Din arhiva site-ului

Centenar Dumitru Mărtinaş

Onorată asistenţă,

Găsesc de cuviinţă ca, mai înainte de orice, să vă felicit pentru organizarea acestui moment de rememorare a unei vieţi exemplare, dăruită adevărului şi dreptăţii. «Fericiţi cei însetaţi după dreptate!» răsună în bisericile noastre cântarea cea sfântă. Dar fericiţi merită să fie, adică răsplătiţi de Dumnezeu, şi cei care, precum domniile voaste, ştiu să cinstească fapta şi credinţa în dreptatea dumnezeiască de care s-au învrednicit părinţii şi părinţii părinţilor noştri. Un astfel de părinte ne-a fost şi DUMITRU MĂRTINAŞ.
Mi-aduc bine aminte ce a însemnat pentru mine întâlnirea cu Dumitru Mărtinaş. Nu l-am cunoscut în persoană, ci, pe la începutul anilor ’80, am primit un dosar masiv, cu vreo trei sute de foi dactilografiate, pe care le-am citit pe nerăsuflate, cu o mirare care creştea de la o pagină la alta. Mirarea că un asemenea text încă nu a fost publicat, mirarea că autorul, care se dovedea a fi un excelent filolog, un veritabil om de ştiinţă, îmi era cu totul necunoscut. Mi se cerea să-mi spun părerea despre acel manuscris care ajunsese în redacţia revistei «Flacăra», mi l-a semnalat Victor Niţă. Am publicat imediat un articol în care am prezentat pe scurt valoarea textului şi l-am invitat pe autor să discutăm pe marginea publicării rezultatelor la care ajunsese prin cercetările sale. Am primit, în locul răspunsului aşteptat, vestea că autorul se prăpădise cu numai câteva săptămâni în urmă…
Ţin bine minte amărăciunea de care am fost cuprins. Amărăciune care a crescut pe măsură ce descopeream că preţiosul manuscris mai fusese depus de autor şi pe la alte instituţii, mult mai ştiinţifice decât redacţia unei reviste, fusese depus chiar şi la Academia Română, şi nimeni nu reacţionase aşa cum s-ar fi cuvenit. La mijloc erau şi nişte calcule politice stupide, chipurile teza lui Dumitru Mărtinaş, cum că ceangăii din Moldova, catolicii din satele judeţelor Neamţ şi Bacău, sunt români, români dintre cei mai români, ar fi o teză care ar submina solidaritatea lagărului comunist, riscând să stârnească nemulţumirea tovarăşilor de destin comunist de la Budapesta. Nu mi-a fost greu să-mi imaginez, să reconstitui amărăciunea trăită de Dumitru Mărtinaş faţă de nepăsarea oficialităţilor ştiinţifice, academice ale vremii.
În ciuda acestor oprelişti şi a altora care s-au mai iţit, manuscrisul lui Dumitru Mărtinaş a fost publicat, tipărit în condiţii grafice excelente. Unii au încercat să cumpere tirajul cărţii spre a-l distruge! Urmarea a fost că peste puţin timp cartea lui Mărtinaş a fost tradusă în italiană şi tipărită în condiţii grafice somptuoase la Roma, la editura şi pe cheltuiala Vaticanului, a Papei Ioan Paul al II-lea. După 1990 cartea lui Mărtinaş a mai fost tradusă şi în engleză, iar de tipărit s-a mai tipărit în câteva ediţii!
Fac o mărturisire: de mai multe ori, în legătură cu destinul acestei cărţi, am avut sentimentul că intervenţia divină este cea care rânduieşte lucrurile. Sunt multe de povestit pe această temă. Mă limitez la a pronunţa un nume, numele lui VASILE MARIA UNGUREANU, preot catolic şi excelent filolog, originar şi el dintr-un sat şi o familie de ceangăi moldoveni. Am lucrat împreună cu preotul Vasile Maria Ungureanu la pregătirea manuscrisului pentru tipar. Cred că el a fost mijlocitorul, intermediarul prin care a acţionat voinţa Celui de sus, ajutând manuscrisul atât de năpăstuit al profesorului Dumitru Mărtinaş să devină carte, o carte a cărei valoare ştiinţifică încă nu este pe deplin înţeleasă şi evidenţiată. Slavă Domnului că lucrarea lui Dumitru Mărtinaş nu s-a încheiat, există în cartea sa idei şi demonstraţii cu valoare de unicat pentru istoria limbii române, ba chiar şi pentru istoria limbilor romanice, pentru teoria şi filosofia limbii, care aşteaptă să intre în circuitul universal academic. Căci, aşa cum spunea prinţul Dimitrie Cantemir, citat de Dumitru Mărtinaş, cercetarea graiului părintesc ne oferă, în probleme de istorie, acel invincibile argumentum prin care adevărul se face mai vădit şi mai convingător decât tezele falsificatorilor istoriei. Cu ei s-a luptat Dumitru Mărtinaş, s-a luptat cu pasiune şi demnitate, înscriind o pagină originală şi emoţionantă în istoria ştiinţei româneşti. Lăudat fie numele lui Dumitru Mărtinaş şi al celor care îl cinstesc aşa cum se cuvine!

Ion Coja