Moldovenească, Chișinău, 1974, p. 61.

[14] Stephen Fischer Galatzi, The New Romania, Boulder M. J. T. Press, 1967, p. 107.

[15] Gheorghe E. Cojocaru, Confruntarea sovieto-română pe frontul ideologic din RSS Moldovenească, p. 217.