1. Fii mândru ca eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil, vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre.
2. Afirmă-ţi dragostea pentru patrie de câte ori ai ocazia. Nu pentru că eşti şovin, ci pentru că doreşti să serveşti pe cei rămaşi acasă.
3. Apără drepturile poporului român în totalitatea lui: nu regăţeni, transilvăneni, basarabeni, bănăţeni, timoceni, aromâni, sau megleniţi. Toţi suntem români.
4. Ajută-ţi compatrioţii: din mai puţinul ce ai, dă-ţi tainul; nu-l precupeţi.
5. Susţine instituţii româneşti din diaspora oricât de modeste şi imperfecte ar fi.
6. Nu critica niciodată, nici măcar „prieteneşte“, pe românul care se străduieşte să apere sau să promoveze cauza naţională. Fă tu mai bine.
7. Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă“ semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă; făcând mai mult şi mai bine decât face el.
8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
9. Opune-te numai celor care guvernează la Bucureşti pentru că ei siluiesc voinţa poporului român. Opoziţia faţă de eforturile altor patrioţi români este irosire de energie.
10. Fă ceva pozitiv pentru ţara ta, pentru ţara din care te tragi şi pentru compatrioţii tăi, oricât de modest sau neînsemnat; dar fă-o în fiecare zi.
Cele 10 porunci ale exilului romanesc au fost citite de Ion Ratiu in 1984 la Geneva, la primul Congres al Uniunii Mondiale a Romanilor Liberi (UMRL)
Nota Redacției: Prețiosul text ne-a fost pus la dispoziție de domnul ”Farfuridi”, constant comentator pe site-ul nostru.Mulțumim.
Prima poruncă.
„1. Fii mândru ca eşti român. Afirmă-te întotdeauna ca atare. Suntem un popor nobil, vechi. Civilizaţia are rădăcini adânci în pământul ţării noastre”.
În contextul evenimentelor de la estul României, se impune să cunoaştem şi evoluţia românilor de la estul României, subiect ascuns românilor de cei interesaţi. În acest sens, prezint în continuare un material luat de pe internet, autor Viorel Dolha;
…”Transnistria (1)
5 aprilie 2014 by SECRETELE ISTORIEI”.
„Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre. [1] Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru, cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia. Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista, care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi românii ale căror urme se găsesc la tot pasul. Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci.[2] Istoricul ucrainian V. B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi”.[3] Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec. XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia.[4] Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia.[5] Încă la debutul mileniului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa „blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi „volohove” în zonă.[6] În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o „unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec. XV „ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie [7], elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă. La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii.[8] Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând „de fapt nimănui”, deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.[*]
Cazacii români. Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români.[9] Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei.[10] După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei „Domnişori” – fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei. Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc şi-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă[11], Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenţa Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul secolelor al XVI-XVIII-lea, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre „dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654 [12], iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei.[13]
Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii [14] vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei şi Ucrainei”[15] împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman[16] şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte.[17] Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici, iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea.[18] Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului.[19] Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei. Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti.[20]
Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov. [21] Într-un act dat la Tighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: „mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului”. [22] În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni, care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul „fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odesa. [23] Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei.[24] În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca.[25]
Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui care la 1711 a trecut Nistrul cu 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării. [26] La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.
Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru. La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de „transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug „două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei „Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A. I. Mavrocordat. [27] Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti. [28] Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului, dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Donbas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei. [29] Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe. [30] Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceiaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odesei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odesa şi contribuie la planul de organizare a oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odesei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia „Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori. [31]
Românii pun bazele culturii ruse.
În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I. Cantacuzino). [32] În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni. [33] Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii care şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova. [34] Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în „Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei. [35] Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte „Dunăre, Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură. [36]
În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean care va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii. [37] Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S. Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a U.R.S.S. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune. [38] În 1854 se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. N. Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică. [39] Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odesa. Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: „Moldovenii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia „este duşmanul nostru natural”. [40]
Toponimia confirmă românitatea Transnistriei. Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţa, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc. Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul. [41] Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti.[42] Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate „Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi – cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani – la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru. [43] Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe „Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc. [44). Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc. [45]
În 1918 Transnistria cânta „Deşteaptă-te române” Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta o „mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici. [46]
Pe vremea când ni se oferea Odesa. În 1914 Austria promitea României „toată Basarabia cu Odesa” promisiune ce o va reînnoi. [47] Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odesa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă, care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odesa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odesa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul „Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase „Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru”. [48] Congresul învăţătorilor români din Rusia, ţinut la Odesa, a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odesa, toate în limba română.
„Pe noi cui ne lăsaţi?…” În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei. [49] Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce „Deşteptarea – societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”. Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 „Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate. [50] S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară. [51] La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat „şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?”. [52] La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga”. [53] Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”. Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă şi în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar „Piatra din casă” de V. Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta „Deşteaptă-te române”. În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui. [54] Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.
La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost „mai grea şi mai cumplită”. [55] Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că „600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică”. [56] În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă. [57]
————————————————————–
[1]. A. Nour, Basarabia nr.1/1992 pag. 82.
[2]. G. Brătianu, „Tradiţia istorică despre întemeierea statelor româneşti”, Bucureşti 1980, pag. 170.
[3]. A. Boldur, Teritoriul Moldovei faţă de principatele…, „Patrimoniu” nr.4 1991, pag. 14.
[4]. S. Mehedinţi, Fruntaria României spre răsărit, „Neamul Românesc”, Chişinău nr. 1/1991, pag. 6.
[5]. I.S. Nistor, „Istoria românilor din Transnistria”, Bucureşti 1995, pag. 13.
[6]. E. Lozovan, Românii orientali de la Nistru la Vladivostok, „Neamul Românesc, pag. 31, nr. 1/1991.
[7]. Ghe. Brătianu, op.cit. , pag. 170.
[8].*** Istoria României în date, pag. 9
[9]. I. Nistor, „Basarabia” nr.10/1990, pag. 159.
[10]. N. Iorga, „Istoria românilor pentru poporul românesc”, Chişinău 1992, pag. 103.
[11]. A. Boldur, „Istoria Basarabiei”, Bucureşti 1992, pag. 177.
[12]. D. Pocitarencu, Cetatea Thighina, „Patrimoniu” nr.2/1991, pag. 22, Chişinău.
[13]. I. S. Nistor op. cit., pag. 16.
[14]. E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia” nr.3/1992, pag. 89.
[15]. A. Crihan, Basarabia nr. 10/1991, pag. 69.
[16]. XXX „Istoria României în date”, Chişinău 1992, pag. 138.
[17]. N. Iorga, Istoria românilor prin călători, Bucureşti 1981, pag. 276.
[18]. I. S. Nistor, op. cit. , pag. 19.
[19]. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr. 11/1992, pag. 87.
[20]. E. Lozovan, Românii orientali…, „Neamul Românesc”, nr.1/1991, pag. 32.
[21]. I.S. Nistor, op. cit., pag. 23.
[22]. E. Şt. Holban, Figuri basarabene, „Basarabia”, nr.1/1992.
[23]. I. S. Nistor, op. cit., pag 26.
[24]. Şt. Ciobanu, Cultura românească în Basarabia, Chişinău 1992, pag. 23.
[25]. E. Şt. Holban, Prin veacurile învolburate…, „Basarabia”, nr.1/1992.
[26]. M. Iacobescu, Din istoria Bucovinei, Bucureşti 1993, pag. 35.
[27]. N. Iorga, Românii de peste Nistru, „Basarabia”, nr.11/1992, pag. 89.
[28]. I. S. Nistor, op. cit, pag. 27.
[29]. A. Raţiu, Avertismentul, „Neamul Românesc”, nr. 1/1991, pag. 29.
[30]. D. A. Lăzărescu, „Imaginea României prin călători”, Bucureşti 1986, vol. II, pag. 102.
[31]. A. Nour, op. cit., pag. 82.
[32]. XXX Istoria României în date, pag. 156.
[33]. N. Iorga, „Istoria românilor prin călători”, Bucureşti 1981, pag. 445.
[34]. Şt. Ciobanu, op. cit., pag. 250.
[35]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 32.
[36]. Al. Matcovski, „Basarabia”, nr.5/1990, pag. 143.
[37]. Ibidem, nr.11/1991, pag. 157.
[38]. I. S. Nistor, op. cit. pag. 109.
[39]. Şt. Holban, Prin veacurile învolburate…în „Basarabia”nr.5/1992
[40]. F. Bichir, „Baricada”,nr.178,pag.6
[41]. N. Iorga, Românii de peste Nistru, în „Basarabia” nr.11/1992,pag 92
[42]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
[43]. A. Nour, în „Basarabia” nr. 1/1991, pag. 82
[44]. Ibidem, pag. 85
[45]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 35
[46]. Ibidem, pag. 39
[47]. A. Boldur, op. cit.., pag. 512
[48]. E. Şt. Holban, Figuri basarabene, în Basarabia, nr.3/1992, pag. 89
[49]. Ibidem, pag. 91
[50]. C. Botoran, M. Retegan, 1918 – Făurirea României Mari, Buc. 1993, pag. 48
[51]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 49
[52]. A. Chiriac, Mic dicţionar al membrilor Sfatului Ţării, Patrimoniu nr.4/1991, pag. 77
[53]. Şt. Bulat, Şedinţele Sfatului Ţării, Patrimoniu, nr.2/1991,pag. 140
[54]. E. Şt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia nr.12/1991, pag. 97
[55]. D. Timonu, în Basarabia nr. 12/1992, pag. 198
[56]. XXX 1918, vol.VI, Buc. 1986, pag. 466
[57]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 60
Transnistria (2) Viorel Dolha Duminică, 06 Aprilie 2014 18:29
R.A.S.S.M. – un stat românesc între Rusia şi România Mare.
Opoziţie ucraineană la crearea R.A.S.S.M.
După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome. [57] Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească [58] în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul, cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai. Cu o suprafaţă, în 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că „crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în U.R.S.S. „a unei vieţi naţionale româneşti”. [59]
Tiraspolul în alfabet latin
Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească. [60] Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume, după cum reiese din paginile săptămânalului „Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): „s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească”. [61] Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: „Plugarul roşu”, „Moldova Socialistă”, „Comsomolistul Moldovei”, „Moldova literară”, „Octombrie”, „Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat „Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică. [62]
Revenirea la „limba moldovenească” s-a făcut cu puşca
În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă [63] şi a fost exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor, raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168. [64] Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: „Tribuna românilor transnistrieni” [65] condusă de Şt. Bulat, „Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv „Moldova Nouă” redactată de N. Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională. [66]
Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu R.A.S.S.M.
Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii „întrunirii poporului basarabean cu poporul R.A.S.S.M..” Ecouri ale intenţiei C.C. al P.C. din U.R.S.S. din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: „cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din C.C. al P.C. Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al U.R.S.S. de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea R.A.S.S.M. şi a organiza Republica Confederativă S.S.M.”. Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a R.S.S.M. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A. Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din R.A.S.S.M. să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori. [67] Conducerea fostei R.A.S.S.M. propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana. [68]
Sfâşierea Transnistriei
Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M. Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele R.A.S.S.M. (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk). [69] Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi R.A.S.S.M., A. Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G. Malenkov secretar al C.C. al P.C.U.S. să se adopte varianta R.A.S.S.M. [70], în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării R.S.S.M. în varianta propusă de Ucraina. [71] La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche (raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca (raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie). [72]
Iată câteva din numele localităţilor din fosta R.A.S.S.M. care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie).
Multe din numele românești vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc. [73]
Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko, Kerdevarenko. [74]
Transnistria – a XI-a poruncă a decalogului românesc sub administraţie românească
Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară „Transnistria” care se întindea între Nistru şi Bug până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor în 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei. [75] Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară.
S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: „Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”, „Ţara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei. [76] În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii) [77] Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani. [78] În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în R.S.S. Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa R.S.S. Moldoveneşti, situaţie existentă şi în prezent.
O Românie extrem-orientală
În 1966 R. Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând în 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia. [79] Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale. [80]
Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!
În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128). [81] Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de „existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri”. [82] Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii „Transnistria” [83] anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Tighina) şi nr. 12 din Râbniţa. [84] În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12%. [85]
În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi pe academicianul I. Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână. [86] Ferice de copiii care au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României. Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”. Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă, însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.
Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român care se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală care nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României care nu au acces la limba maternă.
–––––––––––––––––––––
[58]. Ibidem, pag .61
[59]. M. Bruhis, Rusia, România, Basarabia, Chişinău,1992, pag. 343
[60]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 68
[61]. L. Lari, Labirintul basarabean, în Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag. 185
[62]. V. Mândricanu, în Nistru nr.2/1990, pag. 69
[63]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 65
[64]. L. Lari, op. cit., pag. 185
[65]. N. Dabija, în Literatura şi Arta, Chişinău nr.22/1996
[66]. I. Datcu, Basarabia nr.11-12, an1993, pag. 191
[67]. E. Şt. Holban, Figuri basarabene, Basarabia 1/1992
[68]. A. Văratec, Dezintegrarea Basarabiei la 1940, Revista Istorică nr.1-2/1992, pag. 154
[69]. XXX Pactul Molotov-Ribbentrop, pag. 82, Chişinău 1992
[70]. XXX Ibidem, pag. 90
[71]. XXX Ibidem, pag. 83
[72]. XXX Ibidem, pag. 93
[73]. XXX Ibidem, pag. 110
[74]. N. Dabija, Literatura şi Arta, Chişinău 1996
[75]. Ibidem
[76]. O. Verenca, Realităţi economice în guvernământul Transnistriei, Revista Istorică, nr.1-2/1992, pag. 137
[77]. I. S. Nistor, op. cit., pag. 97
[78]. Ibidem, pag. 95
[79]. R. Toma, Nordul poetic, Flacăra, aprilie 1997, pag. 6
[80]. E. Lozovan, op. cit., pag. 32
[81]. N. Negru, Îndemn la înălţare în istorie, Chişinău 1990, pag. 165
[82]. V. Trebici, Ucraina şi minoritatea etnică românească, România Liberă 29.03.1997
[83]. M. Mărgărit, „Luceafărul” – Odessa, nr. 19/1992
[84].*** Românul nr. 28/1997
[85].*** Moldova Suverană nr. 119/1994
[86]. E. Nirca, Basarabia nr.10/1992, pag. 205
[87]. N. Dabija, Literatura şi Arta, 22/1996
Felicitari domnule Dinu Ciobotaru pt postare.Sunt multe informatii necunoscute mie si cred ca majoritatii romanilor din tara si nu numai.Admirabil.
Frumoase cuvinte. Nu e exclus să fie inspirate de cuvântul Căpitanului:
Cele şase legi fundamentale ale cuibului
1) Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ti şeful şi la bine şi la greu.
2) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.
3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.
4) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine Legiunea.
5) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.
6) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.
(Corneliu Zelea Codreanu, Cărticica șefului de cuib)
Nu stiu de ce, fiindca asemanarea textelor n-ar arata prea multe puncte comune, dar „Cele 10 porunci…” ale domnului Ratiu imi aduc aminte de cele 6 legi ale doctrinei legionare, si ele impregnate de o barbateasca frumusete si puritate. Ele se gasesc in „Carticica sefului de cuib”, carticica care a fost indreptarul fiecarui legionar, un fel de biblie, un cod moral al lor:
1) Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai aşa vei învinge. Urmează-ti şeful şi la bine şi la greu.
2) Legea muncii: munceşte. Munceşte în fiecare zi. Munceşte cu drag. Răsplata muncii să-ţi fie nu câştigul, ci mulţumirea că ai pus o cărămidă la înălţarea Legiunii şi la înflorirea României.
3) Legea tăcerii: vorbeşte puţin. Vorbeşte ce trebuie. Vorbeşte cât trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuieşte; lasă pe alţii să vorbească.
4) Legea educaţiei: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ţi toată şcoala. Cunoaşte bine legiunea.
5) Legea ajutorului reciproc: ajută-ţi fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa.
6) Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă, nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.
Mi-au placut mult aceste legi, astfel ca cu ceva timp in urma, m-am hotarat sa le memorez. Nu stiu cum se face ca, slabindu-mi memoria odata cu varsta, nu-mi puteam aminti niciodata decat 5 legi. Desi mi le reaminteam totdeauna in alta ordine, ca un facut, uitam mereu una din ele. Nu puteti sa va dati seama ce ciuda imi era!
Atunci, infuriat rau, am inventat un subterfugiu mnemotehnic, ca sa nu mai uit. Ma gandesc la cuvantul M.E.T.O.D.A (legea Muncii, Educatiei, Tacerii, Onoarei, Disciplinei, Ajutorului). In felul acesta le am tot timpul in fata ochilor. Poate ca M.E.T.O.D.A asta sa-i ajute si pe altii nu numai sa nu le uite, dar si sa le aplice mai des.
Comentariul tău e în așteptare.
21.05.2014 la 10:37 pm
Domnule Kasper,
Cu exceptia aleia care prevede devotamentul catre legiune, toate sunt legi morale si crestine. Nu am auzit nimic nou aici. Pentru mine fac parte din educatia primita acasa. Si ai mei n-au fost legionari! ;)
Foarte bun acest text si de colectie, ma bucur ca vine sau a fost popularizat de Ion Ratiu, ceea ce inseamna ca nu m-am inselat in privintza dumnealui si nu am gresit cand l-am votat (prin anii 90, nu mai retin exact).
Punctul 8 mi-a dat raspunsul la o problema veche, pe care am expus-o si aici, un schimb de pareri cu o romanca dupa mama, unguroaica dupa tata (corcita), care mi-a trimis mesajul pe care il postez la final intre ghilimele. In urma acestui mesaj eu am rupt relatiile cu acea familie, iar din schimbul de mesaje dumneaei, mi-a spus ca sunt frustrata (n-am inteles absolut deloc de ce). Acum, prin acest punct 8, se explica f clar cine era frustrat: „CEL CARE NU MAI ARE NICI TZARA SI NICI POZITIE IN SOCIETATE, un om manat de sentimente inferioare”, adica „biata unguroaica”, cum i-a spus domnul Coja cand am postat pentru prima data mesajul ei aici.
8. Fii totdeauna conştient că gelozia, invidia şi calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat şi slab care nu mai are nici ţară şi nici poziţie în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.
„Subiectele cu Romania nu ma mai preocupa. Citesc pe ziare.com dar mai mult titlurile, rar intru si in articol. Nu mai simt pulsul de acolo. Cam atit. Nu am nici o pretentie ca e bine sau rau. Asta e ce fac eu. Si nu am nimic impotriva altora care fac pe dos de cum fac eu. It’s a free country.
Acum, ca tot ai adus subiectul in discutie, romanii din Ardeal nu au fost niciodata foarte suparati ca aveau administratie austriaca sau ungara. Functionau ok. Subiectul cu nationalismul roman le-a fost bagat pe git de Scoala ardeleana, un cuibusor de masoni renumiti (parte dintr-un efort concertat de a crea natiuni, pe la mijlocul secolului noushpe). Iar cind au mai vazut ce si cum cu administratia romaneasca, de unde au invatat legile ciubucului si blatului, n-au picat pe jos de placere. E foarte greu sa sustii unitatea romanismului cind nici macar nu poti sa ii dai o definitie. Acolo e un spatiu geografic in care locuiesc ardeleni, moldoveni, olteni, regateni etc. nu prea legati unii de altii nici prin obiceiuri, nici prin mincare, nici prin muzica, nici foarte tare prin limba, nici prin religie – doar moldovenii ce le mai au cu religia, sudistii sint doar cumplit de superstitiosi, iar ardelenii sint o struto-camila greco-catolico-ortodoxa pt care a fi vazuti la biserica duminica e chestie de mindrie, nu ca ar si sti neaparat ce se intimpla acolo. Limba romana? Doar atit si foarte puternic ‘latinizata’ la pash’opt, ca sa para si culta pe deasupra.”
P.S. Am mai postat mesajul acestei femei si pe alt blog, spre dezbatere, am primit si acolo comentarii foarte bune, dar cel mai bine sintetizeaza situatia acest punct 8 din cele „10 porunci”.
Multumesc din suflet celui care a extras aceste 10 porunci din experientza de roman „din diaspora” si celor care le-au facut publice aici.
Doamne, ocroteste-i pe romani! (dupa parerea mea acest cantec ar trebui sa devina imnul national).
P.P.S. De remarcat ca d-neaei da vina pe masoni in crearea „nationalismului romanesc”…deci daca are dreptate, masonii nu-s numai rai…sau nu intotdeauna sau nu toti!
Cum se poate explica faptul că Emil Constantinescu a candidat la preşdenţia României, în acelaşi timp în care Ion Raţiu avea îndeplinite toate condiţiile să candideze şi să câştige preşedenţia României ?.
Este un al doilea tren pierdut de români, după cel al regalităţii.
Aşa dar iată unde am ajuns astăzi; dezastru economic, bunurile proprietatea publică distruse sau înstrăinate, dezastru social, sclavi şi cerşetori la noi acasă.
Dumnezeu sa binecuvânteze Romania si Românii de pretutindeni!
O completare la punctul1) dupa „un popor nobil, vechi” a se adauga:
„cu cea mai veche scrire din lume”. La acea vreme nu se stia de tablitele de la Tartaria vechi de 7000 de ani.
Domnule profesor,Ion Coja,ce bine ar fi daca s-ar respecta aceste prevederi,devenite porunci! Multi,foarte multi oameni,din intreaga lume,nu respecta nici cele zece porunci ale Lui Dumnezeu,dara-mi-te cele de mai sus.Sunt oameni cu frica Lui Dumnezeu care le respecta si ii invata si pe copiii lor sa respecte si sa aiba un comportament civilizat.Eu,sunt Mandru ca sunt Roman! Ma straduiesc,pe cat posibil,sa-mi corectez din mers anumite greseli si fac tot ce pot sa ii ajut pe cei necajiti si neajutorati.Doamne,ajuta poporul nostru si binecuvinteaza Mostenirea noastra! Amin!
Doamne, ajută!