ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR RASCOALEI DE LA 1784-1785 IN CADRUL MIŞCARII NAŢIONALE ROMANEŞTI DIN 1885

 

Vara şi toamna anului 1884 au fost deosebit de agitate în Transilvania antrenând tot atunci cercuri largi din Ţară, în dorinţa lor nestăvilÎtă de a comemora centenarul răscoalei de la 1784 condusă de Horea. Serbările proiectate pentru ziua de 2 noiembrie 1884 au fost însă drastic interzise de guvernul ungar, astfel că formele sub care acestea au avut totuşi loc, încălcând ordinul ministrului de interne Tisza K{1lman, au fost variate, dar, în general, modeste. Ca urmare a acestei stări de lucruri, nemulţumiţi, românii vrând să dea totuşi amploare aniversării centenarului răscoalei, au hotărât comemorarea execuţiei lui Horea şi Cloşca, deplasând astfel ponderea manifestărilor de la 2 noiembrie 1884 pe data de 28 februarie 1885. S-a proiectat ca, sustrăgându-se atenţiei stăpânirii, comemorarea evenimentului să se desfăşoare în biserici, acest.ea constituind, la acea vreme, ultimul refugiu ce le mai rămăsese românilor ardeleni în faţa ofensivei intensificate de maghiarizare dusă de către autorităţi. Se spera şi se credea chiar că, pomenind numele martirilor Horea, Cloşca şi Crişan în timpul slujbelor religioase şi celebrând parastase în amintirea eroilor răscoalei, manifestarea va fi tolerată de guvern, iar românii îşi vor fi făcut în acest mod datoria faţ.ă de umbrele celor ce s-au sacrificat pentru libertate naţională şi drepturi sociale. Deşi manifestarea avea aparent caracterul unei mişcări spontane, cuprinzând numeroase sate şi oraşe, analizând-o mai atent constatăm că ea s-a profilat ca o adevărată mişcare populară, iniţiată de George Bariţiu, care, aşa cum se cunoaşte, decenii de-a-rândul a stat în fruntea mişcării naţionale românesti din Transilvania. Chiar dacă speranţele în desfăşurarea nestingherită a acestor manifestări sub girul bisericii s-au spulberat cu repeziciune, acolo unde ele au avut totuşi loc s-au înregistrat momente de mare demnitate umană şi de o deosebită frumuseţe morală în ciuda constrângerilor la care s-a pretat şi de această dată guvernul ungar fie direct, fie prin intermediul unor membri ai ierarhiei eclesiastice româneşti. înţelegând mesajul patriotic al comemorării răscoalei prin parastase închinate eroilor ei, această modalitate s-a bucurat de cel mai larg sprijin din partea presei româneşti de pe ambele versante ale Carpaţilor, şi dintr-o problemă aparent marginală de cult, a devenit, în fapt, o manifestare politică de o reală amploare, menită a sfida regimul dualist.

Programul aniversării răscoalei condusă de Horea fusese publicat la 5 iuHe 1884 în presa bucureşteană la iniţiativa unui comitet studenţesc 1 Românul, XXVIII, nr. din 5 iulie ‘1884, p. 599, Cf. şi România liberă, nr. 2098 din 5 iulie 1884, p. 1-2. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 160 GELU NEAMŢU reprezentând în marea lui majoritate, societatea „Carpații”. Preluat imediat de presa românească din Transilvania acesta starneşte o reacţie violentă a autorităţilor austro-ungare, fapt ce determină pe G. Bariţiu ca într-unul din articolele sale din 1884, închinate lui „Horea, Cloşca şi Crişan”:1 să strecoare ideea unei comemorări a execuţiei eroilor, care echivala cu o amânare a festivităţilor programate pentru 2 noiembrie 1884, pe data de 28 februarie 1885. La acelaşi lucru se gândea şi profesorul ardelean din Craiova, Simion Mihali Mihalescu, atunci când într-o scrisoare din 20 iulie 1884, îl întreba pe G. Bariţiu dacă: „Acolo nu se va putea face nici un parastas măcar în ziua executării martirilor?”4.

Cercurile politice româneşti din Transilvania se sfătuiau şi ele ce este de făcut, căci aşa cum se sublinia în „Telegraful român”: „Poporul care nu cinsteşte pe martirii săi, nu este vrednic de existenţa sa”5. Părerea emisă de George Bariţiu în urma frământărilor şi chestionărilor la care fusese supus pe această temă, era următoarea: „Încât pentru serbarea memoriei acelor martiri, noi suntem pentru 28 februarie … „. „Nu suntem pentru 2 noiembrie şi nici pentru demonstraţiuni de acelea, prin care despotismul numai cât se irită şi înverşună fără nici un folos pozitiv”. Şi în final dă sugestia pe care o putea înţelege, credem, oricare cititor al „Observatorului”: „Religiunea noastră ne învaţă şi ne comandă limpede cum trebuie a fi serbată memoria morţilor şi a martirilor” 6•

Şi, întradevăr, toată suflarea românească a înţeles despre ce era vorba. Lugojul a fost cel dintâi care a celebrat în modul sugerat de Bariţiu pomenirea eroilor, încă la 2 noiembrie 1884, după cum anunţa „Gazeta Transilvaniei”, care la rândul ei îmbrăţişează, ceva mai târziu, cu statornicie şi entuziasm ideea ţinerii de parastase, deschizând o rubrică specială pentru astfel de manifestări. Acum, corespondentul „Gazetei” nota că la biserica ortodoxă din localitate în prezenţa unui public numeros s-a celebrat parastasul „întru memoria nemuritorilor martiri de la 1784″7 • In împrejurările date însă, acesta a rămas singular, până când la 28 februarie 1885, şi după aceea, parastasele aveau să se desfăşoare în majoritatea lor ca o firească încheiere a „sărbătorii naţionale” a centenarului răscoalei. Acţiunea este susţinută şi în partea a doua a notelor de călătorie „De la Deva până la Arad”8, semnate „Silviu”, scrise de Vasile Fodor0 din Şiria încă din septembrie 1884. Era de 2 Telegraful român, XXXII, nr. 82 din 17/29 iulie 1884, p. 325-326. 3 Observatorul, VII, nr. 57 din 10/18 iulie 1884, p. 230-231. 4 George Bariţ şi contemporanii săi, IV, Bucureşti, 1978, p. 63-64. Comentariul din nota scrisorii este că: „Nu, în Ungaria dualismului, aşa ceva era cu neputinţă!” In realitate, cercetarea noastră demonstrează că parastasele s-au ţinut, şi încă pe scară largă, dezvoltându-se o adevărată mişcare în acest sens, insă desigur în mod ilegal. Tocmai această stare de fapt dă importanţă şi forţă acestei mişcări sui generis ce sfida toate opreliştile interne şi externe. 5 Telegraful român, XXXII, nr. 132 din 10/22 nov. 1884, p. 528. 6 Observatorul, VII, nr. 84, din 1 nov/20 oct. 1884, p. 337-338. 7 Gazeta Transilvaniei, XLVII, nr. 202 din 25 oct./6 nov. 1884, p. 2. 8 Observatorul, VIII, nr. 13 din 25/13 febr. 1885, p. 49-50. :i Biblioteca Academiei Române, Ms. rom. 1011, f. 140. Vasile Fodor către George Bariţiu. Vilagos in 4 sept. 1884. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 161 de fapt o repetare şi o precizare a pozitiei lui G. Bariţiu expusă în „Observatorul” de la 1 noiembrie 1884. · Recviemul pentru Horea şi ai săi la 28 februarie 1885 ar fi fost fără îndoială, o firească încoronare a serbărilor ce avuseseră loc la începutul lunii noiembrie 1884 pe ambele versante ale Carpaţilor, dacă reacţia guvernului ungar nu s-ar fi dovedit atât de vehementă. Ministrul cultelor şi instrucţiunii publice Trefort Agoston, a luat cele mai severe măsuri să nu se ţină astfel de manifestări sub patronajul bisericilor româneşti. În acest sens, el a emis un ordin către toţi înalţii arhierei români, cu nr. 384 din 24 februarie 188510. Mitropolitul Miron Romanu111, episcopul Victor Mihali12, mitropolitul Vancea13 şi episcopul Ioan Szabo de la Gherla 14 sunt ,obligaţi să trimită circulare în toată Transilvania, ba chiar şi telegrame, prin care să oprească „sub cea mai grea răspundere” ţinerea parastaselor. Paralel cu circularele mitropolitane şi episcopale, în toată ţara sunt transmise ordine precise către notari. O astfel de circulară prevedea ca în decurs de 48 de ore să se raporteze forurilor superioare dacă în comuna respectivă s-a ţinut parastas pentru Horea şi Cloşca. Cum a decurs acesta şi cine l-a organizat. Datele, evident, erau solicitate cu scopuri represive15. In majoritatea lor, circularele respective se referă la ordinul ministrului Trefort, dar chiar şi atunci când această referire lipseşte, ca în cazul circularei lui Miron Romanul este evident că ea îşi avea sorgintea în presiunile cercurilor guvernamentale. M. Romanul este constrâns să argumenteze interzicerea parastaselor prin caracterul lor politic. Apoi îşi exprimă opinia că încălcarea acestor dispoziţii ar fi extrem de păgubitoare pentru biserica românească în general, supraveghiată îndeaproape de organele guvernului ungar gata oricând a-i ciunti din autonomie, suport material sau influienţă. Căutând cu orice preţ un „vinovat” pentru această mişcare, fie el şi imaginar, este găsit periodicul „Gazeta Transilvaniei”, care deschisese deja lupta, îndemnând clerul român să desfăşoare parastase chiar şi în zilele de paresimi [postul Paştelui – n. ns.]. Deşi aspru trataţi pentru aceste circulare16, înalţii prelaţi ortodocşi şi greco-catolici, în fond, nu aveau de ales. Ei n-au dispus de altă opţiune şi aceasta trebuie subliniat pentru a respecta în întregime adevărul istoric. Şi cu toate că au fost constrânşi, au avut totuşi înţelepciunea de a sugera posibilitatea ca fiecare să-şi ia „libertatea de a cultiva în inima sa memoria bărbaţilor meritaţi pentru naţiune şi biserică”t7. Formularea oricât de inofensivă ar părea, însemna, în esenţă, o recunoaştere explicită a faptului că cei ce şi-au vărsat sângele la 1784 şi 1785 10 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 46 din 27 febr./11 mart. 1885, p. I. Cf. lbid, nr. 56 din 7/19 mart. 1885, p. l. 11 Observatorul, VIII, nr. 16 din 7 mart./23 febr. 1885, p. 62. Vezi anexa I. 12 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 56 din 7/19 mart. 1885, p. I. Vezi anexa II. 1 3 Ibid., nr. 58 din 13/25 mart. 1885, p. 1-2. 14 Ibid„ ni;, 63 din 19/31 martie 1885, p. 1-2. Vezi anexa III. 15 Tribuna, II, nr. 50 din 3/15 mart. 1885, p. 197. 16 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 39 din 19 febr./3 mart. 1885, p. I. 11 Observatontl, nr. cit., loc. cit. 11 – Acta Mvsei PoCe c11.m info.rmeiază „Telegraful român”, într-o r’.)1-3.1-‘n·e pe care o reproducem mai jos întrucât este deosebit de semnificativă pentru a ilustra îngrijorarea oficialităţilor faţă de această manifestare a românilor. Măsurile luate, se spune, sunt „obicinuite numai în preseara unei revoluţiuni. S-au consignat miliţia din garnizoana de aici pe zilele de sâmbătă şi duminecă. Bieţii soldaţi au stat toată noaptea cu puştile în piramide şi neştiind care poate fi motivul acestei măsuri excepţionale; unii credeau că au să fie trimişi contra unei invaziuni române neaşteptate, alţii credeau că este alt război extern în perspectivă. Atât se ştie că a avut ordine ca în timp de începerea unui război” 413 • Cei 200 de janda!’mi, constata şi „Gazeta”, a111 ple~a1t s”xe munţi pentru a se „bate ou fantomele”, confirmând şi ea starea de spirit în cercurilor oficiale din Transilv;ania ca fiind vecină cu panicaa: „L1 ordin 41 Apud Unitatea naţională, I, nr. 21 din 24 febr. 1885, p. 1. 42 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 50 din 3/15 mart. 1885, p. 1. 43 Jbid., nr. 59 din 14/26 mart. 1885, p. 2-3. 44 Ibid., nr. 44 din 24 febr/8 mart. 1885, p. 1. 4s Tribuna, II, nr. 40 din 20 febr./4 mart. 1885, P- 159. 46 Telegraful român, XXXIII, nr. 22 din 23 febr./7 mart. 1885, p. 85. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 169 mJi îna1Jt, de ieri de la amiază sau pus mai multe companii de cătane pe picior armat şi priveghiază ziua şi noaptea ca să sară întru ajutor pentru a opri nu ştiu ce grozăvenii, cu cari nişte blăstămaţi au lăţit spaimă la organele mai înalte•-17.

La Câmpeni a fost trimisă o companie de jandarmi care s-au împărţit la rândul lor şi în satele din jur. Tot acolo au avut loc şi alte scene. Astfel, este chemat la cazarmă învăţătorul Nicolae Corcheşiu aruncându-i-se timp de un sfert de oră tot felul de insulte. Este acuzat de „agitaţie” şi „dacoromânism”, că primeşte din România şi din alte părţi „toate cărţile oprite ce ies la lumină” şi apoi de la dânsul sunt împărştiate în popor. Şi încheie ameninţându-l deschis: „dacă numai un pas observ mâine, care nu-mi convine, te împuşc ca pe un câine”. Presiunile fiind atât de mari este explicabil de ce la Câmpeni n-a avut loc vreo manifestaţie. Practic organele de represiune se comportau ca în timpul unei stări de asediu. Iacă – spre exemplu – se întâlneau pe stradă trei persoane, grupul era imediat împrăştiat de jandarmi. Aşa s-a întâmplat cu preoţii Vasile Motora, Mihail Conteş şi învăţătorul Clement Aiudeanuf48. !n localitatea Întregalde, adjunctul preturei din Ighiu, Koncz Albert, şi-a împărţit pandurii şi jandarmii în trei grupe care au patrulat toată noaptea de 27 feoruarie prin sat. Paza atât de straşnică se explica şi prin aceea că autorităţile se temeau de o manifestaţie de amploare după modelul celei din 3/15 Mai 1884, când cu ocazia aniversării revoluţiei din 1848 a avut loc o iluminaţie magnifică şi s-au ţinut discursuri înflăcărate, totul încheindu-se cu inculparea a patru persoane şi condamnarea învăţătorului Domşa la 10 zile închisoare şi 50 fl. amendă49 •

In ziua de 28 februarie, preotul cercului Roşia de Munte, a inspectat personal mai multe parohii, precum Cărpiniş, Abrud-sat şi BuciumCerbu pentru a opri eventualele parastase. La cea din urmă ajunsese tocmai pe când preotul ieşea din biserică. Chestionându-l dacă a ţinut vre-o predică poporului, preotul, descendent din familia lui Horea, l-a pus la punct cu promptitudine determinându-l să renunţe la cercetări. Deşi atmosfera era extrem de încărcată şi după cum scria corespondentul „Gazetei”: „noi pe aici suntem spionaţi şi urmăriţi la tot pasul din partea autorităţilor politice, ca şi când ne-am afla în stare de asediu”, parastasele la munte s-au ţinut totuşi în măsura posibilităţilor nu numai la Bucium-Cerbu, ci şi la Bucium-Isbita şi Bucium-Poieni50, şi în general, în toate acele localităţi din care lipseau solgăbirăii (pretorii) şi jandarmii51. în unele sate din Munţii Apuseni s-a ajuns însă şi la scene de încălcare a celor mai elementare drepturi cetăţeneşti de neimaginat într-un stat constituţional, cum îi plăcea Ungariei să se afişeze că este. Aşa de pildă la Lupşa jandarmii au pătruns în biserică pentru a opri serviciul divin şi a-i scoate de acolo pe preot şi pe poporeni. 47 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 39 din 19 febr./3 mart. 1885, p. 1. ‘ 8 Tribuna, II, nr. 45 din 26 febr./10 mart. 1885, p. 178. 49 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 43 din 23 febr./7 mart. 1885, p. 1. 50 lbid., nr. 50 din 3/15 mart. 1885, p. 1. 51 Tribuna, II, nr. 89 din 19 apr./1 mai 1885, p. 355. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 170 GELU NEAMŢU

„Gazeta”, apărătoarea statornică a manifestărilor organizate întru cinstirea memoriei conducătorilor răscoalei de la 1784-85, exclama – pe drept cuvânt – plină de indignare: „Nici în faţa bisericilor nu se opreşte dară despotismul celor de la putere! Nici altarul nu le mai insuflă respect!”·;~ Revoltată şi „Tribuna” îşi anunţa cititorii din pana parohului ortodox A. Cioran, că autorităţile administrative au săvârşit un abuz grav de putere în comuna Lup.şa. Ziarul lui Slavici descrie cum încă din 16 februarie trecuseră prin Lupşa mai multe trăsuri încărcate cu jandarmi si constata că acestea nu sunt semne bune, semănând prea mult cu cele ce s-au întâmplat la 1848. Concluzia era că se apropie „timpuri de grea încercare”. A doua zi dimineaţa, continuă „Tribuna”, în mod grosolan jandarmii în frunte cu Mezey Daniel intră în casa preotului ortodox, căruia, cu aroganţă îi prezintă o somaţie emisă de vicecomitele din Turda, Veres Denes, care ordona sistarea serviciului divin în ziua respectivă, iar în caz de nesupunere arestarea şi aruncarea sa în închisoare. Atrăgând atenţia jandarmilor că încalcă grosolan legile ţării, acesta solicită să i se dea în scris de către şeful de jandarmi, ordinul abuziv, care îi şi este înmânat fără nici-o reticenţă53 •

Răspândindu-se în sat vestea că preotul se află în pericol de a fi arestat, lumea se adună iritată gata a izbucni cu violenţă. Preotul însă îi linişteşte. •Toată ziua patrula a circulat de la o biserică la alta. Din cealaltă biserică aflată în localitate, jandarmii şi-au permis să dea afară pe preot şi pe oamenii adunaţi acolo, conducându-i la şosea şi trimiţându-i, în bătaie de joc, la cârciumă să beie. Tot atunci, în localitatea vecină, Baia de Arieş, 12 jandarmi din Cluj şi Turda au sculat în miez de noapte întreg satul pentru a le da căruţe ca pe dimineaţă să ajungă la fiecare biserică din comitat54_ In aceeaşi zi, de data aceasta la orele dimineţii, jandarmii au năvălit cu baionetele la armă în biserica greco-catolică pe când se ţinea liturghia alungând atât preotul oficiant cât şi pe enoriaşi55.

Fără îndoială era o încălcare gravă a brumei de libertăţi ce le rămăseseră românilor. Ea a dus nu numai la revolta presei, care a relatat pe larg incidentul, ci a atras, fapt notabil, şi o interpelare adresată primministrului de către deputatul român Petru Truţă în şedinţa dietei din 14 martie 1885. Incălcarea brutală a unei libertăţi fundamentale este pusă de către deputatul român în legătură cu înăsprirea prigonirii naţionalităţilor din Transilvania într-un mod fără precedent. Protestează împotriva încălcării libertăţii individuale şi religioase, cerând, totodată, primministrului să restabilească echilibrul just între cetăţeni şi funcţionari. 52 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 49 din 2/14 mart. 1885, fJ. 1. 5a Tribuna, II, nr. 45 din 26 febr./10 mart. 1885, p. 177-178. Documentul este categoric şi sună în felul următor: „Nr. 3. Onorate domnule părinte vă somez în numele legii ca să luaţi la cunoştinţă interzicerea în această zi a oricărei slujbe bisericeşti, Valea Lupşii, 1 martie 1885. Mezey Dâniel, m.p., sergent major.u r.• Gaz:eta Transilvaniei, XLVIII, nr. 49 din 2/14 mart. 1885, p. 1. s;; Ibid., XL VIII, nr. 51 din 5/17 mart. 1885, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 171

în şedinţa dietei din 29 aprilie 1885, Tisza răspunde extrem de dur la interpelarea lui P. Truţă arătând că în urma unor informaţii pe care le primise, sub paravanul sărbătoririi lui Horea şi Cloşca, în acel ţinut, se pregăteau demonstraţii în contra statului maghiar, astfel că acestea le-a oprit în toată ţara. Deci, intenţionându-se o manifestaţie contra „ideii de stat maghiar” a stârpit-o în germene, se laudă Tisza56• El a vrut să „apere” naţionalităţile de „agitatori” şi rezultatul a fost tocmai interzicerea serbărilor în memoria lui Horea şi a serviciului divin despre care a vorbit interpelantul. Poziţia agresivă a lui Tisza Kalman era sprijinită şi de presa oficială. Astfel, ziarul „Nemzet”51 din Budapesta, acuză pe români că „falsifică istoria” şi-i denunţă ca „agitatori” pentru că numai de aceea – susţine „Nemzet” – au ridicat pe Horea şi Cloşca la rangul de eroi ai libertăţii şi au început în tot cuprinsul ţării comemorarea a 100 de ani a executării lor, pentru ca pe această cale să „demonstreze şi în contra statului” aducând în legătură cu năzuinţele lor de acum sângele de martir a lui Horea şi Cloşca. Ştim că năzuinţele la care se referea ziarul erau cele legitime de unitate naţională. Evident, P. Truţă nu va fi mulţumit cu răspunsul dur al primministrului şi nici cu suspicionarea naţionalităţilor. Răul spune el vine de la abuzurile organelor statului, din partea jurnalisticii cu tendinţe şovine şi a societăţilor de deznaţionalizare, care manipulează opinia publică maghiară contra naţionalităţilor nemaghiare şi fac denunţuri guvernului.

Înafară de faptul că răspunsul nu analiza adevăratele cauze ale situaţiei, se baza în fond, exclusiv pe „rapoartele oficiale”. In final, deputatul român cere guvernului o investigare severă şi imparţială a acestui caz.

În apărarea rom<lnilor se ridică şi organul de presă săsesc „Siebenbilrgisch – deutches Tageblatt”53, care în articolul său de fond arată că, indiferent de împrejurările în care a avut loc interzicerea serviciului bisericesc de la Lupşa este evident că, această măsură, a fost una poHţienească. Tot acolo se face şi constatarea că Austro-Ungaria evoluează cu paşi repezi spre edificarea unui stat poliţist, deoarece măsura avea drept scop de a preveni „pericolul”, iar nu justiţia a fost aceea care a constatat lezarea legii, fapt ce exprimă deosebirea de esenţă între statul poliţienesc şi cel de d.rept, conchide ziarul. Acelaşi organ de presă mai menţiona că în afara celor arătate trebuie să se aibă în vedere şi faptul că actele religioase stau sub scutul statului. Paragraful 190 al Codului penal ungar (Legea V din 1878) prevedea că „împiedicarea cu forţa sau conturbarea serviciului bisericesc al unei religii recunoscute este o faptă pedepsită de lege cu închisoare şi cu o amendă de până la o mie de florini”. Numai că în Ungaria donmea bunul plac, aşa încât nu putea :fi vorba de a se deschide vreo anchetă asupra încălcării evidente a legilor de către organele statului. Enunţurile pline de emfază ale lui Tisza • 53 Tribuna, II, nr. 90 din 20 apr./2 mai 1885, p. 358 şi nr. 92 din 23 apr./5 ma1 1885, p. 366-367. Cf. Teodor Păcăţian, Cartea de aur, vot VII, Sibiu, 1913 p. 229-230. • „‘ Tribuna, II, nr. 52 din 6/18 mart. 1885, p. 205. 55 din 9 mai 1885. Apud Tribuna, II, nr. 95, din 27 apr;/9 mai 1885, p. 377. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 172 GELU NEAMŢU Kalmân că nu e stat în care naţionalităţile să se dezvolte mai liber ca în Ungaria erau calificate drept „fraze”, adică ceea ce realmente erau, vorbe goale.

În interpelarea sa Petru Truţă a accentuat şi el că un drept al libertăţii individuale şi de credinţă prevăzut de lege este călcat în picioare chiar de organele chemate să-l apere. Obligaţia statului constituţional era de a respecta fidel legile şi a apăra drepturile şi libertăţile individuale, iar „Dacă guvernarea de stat nu le ia pe acestea în socotinţă, sistemul de guvernare nu e altceva decât absolutism îmbrăcat în formă constituţională” • Deputatul Truţă îi atrage, totodată, atenţia ministrului preşedinte că de vrea ca astfel de ordine ce încalcă propriile legi să fie totuşi „legale”, atunci să legifereze două legi distincte: una pentru naţiunea dominantă şi alta pentru naţiunile oprimate, astfel încât să se poată face distincţie clară şi să nu fie dusă în eroare opinia publică internaţională. Intr-tm limbaj ales el arăta limpede esenţa statului austro-ungar: unde volnicia jandarmilor se ridică deasupra drepturilor şi libertăţilor poporului, acolo – spunea deputatul Truţă – încetează măreaţa idee a libertăţii şi iese la suprafaţă sistemul poliţist care poate avea urmări din cele mai grave pentru viitorul şi unitatea statuluia .

Opinia publică românească aştepta, desigur, satisfacţie morală în urma măsurilor abuzive, dar neprimind-o reacţionează aderând la luarea de poziţie a lui Truţă printr-o adresă de mulţumire din partea consătenilor, semnată şi de Axente Sever61. Şi „Naţiunea” din Bucureşti, cu data de 10 martie 1885, constata la rândul ei, faptul că românilor de sub coroana Sfântului Stefan li se măsura cu altă măsură decât aceea cu care se măsura dominanţilor. Autorităţile, se scrie în ziarul bucureştean, s-au înfuriat când au auzit că românii vor să sărbătorească ziua de 28 februarie şi i-au scos cu sila din biserici, ceea ce a indignat opinia publică din România, care protesta că „Românii au fost daţi afară cu jandarmii din locaşul sfânt, batjocoriţi şi loviţi în sentimentele lor religioase”, tot ei fiind şi cei daţi pe m<îna judecătorilor62. Şi alte periodice din România se ridică împotriva actului samavolnic făptuit de jandarmi. Astfel, „ Vocea Covurluiului” aprecia acţiunea ca pe o provocare menită să dea naştere unor izbucniri de violenţă populară. Situaţia critică a fost evitată, se spune în ziar, doar ,.pentru moment”, şi numai datorită „spiritului de moderaţiune ce l-au dovedit preoţii români”63 . Tot o interpelare, dar de data aceasta, venind nu de pe băncile dietei ci din coloanele presei este cea pe care o adresează guvernului vice protopopul Nicule Vlassa din Indol (comitatul Turda Arieş). 59 T. V. Păcăţian, Cartea de aur, VII, Sibiu, 1913, p. 225. 60 Idem, p. 226. 61 Tribuna, II, nr. 76 din 4/16 apr. 1885, p. 301: „ai vorbit din inima şi sufletul nostru.” Cricăul are trei momente istorice: a) Când a dat Oargă mâna cu Sultz în 1784; b) Când au bătut gloatele române pe garda de honvezi ungureşti în 1848 şi c) Când un cricăuan, care eşti dumneata, a interpelat pe ministru pentru preoţi, biserică şi naţiune. . Iţi mulţumim, să trăieşti să mai faci!” [Urmează 18 semnături]. 62 Apud Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 57 din 12/24 martie 1885, p. 1. 63 Apud Tribuna, II, nr. 53 din 7/19 mart. 1885, p. 210. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANlVURSAREA CENTENARULUI EXECUŢIE! EROILOR 173

Nemulţumit că guvernul „constituţional” l-a oprit să ţină liturghie şi parastas pentru Horea, Cloşca şi Crişan la 28 februarie, N. Vlassa întreabă „înaltul regim” de ce interzice ca în mod paşnic să se sărbătorească de către români aniversarea de 3/15 Mai 1848 şi de ce a interzis pomenirea martirilor din 1784-85, când aceştia au luptat numai pentru a elibera poporul de „greutăţile cele mai crâncene ale sclaviei feudale?” şi încheie în ideea că de nu va primi un răspuns lămuritor, el, ca unul ce ţine sus şi tare la naţionalitatea sa, respectând adecvat şi naţionalităţile conlocuitoare, pe viitor promite că în ciuda tuturor opreliştilor, va celebra negreşit sărbătorile naţionale. La 1 martie, adresându-se celor prezenţi în biserică le-a vorbit în esenţă următoarele: „Ieri înplinindu-se o sută de ani de când martirii naţiunii române Horea şi Cloşca au suferit moarte pe roată; ar fi trebuit ca întru eterna lor pomenire, cu toţii convenind la biserică [ … ] să ne rugăm pentru sufletele şi umbrele lor măreţe; însă durere şi iarăşi durere, aşa ceva nu am putut pune la cale pentru că sunt oprit. Cine a fost Horea, Cloşca şi Crişan nu vă spun, pentru că aceasta mi s-ar socoti de crimă şi păcat. Dară pentru ce să vă spun? când voi ştiţi prea bine din tradiţiunea rămasă de la strămoşi, moşi, părinţi, că cine au fost şl dacă voiţi a şti mai lămurit, cetiţi Istoria eclată de Densuşianu şi „Gazeta” şi dacă cele auzite din tradiţiune, cu cele cetite în Istorie şi în ziare vor afla armonie şi loc în inimile voastre de români, atunci mergând acasă cu toată familia ruga-ţi-vă [ … ] şi daţi milă la biserici, Ja şcoli, la săraci, căci ei au pătimit pentru noi toţi” 4. Preotul din Indol, exprima în acest fel gândurile întregii preoţimi române legată de popor.

Cât despre mănuşa aruncată regimului dualist, ea a fost ridicată de stăpânire, care l-a tradus fără întârziere în faţa justiţiei. Judec<:ltorul Nagy Zsigmond îl condamnă la o lună închisoare65. Sentinţa dată, se scrie în „Gazeta”, indiferent ce hotărâre va lua Curtea de Apel. în urma recursului înaintat, este o dovadă a intoleranţei şi persecuţiilor la care sunt supuşi românii66 . Pertractarea finală a procesului a avut loc înaintea Tribunalului din Turda, la 18 septembrie 1886. Procurorul îl acuză pe viceprotcpopul Vlassa că în articolul din numărul 41 pe 1885 al „Gazetei” se face vinovat de delictul de „agitaţie” în baza articolului de lege 174. Pentru apărare Vlassa nu apelează la nici-un avocat, ci şi-o concepe singur ca pe o ca~dă pledoarie la adresa martirilor Horea, Cloşca şi Crişan. în ceea ce priveşte paragraful de lege invocat de procuror, incriminatul demonstrează că nu se poate aplica faptelor istorice deoarece în acest caz „n-ar mai fi istorie, n-ar mai fi critică”, nu s-ar mai putea lăuda sau condamna nimeni de frica acelui paragraf. Arăta că el nu a agitat, dar recunoaşte sus şi tare că doreşte naţiunii sale „o stare mai bună morală, materială -ii politică” şi că pentru acest scop va lupta şi pe mai departe alături de tovarăşii săi de idei. Remarcă totodată, şi faptul că principiile sale politice coincid cu cele ale deputatului maghiar Mocs<.1ry Lajos, om demn de simpatia românilor. 64 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 41 din 21 febr./5 mart. 1885, p. 1. 110 Ibid., nr. 63 din 19/31 mart. 1885, p. 2. 6G Ibid., XLIX, nr. 206 din 14/26 sept. 1886, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 174 GELU NEAMŢU La cererea procurorului să-i fie aplicată întreaga pedeapsă prev[1- zută de paragraful 174, deoarece e un „prea înfocat apărător al lui Horea”, el răspunde: „ca român şi mai vârtos ca preot mă interesează trecutul naţiunii mele şi păţaniile bărbaţilor ei şi astfel m-a interesat şi istoria lui Horea”. După o consultare de 15 minute, completul de judecat{1 a stabilit că preotul Vlassa e „vinovat” şi l-a condamnat la 4 săptămâni închisoare. Inculpatul a înaintat recurs. Presa românească arăta netemeinicia procesului şi a sentinţei, întrucât se ştie că Horea şi soţii săi s-au ridicat în „contra asupririlor, în contra domnilor feudali cari împilau deopotrivă pe români ca şi pe maghiari”. Pentru guvern, mai arăta „Gazeta”, „toţi cei ce se plâng” sunt ipso facto „agitatori” aşa încât toţi cei nemulţumiţi sunt înfieraţi ca „agitatori” contra statului ungar. Cei de la putere concluzionează editorialul, cred că au obţinut un mare succes dacă terorizează pe unii conducători şi condamnă pe părintele Vlassa, dar ei ar trebui să aibă „ochi să vadă şi urechi să audă, că azi e generală nemulţumirea cu stările actuale neluând afară nici chiar pe poporul maghiar”67 • Prin condamnarea sa, preotul Vlassa n-a fost decât o victimă a măsurilor guvernului îndreptate împotriva manifestaţiilor – respectiv ţinerea de parastase pentru martirii români de la 1785. Faptele dovedesc cu tărie că preoţimea română legată de popor şi conştientă de demnitatea şi îndatoririle sale, n-a putut fi intimidată, ci a „păşit energic şi a făcut ceea ce era şi este dorinţa fieşte cărui bun patriot”. Felicitând preoţimea pentru atitudinea ei în acţiunea dedicată parastaselor, autorul articolului din „Gazetă” afirmă: „Nu putem decât să fim mândri de acest fapt al preoţimei, care-şi cunoaşte pe deplin misiunea sa, căci preoţimea, biserica, a fost singurul paladiu al limbei şi naţionalităţei, conservându-ni-le prin atâtea timpuri de grea cercare” 68•

Pentru a semăna dezbinare între înalţii arhierei şi popor, la presiunile guvernului care le-au cerut să interzică parastasele, se adaugă articolele ziarului „Ellenzek”69 care laudă în mod ipocrit măsurile luate de arhierei (în fond contra voinţei şi conştiinţei lor). Constrângerea a fost sesizată corect de „Gazetă”: „Deşi arhiereii noştri într-un moment nefericit au cedat puterii guvernului, suntem totuşi convinşi că n-au făcut-o de bunăvoie, ci numai sub influienţa unei neruşinate terorizări”. „Gazeta” mai remarcă şi faptul că presa şovină „Aţâţă pe arhierei împotriva preoţilor care au încălcat dispoziţiile”. Ea îşi exprimă solidaritatea faţă de acei „bravi preoţi cari nu au suferit a fi intimidaţi de ordinul ilegal al ministrului, ci şi-au îndeplinit datoria de păstori sufleteşti săvârşind r~găciunile pentru sufletele martirilor de la 1784-85, aşa precum a dorit şi a cerut poporul” [sb. n.]. Este, credem, deosebit de relevant că poporui a fost cel ce a „dorit” şi a „cerut” ţinerea parastaselor şi faptul ridică considerabil valoarea istorică a acestei mişcări – trecute până azi cu vederea – demonstrând adânca ei concordanţă cu voinţa şi aspira67 Ibid., nr. 209 din 18/30 sept. 1886, p. 1. 68 Ibid., XLVIII, nr. 45 din 26 febr./10 mart. 1885, p. 1. 69 Ibid., nr. 54 din 8/20 mart. 1885, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTUNARULUI EXECUŢIEI EROILOR 175 ţiile făuritorilor de istorie. Totodată, „Gazeta” atrage atenţia înalţilor arhierei că dacă ar ceda presiunilor guvernului de la Budapesta şi ar încerca să prigonească pe acei preoţi care ,,au săvârşit rugăciuni în biserică pentru Horea sub pretextul apărării autorităţii bisericeşti, atunci ar fi document că s-au aliat cu duşmanii” şi că în acest caz merg contra cauzei poporului, riscând a rămâne nişte păstori fără turmă.

Dorinţa de răzbunare a guvernului ungar împotriva preoţilor români „indezirabili” este constatată şi de ziarul „Unitatea naţională” din Bucureşti. Ca şi „Gazeta Transilvaniei” şi acesta se solidarizează cu preoţii care au fost alături de popor la sărbătorirea centenarului. Iată relatarea textual: „Ţinerea parastasului în atâtea părţi ale ţării, cu tot ordinul de oprire al capilor bisericeşti şi al guvernului maghiar, a înverşunat groaznic pe acesta din urmă. El a dat poruncă subprefecţilor să-i raporteze despre toate localităţile unde s-a serbat parastasul, despre preoţii care l-au oficiat şi despre modul în care s-a făcut. Va da apoi în judecată pe autori, desigur pentru crima de înaltă trădare contra statului unguresc”. Gazeta patrioţilor ardeleni din România, oferea în încheiere mâna lor frăţească preoţilor ameninţaţi. Şi într-un frenetic îndemn clamează: „Reziste cu curaj. Veni-va şi ziua noastră” 70 •

Valul de comemorări prin parastase a centenarului Horea a cuprins şi pe românii risipiţi prin alte părţi, în special tinerimea plecată la studii in străinătate. Cei de la Budapesta fiind supraveghiaţi îndeaproape n-au putut face o demonstraţie deschisă, dar aşa cum scria la 5 martie corespondentul din Budapesta al „Gazetei”, deşi „nu au serbat în mod solemn şi în modul dorit aniversarea centenarului” s-ar înşela acela care ar cugeta că tinerii studioşi nu l-ar fi serbat în inima lor în „acest singur loc de refugiu, unde nu mai poate străbate şi domina asupritorul”‘ 1• Tinerii români din Viena, mai liberi decât cei din Budapesita, se grtăbesc să anunţe că nu au rămas în urmă cu aniversarea. Ea a fost serbată printr-un parastas închinat corifeilor răscoalei şi „tuturor acelor bravi români cari au murit în luptă pentru mântuirea naţiunei”, ceea ce dovedea, spuneau ei, mărimea şi nobleţea sentimentului de libertate la români. Seara, după parastas, s-au întâlnit cu toţii la o masă comună, unde s-a citit solemn „admirabila descriere a revoluţiei din 1784-5″ de Al. Odobescu. Ziua de 28 februarie declară ei: va fi veşnic neştearsă din inimile noaSitre şi rra anul, la zece, la o sută, de iaici înainte o vom serba-o cu pietatea cuvenită. Această zi ne strânge rândurile mai tare şi noi tinerii dorim ca tot adevăratul român, ca ziua de 28 februarie să-i afle pe români, azi încă sclavi, cât mai curând egali îndreptăţiţi şi liberi”· De la masa comună, tinerii s-au despărţit cu promisiunea că fiecare atunci când va ajunge în viaţa publică să lucre în cercuri cât se poate mai largi pentru păstrarea neştirbită a identităţii naţionale şi să combată cu energie orice tendinţe şi încercări de deznationalizare. Si astfel – proclamă ei – stăm totdeauna gata la luptă pentru tot ce este frumos, adevărat, drept, bun şi românesc”î2. 70 Unitatea naţională, I, nr. 24 din 7 mart. 1885, p. 1. 71 Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 45 din 26 febr./10 mart. 1885, p. 1. 72 Ibid., nr. 42 din 22 febr./6 mart. 1885, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 176 GELU NEAMŢU

Tinerii români ce studiau la Milnchen trimit „Gazetei” la 1 martie o telegramă prin care anunţă că şi ei au serbat aniversarea martirilor73. La fel cu tinerii români aflaţi la studii pes1te holtare, şi cei din Bucureşti, care prin intermediul societăţii „Carpaţii” se aflau în frunt.ea mişcării de celebrare a centenarului, iau parte la un grandios parastas servit de patru preoţi în biserica „Sfinţii Apostoli”. Au asistat vreo 20 de români ardeleni rezidenţi în Bucureşti, membrii ai societăţii „Carpaţii”‘, reprezentanţi ai luptătorilor de la 1848 şi o seamă de fruntaşi din cartieri4. Societat.ea „Carpaţii” prin filiala ei din Brăila ţine şi ea la 1 martie un parastas în memoria lui Horea, Cloşca şi Crişan. Cu ace·a ocazie directorul gimnaziului din Jocalitate, Popescu, rosteşte un discurs pe marginea evenimentelor aniversate în faţa unui public distins, cum relata „Gazeta” şi „Observatorul«75. Parastase pentru eroii români se ţin nu numai în centre urbane, ci, pentru a-:şi dovedi solidaritatea cu fraţii lor de peste Carpaţi, în 25 martie 1885, preoţii bisericii din comuna Comana, plasa Câlniştea, judeţul Vlaşca, organizează şi ei pomenirea martirilor de la 1784-1785. l.P. Trifescu care descrie manifestarea în coloanele „Unităţii naţionale”, încheie exprimându-şi speranţa că: „Această oficiere pentru că s-a făcut în ziua a II-a a învierii Mântuitorului, pentru noi este un simbol al reînvierii eroilor Horea, Cloşca şi Crişan de acolo unde credem că au mai rămas simţămintele de acum 100 de ani”76• In Transilvania este neîndoios că actul interzicerii ca atare al sărbătoririi celor 100 de ani de la executarea lui Horea şi Cloşca, a jucat de fapt un rol catalizator şi incitator. Contemporanii sunt în unanimitate de acord că, în pofida tuturor proiectelor, pregătirilor şi intenţiilor de a aniversa ziua de 28 februarie, amploarea la care s-ar fi ajuns, n-ar fi fos,t atât de mare dacă lucrurile ar fi fost lăsate si’i se desfăşoare normal. Interzicerea a iritat, a îndârjit şi a deşteptat o acţiune de rezistenţă. Un corespondent comenta în „Gazetă” acest punct de vedere, redând şi atmosfera zilelor respective şi confirmând faptul că cele mai multe parastase nu s-au ţinut în ziua interzicerii lor, ci a doua zi, la 1 martie 1885, şi chiar mai târziu. Despre data de 28 februarie 1885 se afirma că cei mai mulţi preoţi, cu ocazia sfinţirii prescurilor aduse de credincioşi, pentru morţii lor, numai în treacăt ar fi pomenit numele celor trei martiri şi poate doar unul din zece ar fi ţinut vreo predică în care ar Îi menţionat martirajul celor trei umbre, şi apoi ai doua zi, poate nici nu s~ar mai fi vorbit de eveniment. Atunci însă, când preoţii au fost întrebaţi de cei ce aduceau prescurile în biserici că de ce nu le-au binecuvânrtat şi de ce nu au rostit rugăciunile îndătinate, preoţii au fost obligaţi să Ie răspundă că nu au voie; explicându-le motivele, le înfăţişau implicit cauzele şi obiectivele luptei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Rezultatul a fost ;a Ibid., nr. 39 din 19 febr./3 mart. 1885, 1. 74 Unitatea naţională, I, nr. 19 din 17 febr. 1885, p. 1. Cf. Observatorul, VIII, nr. 15 din 4 mart./20 febr. 1885, p. 59. 1s Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 39 din 19 febr./3 mart. p. 1. Cf. Observatorul, nr. cit., p. 60. 1e Răşinarul, [Unitatea naţională], I, nr. 29 din 31 mart. 1885, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 177 că „toţi românii, pe străzi, în cârciumă. la lucru pe câmp, la mărturii, în târguri şi seara în cercul familiei, nimica alta nu vorbesc, decât de faptele celor trei martiri, iar copiii cântă doinele: „Horea şede pe butuci!! !’m. Această stare de spirit este explicată convingător şi de publicistul Ionescu-Gion din România, care arăta cum autorităţile ungare, dramatizând situaţia au luat măsuri peste măsuri, tremurând mai ales pentru noaptea de vineri spre sâmbătă şi în cea de sâmbătă spre duminică. „Au fo~t sate româneşti – scrie bine informat Gion – cari nu ştiau de parastasul lui Horea şi cari văzând soldaţii că vin la dânşii, că primarii îi privesc cu nişte ochi bleojdiţi de frică, că funcţionarii mai înalţi vin, ple.acă şi iar se întorc pr’in satul lor, au cercetat şi au aflat că e parastasul lui Horea, şi a doua zi, în linişte, cu tristă iubire şi neclintită Elperanţă s-au dus la biserică şi s-au rugat pentru Horea, Cloşca şi Cris:m”78 . · Publicistul bucureştean adaugă cu ironie nedisimulată că dacă ţăranii aceştia ar fi fost „subţiri” îndată după ieşirea din biserică, ar fi trebuit să trimită o adresă de mulţumire autori1tăţilor care le-au vestit aniversarea. Tot la Bucureşti, „Unitatea naţională”, purtătoarea de cuvânt a societăţii „Carpaţii” constată în articolul „16 februarie [st.v.] dincolo de Carpaţi”, că „Ziua de 16 februarie a executarii martirilor Horea şi Cloşca, a fost aniversată cu o „adâncă pietate în toate părţile românimii subjugate, fără un cuvânt de ordine anterior, fără o stimulaţie anume, chiar in ciuda unor duşmăneşti înrâuriri opuse, urmaşii revoluţionarilor de la 1784 au adus măreţelor umbre tributul lor de recunoştinţă şi de devotament. Manifestare puţin zgomotoasă, închisă [pe] alocuri între patru pereţi de lemn, ieşită însă pretutindenei din adâncul inimilor, ea a venit tocmai la timp, ca o dovadă de supremă necesitate, că românii de astăzi înţeleg pe cei de la 1784, că programa de luptă a sitrămoşilor este şi programa nepoţilor”‘9. Carpatinii, care au înscris o frumoasă pagină de 1uptă naţiona lC:-1 la 1884-1885, aveau tendinţa de a imprima mişcării naţionale un aspect cât se poate mai „dacoromân” şi în dorinţa lor de a-i vedea uniţi cu un ceas mai devreme pe toţi românii, îndemnau şi cu ocazia acestei manifestări la ridicare generală, la prinderea armelor şi la lovirea necruţ<‘itoare a celor ce-i oprimau pe români. Conducătorii carpatinilor (Secăşanu şi Ocăşanu), constatau că la Câmpeni „în munţii Iancului”, ar fi trebuit să se ţină principalul parastas dar acesta a fost silnic oprit de cei 200 de jandarmi înarmaţi până-n dinţi trimişi acolo tocmai spre a împiedica „izbucnirea unei revoluţiuni”, dar prin asemenea măsuri, oprîmatorii arătau ei înşişi „ceea ce aşteaptă de la români”. Ziua de 28 Februarie 1885, se mai arată într-un alt număr al ziarului, e plină de învăţăminte amare pentru românii aserviţi. In ciuda tuturor opreliştilor venite din partea guvernului, poporul român şi-a făcut n Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 58 din 13/25 mart. 1885, p. 1. 1s Ibid., nr. 58 din 13/25 mart. 1885, p. 2. 79 Unitatea naţională, I, nr. 20 din 21 febr. 1885, p. 1-2. 12 – Acta Mvsei Porolissensis voi. XIX 1995 www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 178 GELU NEAMŢU datoria. Acest lucru este remarcat cu căldură: „Prin aceasta a dovedit din nou că – se spune în continuare – chiar dacă l-ar părăsi toţi fruntaşii săi, el va merge înainte, a dovedit că a rămas şi este român, că gândeşte şi simte româneşte ca şi părinţii săi din gloriosul trecut”. Şi îndemnul vine cu impetuozitate tinerească, dar şi utopică în condiţiile existenţei unui armament perfecţionat în mâinile aparatului de represiune al statului austro-ungar: „Noi ne închinăm poporului şi-i zicem: Români din suferinţe, sus capul, a sosit vremea de apoi. Părăsiţi cu necredinţă de unii din fruntaşii voştri, înconjuraţi de toate părţile de moarte, trebuie si<l. vă hotărc:îţi odată, sau a trăi sau a muri. Trebuie să alegeţi între pace şi război, între libertate şi robie” [ … ] ,,Horea şi Cloşca nu mai sunt astăzi, au lăsat însă exemplul faptei lor. Imitaţi-i”. [ … ] „Viaţa nu stă numai în suflare, în tichnă, în adăpost şi în hrana de toate zilele; ea nu e nimic pentru cel care este rob. Inima voastră este plină şi aprinsă de dorul libertăţii; trebuie deci să punem mâna pe arme, fie chiar coasa şi toporul, şi trebuie să învingem sau mai bine să murim decât să trăim în robie”so. Acelaşi colaborator ‘al „Unităţii naţionale”, Ocăşanu, propune ca ziua izbucnirii marii răscoale de la 1784 să fie declarată ca: „sărbătoare naţională pentru Iredenta României libere”, dar şi pentru ,..Iredenta României subjugate”, subliniind că martirii de la 1783 se vor mulţumi cu sărbătorirea memoriei lor de patru ori pe veac, prin sentimente de pietate (adică prin parastase) însă umbrele lor cer „în fiecare an, o altă sărbătoare, datorită nu morţii, ci lupte~ lor [sb. n.]. Este de datoria noastră – mai subliniază autorul – să investim pe viitor aceste sărbători cu sacrificii, care să ofere o dovadă certă a sentimentelor noastre” 81 . Sub aceeaşi semnătură („Grachus”), la rubrica „16 februarie 1785″ [st. v.] a „Unităţii naţionale”, Ocăşanu îşi exprima ca un vizionar credinţa fermă că respectiva rubrică” se va mai deschide în foile române după trecerea unui sfert de veac, şi atunci într-o Românie mare, unită şi liberă, restaurată pe urmele vechii Dacii Traiane, în care martirii de la 1785 vor figura, în mod oficial, în şirul celorlalţi luptători ai realizării idealului român”8~. Cuvinte cu adevărat profetice, realizate însă ceva mai târziu decât indica previziunea făcută cu atâta dragoste de neam şi ţară. · – – Un omagiu vibrant aduce eroilor răscoalei de la 1784 şi Secăşanu într-un scurt editorial apărut deasemeni în „Unitatea naţională” :i. Nu încape îndoială că prin elanul de care este străbătut el va fi înflăcărat nenumărate inimi româneşti. Rememorfmd această mişcare de o apreciabilă amploare care a frământat intens o mare parte din popor şi în fruntea căreia s-au situat numeroşi tineri inteleotuali şi preoţimea ortodocsă şi greco-catolică cu adevărat pătrunsă de sentimente patriotice, trebuie să-i conferim importanţa reală, care a fost fără îndoială considerabilă, mai 80 Ibid., nr. 2G din 14 mart. 1885, p. 2. Articolul este semnat „Grachus” – pseudonimul lui Gh. Ocăşanu. 01 Ibid., nr. 24 din 7 mart. 1885, p. 1. 62 Jbid., loc. cit. 83 Jbid., nr. 16 din 14 febr. 1885, p. 1. Vezi anexa IV. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 179 ales în ceea ce priveşte pregătirea conştiinţei rom[milor pentru marea bătălie a Unirii celei Mari de la 1 Decembrie 1918. Este credem acum limpede penitru oricine că, fruntaşii răscoalei ţ[irăneşti de la 1784 nu numai că n-au fost uitaţi de către urmaşi nici după 100 de ani ci, mai mult, mişcarea pentru sărbătorirea centenarului morţii Jor, prin parastase, în fruntea cărora au stat în primul rând cei mai buni preoţi de ambele confesiuni, s-a transformat într-o adevărată mişcare populară care la 1884-1885 a dinamizat lupta tUJturor românilor pentru independenţa naţională şi unitate. ANEXE: I. „Un circular arhieresc”* Prea onor.{ate] d-le protopresbiter! GELU NEAMŢU Interesele vitale ale bisericii nostre naţionale, pentru a căror salvare sunt dator să mă expun şi în fermitatea convingerilor mele, ce mă animează totdeauna cu ajutorul lui D-zeu, mă voi şi expune şi de aici înainte cu toată rezoluţiunea, fără nici-o privire la neplăceri, sau chiar la prigonirile, care în situaţiunea noastră fatală de astăzi, pot să le întâmpin dintr-o parte sau alta, îmi impun astădată datorinţa nedispensabilă, să fac atente oficiile noastre protoprezbiteriale, şi prin ele întreg clerul nostru parohial la aceea: că nu este ertat a profana biserica, altarul pietăţii noastre religioase şi naţionale, prefăcând-o într-un teren al luptelor politice, şi şi aceasta nu e ertat nici chiar atunci când ni s-ar părea, că în afaceri de asemenea natură umblăm de altcum în cea mai bună direcţiune. Urmând acestei dorinţe a oficiului meu, in special atrag atenţiunea titulat d-tale, la o ispită nouă, carea precum ni se pregăteşte, „când o foaie periodică română”, căria poate că vor urma şi altele, vine a provoca şi indemna pe clerul nostru român, ca memoria unor persoane, cari au avut rol tragic in istoria poporului român în Transilvania, să o serbeze prin parastase rituale, pentru cari acea foaie află de oportune chiar zilele sfintelor paresimi, in cari ne aflăm. Indemnul la astfel de provocări sunt consideraţiuni politice şi nici decum motive cu adevărat creştineşti, care in curăţenia lor au să fie ridicate peste orice alte priviri şi mai ales peste cele ale politicii fluctuante; rămânând fiecărui creştin bun libertatea de a cultiva in inima sa memoria bărbaţilor meritaţi pentru naţiune şi biserică, fără ca prin demonstraţiuni de natură politică să se profaneze sânţenia acelei biserici, care între orice împrejurări politice a fost şi va fi adăpostul nostru în toate necazurile vieţii şi care deci trebuie cu tot adinsul scutită de influinţele patimilor ce se ivesc pe terenul politic. Cred că titulatul d-ta mă vei pricepe de ajuns şi fără alte explicări mai detaliate, cugetul meu ii vei afla nu numai, ci cu inţelepciunea la care mult contez, îl vei sprijini, pentru aceea in interesul instituţiunilor noastre bisericeşti la care ne alipim toţi cu toată căldura sufletului, dară cari prea uşor pot suferi lovituri grele în cazul unor rătăciri nesocotite, te provoc şi chiar îndatorez: ca atât în centrul ce-l ocupi, cât şi in tot tractul preste care eşti pus ca priveghitor asupra intereselor bisericei, să fi cu cea mai ageră atenţiune şi îngrijire, ca nu cumva bisericile noastre să se prefacă – fie măcar pentru un moment – teren pentru demonstraţluni politice, cari intre impregiurările actuale, pot avea urmări triste nu numai imediat pentru organele locale bisericeşti, ci in cele din urmă, chiar şi pentru întregul nostru organism bisericesc. Sibiu, la 14 februarie 1885. Miron Romanul, arhiepiscop. ” Observatorul, VIII, nr. 16 din 7 martie/23 februarie 1885, p. 62. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro 180 GELU NEAM1lJ II. „Braşov, 6/18 martie”* Mult onorat oficiu protopopesc greco-catolic! Excelenţa sa domnul ministru regesc ungar de culte, cu mandatul din 24 februarie 1885, Nr. 384, notifică, că după informaţiuni oficioase primite, in comitatele transilvane au de cuget a sărbători cu cult divin centenariul lui Horea ~i Clo~ca în ziua de 28/16 februarie 1885. După ce însăşi festivitatea lui Horea şi Cloşca este o demonstraţiune con- trară patriei în direcţiune, nu se poate permite nici a celebra cult divin. Drept aceea ne provoacă excel2nţa sa, ca cu graba cea mai înteţitoare. şi cu tot pondul autorităţii noastre episcopeşti să oprim în întreaga dieceză cultul divin ce s-ar avea în intenţiune de a se celebra în memoria lui Horea, şi despre dispo- ziţiunile făcute să-i facem raport. Acest înalt mandat, cu acel adaos se împărtăşeşte mult onoratului oficiu protopopesc, ca tenorele aceluiaşi numai decât să-l facă cunoscut tuturor onora- telor oficii parohiale din district prin cerculariu, pe care respectivul preot va avea a constata ziua şi ora primirei şi fieşte carele în persoană rămâne răspunzător pentru paza necondiţionată a acestui mandat. Nr. 4. presid. – 1885. III. „lncă o circulară”,.. Mult onorate în Christos frate! Lugoj la 25/13 februarie 1885. Victor Mihalyi m.p. Episcopul Lugojuiui. Venindu-ne la cunoştinţă cum ca m comitatele ardelene s-ar intenţiona a se ţine în 28 a !unei curente· serbarea aşa numită Horea şi Cloşca, cu serviciu divin, drept aceea am aflat de bine a opri sub cea mai grea răspunzătate orice serviciu sacru, ce doar s-ar intenţiona a se ţinea din acea împrejurare, deoarece aceasta este o demonstraţiune neiertată şi antipatriotică, notificând frăţia ta numai decât şi fără nici o amânare dispoziţiunea presentă, clerului tractual. Nr. 1552. Gherla la 25 februarie 1885. Ioan Szabo m.p. episcop. IV. „Bucureşti 13 februarie 1885″* Sâmbătă se împlinesc o sută de ani de când capii revoluţiunii române de la 1784 au fost frânţi cu roata, la Alba Iulia. Cu o moarte înfricoşată plătit-au Horea şi Cloşca indrăzneala de-a ridica steagul răzbunării şi al libertăţii poporului lor; eroismul de a schimba, pentru o _o;curtă vreme, rolul apăsatului cu cel de judecător al impilatorului său. * Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 56 din )/L’ martie 1885, p. 1. * Gazeta Transilvaniei, XLVIII, nr. 63 din 19/31 martie 1885, p. 1-2. * Unitatea naţională, I, nr. 16 din 14 februarie 1885, p. 1. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro ANIVERSAREA CENTENARULUI EXECUŢIEI EROILOR 181 Nici o plângere însă. Ei nu s-au plâns când, cu paşi fermi, înaintau la locul de pierzare. Noi n-avem dreptul să-i plângem. Cea mai măreaţă zi a revoluţiei de la 1784, a fost ziua supliciului conducătorilor ei. Inainte îşi învăţaseră neamul cum să lupte; atunci-i arătară cum trebuie să moară. Tot ce aveau, datu-ne-au Horea şi Cloşca, nu spre a-i boci, ci spre a-i urma. Cea mai strălucită pagină în istoria românimii subjugate este aceea pe care ei scris-au cu sfântul lor sânge: „Muriţi pentru drepturile neamului vostru şi veţi asigura victoria lui”. Măreţe umbre! Presimţit-a-ţi voi, în ceasul amarelor încercări, că o sută de ani în urmă, urmaşii voştrii vă vor rosti numele cu atâta pietate şi mândrie? Că vestea faptelor voastre, răzbind munţii care le-au văzut, va răsuna ca un strigăt de alarmă pretutindeni unde se găseşte un suflet românesc? Aţi presimţit! … De aceea geamăt n-a ieşit din pieptul vostru, nici lacrămi din ochii voştri. Nepăsători deşertară-ţi amarul pahar şi ca [şi] Christ ştiuta-ţi că bându-l creaţi o lege nouă pentru poporul românesc. De legea ta suntem Horeo; urmaşii acestei legi sunt toţi desmoşteniţii neamului românesc. Tu eşti sântul nostru cel mare. In numele tău credem, în numele tău luptăm, în numele tău e biruinţa noastră. Acest nume măreţ şi scump poporului român va trăi ca o putere magică, ca un luceafăr conducător, până va mai bate o inimă de român. SS [Gh. Secăşeanu] TIIE COMMEMORATrON OF THE HEROES’ EXECUTION OF TIIE 1784-1785 UPRISING IN THE FRAME OF THE ROMANIAN NATIONAL MOVEMENT FROM 1885 (Summary) Since 1884 there had passed 100 years from the uprising led by Horea, Cloşca .and Crişan. The celebration planned by Romanian~ on November 2nd 1884 was absolutely forbidden by the Hungarian governmtnt. Thus the national leaders posponed the anniversary on February 28th 1885, ·the dayof Horea and Cloşcas’ execution through drawing on the wheel. The commemoration was to occur through offices for the dead, but these were alsa interdicted. Still the Transylvanian Orthodox anr! Greek-Catholic clergymen managed to celebrate reguiems in a few places. Without any restrictions they also took place in Romania. Unfortunately in other places the officeo; for the dead were forbidden, the Hungarian gendarms kicked the Romanians out of the churches. It was once more ·el0<1uent proof of Hungary’s change into a police-state. This truely „requiem movement” has not been studied yet, although it belonged to the great national movement of the Transylvanian Romanians, either of those inside the borders of their country or of those who had taken refuge to Romania, ·where they rallied around the „Carpaţi” association. www.muzeuzalau.ro / www.cimec.ro