Stimate domnule Ion Aurel Pop, Președinte al Academiei Române,
Vă scriu în numele unui grup de tineri patrioți, oameni de carte, care au sesizat o anomalie gravă în istoriografia românească: atenția minimă pe care istoricii noștri o acordă zilei de 4 august 1919, cu întreg cortegiul de evenimente și semnificații legate de această zi care, practic, lipsește din calendarul zilelor cu semnficație istorică importantă pentru români. Aș îndrăzni să spun că 4 august 1919 ar merita să figureze în orice calendar, oricât ar fi de restricitiv, al zilelor faste din istoria Românilor, al zilelor încărcate de semnificații excepționale, deduse din fapte istorice care frizează excelența și unicitatea.
În ziua de 4 august 1919 s-a produs încununarea unui lung șir de evenimente și gesturi prin care Armata Română, propriu zis Poporul Român, a reacționat la contextul inedit creat prin victoria bolșevismului în țara vecină Rusia. Revoluția bolșevică a reușit să doboare regimul țarist și să instaureze un regim politic încă mai represiv, mai abuziv, care, sub lozinca luptei de clasă și a ateismului de stat, a instaurat un veritabil terorism de stat, așa numita democrație populară. Propaganda bolșevică a găsit adepți naivi în mai toate țările europene, cu precădere în Estul Europei care a marșat la „exportul de revoluție” inițiat de Lenin și susținătorii săi de peste Ocean. După modelul soldatului muscal, în armatele angajate pe frontul de Est actele de indisciplină și de contestare a ordinii de stat s-au înmulțit, cuprinzând efective de militari și civili tot mai numeroase, aducând țările respective în pragul unei revoluții bolșevice pustietoare.
Singurii care au făcut excepție de la această cădere în anarhie și păcat au fost țăranii români mobilizați pe front, al căror bun simț și a căror cumpătare i-a făcut imuni la propaganda înșelătoare a luptei de clasă! Instinctul național, al interesului național și al credinței în Dumnezeu, a fost mai puternic la militarii români, la societatea civilă românească. Românii au știut să se detașeze de pilda amăgitoare a revoluționarilor ruși, manipulați cu atâta ușurință de interese străine de societatea rusească, de tradițiile și aspirațiile acesteia.
Aceeași abandonare s-a produs și în alte armate de pe frontul de Est, amenințănd ordinea de stat, legitimitatea actului de guvernare. La Viena și alte mari orașe din Imperiul Habsburgic dezordinea și debandada s-a instaurat în folosul unor grupări de oameni fără de lege, al unor infractori și criminali, subordonați directivelor leniniste. Autoritățile imperiale s-au văzut nevoite să apeleze la unitățile militare alcătuite din luptători români, singurele care mai respectau ierarhia și disciplina militară. Românii au fost factorul decisv în apărarea legii și ordinii publice dinaintea valului „revoluționar” care cuprinsese întreg frontul de Est! Iar prin acțiunee militară încununată la 4 august 1919 de eliberare a Budapestei de sub teroarea guvernării bolșevice a lui Bela Kun se poate spune că Românii, Armata Română a stăvilit expansiunea în Europa a comunismului de factură bolșevică, care a făcut atât rău Rusiei, iar după al Doilea Război Mondial, a nenorocit atâtea popoare care au trecut prin experimentul criminal numit „regim democrat-popular”.
La data aceea, e lucru cert că România, prin acțiunea militară și diplomatică a Guvernului a jucat un rol de anvergură mondială. Nu cunosc altă prestație românească cu care să facă pereche campania militară din vara anului 1919. De aceea este straniu și greu de explicat cum s-a ajuns ca istoricii români să nu dea nicio importanță acestui moment de excelență românească. De aceea mă alătur clarviziunii tinerilor care inițiază acest gest de reconsiderare a istoriei noastre naționale într-unul dintre momentele sale cele mai glorioase. Și vă invit, stimate domnule profesor, să veniți în fruntea lor, dumneavoatră și alți istorici profesioniști, academici și universitari, ca prin prestigiul și competența dumneavoastră să asigurați nivelul științific al dezbaterilor pe care sperăm să le declanșăm în societatea românească și nu numai.
Am astfel în vedere dreptul nostru, datoria noastră de a da un caracter internațional centenarului Opincii. Avem obligația de a face cunoscut opiniei publice mondiale rolul jucat de români ca stavilă în calea bolșevismului, a marxism-leninismului „atotbiruitor” și de a pretinde o evaluare corectă a acestei contribuții românești la istoria secolului trecut, la istoria luptei și rezistenței anti-bolșevice.
În acest cadru trebuie poziționată și atitudinea noastră față de opinia publică din Ungaria. Avem datoria să-i ajutăm pe vecinii noștri să înțeleagă și să accepte cu seninătate sentimentul de recunoștință cu care sunt datori față de militarii români care și-au dat viața pentru eliberarea Ungariei de sub teroarea bolșevică, recunoștința pentru comportamentul exemplar al românilor ca armată „de ocupație”. Nimic nu poate fi mai nobil, ca sentiment, decât recunoștința față de meritele celui pe care îl consideri adversar sau dușman neîmpăcat, așa cum mulți maghiari îi consideră pe români. Reconstituirea corectă a evenimentelor legate de ziua de 4 august 1919 se poate transforma într-un prilej potrivit pentru o reconciliere istorică între popoarele noastre, iar această perspectivă e bine să nu o pierdem nicio clipă din vedere.
Profit de această ocazie pentru a semnala alte două subiecte care sunt tabu pentru istoricii noștri academici, universitari, subiecte lăsate pe seama istoricilor amatori. Mă refer la contribuția românească excepțională la salvarea evreilor în anii de prigoană hitleristă a evreilor din Europa, la poziția singulară afirmată de mareșalul Ion Antonescu și guvernarea sa. Este un subiect pe care istoricii noștri cei mai importanți îl ocolesc din motive care nu le fac cinste.
Nu există justificare nici pentru felul cum este descrisă și analizată Mișcarea Legionară, despre care mass media oficială a pus în circulație o sumedenie de neadevăruri, de exagerări și de falsuri. Sunt consemnate momente și personalități excepționale în existența Mișcării Legionare care fac cinste și onoare poporului român, umanității în general. Prigoniți și calomniați încă de la începuturile Mișcării, în ciuda adeziunii în masă a românilor la idealurile legionare, e timpul adevărului și pentru legionari. „Jumătate din România a fost legionară”, se afirma într-o plenară a CC al PCR în 1946. Mișcarea legionară este istorie și merită cercetată sine ira et studio… Cu deplină onestitate și obiectivitate.
Cu îngăduința Domniei Voastre închei această misivă, deși ar mai fi multe de spus. Le las pentru altă ocazie. Închei urându-vă sănătate, putere de muncă și împlinirea proiectelor, prezente și viitoare, la care lucrați.
Doamne, ajută!
Cu plecăciune,
Ion Coja
18.06.2019
Comenteaza