Isabela Vasiliu-Scraba, „Contra factum non valet argumentum” , sau, Cenzurarea cripto-comunistă a monografiei lui Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu scrisă în 1941-1945 și publicată în 1992

Isabela Vasiliu-Scraba
7 Views11 Pages

Philosophy
Cuvinte cheie: filozofie, istorie, filozofie românească interbelică, Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu, cenzurarea cripto-comunistă a primei monografii despre Nae Ionescu, filozofie nae-ionesciană cenzurată în comunism, filozofia logicii, prefațatorul Constantin Noica, Mircea Eliade, Isabela Vasiliu-Scraba, primul si al doilea așa-zis …read more
Isabela-Vasiliu-Scraba-Contra-factum-non-valet-argumentum/ 22 oct. 2020/40484 car./ 5418 cuv.Isabela Vasiliu-Scraba, „Contra factum non valet argumentum”
 
, sau, Cenzurareacripto-comunistă a monografiei lui Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu scrisăîn 1941-1945 și publicată în 1992
Cuvinte cheie
: filozofie, istorie, filozofie românească interbelică, Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu, cenzurarea cripto-comunistă a primei monografii despre Nae Ionescu, filozofie nae-ionesciană cenzurată în comunism, filozofia logicii, prefațatorul Constantin Noica, Mircea Eliade, Isabela Vasiliu-Scraba, primul si al doilea așa-zis „nou-Eliade”.
Motto
:
 Epoca dominată de ideologia totalitară a comunismului ca si de prea bine cunoscuta mizerie morală „aîncurajat și privilegiat înclinațiile spre lașitate, lichelism și carierism, spre versalitate și abandon al oricăror principii de demnitate și conștiință profesională”
(Florin Mihăilescu, rev. „Viața Românească”, București, 1-2 /1998, p.137).
Mircea Vulcănescu povestește întâmplarea la care a asistat când profesorul Nae Ionescuși-a reînceput cursul de logică după forțata întrerupere cauzată de prima sa întemnițare. Atunci,la arestarea din 2 ianuarie 1934, consilierului regal Nae Ionescu i-a fost suprimat și „Cuvântul”odată cu instituirea cenzurii. „Cuvântul” avea să mai apară doar trei luni în 1938 până la a douaarestare a lui Nae Ionescu din care i s-a tras moartea. În 1934, pentru eliberarea filozofului a pledat si Nicolae Iorga. In
 Memoriile
 istoricului apare informația că Titulescu a fost cel care arfi intervenit pentru repetatele arestări ale lui Nae Ionescu, două pe 2 ianuarie și una pe 6 martie1934. La Camera Deputaților, despre abuzivele arestări (fără mandat) a vorbit Grigore Iunian,semnalând și informația din ziare străine că Nicolae Titulescu, solicitat a intra în guvern, pusesecondiția să fie arestat Nae Ionescu (vezi
 Biografia lui Nae Ionescu
, vol. III, Muzeul Brăilei,Editura Istros, 2003 pp. 250-255).Având posibilitatea de a consulta, prin amabilitatea Mariucăi Vulcănescu, manuscrisulcărții tatălui ei cu volumul despre Nae Ionescu scos de fosta Editură Politică la scurt timp dupăcăderea Cortinei de fier, am constatat arbitrariul editării
(1)
 în care, de exemplu, pagina 17 secontinua pe pagina 36, continuarea paginii 40 se găsea la p.51 iar pagina 45 își aveacontinuarea la pagina 22 a monografiei „
 Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoscut 
” (Ed. Humanitas,1992).Când, prin acelasi procedeu, aceeași editură a tipărit în 2004 „ediția nord-coreană”(apud. Dan Petrescu) a prelegerilor lui Alexandru Dragomir, directorul editurii scria cunedisimulată mândrie de aportul adus de editor („discipol al lui Henri Wald”, cum îl considera Noica pe Liiceanu după zece ani de când se cunoscuseră în casa stalinistului H. Wald) înrecompunerea după bunul lui plac a unor conferințe pe care întâi le-a ciopârțit apoi le-areasamblat fără acordul autorului încă în viață la vremea unor asemenea intervenții lipsite deorice justificare (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,
Ultimul interviu al filozofului Alexandru Dragomir 
, în rev. „Asachi”, Piatra Neamț, Seria a III-a, Nr. 1 (237), ianuarie 2008, p.11,https://isabelavs2.files.wordpress.com/2020/10/ultimul-interviu.jpg , precum si volumul:Isabela Vasiliu-Scraba,
 Propedeutică la eternitate, Alexandru Dragomir în singurătatea gândului
, Slobozia, 2004).In
 Jurnalul 
 său, filozoful și istoricul de artă Petru Comarnescu
(2)
 notase că una estecenzurarea comunistă
cu foarfeca
 (utilizată la textul lui Mircea Eliade din 1967 despre MirceaVulcănescu cuprins în volumul: Mircea Vulcănescu,
Ultimul cuvânt 
, Ed. Humanitas, 1992,unde cenzurată a fost și scrisoarea lui Cioran despre Vulcănescu din 1966, vezi Isabela Vasiliu-Scraba,
Cioran despre Mircea Vulcănescu într-un text cenzutat în post-comunism,
 https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-cioran-vulcanescu-cenzurat/ ) sialta, infinit mai greu de acceptat, este intervenția cenzurii care impune
adausuri din burtă într-un
text semnat de un altul
 
(3)
. Pe ambele era silit să le suporte ca să poată trăi din scris la limitamizeriei (cu veșnice împrumuturi de la prieteni și zile în care mâncarea marginalizatului scriitor interbelic se reducea la ceai cu pâine), cariera universitară fiindu-i fără motiv interzisă.Organizator (sprijinit de Mircea Vulcănescu) al simpozioanelor „de mare succes și atracție publică” ale Asociației „Criterion”
(4)
, Petru Comarnescu își luase doctoratul în Americadespre care apoi a scris cărți extrem de interesante, volume evacuate de cenzura comunistă dincircuitul public
(5)
. În toată perioada comunistă, odată cu publicarea, au fost ades practicatecele două procedee (tăiere și prostrească adăugire, ca în cazul interviului luat de AdrianPăunescu academicianului Mircea Eliade, postat în formă comunist-cenzurată pe internet si înzilele noastre). Abuziva cenzură caracteristică statului totalitar comunist a fost perpetuată defostele edituri comuniste și după renunțarea la ideologia marxistă impusă cu forța unui regim polițienesc care a făcut milioane de victime
(6)
.La confruntarea ediției (să-i spunem „nord-coreană”) a monografiei lui MirceaVulcănescu despre Nae Ionescu (Ed. Humanitas, 1992) cu cele 180 de pagini dactilografiate alemanuscrisului vulcănescian (din 1941-1945) am avut și surpriza să constat (la p. 68 a edițieiscoasă de Humanitas) existența unor adăugiri după binecunoscutul procedeu comunist deintervenție impusă de pe poziții de forță în textul altuia odată cu publicarea. Cei care au îngrijittipărirea (pentru că nu a fost numai țărănistul Alexandru Badea, cum am arătat la prima notă)
au trecut din burtă
 la subcapitolul „Despre îngeri si despre Siguranță” următorul „calambur”(simpluț de tot) inspirat cenzorilor de înțelesul „Siguranței” ca ceva sigur:„Siguranței…(„Ca și cum ar fi ceva sigur pe lumea aceasta”, ar avea aerul să zică !) Sitoate sunt aici pe o muchie de cuțit…”
(7)
. Mai trebuie precizat că editorii au smuls întregulsubcapitol „Despre îngeri si despre Siguranță” de la locul lui care, conform manuscrisului, ar fifost la sfârșitul paginii 149 și nu la pagina 67 cum apare în volumul de la Humanitas. Pentru căsubcapitolul despre îngeri nu este decât o continuare firească în linie ideatică a subcapitolului„Acțiune și contemplație”, acțiunea fiind eventuala acceptare a postului de Sef al Siguranței propus unui filozof de esență contemplativă. O trimitere la un
adaus din burtă
 de la pp. 142-143 după consemnarea (verificată caexistentă în manuscris !) că „discuția despre politică n-a prins”, se găsește într-un „Mistermedieval…” (p.10), despre „apașul metafizic” Nae Ionescu. Autorul „Misterului…”, născut în1970, pornește de la George Călinescu despre care Petre Țuțea spusese că „față de Nae Ionescunici n-a existat” întrucât „n-avea vocație filozofică nici cât un măturător”
(8)
. Pasionat descrisorile „turnătorului” Culianu trimise marelui savant Mircea Eliade (vezi Isabela Vasiliu-Scraba,
 Mircea Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați
,https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ), autorul „Misterului medievalîn trei acte” ar fi (în opinia lui Andrei Pleșu) un al doilea „nou Eliade” pentru că „i-a refăcutitineranța geografică”, adică a ajuns în India. Se știe că primul care a primit titlul de „nouEliade” a fost Culianu. Din nefericire, asasinarea la 40 de ani (ca trădător al Securității, cf.Andrei Oişteanu,
 Asasinarea lui Culianu
, în rev. „Oglinda literară”, Focșani, august 2011, anulX, nr. 116/ 2011, p.7065), l-a împiedicat pe primul nou-Eliade să refacă „traseele interioare și parcursul științific” al celui desemnat ca „cel mai mare istoric al religiilor din secolul XX”.Uluitoarea performanță i-ar fi reușit însă lui Liviu Bordea, al doilea „nou Eliade”, dupăexagerările lui Andrei Pleșu, atins si el de „sindromul „Paul Robeson”
 (9)
împreună cu noii săiEliazi
.
 La un an după trecerea în lumea de dincolo a inițiatorului
Scolii trăiriste
, MirceaVulcănescu (prin articolul „Amintiri universitare. Ulysse printre sirene”, apărut în revista„Pan”) făcuse cunoscută întâmplarea din 1934 când Profesorul și-a reluat în „AmfiteatrulMaiorescu” prelegerile de ca și cum n-ar fi existat săptămânile de temniță. „In clipa aceea –scrie discipolul Vulcănescu –eu am înțeles ce va să zică un om tare. Si ce deosebire de
 soi
era
între acest om si marea massă a celorlalți ocupanți ai arenei vieții noastre publice”(Crestomație, 1998, p. 409).Odată cu publicarea cărții lui Mircea Vulcănescu despre Nae Ionescu (la distamță de jumătate de secol de la scrierea ei) nu mai regăsim subtitlul „Ulysse printre sirene” la primulcapitol („Amintiri universitare”). Abia la capitolul al V-lea („Probleme tulburi”, pp. 118-119din volumul scos de Humanitas) se poate citi si textul din revista „Pan” (numărul festivconsacrat lui Nae Ionescu în 1941).Oricine citește „Amintiri universitare. Ulysse printre sirene” – din crestomația intitulată„Nae Ionescu în conștiința contemporanilor săi” (Criterion Publishing, București, 1998, pp.409-410) alcătuită de Gabriel Stănescu –, își dă seama cu ușurință că nu la „probleme tulburi”se înscrie conținutul textului vulcănescian. Mai ales dacă parcurge finalul în care esteevidențiată admirabila comportare a filozofului pe 3 martie 1934, profesor rămas de atunci înmemoria discipolului ca „un om întreg, singur și sigur în mijlocul
 furtunii
 din jur, ca un căpitande corabie, stăpân pe cârmă, în mijlocul talazurilor”. Era furtună, (și nu „forfotă” cum gresitapare în volumul din 1992) fiindcă după cele două cursuri din 3 si 4 martie, Profesorul avea săfie rearestat în seara zilei de 5 martie, procesul având loc pe 19 martie.Această amintire din 1934 trebuie să fi fost textul cu care filozoful Mircea Vulcănescu aînceput să scrie – în vremea războiului pentru Basarabia și Bucovina cotropite de Stalin- întâiacarte despre Nae Ionescu din cultura românească, monografie terminată atât pe ideea că linișteași neliniștea maestrului au trecut discipolilor, cât și pe constatarea după care „contactul cu unom care a atins cu aripa vie a gândului său toate apele cugetării, toate ispitele stării omenești,nu poate fi decât binefăcător” (cf.
 Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoacut 
, 1992, p. 154).Cu arbitrarele schimbări în ordinea paragrafelor, subcapitolelor, etc., Alexandru Badea(?) datează greșit momentul când a început Mircea Vulcănescu să scrie volumul. Făcând „uitat”articolul din „Pan”, el (?) a luat ca reper anul 1942 în care a apărut „Izvoare de filozofie” cutextul prelegerii naeionesciene despre iubire ca instrument de cunoaștere (vezi la subcapitolul„Ortodoxia fundamentală a lui Nae Ionescu”, la p.48 nota 28 al cărei conținut se citește la p.161).Editorii volumului scos de Humanitas au rearanjat „Amintirile universitare”, mutândîntâmplarea din 3 martie 1934 la capitolul al V-lea („Probleme tulburi”). Probabil s-au temut delimpezimea articolului din „Pan” unde discipolul descrie „caracterul radical si aspru cu care[Profesorul] sugruma ispita spre vanitate”. Atunci pe Mircea Vulcănescu l-a impresionat„manifestarea bărbătească a unui spirit care nu se lăsa abătut din calea lui de ispita nici uneivrăji, oricât de îmbietoare” (cf. Mircea Vulcănescu,
„Amintiri universitare. Ulysse printre sirene”
, în rev. „Pan”, 1941). Revenit (după ce fusese închis fără mandat de arestare) în fațastudențimii cuprinse de un imens entuziasm, Profesorul „nu s-a lăsat răpit de val” și n-a începutsă „propovăduiască națiunii ca Fichte odinioară” (cf. Mircea Vulcănescu,
Ulysse printre sirene
).Unicul fondator de școală filozofică românească a făcut atunci, în răgazul de libertateîntre două arestări, o lecție „de riguroasă ținută abstractă” (M.Vulcănescu). Exact ceea ce le-afost întotdeauna imposibil de urmărit ideologilor comuniști care, îngrijind manuscrisulvulcănescian, nu s-au sfiit să intervină adăugând propriile lor opinii, semnalate în paragraful demai jos cu majuscule: „Nu e vorba de comunism, a cărui ideologie este, din nenorocire, INMARE PARTE, un jargon fără nici o legătură cu realitățile cărora li se aplică” (vezi vol.:Mircea Vulcănescu,
 Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoacut 
, Ed. Humanitas, 1992, pagina 54 acărei continuare este pusă de editorii –foști comuniști – la paginile 136-139).Incercând fără succes să desfacă ițele abuzivei arestări, o biografă îl plasează pe NicolaeTitulescu (care deținea portofoliul externelor) printre oamenii concubinei Elena Lupescu (vezicap. III. ”Pentru împiedicarea scrisului meu nu poate fi eficace decât abuzul” din vol. III alBiografiei lui Nae Ionescu, Ed. Istros, Brăila, 2003). In contrast cu încâlcita prezentare a