Washington Post. Analiză seacă, făcută fără sentimente. Populația lumii urcă, se dublează prin Africa, prin alte lumi. Sunt însă și anomalii. Unele țări pierd până la 15 la sută din populație până 2050. Sunt și patru fruntașe în clasamentul dezastruos al depopulării. Practic acest țări rămân fără popor. Americanii de la Whashington Post vorbesc de o pierdere masivă de populație, până la 45,2 la sută în aceste nefericite țări. Eu transcriu, traduc, pierdere de POPOR. România e pe locul fruntaș PATRU la capitolul dezastru. După ea e Republica Moldova, adică a doua Românie.
România va ajunge în acest secol la 10 milioane de locuitori. De ce mai rămân ăștia 10 milioane aici, nu știu. Poate pentru că mai au de vizitat niște morminte, la care se adaugă mormintele unor amintiri. Dar de ce mai rămâneți voi aici domnilor care gospodăriți siguranța națională?
Alo, domnule SRI? Înțeleg că mă auzi mereu! Aude-mă și acum! Auzi-i pe americanii care spun sec că în timp ce populația lumii urcă, noi ne ducem dracului, de tot.
Alo, domnule Iohannis! Ponta e un pericol sezonier. Lasă-l nouă mii de ani să-și frângă gâtul, că încrederea și-a frânt-o de mult timp. Citește previziunea asta rece ca un ghețar. Nu te înfurnică pe spinare? Dacă nu te înfurnică, du-te și tu nouă mii de ani!
Alo, domnule Ponta! Te dai încă premier, mimezi în bășcălie această funcție și știu că n-ai fost niciodată decât un saltimbanc politic. Dar cât stai pe scaunul ăla pe care nu ți-l va lua nimeni fiindcă ăilalți sunt orfani de patriotism și de snagă, ca și tine, auzi că murim? Auzi? Te doare în cur de subiect? Fă ceva să nu te mai doară. Fă ca românii să nu-și mai părăsească țara, dă-le locuri de muncă, fiindcă orice loc de muncă e prolific, face copii. România rămâne borțoasă numai dacă are autostrăzi pe care să alerge mărfurile ei, dacă are locuri de muncă bine remunerate, dacă are unde munci la ea acasă și n-are.
Alo, domnule Parlament bicameral! Azi am citit cea mai dură știre pe care am citit-o de când gazetăresc și gazetăresc de patruzeci de ani. România dispare. Nu de pe hartă, ci ca popor. Fără popor, dispare și ca țară. Fă ceva să nu mai fugă poporul ăsta din cea mai frumoasă țară a lumii. Să nu mai fugă românii de munții lor și din pădurile lor și din aerul lor și din amintirile lor și din dragostea lor de țărâna patriei.
Fug unii din deșert și din pustietate. Românii fug din grădina lui Dumnezeu. Dacă nu sunteți în stare să găsiți soluții, nu miraculoase, ci logice și patriotice, duceți-vă voi unde a înțărcat mutu iapa! Fugiți iute, până nu vă ajung eu cu mânia toată pe care am adunat-o în sânge și în carne și în oase și o să vă ajung. Duceți-vă dacă nu sunteți în stare să răspundeți celui mai grav atentat la siguranța națională, atentatul de a dispărea ca popor.
Comic tare !Eu imi amintesc si ce faceam la trei patru ani si Iohanis numai tine minte ce facea prin anii 90 .Interesant cum a ajuns impostorul acolo sus .
https://www.youtube.com/watch?v=fBUMkQx5ynk
Iohanis vine din evreiescul Yohanan care in evreieste inseamna „Yehova este milostiv „,concluzia ,Iohanis este crypto evreu frankist.
Apropo care este tinta lor …pai simplu ……Sclavizarea noastra ,ce nu e clar ?
Tinerii romani merg la munca in strainatate, se casatoresc si fac copii acolo – copii care nu vor mai fi romani, ci cetateni ai acelei tari. Tinerii romani cresc demografia in tarile de adoptie iar in Romania raman batranii si cei care n-au posibilitatea – sau nu vor – sa plece. Macar ca nu inventez apa calda, sa enumar cateva cauze care au dus aici:
1. Liberalizarea avorturilor;
2. Saracirea tarii prin distrugerea economiei (voita, programata, sustinuta de politicienii romani majoritar apartinand vechii clase politice comuniste/ securiste, care se spargeau in figuri pana in 1989 ca ei apara poporul si cuceririle… bla, bla, bla.)
3. Indemnul presedintelui Basescu de a merge la munca in alte tari si emigrarea creierelor;
4. Limitarea pana la sufocare a investitiilor in noi locuri de munca;
5. Furtul masiv, programat, jefuirea tarii de toate resursele: economice, sociale, umane, etc., fara a fi tras cineva la raspundere (pentru ca si in Justitie dupa 1990 s-au oplosit toti securistii care si-au echivalat – prin lege – studiile la Stefan Gheorghiu cu studiile juridice – de unde si raspunsul la intrebarea „de ce nu i-a tras nimeni la raspundere pana acum?” – pai cine sa-i traga, sa se traga la raspundere ei intre ei?)
6. Nu ultima dintre cauze, neaplicarea Punctului 8 de la Timisoara.
Ne-a explicat bine Vadim de programul de depopulare a tarii.
Acest program s-a realizat in proportie de 1/3. Atati romani au plecat.