CE AU FĂCUT RUȘII DIN CHIP-URILE FURATE DIN MAȘINILE DE SPĂLAT UCRAINENE?

Radu
124 aprobate
r.gogu@yahoo.com
108.231.169.110

CE AU FĂCUT RUȘII DIN CHIP-URILE FURATE DIN MAȘINILE DE SPĂLAT UCRAINENE?
De Dan Diaconu – https://trenduri.blogspot.com/2025/09/ce-au-facut-rusii-din-chip-urile-furate.html

Titlul este, desigur, o glumă menită a reaminti penibilul „război fake” declanșat de serviciile de dezinformare ale Ucrainei, coordonate de Anglia și diseminate de întreaga presă și politică a Occidentului.
Scopul campaniei? Acela de a-i prezenta pe ruși ca pe niște rudimentari, subdezvoltați ajunși cumva întâmplător(și inexplicabil) în epoca noastră. Campania, desigur, a prins teribil la prostime, doar că toate aceste înșelătorii se dovedesc, în final, capcane care-i lovesc tocmai pe cei care le-au susținut întrucât, de la un moment încolo intri într-un ciclu din care nu mai poți ieși, întreg mecanismul infernal prăbușindu-se peste tine și provocându-ți daune iremediabile.

Dacă mai țineți minte, în vremea comunismului propaganda ajunsese la epuizare prin prezentarea „paradisului comunist” care avea „să se reverse peste noi”, a „epocii de aur”, creație exclusivă a „geniului Carpaților” s.a.m.d. Tot din același ciclu avem credința nemților în Al Doilea Război Mondial cu privire la „arma secretă a lui Hitler” care urma să fie scoasă la lumină pentru înfrângerea fără drept de apel a aliaților. Inclusiv cei care erau implicați în luptele de apărare de pe străzile Berlinului credeau cu toată convingerea lor că mai sunt doar câteva momente până când „noua armă” va fi scoasă la iveală.

Narațiunile false sunt folosite cu predilecție pentru păcălirea maselor, dar istoria ne demonstrează întotdeauna că doar regimurile care abordează deschis și bărăbătește realitatea sunt cele care supraviețuiesc, în timp ce mincinoșii sfârșesc iremediabil la groapa de gunoi, indiferent de justificările pe care le au pentru minciunile emise. Înainte de a trece la subiectul de azi – care-i unul științific, de-a dreptul fabulos – v-aș întreba unde credeți că ați putea citi criticile cele mai dure în ceea ce privește greșelile armatei ruse din Ucraina?

Dacă indicați ca sursă probabilă Occidentul, vă înșelați întrucât cele mai vehemente și, de cele mai multe ori, argumentate surse în acest subiect sunt … bloggerii militari ruși! De nenumărate ori, comunicatele Ministerului Apărării din Rusia includ anumite informații din teren pentru a contracara opinii scrise cu 1-2 zile înainte prin mediul de analiză militară independent din Rusia. Și-acum să ne întoarcem la chestiunea cu adevărat spectaculoasă.

Ce-ați zice dacă v-aș spune că am inventat un dispozitiv în care bagi un combustibil și scoți, după ce produci niște energie electrică, tot atâta combustibil – sau chiar mai mult! – decât ai avut inițial?
Ați spune că aberez, nu-i așa? Eu zic să vă mai gândiți și să băgați la cap o denumire: BREST-OD-300. Dar înainte de a trece mai departe să vă fac un curs scurt de fizică nucleară.

Reactoarele nucleare pentru producția de energie electrică au fost introduse prin anii 50 ai secolului trecut. Este vorba de prima generație de reactoare nucleare(1950-1970), caracterizate de un randament scăzut, o durată mică de utilizare(max 20 de ani) și o siguranță îndoielnică bazată pe proceduri, fără elemente pasive. Fiind mai mult experimentale, aceste reactoare au fost caracterizate de costuri mari de producție și lipsa unei standardizări. Acum nu mai există niciun reactor de primă generație în funcțiune.

Generația a doua(1970-1990) este reprezentată de generația comercială, având un grad mare de standardizare și o durată de viață de cel puțin 40 de ani(majoritatea fiind prelungite la 60 de ani). Principalele tehnologii sunt: PWR (Pressurized Water Reactor) – cel mai răspândit, BWR (Boiling Water Reactor), CANDU (Canada Deuterium Uranium, cu apă grea, ca cel de la Cernavodă), AGR (Advanced Gas-cooled Reactor, în UK).

Sunt mai multe probleme ale acestor reactoare: au preluat de la generația anterioară sistemele active(supape, pompe,etc) și, de asemenea, au un randament destul de redus față de potențialul tehnologiei nucleare. În plus, din exploatarea lor rezultă numeroase deșeuri nucleare al căror management este extrem de dificil. Motiv pentru care, după 1990 s-a proiectat o nouă generație menită a rezolva parțial problemele.

Generația a treia de reactoare a apărut,în principal, ca reacție la accidentul de la Cernobîl, cel care a atras atenția asupra riscurilor folosirii elementelor active în construcția reactoarelor nucleare. Accidentul de la Fukushima din 2011 a demonstrat că Cernobîlul nu a fost doar o întâmplare, riscurile generației vechi fiind ridicate. De aceea a apărut necesitatea stringentă a înlocuirii tuturor reactoarelor de generația a doua, mai ales în condițiile în care se apropiau de limita de viață.

Principalele tipuri de reactoare sunt: EPR (European Pressurized Reactor), AP1000 (SUA), VVER-1200 (Rusia) ți ABWR (Japonia). Ce promite noua generație? O durată mai mare de viață, de până la 80 de ani, sisteme pasive care permit intrarea în regim sigur fără intervenție umană sau energie electrică suplimentară, o rezistență structurală crescută (containment mai gros, rezistent la impact) etc.

Costurile de construcție sunt mai mari, dar randamentele net superioare, iar operarea e mult mai ieftină și mai sigură. Ca o caracteristică esențială avem flexibilitatea în folosirea combustibilului (inclusiv MOX – amestec uraniu/plutoniu). Rețineți această caracteristică deoarece e importantă pentru ceea ce urmează!

După 2030 este prevăzută apariția viitoarei generații de reactoare nucleare(generația a patra) cu o durată mai mare de viață, o eficiență excepțională și, cel mai important element, închiderea ciclului nuclear care permite reducerea volumului și a toxicității rezidurilor rezultate din activitatea reactorului. Aici avem de-a face cu ceea ce unii specialiști numesc „Sfântul Graal al energiei nucleare”, reușind să producă mai mult material fisionabil(Plutoniu-239/PU-239) decât e introdus în el(Uraniu-238/U-238).

Să vă explic magia.
Într-un reactor de generație nouă(denumit și reproducător/breeder) se introduce așa numitul „material fertil”, adică U-238 și, pentru fiecare atom de U-238(sau PU-239), sunt creați până la 1,2 atomi noi de PU-239. Mecanismul este posibil prin utilizarea neutronilor rapizi care, spre deosebire de cei lenți din generațiile anterioare de reactoare, sunt mult mai eficienți în capturarea lor de către U-238, realizându-se astfel transformarea în PU-239.

Acum, plutoniul recuperat prin reprocesare poate fi utilizat în două moduri:
sub formă de combustibil MOX, se reintroduce în reactoarele de generație anterioară, având ca scop nu reproducerea, ci arderea sa pentru a produce energie și a reduce stocul de plutoniu
sub formă refabricată în elemente de combustibil(împreună cu U-238) se poate reintroduce în reactoarele de generația a patra, sporind resursele de disponibile de combustibil!
Totul pare o adevărată magie.

Și-acum să revenim la BREST-OD-300. „Înapoiații de ruși” sunt liderii mondiali absoluți în ceea ce privește tehnologia reactoarelor rapide și a ciclului nuclear închis de combustibil. Scopul Rusiei este acela de a introduce reactoarele de generația a patra, de 100 de ori mai eficiente în ceea ce privește utilizarea uraniului natural!!!

Iar rușii au anunțat de mai multă vreme că au în lucru două proiecte pentru reactoarele de generația a patra:
BN-1200, un reactor rapid răcit cu sodiu
BREST-OD-300, un reactor inovativ, răcit cu plumb, construit ca parte a proiectului „Proryv” ți destinat a demonstra funcționarea ciclului închis.
Ei bine, acum vine „închiderea absolută a ciclului” întrucât Putin a devansat termenul fixat inițial pentru 2030 în ceea ce privește finalizarea proiectului BREST-OD-300, acesta fiind aproape gata, ceea ce demonstrează că Rusia este singura țară din lume care controlează „ciclul închis”, adică generația a patra de reactoare nucleare.

Ca să înțelegeți avansul tehnologic imens, ar trebui să știți că reactoarele din generațiile anterioare utilizau doar 0,7% din uraniul introdus, din proces rezultând 99,3% deșeuri nucleare greu de gestionat. Acum, ciclul închis transformă U-238 în PU-239, reutilizabil. În plus, noul reactor este capabil să ardă elemente înalt radioactive, precum cesiul și stronțiul, cele care au cauzat cele mai mari probleme de contaminare radioactivă în urma exploziilor reactoarelor de la Cernobîl și Fukushima.

Acum câteva detalii tehnice privind reactorul rușilor. În primul rând trebuie înțeles că reactorul este proiectat pentru o rată de reproducere de 1,05, cumva la echilibru, pentru a demonstra funcționalitatea ciclului închis. Ceea ce e remarcabil este că au fost depășite câteva provocări tehnice esențiale. De exemplu, reactorul este răcit cu plumb, al cărui punct de topire este 327 °C.

De-aici rezultă două probleme spinoase care au fost rezolvate. Pe de o parte plumbul topit este un material deosebit de coroziv, ceea ce a făcut necesară utilizarea unor materiale novatoare în învelișuri, structuri și schimbătoare de căldură. Însă circuitul plumbului a trebuit proiectat cu deosebită atenție pentru a preveni înghețarea acestuia și blocarea circuitului de răcire.

De asemenea, standardele în ceea ce privește combustibilii și linia de reprocesare au fost proiectate practic de la zero, căutându-se stabilirea lor la niveluri cât mai stricte astfel încât siguranța să nu fie pusă în discuție.

Cu noua dezvoltare Rusia rupe efectiv gura târgului, dar oferă și o perspectivă extrem de promițătoare „lumii BRICS”, prin realizarea de tehnologii care presupun o producție ieftină, sigură și îndestulătoare de energie electrică la prețuri derizorii! Nu mai vorbim de faptul că generația a patra promite designuri universale, putând fi utilizată inclusiv în spațiul cosmic, ceea ce aduce, din nou, perspective nelimitate.

Revenind la titlu, pare că rușii au reușit o chestie fabuloasă prin intermediul chip-urilor furate din mașinile de spălat ucrainene, element identificat „la milimetru” de Ursula von der Leyen. Ceea ce totuși nu spune Ursula este cum de-au reușit rușii chestia asta în detrimentul occidentalilor care, după cum bine știm, sunt producători în integralitate ai acelor mașini de spălat.

Oare nu s-or fi gândit să bage deșeurile nucleare „la centrifugă” în mașinile ălea de spălat și să le învârtă până sar neutronii(rapizi) din ele?
E o direcție de cercetare, doar au chip-urile! :)