Îmi spunea un procuror cu ani în urmă că a anchetat multe dosare de corupție, de jaf din avuția națională, publică, și aproape fără excepție marile tunuri s-au dovedit a fi, în ultimă instanță, opera unor evrei autohtoni sau veniți din străinătate! Cu complicitatea unor românași de-ai noștri, de cele mai multe ori.
Pe marginea textului publicat pe site-ul nostru intitulat Universitatea analfabeților, fac observația că decăderea învățămîntului universitar din România a început imediat după decembrie 1989 când doi profesori universitari și-au legat numele de înființarea primelor universități particulare: Paul Cornea, ca ministru adjunct la învățămînt, și Dolfy Drimer, ca rector al primei universități particulare, Universitatea Ecologică, care a introdus conceptul de fabrică de diplome, diplome de licență sau diplome de doctorat.
Profitând de faptul că mă cunoșteam bine cu Paul Cornea, am mers în mai multe audiențe, pledând împotriva înființării acestor universități, pe ideea că avem nevoie mai întâi de o lege care să reglementeze funcționarea acestor entități universitare cu totul noi, că numai după ce gândim bine o asemenea lege să trecem la înființarea universităților particulare.
În contextul nenorocirilor post-decembriste nu este fără sens să precizez că cei doi reformatori sunt evrei. Unul dintre ei, Paul Cornea, mare activist bolșevic, KGBist, se pare că nu avea studii universitare de specialitate în materia pe care o preda la Facultatea de litere: literatura pașoptistă.
Doi escroci!
Răul făcut de acești impostori eclipsează oare contribuția unor mari profesori evrei la propășirea învățămîntului românesc?
Ion Coja
Eu nu prea i-as invinovati pe cei doi evrei mai sus mentionati. Ei s-au adaptat pietii si democratiei si au dat poporului romanesc „sansa” de a avea o patalama fara mare efort. A fost cerere si oferta. Daca nu cerea poporul, ceui doi evrei ar fi dat faliment.Fabrici de diplome ! Ma gandesc in perpectiva. Acesti absolventi din fabricile de diplome, poate au prins gustul invatarii, al studiului, macar 50%. Chiar daca ei n-au prins „gustul” cartii, poate il vor transmite copiilor sau nepotilor. Si uite asa poate se naste din noi un popor romanesc care sa iubeasca cartea. Poate devenim si noi un popor al cartii, chiar daca n-o sa-i ajungem din urma niciodata pe evrei. Dar macar in fata lui Dumnezeu vom sta drepti ca am incercat, nu ne-am lasat cu una cu doua sa ramanem in intunericul dat de incultura, de lipsa de instructie, de educatie, de morala si mai ales de empatie.