China despre Consiliul pentru Pace

TURCIA, ARABIA SAUDITĂ ȘI PAKISTAN: UN TRIO PENTRU REECHILIBRARE REGIONALĂ?
De Samir Salha

Ankara – Alianța tripartită propusă între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan nu este doar o iluzie sau o propunere teoretică. Mai degrabă, reprezintă o oportunitate strategică potențială pentru a consolida influența acestor trei națiuni, a promova interesele lor comune și a îndeplini o aspirație islamică regională de lungă durată. Peisajul islamic regional intră într-o nouă fază de realiniere, în care vechile presupuneri se retrag și apar opțiuni de alianță neconvenționale, reflectând magnitudinea schimbărilor geopolitice în curs. Asistăm oare la o alianță născută din necesitate, impusă de provocările actuale sau la o alegere strategică care reflectă o transformare a viziunilor și priorităților?

Proiectul nu ascunde provocările legate de gestionarea intereselor divergente ale celor trei țări, influența puterilor internaționale și regionale și modul de abordare a problemelor strategice sensibile, care reprezintă un obstacol major în calea formării acestei alianțe. Aceste provocări variază de la priorități diferite la probleme strategice complexe, printre care se numără mai multe chestiuni de securitate și militare extrem de sensibile.

Cu toate acestea, motivele care stau la baza acestui proiect și potențialul său de a deveni o forță de echilibrare regională și internațională rămân factori care determină dezvoltarea sa rapidă, deși printr-un proces gradual și precaut. Numeroase oportunități nu pot fi trecute cu vederea, inclusiv coordonarea politicilor regionale, atenuarea presiunilor externe și deschiderea terenului pentru viitoare alianțe bazate pe criterii atent analizate.

În acest context, se ridică multe întrebări fundamentale: Care sunt motivele și obiectivele reale din spatele creării acestei alianțe? Cum pot cele trei țări să își echilibreze interesele diferite și să transforme această idee într-o realitate tangibilă? Care este amploarea provocărilor și obstacolelor cu care se poate confrunta pe plan intern, regional și internațional? Constituie această alianță nucleul unui bloc islamic mai larg, construit pe cercuri de expansiune programate, în funcție de disponibilitatea țărilor candidate și de ponderea lor națională și regională?

Multe analize și indicatori sugerează că acțiunea se desfășoară într-un cadru defensiv flexibil și nu este văzută ca fiind îndreptată împotriva unei anumite țări.
Pași practici
Indicatorii și întâlnirile multilaterale dintre cele trei țări confirmă faptul că eforturile de dialog și comunicare pentru această potențială alianță nu se îndreaptă spre o propunere orientată spre viitor sau o lectură analitică, ci mai degrabă spre pași practici care au început să capete o dimensiune avansată, reflectată în natura mișcării politice și militare dintre țările implicate.
Vizitele frecvente, la nivel înalt, dintre Turcia, Pakistan și Arabia Saudită de la începutul anului trecut au oferit primul cadru practic pentru înțelegerea intenției celor trei țări de a consolida cooperarea în domeniul apărării. Aceste întâlniri nu au fost doar protocoale diplomatice de rutină, ci au stabilit o viziune comună bazată pe necesitatea coordonării eforturilor militare și de securitate pentru a face față provocărilor tradiționale și neconvenționale, inclusiv amenințărilor cibernetice și războiului informațional.
Această mișcare politico-militară a contribuit la trecerea de la nivelul schimbului de viziuni la explorarea stabilirii unui cadru mai larg de cooperare în domeniul apărării, care valorifică particularitățile strategice ale fiecărei țări și deschide calea pentru o abordare executivă ce transcende logica alianțelor circumstanțiale sau înguste.
Întâlnirile intensive dintre lideri de la Riyadh și Islamabad, alături de contactele saudite-turco-pakistaneze și vizita planificată a președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan în Pakistan în februarie 2025, au jucat un rol semnificativ în promovarea acestei abordări. Anunțul unui proiect de acord trilateral de apărare, care este încă în curs de revizuire și supus finalizării, reflectă o mișcare prudentă, dar clară, către un cadru mai larg de cooperare.

Pe de altă parte, această mișcare vine într-un moment regional și internațional extrem de sensibil, unde transformările din cadrul sistemului internațional se intersectează cu capacitatea în scădere a cadrelor tradiționale de a produce stabilitate, oferind astfel acestei inițiative un potențial considerabil. Această acțiune nu este o coincidență, ci mai degrabă un răspuns la circumstanțele în schimbare care obligă cele trei țări să accelereze coordonarea strategică înainte ca perspectivele de echilibru regional să se diminueze în fața factorilor externi în rapidă evoluție.

Regatul Arabiei Saudite conduce influența financiară și economică în regiune și deține o pondere esențială în lumea arabă și islamică. Distribuția responsabilităților: nucleară – economică – politică

Atunci când se discută pilonii acestei alianțe, problema împărțirii rolurilor și distribuirii responsabilităților între diferitele elemente ale puterii – militară, politică și economică mic—iese în prim-plan, ținând cont de caracteristicile specifice fiecărei țări. Turcia posedă o forță militară avansată, o industrie de apărare în creștere și un rol diplomatic activ, pe lângă legăturile sale cu sistemul militar occidental. Între timp, Arabia Saudită conduce regiunea în ceea ce privește influența financiară și economică și deține o pondere esențială în lumea arabă și islamică. Pakistanul, la rândul său, oferă o putere militară semnificativă, capacități geopolitice vitale și o capacitate nucleară care îi conferă o poziție unică de ascensiune regională și un loc la masa procesului decizional.

Toți acești factori transformă alianța anticipată dintr-o opțiune politică într-un răspuns strategic la un mediu regional complex care necesită unificarea viziunilor și intereselor în cadrul lumii islamice. Scopul este de a aborda provocările comune de securitate și politică, consolidând simultan coordonarea cu aliați de încredere, contribuind astfel la contrabalansarea influenței iraniene și a expansiunii israeliene și la atingerea obiectivelor strategice comune.

O nouă aliniere?

Rămâne întrebarea: Constituie această mișcare o nouă aliniere sau un cadru de echilibrare diferit de modelele tradiționale?
Numeroase analize și indicatori sugerează că această abordare operează într-un cadru defensiv flexibil, neîndreptat împotriva vreunui stat specific, ci mai degrabă ca un mecanism de gestionare a riscurilor comune și de sporire a stabilității regionale într-un mediu internațional multipolar. Acest model se va distinge de alianțele militare tradiționale prin flexibilitatea și adaptabilitatea sa la schimbările politice și de securitate, menținând în același timp opțiunea de extindere viitoare pe baza unor criterii atent analizate, legate de disponibilitatea statelor participante și de amploarea rolurilor lor strategice.

Dacă această alianță s-ar materializa, nu ar fi doar un acord politic trecător, ci un proiect strategic multidimensional care ar permite transformarea într-o platformă militară și de securitate islamică ce contribuie la protejarea intereselor comune și la consolidarea poziției lumii islamice ca forță activă și influentă în mediul său regional și internațional.

Propunerea de alianță tripartită între Turcia, Arabia Saudită și Pakistan nu este doar o iluzie sau o propunere teoretică.

Nu se poate ignora faptul că divergența intereselor naționale și a priorităților fiecărei țări în afacerile interne și externe poate reprezenta o adevărată provocare pentru atingerea obiectivelor alianței. Formarea sa ar putea, de asemenea, să ridice îngrijorări în rândul puterilor regionale sau să întâmpine rezerve din partea națiunilor occidentale, în special a Statelor Unite, în special în ceea ce privește aspecte sensibile precum apărarea la nivel înalt și cooperarea tehnologică. Cu toate acestea, capacitatea de a găsi un echilibru delicat între aceste interese diferite și de a construi structuri de reglementare flexibile bazate pe reguli clare și mecanisme de cooperare etapizate rămâne cheia pentru depășirea acestor obstacole.

Blocul regional
Din această perspectivă, potențiala alianță tripartită nu este văzută doar ca un acord politic sau de securitate, ci mai degrabă ca un plan practic de a traduce viziuni strategice comune în realități tangibile care reflectă poziția și rolul lumii islamice într-un sistem internațional multipolar. Dacă sunt îndeplinite condițiile pentru maturizarea și sustenabilitatea sa, această alianță ar forma nucleul unui bloc islamic regional echilibrat, capabil să remodeleze fundamentele securității regionale, menținând în același timp deschisă opțiunea extinderii viitoare, bazată pe maturitatea politică și strategică a fiecărui stat membru, sprijinind astfel consolidarea obiectivelor alianței și a rolului său pe termen lung.

Cu toate acestea, succesul acestei căi pe termen mediu rămâne condiționat de capacitatea sa de a depăși testul diferențelor interne și presiunile mediului internațional.

China e speriata ca noul Consiliu (Board of Peace / BoP, lansat de Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos în ianuarie 2026.) va inlociu puterea globala a Consiliului de Securitate al ONU, unde ea are drept de veto, ca „invingatoare a fascismului”. S-a invatat sa fie privilegiata!

Apoi China tine la „Consiliul” ei global „IOMed, lansat fara succes!
Deși China nu a respins public inițiativa într-un mod agresiv — pentru a nu periclita negocierile comerciale în curs cu administrația Trump — analiștii chinezi descriu BoP ca pe un „proiect imperial” sau un mecanism prin care SUA ar încerca să submineze Carta ONU.
Alternativa Chineză: China promovează propriile inițiative de guvernare globală, precum Organizația Internațională pentru Mediere (IOMed) lansată în 2025 și Inițiativa de Guvernare Globală (GGI), care pun accent pe suveranitate și mediere, în opoziție cu intervențiile directe americane.