Cehii după 21 august 1968
Cehii după 21 august 1968. Sindromul ceh la scriitorii români
26 august 2017
de Ion Coja
Cehii după 21 august 1968
Sindromul ceh la scriitorii români
1. Domnule profesor ION COJA, ce amintiri aveți din vara lui 1968. Unde erați la 21 august când Ceaușescu a ținut celebrul său discurs?
Eram la Constanța, acasă, discursul l-am ascultat la radio, cred că nu aveam televizor. Eram cu maică-mea și mă miram de atitudinea ei. Exulta pur și simplu! Eu eram mai rezervat. Perspectiva războiului cu rușii invadatori era foarte plauzibilă, iar ideea de a fi trimis pe front în calea unui glonț rătăcit nu putea fi ignorată! Maică-mea însă nici vorbă să se gândescă că avea doi feciori și un ginere numai buni de chemat la arme „pentru neam și pentru lege”! Am avut atunci o revelație, pe care trecerea timpului a confirmat-o: dacă a existat o vitejie românească, ea s-a datorat și femeilor, mame și soții, capabile să-și încurajeze bărbații din casă să plece cu inima ușoară la război! Când, după încheierea transmisiunii, am discutat despre ce urmează să se întâmple, maică-mea, deodată practică, a zis că trebuie să ne grăbim să-l botezăm pe Dinu, nepotul nostru de numai patru luni, că dacă vin rușii s-ar putea să avem probleme!… În paranteză fie spus, maică-mea ținea la Ceaușescu. Când ne auzea pe noi înjurându-l, intervenea: „Mă, ăsta nu-i om rău la suflet!” Urma apoi corul nostru de proteste! Ce știa bătrâna pe ce lume trăiește?!…
2. Care era atmosfera în Constanța?
Ne-am dus seara la Mamaia cu toată mahalaua, erau pline restaurantele de oameni care discutau cu însuflețire evenimentele. La Mamaia, ca de obicei, o mulțime de turiști veniți din Cehoslovacia. Îi căutam să le strângem mâna, să le dăm de băut, să schimbăm câteva vorbe, să le arătăm că nu sunt singuri. Cei mai mulți dintre ei au ținut să participe la defilarea de 23 August, au făcut o coloană spontană și s-au deplasat la Constanța, spre mirarea organizatorilor. Scene emoționante pe bulevardul Tomis, din păcate n-am fost de față. A fost prima oară când am regretat că n-am mers și eu la defilare… N-am făcut-o niciodată, nici măcar ca spectator, pe trotuar! În viața mea n-am participat la niciun miting comunist! Doar la cel din 22 decembrie 1989… În toată țara au fost zile de exultare și elan patriotic, anti-sovietic. N-a durat mult, au intervenit discret autoritățile să punem surdină!… Din acel elan s-a pornit, după părerea mea, și mitingul studențesc spontan din ajunul Crăciunului. Studenții, care pe atunci nu aveau vacanță de Crăciun și erau toți în București, au plecat cu colindul de la un cămin la altul, apoi văzând cât sunt de mulți, au plecat spre Universitate pe bulevardul 6 Martie… Printre colinde au început să se strige și lozinci patriotice, politice… Iarăși nu am fost de față! Ca-n fiecare an, de Crăciun și de Paște eram nelipsit de acasă, la Constanța!… S-au cam speriat autoritățile și curând au schimbat legea: au dat vacanță studenților de Crăciun, au introdus armata după terminarea liceului la băieți, la fete au introdus armata în ultimii trei ani de studiu, o zi pe săptămână. Am comentat cu Ion Coteanu sensul acestor schimbări. Aveam aceeași interpretare: grija de a nu le oferi studenților ocazia de a se întruni în număr mare, fără controlul autorităților… Grija de a nu conștientiza că sunt o forță!
Această măsură a avut însă un efect colateral foarte neplăcut: de la părinții grijulii care veneau să-și vadă băieții militari a început coruperea ofițerilor. Eu făcusem armata la terminarea facultății, în 1965, eram om matur! Nimeni nu se gândea să ofere vreo „atenție” ofițerilor care ne comandau. Dar după numai patru ani, după 1969, părinții care veneau să-și vadă odraselele catană au început să caute un dram de bunăvoință din partea ofițerilor și au găsit cum să introducă în unitate cadouri, cafea, Kenturi, coniacuri… La fel cum în învățămîntul superior corupția au inaugurat-o studenții străini cu dolarii lor, care aveau acces la magazinele pe valută!… Safteaua au făcut-o profesorii de la Medicină…
3. Revenim la anul 1968. Ce lucru memorabil ați mai aminti?
Meciul de fotbal dintre Dinamo București și Banik Ostrava, care a fost pentru mine o tristă revelație… S-a jucat în septembrie cred, în cadrul a ce era pe atunci Liga Campionilor de azi. Primul meci a fost la Ostrava. Mă așteptam să asist la vreo manifestare cât de firavă de simpatie din partea cehilor față de echipa românească! În definitiv noi ne-am riscat pielea ca să le arătăm solidaritatea noastră în fața opresorului comun!… Și ce să vezi: când au intrat românii pe teren s-a pornit un cor de huiduieli care nu s-a oprit tot meciul. Cum atingeau românii mingea, numai huiduieli. Și nota bene: se juca primul meci, nu puteai să invoci vreun comportament ne-sportiv al românilor din meciul precedent!… A fost ceva dezgustător, nici azi nu sunt sigur că am înțeles cauza acestui comportament de o ingratitudine penibilă.
4. Și care ar fi fost totuși cauza? Revelația de care ați avut parte?
Domnule, mi-am dat seama că cehilor nu le-a plăcut gestul lui Ceaușescu, al românilor! Lor le-ar fi convenit să spună și să creadă și ei că nu era posibilă nicio rezistență în fața atacului sovietic. Nimeni din lagărul socialist nu-și putea imagina o rezistență sau o opoziție militară față de ruși! Or, atitudinea lui Ceaușescu și adeziunea totală a românilor, le demonstra cehilor că n-au avut „sânge în instalație”, cum se spune în ultima vreme despre comportamentul laș, ne-bărbătesc! Atitudinea românilor developa slugărnicie și lașitate din partea celorlalte partide și guverne comuniste din Europa Răsăriteană. Demonstra că dacă ții la demnitate și la valorile perene ale umanității, nu ești sortit pieirii! Înfrângerii!… Era oarecum de așteptat să trezim antipatie în tot lagărul comunist! „Sindromul ceh” l-aș numi! Îl întâlnești des în viață! Eu, la nivel personal, de nenumărate ori! L-au arătat și polonezii de curând, când au uitat să ne invite La Varșovia, când s-a comemorat începutul lui WW2. Război în care România a fost singurul vecin loial al Poloniei! Loial și de bine făcător! Deh, recunoștința este o povară grea pentru obrazele…
…De fapt, încerc să-i înțeleg: toată planeta urmărea cu sufletul la gură meciul dintre David ot Scornicești și Goliath de la Kremlin… Comparația dintre România și celelalte țări comuniste, atât de obediente față de Moscova, se făcea inevitabil. Cu același rezultat! Trebuie să fi fost greu de suportat rușinea lașității!
Destul de repede însă agenții KGB din România au lansat zvonul ticălos că Ceaușescu a fost în înțelegere cu Brejnev și mulți proști s-au grăbit să creadă, s-au lăsat păcăliți, nu le convenea momentul de excelență mondială al cizmarului… Al unui român! A fost ceva extraordinar, un veritabil „moment astral” din istoria noastră. La data aceea nu ne-am dat seama prea bine! Mă refer la mine și la prietenii mei. Am continuat să-l înjurăm pe Ceaușescu. Să-l înjurăm și de ta-su, nu numai de mamă!… Deh, mintea de pe urmă…
5. A urmat momentul planetar numit Jan Pallak. Cum a fost?
De vreo câțiva ani presa anunța mereu câte un act de sinucidere al unor tineri preoți budiști din Vietnamul de Sud, care își dădeau foc în semn de protest față de ocuparea țării lor de către americani. Erau filmați, îi vedeam la buletinul de știri! Teribil de impresionant. Când în iarna lui 1969, în februarie parcă, Jan Palak și-a dat foc în piața centrală a Pragăi ca semn de protest fațîdeinvazia sovietică, eu am fost de-a dreptul șocat: cum a putut face asta un european, un student la filosofie?! M-am întrebat cum a fost posibil să se petreacă în Europa acest gest atât de străin de spiritul nostru rațional și creștin. Din această mirare s-a născut un text literar, o piesă de teatru anti-sovietică. Abia după ce am scris-o mi-am pus întrebarea ce să fac cu piesa! Nu exista nicio șansă ca piesa să fie jucată în România! Așa că m-am gândit s-o scot din țară. A contat mult și faptul că în aprilie 1969 trupa studențească de teatru PODUL participase cu mare succes la un festival de teatru la Nancy, unde românii fuseseră revelația festivalului, cu un spectacol după piesa mea ADIO, JULETA, ADIO, inspirată de ridicarea zidului de la Berlin!… O piesă cu tentă anti-comunistă, dar și anti-rasistă, anti-discriminatorie… De data aceasta, piesa REQUIEM PENTRU JAN PALAK era pe față anti-sovietică! Nu mai era alegorică! Am reușit s-o scot din țară și să ajungă la Europa liberă, la însăși Monica Lovinescu. Cel puțin suspectă și de neînțeles lipsa de reacție a „marei doamne” a exilului românesc. Dar și mai surprinzătoare pentru mine a fost lipsa de reacție a cehilor față de piesa, scrisă de un străin, nu de un ceh, despre eroul lor național. Din nou „sindromul ceh”? După 1990 am dus textul la ambasadă, la atașatul cultural, am dat-o și unui lector de limba cehă venit la București pentru doi ani, i-am trimis-o lui Havel, la o doamnă din Praga care face traduceri din literatura română! La directorul ICR din Praga, un fost student! Nimic! Nimic! Nici cea mai mică tresărire de interes!… Îi deranja că piesa dedicată cehului Jan Pallak era scrisă de un străin, nu de un ceh? Îi deranja că acel străin era un român?!
6. De ce oare?
N-am nicio explicație!… Am auzit însă de la un coleg din Vatra Românească, suspectat de mine că a colaborat cu serviciile, deci bine informat, zicându-mi că Jan Palak se pare că nu a murit, că ar fi fost o înscenare arderea sa de viu, așa cum înscenare a securității cehe a fost și moartea tînărului care în toamna lui 1989 a declanșat „revoluția de catifea” a cehilor! Să tot faci revoluții de catifea, manageriate de securitate!… Nu-mi vine să fac „săpături” pe acest subiect! Deja am trăit dezamăgirea să aflu că disidența lui Havel este cam incertă, îndoielnică!Tot cu voie de la poliție!… Oricum, din toate astea eu m-am ales cu o anti-patie contre coeur față de cehi!… Până la proba contrarie! Până când mă vor invita la Praga la premiera piesei Requiem pentru Jan!…
7. Am auzit și eu de meciul pe care dumneavoastră l-ați avut cu Securitatea înainte de 1990 pentru vina de a fi scos din țară un text anti-sovietic, anti-comunist!
Am avut parte de o anchetă, cu care ocazie am cunoscut în carne și oase un securist de toată isprava: colonelul Wagner! Am rămas cu impresia că gestul meu era agreat / acceptat neoficial sau măcar în particular de domnul colonel! Nu l-ar fi deranjat dacă piesa s-ar fi jucat în Occident! Am rămas cu această impresie! Dar mă înșelam probabil.
Nici din partea confraților scriitori români nu am de ce să mă plâng!… Mai ales nu mă plâng de cei care fac analize savante ale „rezistenței prin cultură” din acei ani. Nimeni nu pomenește că unul dintre ei a scris și a trimis în Occidentul liber o lucrare literară amplă, închegată, pe un subiect anti-comunist! Și nu pomenesc nici de dezintersul Occidentului! Deh, cum zicea un prieten: nu eram pe lista disidenților, a viitorilor „disidenți”! Cu ghilimele, te rog! N-aș greși prea mult dacă aș zice că acești colegi au comportament de cehi!… Ilustrează perfect sindromul ceh! Care se manifestă la toate popoarele! Fiecare popor are „cehii” săi! I-am întâlnit la foarte mulți colegi, universitari sau scriitori!
8. De ce tac toți criticii și istoricii literari, de ce se feresc să vă pomenească numele și faptele?
Nu pomenesc acești bravi colegi, în frunte cu cei care fac carieră scriind despre „trădarea intelectualilor”, deoarece îi deranjează ce am făcut eu, dar și alții! „Cojismele” mele sunt dovada că regimul nu a fost, cel puțin după 1964, atât de opresiv cât susțin mai toți! Le convine să dea vina pe regim. Se cenzurau singuri, de frică sau din oporunism, și dau acum vina pe cenzură, pe regim! Câți au scris „pentru sertar” înainte de 1990? Destul de mulți! Un I.D.Sârbu, un Corneliu Dida, generalul Eremia… Dar nu-i pomenește nimeni dintre istoricii literari, dintre criticii care se dau îndrituiți să dea ora exactă în viața literară…
…Dar să discutăm altă dată acest subiect. Să revenim la august 1968! Atunci s-au decis să intre în PCR foarte mulți români de calitate, oameni care se regăseau în discursul lui Ceaușescu! La noi în facultate am intrat un grup numeros, încurajați de profesorul Romul Munteanu, care ne-a luat pe fiecare în parte și ne-a explicat că „sistemul nu poate fi îmbunătățit decât din interior!” Același îndemn l-am auzit și de la Petre Țuțea când i-am cerut sfatul: să intru sau nu în PCR?! „Intră!”, mi-a zis!
9. Ați regretat vreodată intrarea în partid?
Nu-mi aduc aminte. Nu cred! În schimb am multe amintiri plăcute, reconfortante, de la adunările de partid, când am avut ocazia să spun multe din nemulțumirile mele și ale colegilor! Iar multe s-au îndreptat în Universitate datorită acestor intervenții, la care, am aflat de curând de la dl Iulian Costache, studenții mă aplaudau cu mâinile ascunse sub bancă, să nu fie văzuți de cei din prezidiu… Niciodată nu am regretat că am spus „ce nu trebuia spus”! Multe nopți n-am dormit de grija adunării PCR de a doua zi: să spun sau să nu spun ce mă apăsa pe suflet? Am regretat numai atunci când tăceam și nu spuneam tot ce aveam de spus!… Nu e laudă de sine în ce vă spun! Aș fi tăcut mai departe, tac de 27 de ani, dar nu mai pot suporta să văd câte minciuni se spun azi despre anii aceia. Se minte mai mult ca înainte de 1990! Am să vă povestesc data viitoare despre Petre Ghelmez, înainte și după 22 decembrie 1989, ora 13. Un caz cu totul exemplar.
10. În țară nu s-a jucat Requiemul pentru Jan Pallak?
Să lăsăm pentru altă dată, să facem o discuție numai despre acest subiect. Publicul nu trebuie obosit, să nu plece din sală! De acord?
11. De(h)… Dar totuși o ultimă întrebare, obligatorie: Ați vorbit numai de cehi! Dar atunci erau și slovacii în ecuație! De ce-i acuzați numai pe cehi?
Nu-i acuz de nimic pe cehi. Îi fac doar atenți că au de plătit o datorie! Am răbdare, aștept! Nu-i amestec pe cehi cu slovacii, logodna lor, decisă la un conclav ocazional, nu putea să dureze: nepotrivire de caracter! Eu le dau dreptate slovacilor care se consideră urmași ai dacilor liberi slavizați… Se vede clară diferența față de cehi și alte popoare slave!
A consemnat Tommy Stoicuț
25 august 2017
David Saranga la final de mandat isi deconspira obsesiile pentru Bucovina si regretul pentru caracterul romanesc al orasului Siret . De unde atatea obsesii si regrete? In Coran As-Sirāt reprezinta podul catre paradis si cu siguranta in mistica Kabalei are un echivalent greu de descifrat. Pentru sionisti Siretul reprezinta ,,podul” catre Noul Israel Moldova si un centru colonial pentru inlocuirea populatiei native. Da, au fost sapte sinagogi dar construite in ani de colonialism austriac pentru care in Africa in fata colonialismului european au existat si exista si astazi politici de decolonizare . Au beneficiat din plin de politicile imperiului austriac de deromanizare si de colonialism si astazi la final de mandat isi varsa invidia si resentimentele pentru ca exista romani in Siret.
SCHIMBUL CEHOSLOVAC
CD
Cursa inarmarilor intre NATO si Pactul de la Warsovia a influentat chiar si in cele mai mici amaunte in unele cazuri, politica interna a tarilor membre, in cazul de fata soarta Cehoslovaciei.
Cehoslovacia a fost un punct de schimb de tehnologii interzise ale URSS, care a functionat perfect incat nici azi NATO-ul nu-l recunoaste direct.
Necesitatea URSS-ului de a-si reinnoi tehnologiile militare ale armatelor sovietice stationate in vestul socialist – trupele Pactului de la Varsovia, a facut ca sa se profite de orice situatie politica in vederea ocazionarii unei excursii “tematice” in aceasta tara.
Evenimentele ce pregatesc terenul
Primăvara de la Praga a fost o perioadă de liberalizare politică în Cehoslovacia care a început la 5 ianuarie 1968, când reformistul Alexander Dubček a fost ales prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia și a continuat până la 21 august, când Uniunea Sovietică și alți membri ai Pactului de la Varșovia au invadat țara pentru a opri reformele.
Aceasta este viziunea generala a situatiei vazuta din afara evenimentelor intime ce au generat aceasta situatie.
Sovieticii au reusit sa doboare trei vrabii cu o singura piatra(trifecta), performanta ce inca este greu de inghitit de NATO.
Miscarea de liberalizare politica ca sa fie sub contol a fost infiltrata de rusi si Dubcek a fost omul sovieticilor(probabil santajat). Economia ceha nu dadea randamentul necesar si trebuiau facute schimbari insa doar in limitele acceptate de sovietici.
Pe măsură ce regimul strict și-a ușurat regulatiile, Uniunea Scriitorilor Cehoslovaci a început cu prudență să manifeste nemulțumire, iar în jurnalul Uniunii, Literární noviny, membrii au sugerat că literatura ar trebui să fie independentă de doctrina partidului. În iunie 1967, o mică parte a uniunii scriitorilor cehi a simpatizat cu socialiștii radicali, în special pe Ludvík Vaculík, Milan Kundera, Jan Procházka, Antonín Jaroslav Liehm, Pavel Kohout și Ivan Klíma.
Câteva luni mai târziu, la o ședință de partid, s-a decis că vor fi luate măsuri administrative împotriva scriitorilor care și-au exprimat deschis sprijinul reformei. Deoarece doar o mică parte a sindicatului a avut aceste convingeri, membrii rămași au fost bazați pentru a-și disciplina colegii. Controlul asupra Literární noviny și asupra mai multor edituri a fost transferat Ministerului Culturii și chiar membri ai partidului care au devenit ulterior reformatori importanți, inclusiv Dubček, au susținut aceste mișcări.
Economia cehă a încetinit de la începutul anilor 1960 și au apărut crăpături în consensul comunist, pe măsură ce muncitorii se luptau împotriva noilor provocări de ordin tehnic. La începutul anului 1968, liderul conservator Antonin Novotny a fost înlăturat din funcția de șef al Partidului Comunist din Cehoslovacia și a fost înlocuit de Alexander Dubcek.
Guvernul Dubcek a pus capăt cenzurii la începutul anului 1968, iar dobândirea acestei libertăți a avut ca rezultat o exprimare publică a sprijinului larg pentru reformă și o sferă publică în care politicile guvernamentale și ale partidelor puteau fi dezbătute deschis. În aprilie, guvernul ceh a emis un plan oficial pentru alte reforme, deși a încercat să se liberalizeze în cadrul existent al statului marxist-leninist și nu a propus o revizuire revoluționară a sistemelor politice și economice, deci a stat in limitele acceptate de sovietici. Guvernul a răspuns cu reforme inspirate, menite să îmbunătățească economia.
4-5 mai: Liderii cehoslovaci vizitează Moscova: conducerea sovietică își exprimă “nemulțumirea” față de evoluțiile din Cehoslovacia. Ocazie cu care li se traseaza noi sarcini privind dirijarea evolutiei miscarii Primavara prgheza.
29 mai: O serie de oficiali militari sovietici de rang înalt vizitează Cehoslovacia pentru a pune bazele exercițiilor militare ale pactului de la Varsovia. Se pregateau conditiile pentru rezolvarea problemei principale, sa punea cuibul celei de a doua vrabii.
Pe măsură ce au apărut conflicte între cei care solicitau reforme suplimentare și conservatorii alarmați de cât de departe a mers procesul de liberalizare, Dubcek s-a străduit să-și mențină controlul asa cum era sfatuit de Moscova. După discuțiile naționale privind împărțirea țării într-o federație de trei republici, Boemia, Moravia-Silezia și Slovacia, Dubček a supravegheat decizia de a împărți în două, Republica Cehă și Republica Slovacă.
Pe 3 august la Bratislava are loc o întâlnire a Pactului de la Varșovia (fără România). Întâlnirea duce la o aparentă reconciliere între liderii Pactului de la Varșovia și conducerea cehoslovacă. Aici, pentru prima dată, este anunțată așa-numita Doctrină Brejnev a suveranității limitate. Liderul sovietic Leonid Brejnev primește o scrisoare de mână de la cinci membri ai Prezidiului Cehoslovac care avertizează că ordinea socialistă este amenințată. Ei cer intervenția militară.
Invazia Pactului de la Varșovia din 20-21 august a surprins Cehoslovacia și o mare parte din lumea occidentală. În pregatirea invaziei, Uniunea Sovietică a mutat trupe din Uniunea Sovietică, împreună cu un număr limitat de trupe din Ungaria, Polonia, Germania de Est și Bulgaria, prin anunțarea exercițiilor militare ale Pactului de la Varșovia.
Când aceste forțe au invadat, au preluat rapid controlul asupra Pragai, a altor orașe mari și a legăturilor de comunicații și transport. Având în vedere creșterea implicării SUA în conflictul din Vietnam, precum și declarațiile anterioare ale SUA privind neintervenția în Blocul de Est, sovieticii au ghicit corect că Statele Unite vor condamna invazia, dar se vor abține de la intervenție.
În perioada 20-21 august 1968, Cehoslovacia a fost invadată în comun de patru țări ale Tratatului de la Varșovia: Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria și Ungaria. Aproximativ 250.000 de trupe ale Pactului de la Varșovia (au crescut ulterior la circa 500.000), sprijinite de mii de tancuri și sute de avioane, au participat la operațiunea de peste noapte, care a favut numele de cod Operațiunea Dunărea.
România și Albania au refuzat să participe, în timp ce forțele est-germane, cu excepția unui număr mic de specialiști, au primit ordin de la Moscova să nu treacă granița cu Cehoslovacia cu doar câteva ore înainte de invazie.
Fortele militare germane nu erau necesare caci din padurile saxone au iesit mii de tancuri noi lasate de sovietici ascunse sub copaci, lasate de la manevrele din Germania cu un an inainte. Noile tancuri T62 si T64[2] erau facute sa lupte cu noile modele NATO
Într-un mesaj radio la miezul nopții, in noapte de 21 august, Dubcek a îndemnat „toți cetățenii Republicii să păstreze pacea și să nu reziste trupelor care avansează.”
In paralel trebuie sa urmarim celalat interes major al sovieticilor, cealalta vrabie.
Evenimentele care au cotribuit la aparitia problemei sovietice ce trebuia rezolvata in Cehoslovacia sunt numeroase si necesitau solutii decisive.
Razboiul de 6 zile[1], in care s-au confruntat tehnologiile militare de razboi de productie sovietica si euroatlantica, a aratat clar care sunt carentele si meritele armelor si munitiilor itrebuintate. Atat occidentalii cat si sovieticii au vazut ce noi limite au de depasit in producerea noilor arme pentru trupele celor doua pacte.
Partea dificila era insa si inlocuirea tehnologiei militare care era restrictionata prin tratate. Daca NATO reusea cu usurinta sa-si faca schimbarile fara a starni interesul populatiei occidentale, pentru trupele varsoviene supuse unui scrutin strict de satelitii SUA cat si de suspiciunile populatiei din zona, schimbarile pareau imposibil de realizat.
Se anuntase exercitii militare in Cehoslovacia inca din 1967, desi in 1967 avusesera déjà exercitiii in partea de est a Germaniei Democrate.
Amploarea obisnuita a acestor exercitii nu justifica tranzitul unei cantitati suficiente de armament si tehnologie militara, asa ca se impune o miscare mai mare de trupe, ca in cazul unei interventii prietenesti de a salva oranduirea.
O interventie militara rezolva problema aducerii noii tehnologii, caci sovieticii s-au intors acasa cu vechea tehnologie. Totodata se punea la punct si problema guvernului reformant si iarasi un punct important sevea de o buna lectie Doctrina Brejnev, pentru tarile din lagarul socialist – trifecta – trei vrabii cu o interventie.
Ascultand sfatul lui Dubcek populatia cehoslovaciei nu a raspuns cu arma in mana interventionistilor, au iesit in strada sa protesteze si au avut totusi loc si altercatii violente ce au rezultat in mai multa victime, 137 de civili cehoslovaci au fost uciși dupa unele surse si 62 dupa alte surse și cca. 500 de răniți grav în timpul ocupației.
Pe 21 august, la scurt timp după ora 0100: Radioul de stat anunță că invazia a avut loc fără știrea autorităților cehoslovace. „Prezidiul face apel la toți cetățenii republicii să păstreze pacea și să nu reziste armatelor care avansează, pentru că apărarea granițelor noastre este acum imposibilă”. Armata primeste ordin să rămână în cazarmă și să nu faca rezistență. La ora 0600: Svoboda face o adresă radio prin care se cere calm și ca oamenii să meargă la muncă în mod normal.
Invazia atrage condamnarea puterilor occidentale, precum și a partidelor comuniste și socialiste din Occident. Președintele SUA Lyndon B. Johnson le cere sovieticilor să se retragă din Cehoslovacia. La 23 august Svoboda zboară la Moscova cu o mare delegație de lideri comuniști cehoslovaci pentru a negocia o soluție.
Liderii cehoslovaci semnează la 25 august așa-numitul protocol de la Moscova care renunță la anumite părți ale programului de reformă și acceptă prezența trupelor sovietice în Cehoslovacia, dupa care la 27 august Svoboda se întoarce la Praga cu Dubcek, Cernik, probabili felicitate pentru indeplinirea sarcinilor ce le-au revenit.
La 28 octombrie: Cehoslovacia devine republică federală, singurul obiectiv major al procesului de reformă care a ajuns la bun sfârșit.
Interventia sovietică asupra Cehoslovaciei a fost rapidă și de succes, iar rezistența populara la scară mică, inertială a continuat pana la începutul anului 1969, în timp ce sovieticii au reusit să instaleze un guvern stabil. În cele din urmă, în aprilie 1969, sovieticii l-au forțat pe Dubcek de la putere în favoarea unui administrator mai conservator.
În anii care au urmat, noua conducere a restabilit cenzura guvernamentală și controalele care împiedicau libertatea de mișcare, dar a îmbunătățit și condițiile economice, eliminând una dintre sursele fervoarei revoluționare. Cehoslovacia a devenit din nou un membru cooperant al Pactului de la Varșovia.
După invazie, conducerea sovietică a justificat folosirea forței la Praga sub ceea ce va deveni cunoscut sub numele de Doctrina Brejnev, care afirma că Moscova are dreptul de a interveni în orice țară în care un guvern comunist a fost amenințat. Deoarece Statele Unite au interpretat Doctrina Brejnev și istoria intervențiilor sovietice în Europa ca fiind apărarea unui teritoriu stabilit, nu extinderea puterii sovietice, consecințele crizei cehe au susținut și vocile din Congresul SUA care au cerut o reducere a forțelor militare americane în Europa.
NOTE:
1.Egipt 350 T-54 și 50 PT-76 + 90 T-34-85 + 22 distrugătoare de tancuri SU-100 (cu tunuri de 100 mm) + 820 82 T-55
Siria – a modernizat T-34-85 pe care le-a numit T-34/55. + Conversiile tancului T-34 au desemnat un T-34/122 transformat într-un obuzier autopropulsat înarmat cu un obuzier D-30 de 122 mm.
Tipica a fost Bătălia de la Abu-Ageila, unde forțele egiptene cu forțe blindate au inclus un batalion de distrugătoare de tancuri și un regiment de tancuri, format din armuri sovietice din cel de-al doilea război mondial, care includea 90 de tancuri T-34-85 (cu tunuri de 85 mm), 22 de distrugătoare de tancuri SU-100 (cu tunuri de 100 mm) și aproximativ 16.000 de oameni s-au ciocnit cu israelienii
Israel cu 150 de tancuri post-Al Doilea Război Mondial, inclusiv AMX-13 cu tunuri de 90 mm, Centurioni și Super Sherman (ambele). tipuri cu tunuri de 105 mm). Forțele combinate de armuri israeliene, parașutiști, infanterie, artilerie și ingineri de luptă au atacat poziția egipteană din față, flancuri și spate, distrugând multe tancuri și tăiând caile de acces si retragere ale forțele egiptene pe care le stiau de la tradatorii marocani si sauditi.
La sfârșitul războiului, Israelul capturase Fâșia Gaza și Peninsula Sinai din Egipt, Cisiordania din Iordania și Înălțimile Golan din Siria.
2. T-64 este un tanc de luptă principal sovietic de a doua generație, introdus la începutul anilor 1960. A fost un omolog mai avansat al T-62: T-64 a servit în divizii de tancuri, în timp ce T-62 a sprijinit infanteriei în diviziile de tunuri motorizate. Acesta a introdus o serie de caracteristici avansate, inclusiv blindaj compozit, un motor și transmisie compacte și un tun cu țeava lină de 125 mm echipat cu un autoîncărcător pentru a permite echipajului să fie redus la trei, astfel încât tancul să fie mai mic și mai ușor. În ciuda faptului că era înarmat și blindat ca un tanc greu, T-64 cântărea doar 38 de tone.
T-64 a constituit baza de proiectare a sovieticului T-80, care a intrat în serviciu în 1976.
Deși se credea că T-64 era rezervat unităților de elită, a fost folosit și de „formațiuni nepregătite” de nivel mult mai scăzut, de exemplu, Armata a 14-a a districtului militar Odessa. Prototipurile au fost testate în 1966 și 1967 și, deoarece producția a început după al șase sutei T-64, a intrat în serviciu în armata sovietică sub denumirea T-64A. Inginerul șef Morozov a fost distins cu Premiul Lenin pentru succesul acestui model.
3. FV4201 Chieftain a fost principalul tanc de luptă al Regatului Unit în anii 1960-1990. Designul Chieftainului a inclus o cocă și o turelă înclinate puternic, care au crescut foarte mult grosimea efectivă a blindajului frontal – 388 mm (15,3 inci) pe glacis (de la o grosime reală de 120 mm (4,7 in)) și 390 mm (15,4 inchi). in) pe turelă (de la 195 mm (7,7 in)).[4] Avea o turelă fără manta pentru a profita din plin de înclinarea vehiculului până la zece grade într-o poziție de cocă în jos.
Armamentul principal era tunul L11A5 de 120 mm.
Chieftain a echipat unități britanice ale Armatei Britanice a Rinului (BAOR) în timpul Războiului Rece, apărând Germania de Vest împotriva unui posibil atac din Pactul de la Varșovia.
Tancul greu M103 (denumit oficial 120 mm Gun Combat Tank M103, inițial T43) a fost un tanc greu care a servit în armata Statelor Unite și în Corpul Marin al Statelor Unite în timpul Războiului Rece. Introdus în 1957, a servit până în 1974, moment în care evoluția conceptului de tanc de luptă principal a făcut ca tancurile grele să fie învechite.
M103 a fost proiectat pentru a monta tunul M58 de 120 mm, montat în suportul turelei M89.
Francezul AMX-50, cea din urmă versiune și mai puternică împotriva tancurilor grele sovietice precum IS-3, a fost respins de NATO și Franța.
Așa că Germania de Vest a aderat la NATO la 9 mai 1955 și în curând s-a născut Bundeswehr.
Germania de Vest a avut atât experiența, voința, cât și baza industrială pentru a proiecta și produce un nou tanc local. S-a hotărât să se continue dezvoltarea „Europanzer” în anii 1950, împreună cu Franța și ulterior alături de Italia. M48, totuși, a trecut prin numeroase programe de upgrade în Bundeswehr, culminând în cele din urmă cu M48A2GA2 și nu a fost scos din serviciu până la începutul anilor 1990.
În 1963, prototipul francez a fost evaluat în Germania. Acesta a fost rafinat în 1963 ca Standard-Panzer și AMX-30, când ambele țări au decis în cele din urmă să-și construiască propriile tancuri din cauza prea multor divergențe de specificații și alte considerente. Standard-Panzer a devenit modelul pentru următoarele prototipuri ale Leopardului în 1964.
Intrat în serviciu în 1965, Leopard 1 este unul dintre cele mai faimoase tancuri care au ieșit din Războiul Rece. Blindat subțire, dar foarte mobil și înarmat cu puternicul tun L7 de 105 mm, tancul a avut un succes extrem. A fost folosit de mai multe țări din întreaga lume, cum ar fi Canada, Australia, Belgia și Turcia. Turcia este una dintre numeroasele țări care încă mai operează Leopard 1. Vehiculul a dat naștere și o serie de variante, inclusiv vehicule antiaeriene și de recuperare.
„Au aflat astfel de ce articolul genitival românesc se acordă cu substantivul anterior, nu cu acela aflat în genitiv, „
ne-a suparat 1 vaca:
https://www.contributors.ro/romana-si-latina-in-scoala-romaneasca-meditatii-pe-marginea-ultimei-propuneri-de-reinnoire-a-legilor-educatiei-nationale/
Vichi-Eugenia Ciocani,
vaca nu accepta comentarii.