În ultimii 5 ani, aproape 2.000 de români au renunțat la cetățenie. În schimb, sute de mii de cetățeni ai Republicii Moldova au obținut cetățenia română

Anand-Sergiu Donca
23/11/2021

Datele Ministerului de Justiție arată că în perioada 1 ianuarie 2017 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin Ordin al președintelui ANC un număr de 1805 cereri de renunțare la cetățenia română. Cetățeniile pentru care aceștia au optat au fost, în ordinea preferințelor, următoarele: Austria (945), Olanda (275) ori Norvegia (114), Spania (88) ori Germania (84), potrivit informațiilor comunicate de deputatul PNL, Valentin-Ilie Făgărășian.

Alte 243 de cereri de renunțare la cetățenia română se află în curs de soluționare. Totodată, în aceeași perioadă, 235.833 de cetățeni ai Republicii Moldova și 48.947 cetățeni ai altor state au obținut cetățenia română.

În documentul Ministerului Justiției se arată că în perioada 1 ianuarie 2010 – 5 noiembrie 2021 au fost aprobate prin ordin al președintelui ANC 746.695 de cereri de dobândire a cetățeniei române depuse de către cetățeni ai Republicii Moldova, iar împreună cu aceștia au dobândit cetățenia română și un număr de 280.396 de minori.