Anonimul Transilvan ne trimite și ne atrage atenția asupra textului de mai jos, semnat de dl Sorin Pâslaru. E un text de care aveam nevoie. Mulțumiri.


Scoţia era cât pe ce să rescrie istoria lumii. Lecţia pentru România
de Sorin PÂSLARU

Scoţia era cât pe ce să rescrie istoria lumii, într-un referendum la care au stat cu ochii ţintă nu numai marii şefi din Londra, ci o lume întreagă.

Pentru Europa de Est, care şi-a asumat ca singură cale de dezvoltare „scufundarea” în Uniunea Europeană, evenimentul are o semnificaţie teribilă, chiar dacă rezultatul a fost pentru menţinerea uniunii.

Să vezi că la celălalt capăt al continentului european, într-o ţară care a fost inima globalizării din ultimul secol şi jumătate, există un popor care şi-a păstrat timp de trei secole voinţa de a deveni o naţiune, este pentru noi, cei care încercăm să depăşim subdezvoltarea uitând de noi şi punându-ne cu totul într-o matrice externă, absolut uimitor.

Pentru că scoţienii contrazic prin intenţia lor, deocamdată neîmplinită, tot ceea ce ni s-a predat în ultimii 20 de ani, şi anume că doar prin eliminarea graniţelor, printr-o piaţă comună pentru bunuri, servicii, forţă de muncă şi capital, putem să ajungem la acelaşi nivel de viaţă cu vestul Europei.

Este uimitor să constaţi că în timp ce noi ne luptăm să intrăm în spaţiul Schengen şi să anulăm graniţa care ne desparte de Bulgaria sau Ungaria, într-o ţară ca Marea Britanie există o regiune unde 45% din populaţie a votat pentru a introduce o graniţă şi pentru a-şi vizita rudele cu paşaportul la Londra. Cine să mai înţeleagă ceva – vine prosperitatea uitând de graniţe şi scufundându-te într-un spaţiu comun, aşa cum propovăduieşte Uniunea Europeană sau eşti mai cu minte dacă îţi vezi de ale tale, cu resursele tale, în propria ţară şi eviţi cedarea de suveranitate, în orice formă ar fi ea?

Mai ales că astăzi România, din punct de vedere al resurselor naturale, poate fi privită ca o Scoţie a Europei. Tendinţa spre independenţă a Scoţiei a accelerat în ultimii zece ani, chiar de când au fost descoperite resurse uriaşe de petrol în Marea Nordului, în apele teritoriale ale Scoţiei.

În joc ar fi venituri de 54 de miliarde de lire sterline în următorii cinci ani. Astăzi veniturile din petrol şi gaze aduc Marii Britanii 2% din PIB, iar acestea se bazează în proporţie de 90% pe hidrocarburile aflate în largul Scoţiei.

Separatiştii sperau ca aceste venituri să se îndrepte după o eventuală despărţire de Marea Britanie numai către noua Scoţie, ceea ce ar fi reprezentat 12% din PIB-ul noii entităţi. Nu este întâmplător că Alex Salmond, liderul mişcării separatiste, este ca formaţie inginer petrolist. Viziunea unei Norvegii prospere din venituri obţinute din petrol şi gaze şi a Fondului său Suveran, de 600 mld.euro, i-a fermecat pe scoţieni.

Am fost învăţaţi în ultimele două decenii că resursele naturale şi, în general, stăpânirea unui teritoriu nu mai au relevanţă, că oamenii se duc acolo unde le este bine şi nu mai contează cine administrează o ţară. Mai ales aici, unde opinia generală este că administratorii ţării sunt nişte hoţi şi nişte incompetenţi – ceea ce nu este departe de adevăr.

Şi vedem dintr-odată o situaţie în care oamenii spun: aici este ţara noastră, vrem graniţe cu restul, vrem să ne autoadministrăm. Dacă nu ar fi provenit această dorinţă dintr-un spaţiu aflat în linia întâi a valorilor democratice şi a dezvoltării economice, l-am fi caracterizat rapid în primul rând ca o tendinţă de înapoiere, caracteristică unor societăţi lipsită de deschidere şi de dorinţa de a se moderniza.

România este asemănătoare cu Scoţia prin faptul că este pe locul patru ca independenţă energetică în UE, având resurse consistente de petrol şi gaze. Problema este cum poate să câştige în mod real de pe urma acestor rezerve. Scoţienii deja făceau calcule că un miliard de lire sterline din cele cinci care ar fi trebuit să le revină anual din redevenţe din petrol şi gaze să intre într-un fond precum cel al Norvegiei, astfel încât în 20 de ani, acesta să ajungă la active de 30 de miliarde de lire sterline.

România taxează infim extracţia de petrol şi gaze şi câştigă doar 250 de milioane de euro pe an din redevenţele de profil. Din păcate, subiectul este dezbătut local prea puţin sau în mod interesat, cu opinii deja influenţate într-un mod sau altul.

Când în Scoţia subiectul veniturilor din petrol şi gaze a fost central în acest referendum, noi vorbim despre cine este ofiţer acoperit dintre candidaţii la preşedinţie. Ofiţer care să apere ale cui interese? Cine se mai uită cu adevărat la interesele României?

În 2014 expiră contractul de exploatare a resurselor de petrol acordat monopolistic unei singure companii, dar nimeni din cei plătiţi din bani publici să reprezinte interesele celor 20 de milioane de locuitori nu dă vreun semn că este dispus să negocieze pentru a obţine venituri de cel puţin 10 ori mai mari până acum din aceste redevenţe, cum ar fi normal.

De asemenea, nu se discută dacă nu ar fi cazul ca resursele petroliere să fie împărţite între mai multe companii pentru a avea o reală competiţie pe piaţa exploatării petrolului din România.

Există o comisie la Ministerul Finanţelor însărcinată cu problema din care nu se ştie cine face parte şi nu este exclus ca noul proiect de lege al redevenţelor să fie dictat de reprezentanţii Coaliţiei pentru “Dezvoltarea” României şi să fie scos pe piaţă doar cu câteva zile înainte să fie aprobat, aşa cum îi stă Guvernului în obicei.

Iar referendumul din Scoţia mai este despre ceva: despre buna guvernare şi despre transparenţa în administrarea ţării. Scoţienii au ajuns aici pentru că nu s-au mai simţit reprezentaţi cu adevărat în cadrul puterii de la Londra.

Este acelaşi soi de dezamăgire pe care o încearcă de decenii românii în faţa unor guverne care se aştern peste ţară cu cohortele de consilieri şi de şefi de agenţii precum graurii pe câmpurile de viţă de vie.