Modesta industrializare ceauşistă ne-a costat 100 tone aur pierdute şi infometarea
0 aprobate
nicu_cobalcescu@yahoo.com
78.96.85.112
Modesta industrializare ceauşistă ne-a costat 100 tone aur pierdute şi infometarea
Ceauşescu, omul evreilor de la început (Ana Pauker l-a susţinut de la început, din 1944, apoi, în 1965, iudeo-internaţionaliştii în frunte cu Lev Oigenstein, clandestinazat ca nomenclaturist comunist „român“ sub numele de Leonte Răutu) a vândut aurul României, până la urmă, ca să platească datoriile externe făcute tot de el pentru o dezvoltare economică nerentabilă cu adevărat (în acest sens a se vedea cartea secretarului lui N. Ceauşescu, C-tin Boştină, intitulată „În ochiul Ciclonului“).
Nicolae Ceauşescu a avut două instrumente pentru a plăti rapid datoria externă a României: vânzarea în străinătate de alimente necesare populaţiei, prin forţarea exporturilor, şi rezerva de aur a ţării.
Propagandiştii veroşi de acum pun „foametea din anii ’80“ pe seama Securităţii „cea rea“, ca să îi spele imaginea lui Nicolae Ceauşescu, care a ascuns că în afară de înfometare a dat şi aurul României ca să scape de datorii.
Înstrăinarea zecilor de tone de aur fin (100 de tone aproximativ) s-a făcut nu doar în contextul crizei globale, ci şi al constrângerilor la care era supusă Republica Socialistă România (RSR) de către FMI şi Banca Mondială, care puteau declara România în incapacitate de plată în 1981, după cum reiese dintr-o amplă analiză privind evoluţia stocurilor de aur ale România în ultimul deceniu de „socialism“-comunism.
Criza economică din perioada 1979-1982, generată şi de dublarea preţului real al ţiţeiului la nivel mondial şi de extinderea recesiunii în ţările puternic dezvoltate, şi-a pus puternic amprenta asupra României, sarcina datoriei externe fiind şi mai mult îngreunată şi de aprecierea dolarului SUA cu circa 25% în intervalul 1980-1982, în condiţiile în care majoritatea împrumuturilor erau contractate în moneda americană.
Toate acestea au determinat regimul comunist să ia o serie de măsuri care au dus la impunerea economiei centralizate şi la restricţii severe în privinţa deţinerii aurului de către populaţie. In acest sens se pot studia lucrări de analiză obiectivă, precum „Evoluţia stocului de aur al Băncii Naţionale a României în perioada comunistă (1946-1989)”, studiu ce nu se bazează pe „ficţiunea statisticilor întocmite de autorităţile comuniste”, ci pe date din Arhiva BNR, comparate cu cele ale arhivei CC al PCR.
Datorii de 10 miliarde de dolari, din care 3 miliarde trebuiau achitate rapid la 30 iunie 1980, când datoria externă a României în valute convertibile era de 9,19 miliarde de dolari SUA, la care se adăugau dobânzi în valoare de 1,77 miliarde de dolari SUA (aceste valori, actualizate azi sunt de 10 ori mai mari).
Deci aproape o treime din datoria externă în valute convertibile, respectiv 2,85 miliarde de dolari SUA, era datorie pe termen scurt, la care se adăugau dobânzi în sumă de 0,25 miliarde dolari SUA.
Pentru achitarea datoriilor scadente, de 440 de milioane de dolari la sfârşitul anului 1980 şi de 1,27 miliarde de dolari în anul 1981, conducătorii de la Bucureşti au încercat găsirea mai multor soluţii, inclusiv negocieri cu FMI pentru refinanţarea datoriei, dar şi vânzarea aurului din stocul BNR pentru suplimentarea resurselor valutare.
40 de tone de aur fin au fost scoase la vânzare.
Astfel, în lunile septembrie-octombrie 1980, au fost trimise în Elveţia două transporturi de aur care au totalizat 19.982,6 kg de aur fin. La jumătatea anului următor, în luna iunie, au mai fost trimise în Elveţia încă 9.996,2 kg de aur fin, iar la Banca Angliei alte 9.990,1 kg de aur fin.
Trimiterile de metal preţios în străinătate pentru „valorificare” din perioada 1980-1981 au totalizat aproape 40 de tone de aur fin, din care aproape 30 de tone au fost depuse la Banca Reglementelor Internaţionale (BRI) într-un depozit aflat la dispoziţia Băncii Naţionale a RSR, diferenţa fiind depozitată la Banca Angliei într-un cont aflat la dispoziţia Băncii Române de Comerţ Exterior.
Încercând să obţină o parte din resursele necesare acoperirii ratelor scadente ale datoriei externe în anul 1981, guvernul român a autorizat Banca Naţională să vândă din depozitul de la BRI 3,7 tone de aur în intervalul 29 mai – 31 iulie 1981, în vreme ce Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE) a fost împuternicită să vândă 4,24 tone de aur din depozitul de la Banca Angliei în intervalul 15 octombrie – 15 decembrie 1981.
Anul următor, în lunile martie şi septembrie, din depozitul de la BRI au fost vândute alte aproape 5,2 tone de aur, iar în februarie 1983 încă o tonă de aur fin.
„Potrivit materialului informativ întocmit în ianuarie 1985 de Banca Naţională a RSR, din aceste tranzacţii a fost încasată suma de 209,15 milioane de dolari SUA”, precizează BNR în studiu. Din cele peste 209 milioane de dolari, 104,25 milioane de dolari a fost pusă la dispoziţia BRCE pentru diverse plăţi externe, 9 milioane de dolari SUA s-au utilizat pentru rambursarea parţială a unui credit SWAP de 56 de milioane de dolari SUA contra aur, angajat de Banca Naţională a RSR la BRI.
Alte sume rezultate din aceste vânzări de aur, mai precis 43 de milioane de dolari SUA, au fost puse la dispoziţia Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale (MCECEI), în vreme ce alte 50 de milioane de dolari au fost puse la dispoziţia ICE Petrolexportimport.
În pofida aportului valutar obţinut prin vânzarea de aur, situaţia financiară a României a continuat să se deterioreze în cursul celui de-al doilea semestru al anului 1981.
Împrumutul de la FMI, făcut de Ceauşescu, condiţionat de deprecierea leului faţă de dolar
Declanşarea crizei datoriei externe nu a putut fi stopată, deşi, la 15 iunie 1981, Consiliul Executiv al FMI a aprobat României un credit de circa 190 de milioane de dolari SUA în cadrul facilităţii de finanţare compensatorie pentru nerealizarea exporturilor şi un credit de circa 1,32 miliarde de dolari SUA în cadrul unui aranjament stand-by pe o perioadă de 3 ani.
BNR aminteşte însă că primul credit a putut fi accesat integral în aceeaşi lună, în vreme ce eliberarea tranşelor trimestriale în cadrul acordului stand-by a fost condiţionată de adoptarea anumitor măsuri de politică economică de către guvernul de la Bucureşti. Printre acestea se numărau: stabilizarea financiară, reorientarea direcţiilor de dezvoltare a economiei, majorarea preţurilor, deprecierea cursului de schimb al leului faţă de dolarul SUA etc.
Acordul s-a derulat cu multă dificultate până la sfârşitul anului 1983, România reuşind să obţină numai 1 miliard de dolari SUA din creditul iniţial. În această situaţie, la 3 noiembrie 1981, autorităţile române au solicitat principalilor creditori străini să accepte o amânare cu până la 6 luni a plăţii datoriilor.
Câteva săptămâni mai târziu, FMI a anunţat că din cauza situaţiei economice a ţării nu va debloca a doua tranşă din acordul stand-by, în plus a recomandat iniţierea de negocieri cu principalii creditori pentru reeşalonarea plăţilor în contul datoriei externe.
Ar fi greşit să se spună că ceauşismul a pârjolit deja România dinainte de 1990, în timp ce românii nu aveau voie să iasă din închisoarea ce le devenise treptat ţara, în numai 3-4 ani, după invazia sovietică din 1944?
Vedeţi „Evoluţia stocului de aur al Băncii Naţionale a României în perioada comunistă (1946-1989)“
https://www.google.com/search?client=b-d&q=%E2%80%9EEvolu%C5%A3ia+stocului+de+aur+al+B%C4%83ncii+Na%C5%A3ionale+a+Rom%C3%A2niei+%C3%AEn+perioada+comunist%C4%83+(1946-1989)%E2%80%9D
Ceausescu a fost cel mai mare Patriot Roman de dupa 1945. Bati campii intr-o veselie, cap ai dar din pacate creierul iti sta lejer in el. In 1989 Romania avea Zero Datorii Externe. Astazi are peste 260 miliarde euro, 7 milioane dintre noi au luat cale pribegiei pentru a-si gasi un loc de munca. Industia a fost tocata la fiare vechi de Petre Roman iar resursele au fost date gratis pretenilor occidentali, avem trupe de ocupatie straine si suntem la un pas sa fim bagati si-n razboi contra rusului. Ca sa nu mai vorbim de retele de trafic de carne vie, de organe pentru transplant si de droguri. Ps. Ma mir ca asemenea imbecilitati au fost postate pe acest site?
In Decembrie 1989 Datoria Externa ROMANIEI a fost ZERO.
Astazi, in 2025, Guvernele Marioneta dela Palatul Victoria au acumulat in Numele Nostru o Datorie Externa care se cifreaza la halucinanta suma de 200.000.000.000$ (Doua Sute de Miliarde de Dolari) !!!
Suma inseamna de 20 (doua zeci) de ori mai mult cit a avut de platit Tara in anii 1980 cind s-a achitat integral Datoria de Atunci a ROMANIEI!
Cel putin Jumatate din aceasta Halucinanta Cifra se datoreaza Dobinzilor Inrobitoare cu care au fost facute, in Numele Nostru, imprumuturile externe de Guvernele Marioneta dela Palatul Victoria dupa Catastrofa Nationala din Decembrie 1989. Ce s-a facut cu cealalta jumatate a acestei sume in ROMANIA in ultimii 35 de ani, cu care, s-ar fi putut construi cel putin de citeva ori mai mult decit a construit Regimul lui Nicolae CEAUSESCU ?!?
Nu numai ca nu s-a construit nimic, dar s-a darimat si ceea ce construisera Regimurile conduse de Gheorge GHEORGHIU si Nicolae CEAUSESCU!
Unde sint banii ???
ROMANIA este, dupa 2004, sub Ocupatie Militara Straina Efectiva.
Ocupantul se foloseste de O Masina Politica bine pusa la punct si de Un Sofisticat Sistem Electoral pentru a oferi Un Simulacru de Legitimitate Guvernului Marioneta pe care si-l tot instaleaza la Palatul Victoria ciclu elelctoral dupa ciclu electoral.
Guvernul Marioneta achizitioneaza, in schimb, armament la preturi exorbitande dela Ocupant prin imprumuturi la dobinzi inrobitare dela Acelasi Ocupant. Armamentul achizitionat este tehnologic sofisticat si nu pate fi folosit de ROMANIA decit cu aprobarea si cu asistenta tehnica a Ocupantului.Practic, ROMANIA s-a infundat in datorii imense pentru a inarma Fortele de Ocupatie Straina mentinute de Ocupant pe Teritoriul Tarii Noastre.
De aceea, avind in vedere aceste Ingrozitoare Fapte, si in virtutea Dreptului Natural la Aparare al indivizilor si Comunitatilor de Pretutindeni, Primul Guvern Suveran al ROMANIEI de dupa Catastrofa Nationala din 1989 trebuie si va Repudia In Integrum Datoria Externa acumulata de Guvernele Marioneta instalate la Palatul Victoria prin Lovitura de Stat Anti-Nationala si Anti-Sociala din Decembrie 1989.
Oricare ar fi Pretul pe Care Va Trebui Sa-l Platim, ROMANII nu trebuie sa mai plateasca nici macar un cent Pentru Distrugerea Tarii Lor!
Jos Globalismul!
Constantin Boştină, „Am fost secretarul personal al lui Nicolae Ceaușescu. În ochiul ciclonului”.
Din carte:
S-a înconjurat de mediocri
Ceaușescu, uman vorbind, era incapabil să realizeze ce a realizat. El pur și simplu a avut un deceniu în care a ascultat de „eminențe cenușii” (evrei sau cu cultul evreilor) pe care ulterior le-a înlocuit cu semidocți, oligofreni patentanți gen Postelnicu („onorată instanță, am fost un dobitoc!”), Bobu („Vă rog frumos să nu mai lătrați, tovarășu Corbu!”). Nu mai vorbesc de Ion Teleagă sau Dincă Balcon.
Nu mai zic de tinichigiul Constantin Olteanu care ajunge mare general și primar al Capitalei, dar ca putere de gândire, tot tinichigiul toarșei Lenuța a rămas… Asta avea Ceaușescu lângă el prin 89, Lina Ciobanu era textilistă, care în ciuda cocului și taioarelor, nu avea alte cunoștințe decât suveica. Gâdea Suzănica pe la Cultură mai avea ceva în cap, era chimistă, dar pentru ea Marin Preda era poet, pe toarșu Eliade îl aștepta în birou la ora 9 dimineața…. Era normal ca gașca de profitori cu Iliescu în frunte să apară….
Ne mai mirăm de ce, la 35 de ani, România e condusă cum e condusă…păi tot urmașii lui Bobu, Dincă, Postelnicu au rămas.
De o importanţă deosebită pentru cercetători este capitolul privind “Deteriorarea economiei româneşti”, aceasta şi datorită faptului că Boştină este specialist în domeniul economic. Este evidenţiat faptul că la începutul anilor ’80 economia României a intrat în criză. Aceasta s-a datorat şi politicii economice din anii 1970-1980, când s-au realizat mari investiţii într-o serie de ramuri industriale precum construcţii de maşini, electrotehnică, petrochimie, energie, cu bani împrumutaţi de la FMI, Banca Mondială etc.
Potrivit lui Constantin Boştină, nivelul tehnologic al unor utilaje cumpărate era însă destul de scăzut, astfel încât “potenţialul României rămânea acelaşi, dar forţa economică a început să scadă. S-a ajuns în situaţia, aparent stranie, în care, după 1980, la 1000 de lei investiţie, în perioada în care am fost secretar personal, să nu obţinem un venit mai mare de 800-900 lei. Prin comparaţie …, în anii 1970-1975, la 1000 lei investiţii, reuşeam să obţinem 1800-2000 lei. Practic, programul masiv de investiţii nu mai putea fi susţinut“.
La toate acestea au intervenit şi factori externi, precum criza energetică provocată de venirea la putere în Iran a regimului fundamentalist islamic, precum şi a războiului dintre Iran şi Irak, evenimente care au provocat creşterea preţului la petrol, fiind afectate astfel ramurile industriale energofage. Pentru a soluţiona problema importului de ţiţei, în condiţiile în care U.R.S.S.-ul redusese drastic exportul datorită politicii lui Ceauşescu de distanţare de Moscova şi după ce a încercat să obţină cantitatea necesară din partea Chinei (circa 7 milioane de tone de ţiţei brut anual), România a încheiat înţelegeri cu statele arabe (plătind cu mărfuri, dar în special executând lucrări de investiţii în ţările respective).
Pe fondul acestor greutăţi, România s-a aflat în pericol de incapacitate de plată a datoriilor externe scadente, iar Nicolae Ceauşescu a solicitat Fondului Monetar Internaţional o nouă tranşă de împrumut. Datorită condiţiilor dure impuse de forul financiar internaţional, liderul român a întrerupt discuţiile, relaţiile dintre cele două părţi devenind tensionate. Pentru a evita punerea pe lista ţărilor a căror datorie externă urma să fie urmărită de către Clubul de la Paris, Ceauşescu a propus chemarea “partenerilor de forţă ai României în domeniul construcţiilor de maşini, petrochimiei, industriei uşoare şi industriei lemnului”, pentru a le solicita sprijinul, idee cu care şi autorul lucrării a fost de acord.
Pe de altă parte, liderul comunist român a propus ca soluţie pentru plata datoriilor externe ca importurile să nu fie plătite în valută, ci în produse româneşti de care partenerii economici ai României aveau nevoie. Dar aceste măsuri au dus la grava criză alimentară din anii ’80 ai secolului trecut, determinând nemulţumirea populaţiei, o cauză majoră a prăbuşirii regimului comunist.
Referindu-se la aceste aspecte, Constantin Boştină remarca: “Ceauşescu a zis că vom plăti până la ultimul leu şi am plătit. A fost mai greu decât ne-am aşteptat.
Totodată, trebuie să subliniem că decizia luată de liderul comunist român de a reduce drastic importurile de tehnologie a afectat grav unităţile industriale, care nu mai puteau să-şi modernizeze utilajele, scăzând astfel calitatea produselor fabricate (cu repercusiuni asupra exporturilor).
Constantin Boştină scoate la lumina zilei rolul pe care Securitatea l-a jucat în plata datoriilor externe. Astfel, pentru ca plata anuităţilor să se desfăşoare fără sincope, Nicolae Ceauşescu a creat Întreprinderea de Comerţ Exterior “Dunărea”, al cărei rol a fost “să impulsioneze vânzarea masivă de produse româneşti, la preţuri bune, utilizând întreg sistemul de influenţă pe care serviciile secrete româneşti îl aveau faţă de serviciile străine. De asemenea “Dunărea” avea rolul de a-i convinge pe parteneri să accepte politica noastră de barter”.
Dar după un timp “Dunărea” a devenit stat în stat, a impus, pentru a strânge cât mai mulţi bani, întreprinderilor exportatoare comisioane care mergeau uneori până la 25% din încasări.
Totodată, exista un fond de rezervă valutară, aflat la dispoziţia exclusivă a lui Ceauşescu, cu ajutorul căruia se realizau zilnic operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută, Boştină având sarcina de a-i raporta la sfârşitul fiecărei zile situaţia. Autorul a surprins starea de spirit a liderului comunist român în acele momente: “În esenţă a fost o perioadă terifiantă… Înflorea când îi raportam un profit de 10–12 milioane. Când îi vorbeam de un milion-două, se încrunta şi mă expedia. El trăia, pur şi simplu, emoţional acele momente”.
În privinţa soluţiilor privind scoaterea economiei româneşti din criza în care a intrat în anii ’80, autorul lucrării menţionează că Nicolae Ceauşescu a respins ideea trecerii de la dezvoltarea extensivă la dezvoltarea intensivă, de la cea cantitativă la cea calitativă. Pe de altă parte, soluţiile propuse de către consilierii săi economici în privinţa întreprinderilor nerentabile (închiderea acestora şi crearea unor ramuri noi sau dezvoltarea serviciilor) au fost respinse, Ceauşescu nedorind apariţia şomajului şi nici să închidă ceea ce a creat. Drept răspuns a arătat că nu dispunea de fonduri pentru investiţii.
Trebuie reţinută şi precizarea lui Constantin Boştină potrivit căreia în anul 1981 circa 70% din industria românească încă funcţiona, existând forţă de muncă calificată, piaţă de desfacere, nefiind nevoie deci de investiţii majore pentru tehnologizare. La toate acestea s-au adăugat rapoartele false privind producţiile obţinute, în special în domeniul agrar. Referindu-se la acest aspect, fostul secretar prezidenţial preciza că “nu ştiu cât credea, dar îi conveneau” pentru a demonstra, propagandistic, progresele economice realizate sub conducerea sa.
Referindu-se la o altă caracteristică a politicii româneşti din anii ’70–80 ai secolului trecut, respectiv cultul personalităţii liderului comunist, Constantin Boştină evidenţiază că acesta a fost gândit, intenţionat, de către colaboratorii săi apropiaţi, marile spectacole organizate cu diverse prilejuri fiind inspirate din ce a văzut în China şi Coreea de Nord.
Constantin Boştină se referă şi la cenzura existentă în cultură, care a creat nemulţumiri în rândul intelectualilor români, precizând însă că “unii, în mod deliberat, încercând să îi satisfacă orgoliul de cult al personalităţii, au promovat şi au dezvoltat această parte a laudelor nemeritate”.
Cartea surprinde şi grupurile de putere care s-au creat în jurul lui Ceauşescu, precum şi rolul jucat de către Elena Ceauşescu în viaţa politică a României din anii ’80 ai secolului al XX-lea. Autorul, care datorită funcţiei se găsea în permanenţă în apropierea lui Nicolae Ceaşescu şi astfel se afla în contact direct şi cu Elena Ceauşescu, subliniază rolul profund negativ pe care aceasta l-a avut în viaţa politică românească. În portretul pe care îl realizează se arăta că: “Elena Ceauşescu neavând o pregătire şcolară şi o instrucţie deosebită, era lipsită de capacitatea de a înţelege mecanismele conducerii statului, pe care le dezbătea Ceauşescu cu oamenii din jurul său. Din poziţia pe care a dobândit-o, fiind membră a Comitetului Politic Executiv şi prim-viceprim ministru al guvernului, a încercat să emită judecăţi de valoare. O parte dintre conducătorii statului român le susţineau din poziţia de “yes-man”. Alţii nu comentau. Mai erau persoane ca Janos Fazekaş care nu puteau accepta “contribuţiile” ei. El îi spunea:
“Lenuţo, tu ar fi mai bine să taci”. Iar Ceauşescu nu îl întrerupea pe Fazekaş. Îl lăsa să zică. Mai avea câte o ieşire Cornel Burtică, însă mai precaut. Și nu de puţine ori a contrat-o şi Gogu Rădulescu”.
Autorul cărţii surprinde eforturile Elenei Ceauşescu de a controla actele de decizie ale lui Nicolae Ceauşescu, evidenţiind că “prin comportamentul ei, a îndepărtat oamenii deştepţi din jurul lui Ceauşescu sau chiar l-a îndemnat pe acesta să îi elimine. Mai grav este însă că a încercat să construiască o echipă, care cu ajutorul Securităţii, filtra şi cenzura fluxul de informaţii către Ceauşescu”.
Sunt scoase în evidenţă şi aspecte din viaţa membrilor familiei Ceauşescu, accentul fiind pus pe Nicu Ceauşescu, implicat în politică, colaborator pentru o perioadă de timp cu Boştină, văzut la un moment dat ca posibil succesor al liderului comunist român.
Un capitol al lucrării este consacrat politicii externe a României, vizitelor prezidenţiale (la unele dintre acestea participând şi Constantin Boştină) în unele state importante ca Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, Franţa etc., despre semnificaţia acestora vorbind şi alţi martori oculari, precum fostul ministru de externe Ștefan Andrei.
Referindu-se la sfârşitul regimului comunist, Constantin Boştină evidenţiază faptul că în anul 1989 România era izolată pe plan international, în timp ce pe plan intern nemulţumirile populaţiei se adânceau. În aceste condiţii, potrivit autorului, “puterea a fost luată de un grup neautorizat de nimeni, care nu avea nicio reprezentare juridică şi nici un program clar pe ce urma să se întâmple în România”.
Radio Europa Libera, Vocea Americii, DW si BBC in romaneste niste kanale infecte care si astazi mai alimenteaza niste idioti ignoranti sa spurce o istorie pe care nu o cunosc.
Secretarul lui Ceausescu sau orice alt secretarel de partid va manca orice kkt i se cere ca sa-si apere pielea urduroasa.
Cind veniti cu stiri din asemenea surse nu sunteti doar penibili dar devediti incontestabil ca sunteti idioti.
deci atata valoarea are ceea ce borhotesti pe aici sub diverse nume de la CD, Denistoc, Radu, Radu Stefan etc.
Fostul ministru Cornel Burtică despre cum i-a venit damblaua lui Ceauşescu cu achitarea datoriei anticipat, indiferent de consecinţe:
„Reporter: Cum i-a venit ideea să stingă total datoria externă a României?
C.B.: Paradoxal, cred că i s-a tras de la americani. Fiindcă blocase toate mecanismele economice, mai mulţi specialişti din SUA făcuseră o analiză, împărţită pe la bănci şi instituţii financiare, în care spuneau că RSR riscă să intre în imposibilitate de plată. El, ca să demonstreze contrariul, a spus că nu numai că nu vom mai lua credite, dar plătim tot, chiar cu anticipaţie. I-am explicat că aşa ceva e imposibil, el mi-a cerut să plătesc înainte de termen contractul cu centrala de la Cernavodă.
I-am spus că tot comerţul nostru exterior pe un an abia acoperea doar asta: era o nebunie. Am mai încercat să-i explic faptul că fără importuri de tehnologie nouă nu o să avem produse competitive la export. Parcă m-am lovit de un zid. Nu mai puteam aduce nici măcar piese de schimb.“
(după interviul cu Cornel Burtică intitulat „În 1986, Apostol mi-a propus să dregem ceva“)
Ceauşescu şi-a făcut mendrele cu românii neputincioşi, care nu ei i-au dat puterea şi el nu era legat astfel de ei.
Puterea era a celui mai oportunist moştenitor al raptului Ţării din 1944-1948 de catre sovietici.
Dacă în 1971-1975, România se afla pe locul doi în CAER (organizatia comuna de cormert a tarilor comuniste) la exportul de energie electrică, după 1975 nu mai figurează printre exportatori, ci, curând, printre importatori și la această resursă importantă. Dacă era dintru-nceputul industrializării dependentă de de minereul de fier și de cărbunele cocsificabil sovietic, mai nou era și de țiței, al cărui preț explodase din 1973. În raportul dintre producția internă și importul de petrol, prelucrarea lui devine nerentabilă. Tovarășul continuă însă pe aceeași linie, legându-se mai strâns și cu mai multe sfori de dependeța acestor materii prime străine.
Propriu-zis, Ceaușescu investea fără să se priceapă, doar conform propriilor principi „imbatabile”, fără să asculte de specialiștii vremii. Care oricum nu îndrăzneau să-l contrazică din cauza consecințelor. Sau mai bine zis investea în ramuri economice falimentare, ridica combinate care nu reușeau să acopere costurile investițiilor și nici măcar a cheltuielilor de producție.
Ceaușescu dorea să producă de toate, să nu fie dependent de nimeni și de nimic. Realitatea economică îl contrazicea. Evident, nu dorea să accepte așa ceva și găsea vinovați de serviciu. În 1979, planul național nu a mai fost îndeplinit. În multe domenie se înregistrau producții mult mai mici decât cele planificate de Ceaușescu și politrucii săi. De exemplu, la huilă, tablă, cocs, construcții de mașini, țesături bumbac și altele. Pentru a alimenta acest mastodont industrial, ajuns neprofitabil, Ceaușescu importa materii prime pe bandă rulantă.
Cine a făcut datoriile României?
Datoriile, așa cum arată documentele și specialiștii, le-a făcut chiar Ceaușescu. Adică românii le-au plătit inclusiv gafele economice ale lui Ceaușescu și ale politrucilor comuişti. A importat excesiv pentru a-și îndeplini visele industriale megalomanice. Nu i-a ieșit.
Din cauza unei economii neproductive, făcută pe baza unor planuri nerealiste, s-a ajuns la deficit, la pierderi uriașe. Efectiv Ceaușescu se împrumuta la BIRD (Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare) pentru a-și putea plăti eșecul dar, nevoia de importuri, la care se adăugau despăgubirile de război către URSS dar și arieratele aferente colectivizării.
”Aproximativ 19% din totalul creditelor externe s-au folosit pentru recuperarea pierderilor intreprinderilor. Economia suporta blocaje în lanț. Cu pierderi anuale de circa o sută de miliarde de lei”, se arată în ”Ceaușescu și epoca sa”. Pentru a redresa situația a forțat economia de export, limitând importurile.
A urmat o altă catastrofă. Fără resursele necesare din alte state, anumite ramuri economice, au început să producă lucruri de proastă calitate. Ceaușescu a ajuns să exporte mâncarea românilor în URSS în special pentru a obține țiței și energie.
Culmea, partenerii erau nemulțumiți. Românii dădeau marfă „de proastă calitate“ și nici măcar nu reușeau să exporte cât se lăudau în contracte. De exemplu, în anul 1984, rușii ne-au dat jumătate din cantitatea de țiței prevăzută. Și asta fiindcă românii s-au dovedit neserioși. Nu le-au plătit avansul iar cerealele livrate erau pline de impurități. În plus, nici măcar nu au trimis instalațiile de foraj prevăzute în contract și conform graficului. Uzina din Arad, din cauza măsurilor aberante ale lui Ceaușescu s-a trezit cu nu a mai putut livra, la export, conform contractului, către partenerii străini, peste 27.000 de vagoane.
Și asta fiindcă România nu putea produce, mai ales în acel sistem economic, cât visa Ceaușescu că ar trebui să poată. Se contura și un uriaș decalaj tehnologic. Lumea, mai ales Occidentul intra în cea de-a treia revoluție industrială, sau era digitală, în schimb românii rămâneau tot la producția planificată, cu norme rigide ale socialismului. Ceaușescu îi păzea pe români de ispitele ”demonice” ale Occidentului.
În plus, Ceaușescu „se ținea bățos“ în CAER și încerca să-și impună punctul de vedere.
Unii ar vedea în acest lucru o calitate, forța președintelui comunist.
În realitate, Ceaușescu încerca să joace la două capete, iar rușii și-au dat seama de acest lucru. Evident, ne-a costat și mai mult. Ceaușescu se visa un înger al păcii în Europa, în megalomania sa sperând chiar la un premiu Nobel pentru pace, după ce ar fi reușit să rezolve problema ”Războiului Rece”. Evident era o pălărie mult prea mare. Ceaușescu a început să se împrumute la FMI și BIRD, culmea organisme monetare internaționale, din Occidentul ”decadent”, încă din 1969 . În 1978 datoria externă a României era de 5 miliarde de dolari. În 1982, a ajuns la 11 miliarde de dolari (asta înseamnă sute de miliarde azi).
Apoi l-a apucat nebunia plăţii anticipate a datoriilor sale de către România, fără să ţină cont de consecinţele nefaste social şi economic.
În 1983 Ceaușescu propunea membrilor ”Clubului de la Paris” dar și băncilor la care avea datorii, restituirea totală a datoriei. În 1984, nici nu a mai primit ultima tranșă de împrumut convenită cu FMI, și a achitat toată datoria externă a României.
În 1987, conducerea Băncii Reglementelor Internaționale de la Basel, a cărui membră era și România, i-a sfătuit pe reprezentanții români să nu mai facă plăți anticipate ale datoriei, după mărturia lui Florea Dumitrescu. Forurile bancare internaționale consiliau conducerea țării să utilizeze creditele avansate anticipat pentru dotarea întreprinderilor, în vederea creșterii exportului. Informat, Ceaușescu a luat-o ca pe afrontul amestecului în treburile interne
Românii care mâncau pe sponci, mai nimic, și îndurau bezna și frigul, în timpul raționalizărilor nici măcar nu știau pentru ce suferă. Nu știau de nicio datorie externă. Cine o contractase, de unde apăruse și pe ce s-au dus miliardele de dolari, datorie externă totală. De datorie au aflat numai atunci când a fost achitată şi Ceauşescu s-a lăudat că a achitat datoria În plenarea Comitetului Central, din 12 aprilie 1989. Restul răspunsurilor nu le-au aflat niciodată, iar acum sunt din nou ţinuţi în întuneric de „naţionaliştii“ de carton care propun China ca nou stăpân şi le spun românilor că era foarte bine în epoca ceauşistă.
(Informaţii preluate preponderent din lucrarea „Ceaușescu și epoca sa“, de profesor universitar dr. in istorie Lavinia Betea).