CD
1.753 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
CE SE VA INTAMPLA CU DREPTUL INTERNAȚIONAL?
De CD

Se mai exercită el in adevăratul spirit in care a fost intitutionalizat in 1945 in Carta ONU?
Analizând știrile zilnice, este greu să scapi de sentimentul că legea junglei – legea puterii brute care a guvernat afacerile internaționale din antichitate până în vremuri foarte recente – a depășit principiul conform căruia frontierele internaționale nu pot fi modificate prin forța armelor.

Fondată după trauma Primului Război Mondial, Liga[masonică] a Națiunilor a căutat să consacre acest precept fundamental al dreptului internațional, împreună cu principiul autodeterminării. Autodeterminarea este noțiunea că popoarele care se definesc ca națiuni au dreptul la propriile state naționale, mai degrabă decât să fie forțate să trăiască sub conducerea unor popoare străine.

În ciuda aspirațiilor sale înalte, Liga Națiunilor nu a putut niciodată să întrunească unanimitatea sau tăria de a lupta pentru propriile principii – și astfel a izbucnit al Doilea Război Mondial starnit de fapt de aceiasi elitisti care au fondat Liga Natiunilor. În urma înfrângerii Axei, învingătorii au fondat din nou Națiunile Unite, o comunitate internațională presupus mai hotărâtă și mai puternică, menită să impună principiul „securității colective”, conform căruia agresiunea împotriva unuia este agresiune împotriva tuturor și justifică un răspuns combinat din partea tuturor.

Marea lecție a istoriei pentru noi este că hotărârea aduce pace și ordine, iar ezitarea si echivocul invită la haos și conflict.

Dar Războiul Rece a blocat Națiunile Unite – și în special Consiliul de Securitate al ONU, principalul garant al păcii și securității internaționale – la câțiva ani după ce organismul mondial a debutat la San Francisco.

Motivul este simplu. Structura sistemului ONU se pretează la blocaje. Oricare dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate – Rusia, China, Statele Unite, Marea Britanie și Franța – poate bloca o rezoluție de utilizare a forței. Prin urmare, Națiunile Unite vor rămâne aproape întotdeauna inerte în perioade de pericol grav.

În mod uimitor, au existat excepții de la această regulă – două în special. Prima – printr-o manevră diplomatică, administrația Truman a reușit să organizeze un contraatac comun SUA-ONU pentru a respinge atacul nord-coreean împotriva Coreei de Sud în 1950. Conflict incă neinchis definitiv, nu există un tratat de pace incheiat intre părti.

Al doilea moment de coeziune al Consiliului de Securitate a existat in 1990 datorită trădătorului de tară Mihail Gorbaceov, care a lasat ca actiunea golănească a SUA, trucată in Congresul American cu firme de PR si martori falsi, să pornească războiul impotriva Iraqului, cu acceptul URSS, crimă internatională.

Desi Consiliul de Securitate a votat “unanim”, totusi CHINA s-a abtinut să voteze Rezolutia Consiliului de Securitate nr, 678 din noiembrie 1990. Iar coalitia huiliganic politienească condusă de SUA nu a reusit să coalizeze mai mult de 35 de tări din cele 185 membre ONU la acea dată.

După cucerirea Kuweitului de trupele americane si după ce s-a aflat de tot circul din Congresul SUA, unde a depus mărturie falsă, sub nume fals fiica ambasadorulyui Kuweitului la Washington, fată ce nu fusese in Kuweit niciodată in viata ei, lumea a devenit mult mai circumspectă si din 1991 Consiliul nu a mai mers pe coeziune impusă de “regulile ordinei bazate pe legi”, regulile hegemonului.

Doi dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate, China și Rusia, și-au exprimat clar intențiile de a revizui ordinea mondială si ea bazată pe “regulile ordinei bazate pe legi” –făcute de hegemon.
Xi Jinping și Vladimir Putin sunt influenți ai sistemului. Nici o rezoluție menită să consolideze “ordinea bazată pe legi” nu le poate trece.
Ei au propus ca prevederea de aur a Cartei privind Autodeterminarea să fie completată si de adagioul: Neamestecul in treburile interne, Neinterventia.

Acest adagio ar mai tăia succesul revolutiilor de catifea, de primăvară si colorate initiate de CIA la comanda elitei financiare. Este un tel imbrătisat si dorit de majoritatea tărilor membre.

Consiliul nu a putut decide nici in privinta conflictului armat din Ukraina, căci in baza prevederilor exprese ale Cartei ONU cele patru puteri europene, membre ale Consiliului de Securitate, a se observa nementionarea Chinei, au posibilitatea expresă de a interveni cu Misiuni Speciale Armate impotriva oricărui regin fascist sau neofascist ce se instalează intr-una din tările europene participante in al doilea război mondial.

Deci Misiunea Speciala a Rusiei este legitimă in baza dreptului international indifferent de cum interpreteaza tările NATO notiunea de fascist si faptul că regimul de la Kiev este condus de un evreu sadea.

Observati că situatia Taiwanului nu este implicată in prevederile Cartei ONU care se rezumă doar la Europa si asta pentru că SUA dorea să-si mentină o influentă necontestată in Asia si a prevenit orice referire in Carta ONU a situatiei din Asia.

In 1945 cand China era eliberată de japonezi, americanii se aflau deja in China eliberată de japonezi si luptau alaturi de Chiang Kai shek si Kuomintang impotriva “Comunislui” lui Mao, avand in vedere o retragere in Taiwan a Kuomintang-ului si separarea teritorială a statului Chinez după vechile retete talmudice. Retete aplicate peste tot unde coloniile si-au recuperat aparenta independentă dar pe granite deloc firesti si naturale.

Din fericire si Rusia și China sunt state substanțiale deținătoare de arme nucleare – ca si SUA si aliatii occidentali, ceea ce nu face decât să agraveze dilema modului de interventie peste rezolutiile Consiliului de Securitate. Puțini ar fit încântați să conteste un antagonist înarmat cu arme nucleare.

Marele cronicar al Războiului Peloponesiac, Tucidide in Dialogul Melian a descris lupta din secolul al V-lea î.Hr. dintre ligile rivale conduse de Atena și Sparta, a avertizat că puterea are prioritate față de dreptate în afacerile internaționale. Nu te poți aștepta la dreptate decât dacă ai puterea – în special puterea militară – de a o cere.

Distrugerea orașului-stat grecesc Melos (416 î.Hr.) de către Atena, una dintre superputerile lumii egeene, l-a determinat pe Tucidide să enunțe această axiomă dificilă a politicii internaționale. O delegație ateniană i-a avertizat pe locuitorii insulei amplasate strategic că se vor confrunta cu consecințe grave dacă vor refuza să se alăture Atenei în războiul său de decenii împotriva Spartei și a Ligii Peloponesiane.

De asemenea, i-au avertizat pe melieni să nu se aștepte la întăriri din străinătate. La urma urmei, marina ateniană – forța de luptă preeminentă a epocii – stăpânea valurile. Marinarii atenieni puteau transforma marea întunecată ca vinul într-un șanț de apărare impracticabil care bloca orice flotilă de ajutor spartan.

Liderii melieni s-au opus. Chiar dacă nu aveau suficiente mijloace pentru a respinge atacul, au refuzat cererile Atenei, sperând că acțiunile brutale și imorale ale atenienilor vor aduce Sparta și alte orașe-stat mici de partea lor.

Dar apelurile lor de ajutor au rămas fără răspuns, iar după căderea orașului, atenienii și-au îndeplinit amenințările – masacrând sumar populația masculină a orașului și înrobind femeile și copiii. Pentru Tucidide, moralist, dar și istoric perspicace, măcelul a dramatizat consecințele fatale atunci când o societate nu are forța armată pentru a susține o postură diplomatică demnă.

Atenienii resping în mod explicit argumentele melienilor despre dreptate, afirmând că în relațiile internaționale „dreptul este în discuție doar între egali la putere”, în timp ce cei puternici „fac ce pot, iar cei slabi suferă ce trebuie”.

Iar un alt proverb antic ne spune că “cei ce si-au făcut pluguri din săbii vor ara ogoarele pentru cei ce si-au păstrat săbiile”.

Diplomația occidentală si al ei fals decorum[un comportament conform bunului gust și bunei cuviințe] se bazează din nou pe o putere dură. Acum, ca și în Grecia clasică, statele mai slabe nu pot negocia un acord echitabil atunci când un combatant rival posedă forța armată, voința și răutatea de a-și impune cu forța cererile hegemonice.

Avertismentul lui Tucidide împotriva infirmității marțiale se aplică în egală măsură și tărilor din Sudul Global, Africa si America de Sud.
Tot aici ar intra si tările Europei de Est dar ele cu unele exceptii refuză această pozitie si se cred parteneri cu jefuitorii glorificandu-i.

Dacă dreptul internațional nu mai servește drept barieră în calea agresiunii unei diplomatii rudimentare si bazată pe fortă, inseamnă ca organizatiile internationale desemnate si indrituite de acest drept international cu păstrarea unui echilibru de forte nu isi pot indeplini menirea lor nobilă si aducătoare de pace.

Din acest motiv tări precum China si Rusia au luat numeroase initiative de a coaliza tările mai mici si a le putea aduce la masa tratativelor ca egali.
Chiar grupările si alinierile cu scop principal economic si commercial au inceput deja să aibă si o agendă socială mai evidentă si să ia atitudini militante pentru implementarea corectă a prevederilor Cartei ONU si amendarea situatiei neechitabile din Consiliul de Securitate – dreptul de veto. Printre aceste organizatii se numără si Sanghai Cooperation Organization, BRICS, ASEAN si altele insumand cca. 150 de state.

Fără a politiza si polariza aceste coalitii se străduiesc ca in mod treptat si sigur să
elimine veto-ul din Consiliul de Securitate si ca numeni să nu-si mai aroge in baza fortei militare pozitia de Primus inter pares.
Sunt si proiecte de a aduce sediul Natiunilor Unite in Africa pentru că cei de aici au mai mult nevoie de ajutor. Sau oriunde in altă parte decat la New York, unde delegatiile unor tări nu au primit viza de a intra in SUA si a putea participa la Adunarea Generală a ONU. Un caz recent este cel a Venezuelei, iar in trecut au fost numeroase cazuri printre care Nicaragua, Haiti, Iran si Palestina in mai multe randuri.

O altă initiativă incearcă sa aducă diferite birouri ale ONU in diverse tări, descentralizare care in epoca digitală nu impedică activitatea normală a organizatiei.
Viitorul este plin de surprize si s-ar putea intampla ca soarta ONU să vină intr-un mod mai surprinzător decat ne putem inchipui si intr-o formă de organizare in oglindă cu noua ordine multipolară si multilaterală.

Atlanta 05/09/2025