”Împotriva logicii și justiției, 340 de milioane de vest- europeni bogați îi sug pe cei 103 milioane de estici săraci !!
Europa Centrala și de Est inca nu se revoltă, pentru că nu suportă să recunoască realitatea, iar mulți dintre membrii elitei din Est au fost cooptați de vestici sau au fost intimidați. Însă resentimentele răbufnesc! ”Nu suntem o colonie, nu suntem membri de mâna a doua”, a transmis Comisiei Europene premierul Sloveniei. Până și …Pana si Clotilde Armand , primărița franțuzoaică din București, a spus limpede că :”o mare parte din bogăția Europei se scurge din țările sărace către cele mai bogate”.
În Vest, cei care știu asta nu deschid gura, ci îi încurajează pe trâmbițașii lor din Est să spună că Vechea Europa menține Estul pe
linia de plutire. ”Îi vedeți pe polonezii, pe cehii și ungurii aceia cicălitori?”, se plâng mereu eurocrații. ”Se îndepărtează de
liberalism, însă își freacă palmele și se așteaptă să le dăm bani!”. Acest tip de gândire este strâmb din cel puțin două motive. Presupusa obrăznicie a Estului nici nu se compara cu păcatele Vestului (comparați doar ce face Ungaria cu LGBT sau Danemarca cu musulmanii săi). Ceea ce rupe Europa în două nu este o falie culturală , ci statutul de colonie al Europei Centrale și de Est.
Orice analiză trebuie începută prin a vedea ce s-a întâmplat cu cele 11 state care au aderat la UE în 2004. Europa de Est era slăbită după căderea comunismului și a trebuit să-și deschidă granițele prea repede.
Capitalul din Vechea Europă ar fi trebuit să compenseze pierderile.. uriase!
Insă, asa cum s-a întâmplat deseori în istorie, consecințele importante nu au fost bănuite. Odată ce au căzut frontierele s-a produs o hemoragie demografică și Vestul s-a îmbogățit cu 10 milioane de angajați veniți din aceste țări. Dintre aceștia, circa o treime aveau studii superioare și ei sunt cei care au contribuit la mare parte din creșterea economică a Vestului.
La Bruxelles nu este voie să vorbești despre acest uriaș transfer de bogăție. Nimeni nu îndrăznește să se laude că a pus mâna pe acești imigranți albi, creștini, bine pregătiți, extrem de ușor si ieftin de integrat. Este limpede că, dacă ar face asta, ar fi numiți rasiști.
În Est, elitele tac de rusine pentru că au fost complice la o prăbușire demografica cum numai în vreme de război se poate întâmpla.
Croația a pierdut un sfert din populație (un fost premier croat a îndrăznit să spună că acesta este un pericol existențial pentru țară).
România, Bulgaria și țările baltice au pierdut o cincime din populație în acest fel. Polonia a pierdut o zecime din populație.
Dezastrul social care s-a produs a fost înspăimântător. Spitalele au fost părăsite de medici. Dintre primele zece tari UE la mortalitatea
covid, opt sunt din Europa Centrală și de Est. Puteți fi siguri că lucrurile nu ar fi stat astfel, dacă doctorii ar fi rămas în țările
lor. Acest dezastru demografic a năruit orice speranță că Estul ar putea ajunge din urma Europa de Vest.
”Europa de Est va îmbătrâni înainte de a se îmbogăți”…, spunea Beata Javorcik, profesor la Oxford și economist-sef al BERD .
O altă consecință neașteptată a fost remodelarea peisajului economic din Europa Centrală și de Est. La Berlin este interzis să vorbești
despre asta. Companiile off-shore bogate au năvălit în aceste țări și au cumpărat cele mai importante firme. Într-adevăr, au salvat câteva
mari companii falite (VW a făcut asta cu Skoda, în Cehia, iar Renault cu Dacia, în România). Însă lucrurile nu s-au oprit aici; companiile
vestice s-au înstăpânit pe sectoarele cheie din industria și serviciile statelor estice.
În Polonia, străinii dețin jumătate din industrie și din retail, în special prin intermediul marilor companii. În Cehia și Polonia,
companiile străine asigură jumătate din exporturi. În Ungaria, străinii asigura patru cincimi din exporturile țării. Acest lucru este
fără precedent în țări cu o forță de muncă competentă. Până la urma, cehii erau mai prosperi decât elvețienii sau suedezii în 1938, iar
polonezii și ungurii erau în fața Madridului, înainte de războiul civil din Spania.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică spune că prin plecarea forței de muncă din Est în Vest,
Estul a donat nu mai puțin de 400 de miliarde de euro, bani care au fost investiți în educația acestor oameni.
Polonia a cheltuit 160 de miliarde pentru a-i educa pe cei 2,6 milioane de cetățeni care au plecat, însă a primit de la UE
138 de miliarde de euro.
Creșterea PIB-ului Vestului care se datorează muncii celor veniți din Est este și mai mare. Vechea UE a câștigat astfel o mie de miliarde de euro, până să lovească pandemia. La aceasta se adaugă investițiile corporatiste. Acum, ele au ajuns la maturitate și aduc profituri și
dividende, care iau calea Vestului. Aceste profituri care pleacă sunt mai mari decât transferurile anuale de la Bruxelles. În plus,aceste
fonduri europene sunt cheltuite în Est în special în proiecte de infrastructură, unde companiile vestice primesc majoritatea
contractelor și obțin astfel patru cincimi din aceste fonduri europene.
Europa Centrală și de Est a devenit doar ”o uzină” pe lanțurile de producție occidentale – așa a numit-o Handelsblatt. Vechea UE
sifonează de aici componente pe care le asamblează și apoi le exportă cu marca în China și în alte părți. Dintre statele care aprovizionează astfel
Germania, Polonia depășește Franța, Italia și Spania. Europa Centrală și de Est a devenit o piață total captivă a Europei de Vest.
ATENTIE : Hegemonul german depinde de această piață.
Atentie:În 2020, Berlinul a exportat în ECE în valoare de 179 miliarde de euro, în timp ce exporturile germane în SUA au fost de 103 miliarde, în China de 96 de miliarde și in Rusia de doar 23 de miliarde de euro.
Insa Economiile est-europene capitolul PIB-ul pe cap de locuitor ne amintește cât de multe provocări sunt mai departe.
Polonia are jumătate din PIB-ul pe cap de locuitor față de media europeană !! Cehia are două treimi. Apoi, trebuie amintit că
polonezul produce doar 26% din cât produce un danez. Cehul produce o treime din ceea ce produce danezul. Bulgaria doar 14%, iar România 18%
din ceea ce se produce în Danemarca pe cap de locuitor.
Oare Europa Centrala și de Est va ajunge vreodată din urmă Vestul?
Perspectivele nu sunt deloc luminoase. Problemele demografice și galopul Chinei către autosuficiență sunt factori care împiedică
dezvoltarea Estului Europei. Însă cheia este sistemul colonial. Pentru a ajunge la prosperitatea unei țări avansate, trebuie să ai aceeași
productivitate. Iar Europa de Est trebuie să-și îmbunătățescă sectorul inovației.
Firmele străine sunt lideri în aceste țări. Ele obțin cele mai mari profituri, iar totul este trimis în Vest. Nimic nu garantează că
profitul va fi reinvestit. Aceste firme străine își desfășoară activitatea de cercetare și dezvoltare în țările de origine din Vest
și nimeni și nimic nu le obligă să facă schimb de informații și tehnologie.
FMI a confirmat că aceste companii își obligă filialele din Europa de Est să cumpere tehnologii scumpe din Vest. În plus, filialele companiilor vestice nu au voie să lanseze propriile randuri.
În acest fel, Europa Centrală și de Est nu se poate baza decât pe firmele autohtone. Ele sunt însă mici și le este greu să inoveze. Ele
se luptă cu birocrația de la Bruxelles și cu o mulțime de stratageme puse la cale împotriva lor. Spre exemplu, certificările europene pot spori cu o cincime prețul de export al unui produs. Apoi, sistemul de licitații publice nu permit statelor estice să favorizeze companiile autohtone.Dacă un guvern vrea să dezvolte un anumit sector, regulile ajutorului de stat sunt draconice.
*
Text alcătuit din variate surse
Sapte ani de teroare .
Traian Basescu mi-a facut pulbere cariera si m-a adus in strada in pumni si in picioare . Aveam vize medicale valabile din angajari si pentru Autoritatea Navala Romana si asa ceva dupa o tentativa de omor in Tritonul clanului Basescu din 2001 de unde cu CV-ul in mana si cu o lista de firme de la sindicatul marinarilor de abia am scapat de moarte. Mai tarziu Traian Basescu si Vladimir Tismaneanu au condamnat comunismul doar dupa ce au fost furate toate dosarele arhivate de tatal meu in anii 50 si ma refer in special la dosarele pe legionari.
Traian Basescu a scapat de CEDO in pumni si in picioare cu ochelarii sparti. Traian Basescu a exercitat presiuni la nivel de crima zi de zi in care am fost desfigurat si luat cu ambulanta. La Palazu Mare am avut echipe de profaileri si de psihologi si mai tarziu doctora Carjaliu sefa din palazu Mare era candidata pe listele USR Constanta si astazi isi construieste un viloi de milionara, procuroril Nita e cu spagile pe Google si judecatorii inaintati in functii pe salarii mai mari.
In acesti ani zi de zi s-a incercat inabunirea mea in familie de pana la 17 ore pe zi in pumni si in pcioare sac de box, cu usi sparte, cu desteptari in socuri noapte de noapte si in ore in sir ca traiesc. Cu incurajarea suicidului cu pana la 17 ore pe zi de incercari de inebunire si cu urletele intregului clan in mijlocul curtii pentru denigrare cu ,,Adrian a fost platit sa-l scuipe pe Basescu. E milionar si are conturi afara.” Am avut usa de la teracota scoasa o iarna cu toate actele confiscate , modemul confiscat si cu celularul confiscat pana am ajuns sa fiu operat la urgenta de noduli pe coloana, cu noduli hipoecogeni in prostata si cu piatra la fiere la un pas de operatie in orice moment…
In firmele mafiei lui Basescu am avut batausi MMA cu echipe de muncitori cu ,,iti sparg fata” 12 ore pe zi in linsaj total de unde de abia am scapat. Cand i-am spus unui patron PSD-ist cu bluza rosie am primit un raspuns mai mult decat socant: ,,pai, de ce nu i-ai lasat sa te bata?” Eu unul am ramas fara cuvinte….
Am fost atacat la munca in folosul comunitatii cu cei de la probatiune de fata care s-au dat inapoi si s-a acoperit totul si am avut toate postarile si comentariile monitorizate zi de zi in amenintari cu moartea ca sa pastrez tacerea pe tot ce stiu pe anii 50…..si sac de box. Traian Basescu a condamnat comunismul in furturi de dosare si a declarat holocaustul in acte de politie politica pe origine si toata media a avut grija sa acopere asa ceva in timp ce ma pozau cu ruinele cladirii hidroavionului Getta in spatele lor.
Tot procesul lui Basescu cu CNSAS-ul nu e decat o mascarada pentru ca au refuzat sa puna ca probe si actele de politie politica de dupa 1989 efectuate de Basescu .
Ma omoara .
Sursele acestea variate consemneaza vreo perioada in istoria omenirii in care bogatanii sponsorizeaza calicimea ? De cind lumea o adunatura politruco-ticaloasa a calarit prostimea , de ce ar fi altfel acum sau peste sute de ani ?