Doar uniți vom învinge!
lumina_adevărului
Misterul vieții nu este o problemă de rezolvat, ci o realitate de experimentat
Despre
Ce a fost şi ce a ajuns Libia lui Gaddafi
19 SEPTEMBRIE 2023MARIUSSUMEDREA
Ce a fost şi ce a ajuns Libia lui Gaddafi
Au trecut ceva ani de la aşa numita „primăvară arabă”. Libia, sub loviturile aeriene ale NATO, raidurile insurgenţilor liberali şi islamişti, s-a transformat din jamahirie în „tânără democraţie”.
Să vedem ce nu le-a convenit occidentalilor de l-au executat pe liderul libienilor, Muammar al-Gaddafi.
1. Libia lui Gaddafi nu avea nicio datorie faţă de nimeni în lume.
2. Preţul unui litru de benzină era de 0,14$.
3. Preţul unei pâini era de 0,15$.
4. Învăţământul şi spitalizarea erau gratuite.
5. Tinerii căsătoriţi primeau în dar 64.000$ pentru a-şi procura apartament.
6. Fiecare familie libiană avea propria casă.
7. Pentru fiecare membru, familia libiană primea anual 1.000$ subvenţii.
8. Pentru fiecare copil nou născut, familia primea 7.000$, ajutor material.
9. Ajutorul de şomaj: 730$ lunar.
10. Orice libian, dacă era admis la oricare facultate din lume, primea 2.500 euro de la stat plus întreţinere plus un automobil.
11. Salariul unei asistente medicale era de minim 1.000$.
12. Automobilele în ţară erau vândute numai la preţ de fabrică.
13. La deschiderea propriei afaceri, Jamahiriya Libiană oferea un ajutor material de 20.000$, într-o singură tranşă.
14. Nu exista impozit pe imobil, la apartamente şi casele de locuit.
15. Impozitele mari erau interzise prin lege.
16. Cetăţenii libieni primeau credite fără dobândă din partea statului.
17. Energia electrică era gratuită pentru populaţie.
18. În toată ţara era dezvoltată o reţea de magazine pentru familiile cu mulți copii, în care alimentele de bază erau vândute la un preţ simbolic.
19. Pentru vânzarea produselor alimentare cu termenul expirat – amenzi astronomice.
20. Pentru falsificarea preparatelor medicale – pedeapsa cu moartea.
21. Vânzarea şi consumul de alcool – interzis prin lege.
22. Intermedierea în vânzarea imobilelor – interzisă prin lege.
23. După venirea la putere a lui Gaddafi, din Libia au fost alungate marile corporaţii.
24. Doar după preluarea puterii de către Gaddafi, negrii din sudul Libiei au primit drepturi cetăţeneşti.
25. În 40 de ani de „dictatură” populaţia ţării a crescut de trei ori, iar mortalitatea infantilă s-a micşorat de nouă ori.
26. Speranţa de viaţă a crescut de la 51,5 la 74,5 ani.
27. Gaddafi a luat decizia de a scoate Libia din sistemul bancar mondial şi alte 12 țări arabe erau gata să-i urmeze exemplul.
După cum spun americanii, familia Gaddafi avea proprietăţi în valoare de zeci de miliarde, însă dacă luăm în calcul că la noi toate cele mai sus enumerate lipsesc dintotdeauna, iar politicienii noştri totuşi sunt multi miliardari, vă daţi seama ce soartă ar merita ei? Şi, straniu lucru, americanii nu vin să-i omoare pe liderii locali corupți, cum s-au grăbit să o facă în Libia, noi suntem parteneri strategici.
Acum Libia nu mai are nimic, în afară de „democraţie”, adică haos…
Muammar Gaddafi este una din primele mari jertfe în lupta binelui cu răul din secolul XXI, din păcate cel mai probabil nu va fi și ultimul…
Redăm în continuare mesajul necenzurat şi nemodificat al colonelului Muammar al-Gaddafi – testamentul său în faţa poporului.
„În numele lui Allah, binefăcătorul şi milostivul …
Timp de 40 de ani, sau au fost mai mulţi, nu mai ţin minte, am făcut tot ce am putut să dau oamenilor case, spitale, şcoli, iar când le-a fost foame le-am oferit hrană.
Am transformat chiar Benghazi în zonă agricolă din deşert, am înfruntat atacurile de la acel cowboy Reagan, când mi-a omorât fiica adoptată de la orfelinat – el încerca să mă ucidă, în loc de asta el a ucis-o pe sărmana fetiţă inocentă. Apoi i-am ajutat pe fraţii şi surorile mele din Africa, cu bani, pentru Uniunea Africană.
Am făcut tot ce am putut să-i învăţ pe oameni ce înseamnă conceptul unei democraţii reale, unde comitetele oamenilor conduceau ţara.
Dar aceasta nu a fost niciodată de ajuns, aşa cum unii mi-au spus, chiar oamenii ce aveau case cu 10 CAMERE , costume şi mobilier nou, aceştia nu erau niciodată mulţumiţi – aşa egoişti cum erau vroiau mereu mai mult.
Ei au spus americanilor şi altor vizitatori că aveau nevoie de democraţie şi libertate, fără să realizeze vreodată că era vorba de un sistem de «tăiat gâtul», unde câinele mai mare îi mănâncă pe restul, însă ei erau vrăjiţi de aceste cuvinte, fără să realizeze măcar că în America nu există medicamente gratuite, spitale gratuite, case gratuite, educaţie gratuită şi nici mâncare gratuită, cu excepţia faptului când oamenii trebuie să cerşească sau să stea la cozi interminabile pentru o farfurie de supă”.
Libia după ,,primăvara arabă”
Notă blogger : În acest context, aș da și eu unele recomandări guvernanților noștri, indiferent de culoarea politică pentru că, chiar dacă ai da jos pe unii, vin ceilalți, care au mai fost sau poate s-au ridicat alți „lupi tineri” hămesiți cărora le este foame, toți niște trădători în frunte cu cel mai mare, președintele actual al țării care este un asasin economic.
Iată nestimați politicieni la ce mă gândeam pentru binele poporului:
Toate contractele cu corporațiile străine din domeniul energetic și extractiv desecretizate, făcute publice și renegociate cu o redevență de min. 30%, cui nu-i convine, statul răscumpără acțiunile și acea corporație părăsește țara. Din Constituție reiese că bogățiile subsolului aparțin poporului și nimeni nu are dreptul să le vândă. Este vorba de OMV, Exxon, Chevron, Enel, Engie, ApaNova, etc.
Toate corporațiile stăine ce activează în celelalte domenii, alimentar, farmaceutic și medical, bancar, industrie, etc. să fie obligate prin contract ca toată evidența contabilă a activității desfășurate în țară, să fie la vedere iar impozitul să se facă să fie min. de 1% din venituri și nu pe profit. Asta pentru că toate merg pe profit minim sau pierdere. Cine nu are profit 2, 3 ani desființată sau părăsește țara.
Apa, fiind de strictă necesitate omului și fiind o bogăție a subsolului, să fie distribuită gratuit, pentru consum, populației de către administrațiile locale.
Toate sumele corporațiilor străine ce și le transferă în țara de origine să fie impozitate cu 65%.
Interzicerea unei companii ce are activitate în România să fie înregistrată în altă țară, iar conturile bancare să le aibă în băncile din România.
Angajații din România ce muncesc în aceste corporații să muncească 8 ore/zi, ce depășește să fie plătiți dublu, iar contractul să fie pe ora de lucru, ex: 10 lei/oră.
Cele 2% din PIB pentru apărare să fie direcționați către revigorarea Industriei de Apărare românească și nu pe toate „troacele” vechi de care vor să scape NATO.
În industria farmaceutică să nu se achiziționeze un medicament sau vaccin decât după probarea clară a eficenței lui de către compania producătoare, pe cel puțin 1.000.000 de pacienți fără efecte adverse, dovedit.
În industria alimentară interzicerea fructelor și legumelor crescute cu pesticide, insecticide, etc., ce se pot evidenția la laborator și interzicerea produselor agricole modificate genetic precum și a firmelor producătoare sau exportatoare de astfel de produse, în România.
Reactivarea legii ilicitului. Să se evalueze toate proprietățile oamenilor și cine nu poate dovedi proveniența, să fie impozitate cu 80% sau confiscarea și vinderea lor.
SRI-ul să lucreze la depistarea tuturor celor care au conturi de bani negrii în afara țării și obligați să-i aducă în țară, justificați și impozitați. Acum SRI-ul este sluga CIA și MOSSAD și acționează împotriva intereselor naționale. Trebuie o curățare a serviciilor de trădătorii dovediți.
Înăsprirea pedepselor, pentru furtul, prin diverse metode de sume mai mari de 5000 de lei din buget, de către politicieni, autorități, etc., pedepsele să înceapă de la 10 ani pușcărie, iar pentru trădare de țară închisoare pe viață. Pușcăriașii duși la muncă 10 ore/zi la șosele, mină, împăduriri, agricultură, etc. pentru a-și câștiga pâinea și ciorba în pușcării.
Și pot umple încă două pagini, dacă stau bine să analizez, acestea sunt doar câteva urgențe, prin care ar fi bani la buget berechet….
Dacă cei ce protestează n-au auzit de MERITOCRAȚIE, ceea ce ar rezolva toate problemele ce ei le strigă, atunci să se concentreze doar pe aceste idei, pentru că trădarea clasei politice este maximă din 1990 încoace și altfel nu ne putem ridica din statutul de țară colonie a corporațiilor, iar noi românii din statutul de sclavi.
Drum drept spre Lumină!
Din 1951 se stia bine in Securitate ca exterminarea unei minoritati provoaca o invazie si pierderi teritoriale. Zelenski a condus un program planificat pentru exterminarea minoritatii ruse cu scopul de a provoca o invazie a armatei ruse tot asa cum stalinistii din 1951 au incercat deportarea in masa a minoritatii sarbe cu scopul de a provoca o invazie a armatei iugoslave dupa ce Tito i-a cerut lui Stalin Banatul romanesc in schimbul trecerii Iugoslaviei de partea sovieticilor. Zelesnki stia bine ca masacrul din Odesa si sutele de copiii omorati in Donbas va provoca o invazie a armatei ruse la fel cum si sefii Securitatii aripa stalinista stiau bine ca deportarile etnice in masa provoaca o invazie a armatei iugoslave…. Planul a fost blocat de tatal meu dupa ce s-a pus la propriu in fata unei coloane de camioane cu etnici sarbi si i-a intors la casele lor si dupa ce a introdus la doar 23 de ani ca sef in Securitate cotele etnice cu scopul de a bloca deportarile etnice – spunea clar ca la 23 de ani nu avea influenta ca sa blocheze toate deportarile si pentru asa ceva a intrat in colimatorul sefilor Securitatii la un pas de lichidare . Planul lui Zelenski pentru un al treilea razboi mondial a mers perfect avand ca model planurile generalului Boico Mihail, rubedenia lui Vladimir Tismaneanu.
Sa nu uitam ca sfatuitorul lui de taina, cu care a urmat si cursurile Academiei in Londra, era un evreu, un bun camarad si economist de valoare, care l-a ajutat in cu sfaturi excelente in lupta pentru nationalizarea companiilor petroliere, de extractie si transport, toate straine!
”MUAMMAR GADDAFI ȘI MARELE RÎU ARTIFICIAL
08-04-2021
Cea de-a opta minune a lumii – cel mai mare proiect de irigații din lume
Cel mai mare proiect de inginerie și construcție din epoca modernă este considerat Marele Rîu făcut de om – o uriașă rețea subterană de apeducte care furnizează zilnic 6,5 milioane de metri cubi de apă potabilă către așezările din regiunile deșertice și de pe coasta Libiei. Un sistem imens de țevi și apeducte, care include peste 1.300 de puțuri de peste 500 de metri adîncime, alimentează orașele Tripoli, Benghazi, Sirte, printre altele. Muammar Gaddafi a numit acest rîu „A opta minune a lumii”, iar în 2008 Cartea Recordurilor a recunoscut marele rîu creat de om ca fiind cel mai mare proiect de irigații din lume.
În 1953, eforturile de a descoperi petrol în sudul Libiei s-au soldat cu descoperirea unor resurse enorme de apă potabilă: 4 rezervoare uriașe subterane de apă – bazinul Kufra, bazinul Sirt, bazinul Morzuk și bazinul Hamada. Primele trei conțin 35 de mii de km cubi de apă! Analizele cu radiocarbon au descoperit apă și într-un rezervor fosil din era glaciară, de peste 40 000 de ani. La sfîrșitul anilor 1960, Muammar Gaddafi a conceput proiectul Marele Rîu Artificial, un proiect de anvergură pentru a crea o rețea de resurse de apă, care trebuia să acopere Libia, Egiptul, Sudanul și Ciadul. În octombrie 1983, o comisie a fost înființată pentru a aduce apă din sudul Libiei, unde se află lacurile subacvatice, în partea de nord, industrială a Libiei. Lucrările au fost demarate în 1984, iar construcția propriu-zisă a fost împărțită în cinci etape. Un deceniu mai tîrziu, în 1996, apa curgea deja în instalațiile caselor capitalei Tripoli!
Sarcina construcției unui asemenea sistem de irigații a fost una istorică pentru întreaga regiune din Africa de Nord, deoarece problema apei era stringentă aici încă din vremurile Feniciei. Este remarcabil faptul că proiectul a fost realizat de Libia din fonduri proprii, fără a se împrumuta de la Banca Mondială sau FMI și a fost realizat de experți din Coreea de Sud, dar toate echipamentele și tubulatura au fost construite în Libia.
Dorința unui monopol global asupra resurselor de apă este deja un factor major în politica mondială. Presa germană titra la acea vreme: „La cel de-al cincilea Forum Mondial al Apei de la Istanbul, autoritățile libiene au prezentat pentru prima dată un proiect de alimentare cu apă. Necunoașterea proiectului se datorează faptului că, deși mass-media occidentală nu a relatat nimic despre acest subiect, între timp el a depășit cele mai mari activități de construcții din lume în ceea ce privește costul: 25 de miliarde de dolari”. Diferența fundamentală între proiectul de irigații din Libia și altele de acest gen este că o sursă subterană aproape inepuizabilă este utilizată pentru irigarea terenurilor agricole, mai degrabă decît o sursă de apă de suprafață, care este ușor supusă daunelor semnificative într-o perioadă scurtă de timp. Dacă luăm în calcul costul unui metru cub de apă potabilă în țările europene (aproximativ 2 euro), atunci costul rezervelor de apă din rezervoarele subterane libiene este, conform celor mai exacte estimări, de aproape 60 de miliarde de euro. Prin proiectul său, Libia ar putea începe o adevărată „revoluție verde”, ce ar rezolva o mulțime de probleme în Africa și, cel mai important, ar asigura stabilitate și independență economică. Mai mult, există deja cazuri cunoscute cînd corporațiile globale au blocat proiectele de apă în regiune. Există opinia unanim acceptată că Banca Mondială și FMI au blocat în mod deliberat construcția unui canal pe ruta Nilul Alb – Canalul Jonglei, în sudul Sudanului, unde orice inițiativă de acest gen a fost abandonată după ce serviciile speciale americane au provocat creșterea separatismului în zonă.
La 1 septembrie 2010, președintele Libiei, Muammar Gaddafi a pus în funcțiune această cea mai mare magistrală acvatică din lume, declarînd: „Acum că această realizare a poporului libian a devenit evidentă, amenințarea SUA pentru țara noastră se va dubla!”. În plus, în urmă cu cîțiva ani, Gaddafi a mai declarat că proiectul de irigații din Libia va fi „cel mai serios răspuns pentru SUA, care acuză în permanență Libia că simpatizează cu terorismul”. De luat în seamă este sprijinul pe care fostul președinte egiptean Hosni Mubarak l-a acordat proiectului, care nu este, cu siguranță, o simplă coincidență. Înainte de război, rîul artificial a irigat aproximativ 160.000 de hectare dezvoltate activ pentru agricultură. Și mai la sud, pe teritoriul Saharei, șanțurile de irigații scoase la suprafață servesc drept loc de adăpare pentru animale. Și cel mai important, orașele mari ale țării, în special capitala Tripoli, sînt aprovizionate cu apă potabilă.
Lungimea totală a comunicațiilor subterane ale rîului artificial este de aproximativ patru mii de kilometri. Volumul de sol excavat în timpul construcției – 155 de milioane de metri cubi – este de 12 ori mai mare decît în timpul creării barajului egiptean Aswan. Principalele ramuri ale sistemului de alimentare cu apă constau din țevi de beton de 7,5 metri lungime, cu diametru de 4 metri și care cîntăresc mai mult de 80 de tone (pînă la 83 de tone). Și fiecare dintre cele peste 530 de mii de țevi ar putea servi cu ușurință drept tunel pentru trenurile de metrou. Din conductele principale, apa intră în rezervoarele construite în apropierea orașelor cu un volum de 4 pînă la 24 de milioane de metri cubi, iar de acolo încep conductele locale de apă ale orașelor și satelor. Apa dulce pătrunde în apeduct din surse subterane situate în sudul țării și hrănește așezările concentrate în principal pe malul Mării Mediterane, inclusiv în cele mai mari orașe din Libia – Tripoli, Benghazi, Sirte. Apa este retrasă din acviferul nubian, cea mai mare sursă cunoscută de apă dulce fosilă din lume. Acviferul nubian este situat în deșertul Sahara de est, pe o suprafață de peste două milioane de kilometri pătrați și include 11 rezervoare subterane mari. Ei bine, teritoriul Libiei este situat deasupra a patru dintre ele. În afară de Libia, există numeroase alte state africane pe stratul nubian, inclusiv nord-vestul Sudanului, nord-estul Ciadului și cea mai mare parte a Egiptului. Acviferul nubian a fost descoperit în 1953 de geologii britanici care căutau cîmpuri petroliere. Apa dulce este ascunsă sub un strat de gresie feruginoasă dură, cu o grosime de 100 pînă la 500 de metri și, după cum au stabilit oamenii de știință, s-a acumulat sub pămînt într-un moment în care savanele fertile se întindeau pe teritoriul deșertului Sahara, irigate de ploile abundente frecvente. Cea mai mare parte a acestei ape a fost acumulată în urmă cu aproximativ 14 mii de ani, deși unele rezervoare s-au format relativ recent.
Cînd clima planetei s-a schimbat dramatic acum trei mii de ani, Sahara a devenit un deșert, dar apa care se scurgea în pămînt de mii de ani era deja acumulată în orizonturile subterane. După descoperirea unor rezerve imense de apă dulce, au apărut imediat proiecte pentru construirea unui sistem de irigații. Cu toate acestea, ideea a fost pusă în aplicare mult mai tîrziu și numai datorită guvernului lui Muammar Gaddafi. Proiectul a presupus crearea unei conducte de apă pentru a livra apa din rezervoarele subterane din sudul și nordul țării, în partea industrială și mai populată a Libiei. În octombrie 1983, a fost înființat Biroul de proiect însărcinat cu finanțarea. Costul total al proiectului pînă la începutul construcției a fost estimat la 25 miliarde de dolari, iar perioada de implementare planificată a fost de cel puțin 25 de ani.
Lucrările de construcție au început la 28 august 1984, cînd Muammar Gaddafi a pus piatra de temelie a proiectului. Costul primei faze a fost estimat la 5 miliarde de dolari. Libia a fost vizitată de specialiști din cele mai importante companii din lume; din SUA, Turcia, Marea Britanie, Japonia și Germania, au fost achiziționate cele mai moderne echipamente tehnologice, iar pentru așezarea conductelor de beton au fost construiți 3.700 de kilometri de drumuri, permițînd deplasarea echipamentelor grele. Principala forță de muncă necalificată a fost reprezentată de migranții din Bangladesh, Filipine și Vietnam. Prima și cea mai mare etapă a proiectului a fost lansată oficial în august 1991, cînd alimentarea cu apă a început în orașe mari, precum Sirte și Benghazi. În august 1996, în capitala Libiei, Tripoli, a fost realizată alimentarea cu apă.
Drept urmare, guvernul libian a cheltuit 33 de miliarde de dolari pentru crearea celei de-a opta minuni a lumii, iar finanțarea a fost efectuată fără împrumuturi internaționale și sprijinul FMI. Recunoscînd dreptul la alimentarea cu apă drept un drept fundamental al omului, guvernul libian nu a taxat populația pentru apă.
În 1999, Marele rîu făcut de om a primit Premiul Internațional pentru Apă de către UNESCO, un premiu care recunoaște munca de cercetare remarcabilă privind utilizarea apei în zonele uscate. La începutul războiului din 2011, trei faze ale proiectului fuseseră deja finalizate. Construcția ultimelor două etape era programată să continue în următorii 20 de ani. Cu toate acestea, bombardamentul NATO a provocat pagube semnificative sistemului de alimentare cu apă și a distrus uzina de țevi necesară construcției acesteia.”
https://www.revistaromaniamare.ro/muammar-gaddafi-si-marele-riu-artificial-2j