Domnule profesor ION COJA, ați urmărit documentarul de pe INFO TVR dedicat lui Ioan Petru Culianu. Cum îl comentați, dumneavoastră care ați scris o carte pe acest subiect: Marele manipulator și asasinarea lui Culianu, Ceaușescu, Iorga.

Este un documentar onorabil. Dar nu despre film aș vrea să vorbim, ci despre cazul Culianu, al crimei, completând cele scrise în cartea mea. Printre altele eu respingeam ideea că asasinarea lui Ioan Petru Culianu ar putea fi pusă pe seama Securității, a unui ordin venit in România. Acum aș reveni și n-aș mai respinge cu totul această ipoteză, dacă este adevărat că Culianu devenise periculos pentru guvernanții de la București nu prin articolele sale critice, ci pentru că făcea parte din scenariul revenirii în România a regelui Mihai, Culianu urmând să fie primul ministru al regelui Mihai. Dacă este adevărată această informație, în acest caz revenirea regelui în fruntea Țării devenea atrăgătoare chiar și pentru un om ca mine, care nu eram de acord cu revenirea regelui. Repet, dacă este adevărat că Ioan Petru Culianu făcea parte din scenariul revenirii regelui Mihai. Se pare că după 1990 asasinatul politic a fost practicat cu oarecare nonșalanță la București. Cunosc bine cel puțin două cazuri, asasinarea lui Mihail Erbașu și a senatorului Șerban Săndulescu, primul amenința poziția lui Traian Băsescu, al doilea descoperise lucruri compromițătoare în activitatea lui Ion Iliescu. Nu vreau să susțin că cei doi au fost uciși la ordinul celor doi președinți. Ordinul putea veni din partea unei structuri secrete care avea – sau are și azi!, asemenea responsabilități, asemenea sarcini în fișa postului.

În documentarul amintit este pomenit numele lui Gelu Voican Voiculescu.

Ordinul asasinării lui Ioan Petru Culianu nu putea veni decât de la o persoană aflată în vârful ierarhiei post-decembriste. Gelu Voican era în această postură. Iar rolul său în asasinarea soților Ceaușescu îl „recomandă” în acest sens. Ipoteza aceasta nu rezistă însă la un detaliu foarte important: asasinarea lui Ioan Petru Culianu a urmărit nu numai eliminarea lui, ci și umilirea lui. A avut parte de o moarte degradantă. De la București nu putea veni o asemenea comandă. Pune-te în situația asasinului plătit: nu i-a venit ușor să-l urmărească pe Culianu, probabil zile în șir până se ivea ocazia unei morți degradante, umilitoare, cea de care a avut parte bietul Ioan Petru Culianu. Cine a comandat un asemenea asasinat dorea să se răzbune, să dea o lecție, Culianu, din perspectiva celui care a comandat asasinatul, „trădase”, înșelase așteptările cuiva. Ale unei persoane sau ale unei entități! Aș zice că a fost ucis conform unui ritual! De aceea zic că totuși ordinul asasinării lui Ioan Petru Culianu nu putea veni de la București.

Ce elemente noi aveți față de carte?

Mai multe, care converg spre același înțeles. Aș pomeni mai întâi informația pe care am căpătat-o de la generalul Mircea Chelaru, acesta a fost coleg de clasă cu Ioan Petru Culianu până la terminarea clasei a 8-a, când s-au prezentat amândoi la concursul de admitere în liceul militar de la Câmpulung Moldovenesc. Mircea Chelaru a fost admis, Ioan Petru Culianu a fost respins, nu a trecut de proba fizică. Eh, acum se pune întrebarea „ce-l mâna în luptă pe Culianu?” Nu te aștepți ca un elev cu dotarea sa intelectuală să aspire la uniforma militară, la viața cazonă, la restricțiile disciplinei militare. Răspunsul la această întrebare este esențial pentru a înțelege personalitatea lui Culianu. Revenim la acest răspuns peste câteva minute. Până atunci îți semnalez o informație primită în ultima vreme despre bunicul lui Ioan Petru Culianu. Citez din acest text pe care l-am reprodus integral și pe site-ul meu:

Jurămîntul lui Ion Creangă: „Jur pe onoare şi conştiinţă. Mă leg pe suflet şi pe Dumnezeu, Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc”. Ion Creangă, membru al unei societăți patriotice secrete, alături de Nicolae Culianu, bunicul lui Ioan Petru Culianu
Primim acest comentariu, care ne aduce o informație extrem de utilă! Mihai Eminescu a fost și el implicat în asemenea organizații. Iar Ioan Petru Culianu, care vorbea deseori cu mândrie despre bunicul său, e foarte probabil că a găsit o formulă proprie după care să continue tradiția familiei. A plătit cumva cu viața?

Să reținem fraza de încheiere: Ioan Petru Culianu, care vorbea deseori cu mândrie despre bunicul său, e foarte probabil că a găsit o formulă proprie după care să continue tradiția familiei. A plătit cumva cu viața? E fraza care ne duce la a doua ipoteză, o ipoteză luată în calcul și de alte persoane, precum se vede: Ioan Petru Culianu angajat într-o acțiune de anvergură mondială, o acțiune deosebit de secretă și de primejdioasă, vizând modul cum sunt organizați și funcționează cei ce conduc în mare taină destinele omenirii… Culianu a vrut să le afle secretele: cine sunt, ce urmăresc, cum acționează… Nu știu dacă am formulat corect ideea mea, ipoteza unui Petru Culianu care „continuă tradiția familiei”, nu în sensul apartenenței la o societate secretă, cum procedase bunicul său, ci preocupat mai departe de mecanismele secrete ale puterii. Preocupare în care s-a angajat de unul singur, neștiut de nimeni, fără „tovarăși de luptă”, de capul său, în cea mai deplină conspirativitate, dar în cele din urmă identificat și pedepsit de cerberii puterii pentru curiozitatea sa… O preocupare vecină cu eroismul cel mai dedicat unei cauze impersonale.

De ce excludeți ipoteza că Ioan Petru Culianu ar fi făcut parte dintr-o structură secretă care urmărea scopul enunțat mai sus?

Mă pune în încurcătură o asemenea ipoteză. Pe ce ne putem baza?

Dacă era o organizație secretă, nu e de mirare că nu putem avea dovezi! Se pune însă și întrebarea ce urmărea să facă Ioan Petru Culianu cu cele aflate! Cum ar fi folosit acele informații?

Nu mi-am pus această întrebare, dar este o întrebare perfect îndreptățită. S-o reluăm mai încolo, după ce vom inventaria argumentele ipotezei noastre. Un prim argument este cel menționat, încercarea lui Petru Culianu de a urma o carieră militară. O asemenea carieră te propulsează în sfera puterii, care e de neconceput fără o componentă militară. N-a ajuns militar, dar a ajuns unul din marii specialiști în istoria religiei. Și iarăși e lucru sigur că „oculta mondială” este intrinsec legată de religie. O carte de-a lui Culianu, amintită de Mircea Eliade, se intitulează chiar așa, Religione e potere. Eventual o anumită religie.

Care religie?

Cel mai probabil ar fi vorba de religia în care Culianu a încercat să pătrundă, dacă este adevărat că a trecut la iudaism sau intenționa s-o facă. Capătă alt sens și logodna sa cu juna studentă, provenită dintr-o familie care face parte din conducerea vestitei și atotputernicei BNai BRith. E adevărată această informație? Se pare că da, deși este mai mult trecută cu vederea… Ar trebui verificată, deși nu știu cum.

Intră în discuție și cei șapte Înțelepți ai Sionului?

Nu se știe mai nimic despre acest conclav ultra select și ultra select. Avem motive să ne și îndoim de existența sa. S-ar putea să fim ridiculi cu ipotezele noastre. Singura certitudine este că Ioan Petru Culianu, un mare cărturar, în plină afirmare a competenței sale, a fost asasinat.

În trilogia Șeitanii aveți un personaj deosebit, un înțelept al Sionului, aflat de ani de zile pe post de administrator la cimitirului evreiesc Filantropia din București.

Am pornit de la „Ipoteza Gheorghe Mateevici”, un basarabean care știa foarte multe. Fratele său, detectiv în Siguranța statului, descoperise adevărata identitate a cimitirgiului. A făcut greșeala să-și informeze șeful. Urmare, a murit otrăvit, o otravă care a avut un efect devastator. Teza susținută de Gheorghe Mateevici: este interzis unui ne-evreu să cunoască identitatea unui înțelept al Sionului. Acesta este motivul propriu zis pentru care au fost condamnați la moarte Ion Antonescu și cei trei colaboratori ai săi. Cunoșteau identitatea personajului, la nivelul lor se făcuse aranjamentul ca marele înțelept al Sionului să fie adus la București, pentru a i se salva viața. A fost adus după 1941 din Varșovia ocupată de naziști. A murit pe la mijlocul anilor 80. La moartea sa Securitatea noastră a rămas cu gura căscată văzând ce mari somități ale evreimii mondiale au venit să-l omagieze pe administratorul cimitirului din București.

Deci fratele acestui Gheorghe Mateevici aflase un mare secret și a fost pedepsit cu o moarte degradantă! Începe să semene cu cazul nostru. În Șeitanii l-ați făcut personaj și pe Gheorghe Mateevici, care are parte și el de o moarte cumplită!

Eh, un roman oricât de auto-biografic ar fi, cuprinde și multă ficțiune. Gheorghe Mateevici a avut parte de o moarte onorabilă, după 2000, dacă nu mă înșel. Un om minunat. Pe blogul meu am publicat de mai multe ori Ipoteza Gheorghe Mateevici. Ți-o recomand!

În Marele Manipulator aduceți în discuție dedicația pe care Ioan Petru Culianu v-a oferit-o pe cartea sa EXPERIENCES DE L-EXTASE. Sună cam așa: „Lui Ion Coja, în Credința comună a unei patrii întregite de la Nistru pînă la Tisa, libere de toate imperiile lumii. Crăciun 1984”.Este o dedicație avântat naționalistă din partea unui naționalist către un naționalist, așa aș putea s-o caracterizez!

În vara lui 1984 eu am ajuns în Franța și l-am sunat pe Culianu aflat, dacă nu mă înșel, în Olanda. Am vorbit și de piesa mea Requiem pentru Jan Pallak, pe care Culianu o tradusese în franceză înainte de a pleca cu bursa din Italia. Cred că face aluzie și la piesa mea Credința, probabil că i-o trimisesem, nu mai țin minte. Dedicația este într-adevăr avântat naționalistă, și cred că în străfundul său sufletesc ăsta și era Culianu: un naționalist. În cartea mea despre Marele Manipulator vorbesc și despre încercarea lui Culianu de a-și ascunde acest fundament naționalist al gândiri și simțirii sale. Se considera oare aflat în vizorul unora care nu ar fi agreat acest naționalism și a căror încredere dorea s-o obțină?! Să nu trecem peste un detaliu: Ted Anton, care a scris o carte despre Culianu imediat după asasinarea marelui cărturar, prezentat ca ziarist, nu scrisese niciun articol până atunci. Făcea parte din anturajul lui Zbignew Brjinsky, care i-a și sponsorizat deplasarea în România. Ce interes avea marele sforar al politicii americane în toată această poveste?!

Ce ați mai avea de adăugat?

Aș reveni la Jurămîntul lui Ion Creangă. Când am aflat de apartenența lui Creangă la o societate secretă mi-am adus aminte de comentariile lui Vasile Lovinescu. Mi-am propus să le recitesc cu alți ochi! Și aș zice că din această perspectivă, a unui Vasile Lovinescu, s-ar cuveni cineva să-l citească pe Ioan Petru Culianu. Nu este exclus să apară un mesaj încifrat accesibil numai unor persoane de calibrul lui Ioan Petru Culianu.

Există asemenea persoane?

Mă îndoiesc!… Și o ultimă idee, un gând: exact nu știu pe ce mă bazez, dar am impresia că Ioan Petru Culianu a dus mai departe nu numai tradiția bunicului junimist, ci și a tatălui său. Un ins special…

A consemnat Petre Burlacu