„Cercul-Leonard” – O nouă alianță radicală de dreapta cu participare românească
În Elveția s-a înființat o organizație transnațională, radicală de dreapta, sub numele de „Leonhard-Kreis” – „Cercul Leonard”. La conferinţa de inaugurare, ce s-a desfăşurat la Zürich, au participat fondatorii din Germania, Elveția și Austria. Un fost membru al Partidului România Mare a prezentat comunicarea inaugurală, susţinînd că libertatea de exprimare este ameninţată. Membrii ultraconservatori ai „Cercului Leonard” și-au propus să lupte pentru restabilirea libertăţilor, chipurile, periclitate de forţe anti-naţionale care facilitează declinul ordinii europene tradiționale.
Publicat în: 10/11/2025 – 05:52
Actualizat în: 10/11/2025 – 05:57
7 minTimp de citire
Ascultaţi – 08:40
O nouă organizaţie radicală: „Cercul Leonard” (Colaj)
O nouă organizaţie radicală: „Cercul Leonard” (Colaj) © William Totok
De:
William Totok
„Leonhard-Kreis” – „Cercul Leonard”. Aşa se numeşte o nouă organizație radicală de dreapta care s-a înființat în Elveția și care, zilele trecute s-a prezentat opiniei publice în cadrul unei conferințe de presă. La conferinţa, organizată la Zürich, pe data de 27 octombrie, fondatorii participanți au explicat că asociația şi-a propus să lupte pentru respectarea libertăţii de exprimare în spaţiul lingvistic german, adică în Austria, Elveţia şi Germania.
Pînă şi presa conservatoare elveţiană ca, de exemplu, ziarul „Tages-Anzeiger”, este de părere că noua organizaţie „transnaţională” are un program „autoritar de dreapta” şi promovează teze populiste de dreapta.
Figurile centrale ale organizaţiei s-au remarcat în ultimii ani prin teze naţionaliste, xenofobe, anti-musulmane, euro- şi coronasceptice, prezentîndu-se ca apărători ai apusului, ameninţat de străini, şi ca militanţi pentru libertatea de opinie, chipurile, sugrumată de stînga şi birocraţia ideologică europeană. Organizaţia este denumită după Sfîntul Leonard (500-559), patron-ocrotitor nu numai al deţinuţilor, ci şi al vitelor și cailor. Denumirea simbolică evidenţiază ideea de victimizare a fondatorilor de către „progresismul neo-marxist”, împotriva căruia şi-au propus ei să lupte.
Între principalii „combatanţi” pe acest front ideologic se află Hans-Georg Maaßen, fostul preşedinte al Serviciului de Informaţii Interne din Germania (Verfassungsschutz), Thilo Sarrazin, autorul unor cărţi xonofobe şi rasiste, exclus din Partidul Social-Democrat din Germania, Radu Gorban, fost membru al Partidului România Mare (PRM – creat de Corneliu Vadim Tudor şi Eugen Barbu), Christine Giuliani-Sterrer, parlamentară a Partidului aşa-zis liberal Austriac, FPÖ (Freiheitliche Partei Österreichs) şi politicianul elveţian Ueli Maurer.
„Cercul Leonard”, patria politică a ultraconservatorilor
Elveţianul Maurer este şi preşedintele celor care şi-au creat o nouă patrie politică prin „Cercul Leonard”.
Ueli Maurer a fost membru al Consiliului Federal din Elveţia şi preşedinte al partidului eurosceptic şi conservator de dreapta, Uniunea Democratică de centru (germ. Schweizerische Volkspartei – SVP – Partidul Popular Eleveţian, – fr. Union démocratique du centre – UDC), iar între anii 2016-2022 preşedinte al Confederaţiei elveţiene. În anii trecuţi, Maurer a fost criticat pentru anumite ieşiri, considerate rasiste, antifeministe şi homofobe.
Thilo Sarrazin, un provocator xenofob
Thilo Sarrazin, exclus din Partidul Social-Democrat (SPD) şi fost ministru de finanţe în landul federal Berlin, a lansat în ultimii ani nenumărate teze radicale, taxate drept jignitoare la adresa unor minorităţi etnice.
Într-un interviu apărut în ediţia germană a revistei „Lettre Internationale” (nr. 86, 10/2009) Sarrazin a lansat un atac furibund contra arabilor şi turcilor din Berlin, afirmînd că numărul acestora s-a mărit din cauza unei „politici greşite”. Aceştia nu îndeplinesc nicio „funcţie productivă” în afară de cea „a comerţului cu legume şi fructe”. În acelaşi interviu el a mai spus că „Turcii cuceresc Germania aşa cum au cucerit kosovarii provincia Kosovo, şi anume cu o rată de natalitate ridicată”.
Susţinînd ideea superiorităţii populaţiei germane, ameninţată, chipurile, de pericolul demografic străin, Sarrazin a publicat în 2010 cartea „Germania se desfiinţează” („Deutschland schafft sich ab” – Deutsche Verlagsanstalt, München) care a fost aspru criticată şi de către Consiliul Central al Evreilor din Germania.
Fostul secretarul general al Consiliului, Stephan Kramer (în prezent şeful Serviciului de Informaţii Interne din landul Turingia), i-a recomandat atunci să se înscrie în Partidul Naţional-Democrat (NPD), o organizaţie extremistă de dreapta care, în 2023, şi-a schimbat numele în „Heimat” („Patrie”). Presa germană a calificat afirmaţiile toxice ale lui Sarrazin drept argumente „inspirate din tradiţia lui Hitler”.
Cotidianul conservator „Frankfurter Allgemeine Zeitung” compara argumentele centrale din cartea lui Sarrazin cu un „dosar anti-musulman” scris dintr-o perspectivă „genetică”, fiindcă acesta susţine că arabii, africanii sau turcii sunt „lipsiţi de inteligenţă”. Acest deficit, crede Sarrazin, îi transformă într-o bombă cu efect întîrziat care subminează societatea germană şi diluiază calitatea genetică a populaţiei majoritare.
Singura modalitate de a stopa acest proces, susţinea Sarrazin cu încăpăţînare, de atunci pînă-n prezent, este oprirea fluxului de migranţi.
Hans-Georg Maaßen, între autovictimizare şi agresivitate
Fostul şef al Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (Verfassungschutz), precum se numeşte în Germania Serviciul de Informaţii Interne, Hans-Georg Maaßen, a trecut printr-un proces continuu de radicalizare. În calitate de membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a activat în cadrul organizaţiei „Uniunea Valorilor” („Werte-Union”). Organizaţia este compusă din creştin-democraţi ultraconservatori, adversari ai fostei cancelare Angela Merkel, nemulţumiţi şi cu linia actuală a partidului pe care-l acuză că ar fi renunţat la principiile sale de bază. În 2024, Uniunea a fost transformată într-un partid de sine stătător care-şi propunea să combată migraţionismul şi aşa-numitul „eco-fascism”. Maaßen, care a prezidat formaţiunea, a părăsit-o în urma unor certuri cu foşti lideri ai partidului naţionalist-autoritar Alternativa pentru Germania (AfD) care s-au înscris în această organizaţie.
La conferinţa conservatorilor, organizată în mai la Budapesta (CPAC Hungary 2025), la care a participat Maaßen alături de şefa AfD, Alice Weidel, fostul şef al Serviciului de Informaţii din Germania a dat de înţeles că Uniunea Europeană, în general, practică o politică de suprimare a exprimării libere şi ar instala un soi de totalitarism. Cu ocazia înfiinţării „Cercului Leonard”, el a repetat această aserţiune, vorbind despre distrugerea sistematică a libertăţii de exprimare
Prezentîndu-se ca victimă, Maaßen susţine pe reţelele de socializare, că el este singurul fost şef al unui serviciu de informaţii care a devenit un „obiectiv” supravegheat de serviciul pe care l-a condus.
Fostul peremist Radu Golban şi „Cercul Leonard”
La conferinţa de inaugurare a „Cercului Leonard”, din 27 octombrie, a fost prezent şi Radu Golban care a rostit alocuţiunea, intitulată: „Candide, inchiziţia şi imunizarea spiritului” (Candide, die Inquisition und die Immunisierung des Geistes). În concordanţă perfectă cu linia doctrinară a Cercului, Golban a afirmat că lui Voltaire nu i s-ar mai permite astăzi să-şi susţină părerile în public. Potrivit lui Golban, prezentul ar fi dominat de o cultură intolerantă care ameninţă libertatea şi care cenzurează pe cei care au alte păreri. Într-un clip publicitar (postat pe X/Twitter), el a subliniat că „Cercul” se angajează pentru străvechea idee a libertăţii de exprimare.
La începutul alocuţiunii sale la conferinţa Cercului, Golban nu a uitat să precizeze că deţine o triplă cetăţenie, cea română, cea germană şi cea elveţiană.
Golban care se prezintă ca politolog şi jurist, master în studii europene avansate şi doctor în ştiinţe economice, şi-a luat doctoratul la Universitatea din Timişoara, oraş în care s-a şi născut, în 1973. În 2010 a anunţat că doreşte să candideze ca independent la europarlamentare.
În anul 2014, Golban s-a înscris în PRM. „Astăzi am devenit membru și secretar executiv al Partidului România Mare, pe probleme de politici și strategii economice. În discuția cu președintele partidului, Dl. Corneliu Vadim Tudor, am convenit asupra activităților pe care urmează să le desfășor în cadrul partidului pe domeniul specific de activitate”, a scris Radu Golban, în 2014, într-o postare pe Facebook.
În 2010, Golban a declanşat o campanie publicistică, susţinînd că Germania ar avea de achitat României o datorie imensă de 18,8 miliarde de euro. Cu această sumă, acumulată din perioada interbelică, România şi-ar putea asana deficitul bugetar. (Cf. „Die Presse”, din 19.9. 2010.)
În această capcană publicistică a căzut şi deputata germană Ulla Jepke, care a cerat explicaţii oficiale de la autorităţile federale legate de acest presupus litigiu. Într-un răspuns al Ministerului Finanţelor, din august 2010, se arată că pretenţiile privind plata unor datorii – despre care vorbea Golban – sînt nefondate, avîndu-se în vedere înţelegerile stabilite în Tratatul de Pace, din 2 februarie 1947.
În acest tratat între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris, se spune textual: „România renunţă în numele său şi în numele cetăţenilor săi, la orice pretenţiuni împotriva Germaniei şi a cetăţenilor germani, pendinte la 8 Mai 1945”.
Golban împreună cu mai mulţi susţinători a lansat, în acest context, şi un tir de acuzaţii contra Forumului Democrat al Germanilor din România. Cei implicaţi în această campanie susţineau, între altele, că Forumul ar pretinde că este succesorul Grupului Etnic German din România, o organizaţie nazistă, care între anii 1940-1944 avea un statut special şi devenise un fel de stat în stat.
În 2019, Golban şi alte persoane au fost condamnate la o amendă de 29.000 de lei pentru defăimarea Forumului Democrat German din România (precum a relatat „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien”, din 19 apilie 2019). Ziarul „Cotidianul” a fost obligat atunci să publice sentinţa Tribunalului.
Maiorul de Securitate Mitran Ioan îşi publica în revista „Securitatea – strict secret“ nr.2 (86) – 1989, scoasă de Securitate cu circuit închis, rezultatele muncii lor de vânare a studenţilor legionari de la Universitatea Bucureşti, în articolul ‘Precara gîndire a „Filozofului“’, la pagina 62 a revistei:
http://www.cnsas.ro/documente/periodicul_securitatea/Securitatea%201989-2-86.pdf
Din articolul securist:
«Universitatea Bucureşti cuprinde circa 5000 de studenţi (cursuri de zi şi fără frecvenţă), pe care îi pregăteşte pentru nobilele profesii de jurist, filolog, matematician etc. şi îi învaţă ca, după absolvire, la locurile unde vor primi repartiţia să-şi aducă contribuţia la ridicarea pe o treaptă calitativ superioară a pregătirii viitoarelor generaţii de oameni ai muncii, cu răspunderi sociale.
Dar, printre aceste vlăstare – oamenii de mâine ai societăţii româneşti – mai sunt unii care, pe fondul unei pregătiri universitare bune, sub influenţa unor factori exteriori nocivi, derutanţi, încearcă să facă notă discordantă faţă de restul studenţilor, considerind că „ideile” sau „gîndirile” lor nu sînt inţelese de cadrele didactice şi, cu atît mai mult, de colegii de an sau din alte facultăţi.
Un astfel de caz l-a reprezentat, începînd din februarie 1988, „Filozolul”, student în unul III la Facultatea de istorie-filozofie, în vîrstă de 23 ani, membru U.T.C., care „a reuşit” ca, într-un termen relativ scurt, să polarizeze în jurul său pe Marius O., Florin L., Marius U., George S. şi Anghel C., studenţi în cadrul aceluiaşi an – unii membri de partid….
[El] îi angrena în comentarii denigratoare la adresa realităţilor social-politice din ţara noastră, le citea din „gindirea“ sa literară care, de asemenea, avea conţinut necorespunzător şi, în mod persuasiv, căuta să-i determine la acţiuni „îndrăzneţe”…
În plus… Marius O. a obţinut de la Claudiu S. – muzeograful din Braşov – mai multe decupaje din ziare legionare editate în anul 1940 („Porunca vremii”, „Cuvîntul”, „Omul şi pogonul”) referitoare la Dictatul de la Viena şi la alte evenimente politice din acea perioadă, pe care le-a prezentat la facultate, in cadrul unui seminar de istorie.
„Filozoful”, cunoscut încă din anii 1985 şi 1986 că a cântat la Cluj în prezenţa unor studenţi cîntece cu conţinut legionar, a propus ,locotenenţilor” săi Caius D. şi Marius O., crearea unui „samizdat”… în care fiecare să-şi susţină creaţiile literare cu conţinut protestatar, pe care apoi să-l multiplice şi să-l difuzeze în rîndul studenţiior din Bucureşti.
…….
Pentru ca aceste activităţi necorespunzătoare să nu se extindă în rîndul colegilor de an sau de la alte facultăţi, ofiţerul care a lucrat acţiunea informativă, executînd la termenele stabilite sarcinile prevăzute în planurile de măsuri, cercetînd informativ toate elementele din caz, a reuşit să prevină ca „Filozoful” să prindă în tentaculele lui şi alţi tineri şi să destrame operativ anturajul format.»
Diversiune securistică practicată şi azi de infiltraţii în grupurile naţionale, care strigă „securistul“ tocmai despre câte un nevinovat, de regulă periculos pentru securişti adevăraţi prin inteligenţa sa, Securitatea a avut şi atunci grijă să creeze aparenţa că altul e cel care a trădat grupul, protejându-şi astfel adevăraţii turnători infiltraţi. De aceea, citim la sfârşitul articolului din revista „Securitatea – strict secret“ nr.2 (86) –1989:
«Pentru conspirarea reţelei informative cu care a fost lucrat cazul, pe parcursul anchetelor informative desfăşurate, Caius D. a fost compromis faţă de celelalte persoane din grup, creîndu-li-se impresia că el este cel care a determinat luarea unor măsuri asupra lor de către organele de Securitate. Acest lucru a fost realizabil deaarece Caius D. era cotat de „Filozof“ şi membrii anturajului ca un tip lăudăros, intrigant, cu un aer de superioritate datorat „culturii sale generale“ de excepţie, creînd prin comportamentul său nenumărate animozităţi în grupare.»
Răscoala lui Sofronie (1)
Transilvania a fost scuturată de trei mari răscoale ţărăneşti, datorită nobilimii maghiare, mai hulpavă şi mai nemiloasă decât „hiarele pădurilor”: Răscoala de la Bobâlna, Răscoala lui Doja şi Răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan. Ele se aflau în manualele de istorie de la liceu şi astfel au intrat în conştiinţa neamului.
În Transilvania a avut loc şi o altă răscoală, cu totul specială, dar care a rămas necunoscută, deşi este documentată suficient, ca să fie luată „la pertractare” mai ales de istorici. Iată că istoria românilor este nu numai plină de „găuri negre”, dar şi plină de fapte istorice neglijate. Eu am prezentat pe larg această răscoală în romanul meu „De la animă spre ceriu”, fiindcă m-a captivat faptul că a fost total diferită de celelalte trei răscoale. În primul rând că ea nu a fost înfrântă, ca celelate trei, ci poate fi chiar considerată că şi-a atins scopul, iar Sofronie nu a fost nici ars pe tron de foc, nici tras pe roată, ci s-a retras la o mănstire, ca să-şi trăiască restul vieţii în studiul bibliei şi-n rugăciune.
Cauzele acestei revolte a pornit de la sinodul bisericii ortodoxe transilvane de la Bălgrad (Alba Iulia) care, în data de 7 octombrie 1698, decidea Unirea Bisericii Ortodocse cu Biserica Romei. Dar marea majoritate a românilor nu dori să ştie nimic despre unire, rămânând în continuare „atârnători” de biserica ortodocsă. Aceasta a fost „piatra scandalei”, fiindcă în multe sate, locuitorii îi alungau pe preoţii uniţi, acţiuni urmate de execuţii militare contra acelora, care erau în continuare ortodocşi.
În aceste timpuri „tulburate”, apare un călugăr născut în Transilvania, în comuna Cioara (şi mai era şi negru la faţă), cu păr lung şi bine hrănit. Avea o fire aspră şi aprinsă şi ştia să-şi urmeze calea, ca să-şi atingă scopul propus. A petrecut mai mulţi ani în Ţara Românească, la mănstirea Cozia, de unde se întoarce în comuna natală în anul 1856, când îşi începe lucrarea, chemând ortodocşii la răzvrătire contra uniaţiei.
S-au produs mari tulburări de popor în comitatul Hunedoarei, apoi al Albei, încât poporul a început să-i alunge pe preoţii uniţi din biserici şi chiar din satele unde locuiau. Guberniul a dat ordin de a se aresta „răzvrătitorul”, care a fost aruncat în temniţa de la Bobâlna. Câteva sute de români, înarmaţi cu ciomege noduroase, s-au adunat în faţa curţii comitelui suprem Balog Ladislau de la Geoagiu, cerând liberarea călugărului.
Acesta, cu vorbe bine meşteşugite, i-a trimis pe români la guberniu, la Sibiu, doar el având căderea de a-l elibera pe Sofronie. Dar după ce românii se îndepărtară, dădu ordin ca Sofronie să fie dus sub pază, la fortăreaţa Albei Iulii. Dar până a se împlini această poruncă, câteva sute de români, năvăliră în seara zilei de 13 februar 1860 la Bobâlna, deteră o bătaie soră cu moartea cătanelor care-l păzeau şi-l eliberară pe Sofronie, ducându-l spre munţi, la Auraria (Zlatna), unde călugărul Sofronie îşi începu răscoala contra unirii fără nici o frică, fiindcă era deja apărat de popor.
Împărăteasa Maria Teresa, nevoind să tulbure şi mai mult apele, dete un edict, prin care ierta toate abaterile preoţilor ortodocşi schismatici, iar pe cei din închisori îi eliberă, cu condiţia de a nu mai tulbura sfânta Unire. Le-a promis ortodocşilor chiar şi un episcop neunit, fiindcă ei nu mai aveau unul cam de multişor.
Călugărul Sofronie interpretă edictul Mariei Teresa ca o recunoaştere oficială a ritului ortodox, fiindcă trimiterea unui episcop asta însemna şi se „împintenă” şi mai vârtos contra unirii. În Zlatna, unde poporul l-a primit pe Sofronie în dangătul tuturor bisericilor din oraş, a pornit răzmeriţa cu mare forţă, obligând uniţii să dea înapoi bisericile răpite de la ortodocşi, fiindcă aceştia nici nu mai aveau unde să se roage.
În cursul lunii aprilie şi mai, multe comune, la îndemnul lui Sofronie, alungară preoţii uniţi şi-şi luară bisericile înapoi, în jurul Bălgradului, dar mai ales al Zlatnei, unde chiar şi slujbaşii regeşti fură alungaţi iar preoţii uniţi fuseseră aduşi în temniţe. Poporul asculta ca orbit poruncile lui Sofronie, care le promisese că de vor reveni la ortodoxie, vor căpta un episcop sârb, ceea ce le va aduce toate avantajele politice şi economice de care se bucurau sârbii în imperiu.
Iar Sofronie, care până să le pună împărteasa ortodocşilor un episcop, ca să nu se risipească turma cea pravoslavnică, îi ţinea el locul, le spunea domnilor şi slujbaşilor domeniului că „V-aţi pierdut puterea, domnilor! Acum noi suntem domni!”
Centrul revoltei lui Sofronie a fost domeniul Zlatnei şi al Abrudului, unde se şi stabili, fiindcă acolo se simţea mai în siguranţă, decât la Zlatna. În ziua de 14 mai 1860, în ziua de Rusalii, săvârşi răpirea bisericii unite din Abrud, în care apoi trânti o slujbă de sfinţire, de se cutremurară toţi cei de faţă. Apoi cutreieră munţii din jurul Abrudului, ca să-i alunge pe preoţii uniţi de prin sate, ocupându-le casele, parohiile şi lipsindu-i de veniturile lor.
Şi după ce-şi termină treaba în jurul Abrudului, călugărul Sofronie se gândi că n-ar fi rău să-şi extindă domeniul de activitate şi se duse la Câmpeni, unde a tras la un enoriaş, pe numele lui Coteţu. Fiindcă locuitorii Câmpeniului, auzind de venirea lui, s-au adunat în faţa casei unde se odihnea, a ieşit la poartă şi a început a predica contra bisericii papistaşe şi unite.
Dar administratorul domenial, Anton Imecs, trimite nişte slujbaşi, ca să-l întrebe pe Sofronie cu ce drept răzvrătea oamenii. Sofronie, în calitate de locţiitor de episcop, însoţit de o uriaşă mulţime, merge la casa lui Imecs, ca să-l întrebe cu ce drept împedica el un episcop ca să-şi ţină predica. Drept pentru care, a îndemnat poporul să-l pedepsească pe acest eretic cu moartea.
După o oră de ciorovăieli, în care Imecs s-a închis în casă înarmat cu un pistol, mulţimea, cu Sofronie în frunte, apucă drumul Abrudului. Pe drum, spre nenorocul lui, le iese în cale protopopul unit din Roşia Montană, Alexandru Aron, pe care muntenii se puseră a-l bate cu bâte tot peste cap, probabil ca să-i iasă erezia din cuget. Dacă n-ar fi avut cal bun şi n-ar fi apucat-o grabnic spre Câmpeni, acolo la Cărpiniş i-ar fi fost sfârşitul.
Nota bene:
Nu mi se pare corect ca să scriem „credincios ortodox”, fiindcă dacă trecem la plural nu scriem „credincioşi ortodoxi” (ce aberaţie!) ci „credincioşi ortodocşi”. Ori regula limbii române de a forma pluralul este dat de numeroase exemple: (mucos- mucoşi; prost-proşti; fricos-fricoşi; credincios-credincioşi; virtuos-virtuoşi) şi tot aşa, până terminăm aproape tot dicţionarul limbii române. Şi atunci, de ce să răstignim limba română cu „ortodox” când noi nici nu putem pronunţa decât „ortodocs” şi mai avem şi o regulă generală de formare a pluralului? De ce această excepţie neavenită din toate punctele de vedere?