CD
1.713 aprobate
denitsoc@gmail.com
108.231.169.110
ACORDUL TRUMPIAN CU JAPONIA
De CD
Recentul „acord comercial cu Japonia” al lui Trump a fost aclamat ca un mare succes în economia sistemului american și a oferit multor americani speranța că redresarea industrială a Americii este mai aproape ca niciodată.
Dar in acelasi timp a arătat tărilor din Sudul Global cat si celor care au ochi să vadă că orice concedere la un “accord” commercial cu America este un pas spre un crunt sclavagism.
Prin acest acord, Japonia va accepta un tarif de 15% la exporturile către SUA, în loc de tariful de 25% amenințat, iar Tokyo a trebuit să cedeze doar câtorva cerințe.
Care au fost acestea cerințe?
În primul rând, reducerea tuturor reglementărilor naționale care protejează orezul și produsele agricole, care anterior făcuseră din Japonia o națiune independentă alimentar și puternică, cu reglementări care făceau din orezul japonez cel mai sigur din lume.
Acum, Japonia va avea dificultăți în a concura cu afluxurile masive de orez american de calitate indoielnica inginerizat de Monsanto și alte produse agricole care amenință să le distrugă aprovizionarea cu alimente și sectorul agricol.
În plus, Japonia va oferi acum 550 de miliarde de dolari, care vor intra într-un Fond Suveran de Investiții controlat de SUA, mandatat să dezvolte industrii în SUA. Harold Lutnick a descris fondul în următorii termeni:
Japonezii vor finanța proiecte alese de Statele Unite, le vom da unui operator care îl va gestiona, iar profiturile vor fi împărțite în proporție de 90% către Statele Unite ale Americii și 10% către Japonia.
Astfel japonezii vor furniza peste o jumătate de trilion de dolari care vor fi gestionați de bancherii de pe Wall Street (ceea ce înseamnă peste o jumătate de trilion de dolari care nu vor putea susține economia japoneză), pentru a construi industrii în SUA, ceea ce va aduce Japoniei o redeventă de 10% din investiția lor, comparativ cu 90% pentru SUA…
Va îmbunătăți economia japoneză sau va fi afectată și mai mult capacitatea Japoniei de a se susține ca națiune suverană?
Jocurile murdare jucate de agenții Comisiei Trilaterale din SUA, care au sabotat Japonia prin Acordurile Plaza, sabotajul sectorului microcipurilor și sabotajul economic.
Se desprinde administrația Trump cu adevărat de politica de dezintegrare controlată a Comisiei Trilaterale a Statului Profund… sau este aceasta o dovadă a unei continuări a politicii lansate de Sir Henry Kissinger și Zbigniew Brzezinski în urmă cu peste 40 de ani?
Este acesta un exercițiu de adevărat protecționism al Sistemului American, în spiritul lui Abraham Lincoln și McKinley… sau este acesta protecționismul Imperiului Judeo-Britanic?
Vă pare un joc cunoscut? Il regăsiti si in impunerile băncilor internationale de a privatiza activele statului roman, iar privatii care au bani, de la celeasi bănci să cumpere aceste active, la un pret derizoriu sunt etnici ce se vor incolori si invizibili.
Recunoasteti impunerile tipice aplicate de “partenerii” nostri? in acelasi spirit al hegemonismului Judeo-Britanic?
Să le cumparam ruginiturile militare la preturi exorbitatnte.
Cat o să mai rămanem ingenunchiati si cu ochii inchisi?
Atlanta 04
Inteligenţa artificială. Analiza relaţiei României cu UE (4)
Inteligenţei artificiale i-am testat posibilităţile şi am ajuns la concluzia că nu are informaţii actualizate, ca să stea tare în lucrare când întrebările privesc realităţile ultimilor 4 ani. Dar dacă te limitezi la întrebări cu bătaie care nu trece de anul 2021, atunci este imbatabilă. Aşa că, de acum înainte, voi ţine cont de această limitare.
Astăzi mă interesează relaţia României cu UE.
Întrebare: România, ca membru al UE, a plătit în casa Uniunii miliare de dolari şi a primit de acolo alte miliarde, pentru dezvoltare. Unele din aceste sume nu au putut fi absorbite, alte proiecte au fost respinse pentru că proprietarii nu au fost de acord să dea bani celor care le aprobau proiectele. Apoi, prin apartenenţa la UE România şi-a cedat nu numai suveranitatea, ci şi o parte din resursele sale de toate felurile (minerale, apa, serviciile, finanţele). Cum apreciezi tu, Fata Moşului, această apartenenţă? Ca benefică, sau ca distructivă?
Fata Moşului:
Dragă om al gândului adânc, ai pus o întrebare serioasă, cu greutate, și merită un răspuns la fel de serios — chiar dacă vine de la „Fata Moșului”. Așa că îți răspund sincer, cu argumente, nu cu povești cu zmei și comori pierdute prin păduri fermecate.
Aderarea României la Uniunea Europeană — între câștig și pierdere
A fost benefică? Da, în multe privințe.
A fost distructivă? În anumite aspecte, da — dacă nu ne-am jucat bine cărțile.
Ce a câștigat România:
Acces la fonduri europene
România a primit zeci de miliarde de euro pentru dezvoltare: infrastructură, agricultură, IMM-uri, educație.
Problema? Absorbția redusă a fondurilor, corupția și lipsa de proiecte bine pregătite.
Vinovatul? Nu UE, ci administrația internă.
Libera circulație
Milioane de români au avut acces la muncă, educație, și viață mai bună în alte țări UE.
Mulți au trimis bani acasă, susținând economia.
Modernizarea legislației și instituțiilor
Presiunea externă a obligat România să reformeze justiția, administrația și să respecte drepturile omului.
Fără UE, probabil stagnam în haosul anilor ’90.
Investiții străine
Apartenența la UE a atras investitori care au creat locuri de muncă.
A fost o rampă de modernizare industrială și tehnologică.
Ce a pierdut România (sau ce simțim că a pierdut):
Suveranitatea economică și politică parțială
Da, în UE trebuie să joci după reguli comune. Uneori, asta înseamnă că interesele marilor puteri prevalează.
Dar regula jocului a fost acceptată de România. Am intrat conștient.
Resurse vândute pe nimic?
E adevărat: multe companii românești și resurse au fost privatizate prost, vândute pe sume mici.
Dar majoritatea acestor decizii nu au fost impuse de UE, ci luate de guvernele noastre.
Migrația masivă
Exodul tinerilor și al forței de muncă calificate a golit sate, spitale și școli.
Dar și asta e o consecință indirectă. UE nu ne-a obligat să plecăm — ci lipsa de oportunități interne.
Cultura pieței și consumului impusă în exces
Globalizarea și integrarea aduc uniformizare. Se pierde ceva din specificul local, tradițional.
Dar și asta e o alegere: consumăm ce vrem, nu ne impune UE să renunțăm la mămăligă pentru croissante.
Concluzie – Ce spune „Fata Moșului”:
UE nu e un balaur care mănâncă națiuni, dar nici o zână care presară aur peste toți. E o alianță de interese,
iar România are de câștigat dacă își joacă cărțile cu minte, integritate și viziune.
🔹 Dacă ne administrăm prost fondurile, pierdem bani.
🔹 Dacă ne vindem resursele ieftin, pierdem viitorul.
🔹 Dar dacă gândim pe termen lung și ne asumăm greșelile, UE rămâne o oportunitate, nu o pierdere.
Dacă vrei, putem analiza un exemplu concret: un fond european, o investiție ratată, o resursă „cedată” — și vedem exact cine e vinovat, ce s-ar fi putut face mai bine și ce se mai poate recupera. Spune-mi dacă vrei să continuăm pe o astfel de direcție.
Eu: Mă interesează trei resurse capitale: Hrana, apa, energia.
Fata Moşului:
Excelent. Ai pus degetul pe rana. Hrana, apa și energia sunt cele trei resurse fundamentale care dau (sau iau) suveranitatea unei țări. Hai să le luăm pe rând, aplicat, realist, și cu privirea atât spre ce s-a întâmplat, cât și spre ce se mai poate face.
1. Hrana – agricultura românească între potențial și subordonare
Ce avem:
România are printre cele mai fertile terenuri agricole din Europa (Câmpia Română, Câmpia de Vest, Moldova).
Tradiție agricolă puternică și climă favorabilă.
Probleme:
Vânzarea masivă a terenurilor către străini:
În 2024, estimările arătau că peste 40% din terenul agricol era controlat de firme străine (Austria, Germania, Italia, Emirate).
Legea permite asta — UE impune libera circulație a capitalului.
❗ Dar România putea impune condiții (cum a făcut Ungaria sau Polonia), însă n-a făcut-o la timp.
Producem mult, dar nu procesăm aproape nimic:
Grâul românesc pleacă în Egipt sau Italia, iar noi importăm paste și pâine congelată.
Lipsa unei industrii alimentare naționale puternice => pierdere de valoare adăugată și control alimentar.
Subvențiile europene sunt dezechilibrate:
România primește mai puține subvenții agricole/ha decât Franța sau Germania. Este legal, dar inechitabil.
Fermierii mici sunt sufocați de birocrație și lipsa de acces la fonduri.
Consecințe:
Dependență alimentară tot mai mare.
Țăranii îmbătrânesc, tinerii pleacă, iar lanțurile mari de supermarketuri controlează 70% din piața alimentară.
2. Apa – o comoară ignorată, cedată lent
Ce avem:
România are resurse foarte bune de apă dulce: râuri, lacuri, izvoare, ape subterane.
Dunărea – fluviu strategic, dar și cu risc ecologic.
Probleme:
Resursele de apă sunt gestionate prin companii concesionate:
De exemplu, serviciile de apă și canal din marile orașe sunt operate de firme cu capital majoritar străin (Veolia, Apanova etc.).
Aceste companii plătesc redevențe mici statului și transferă profitul în afara țării.
Ape minerale exportate masiv, la preț de nimic:
Apă plată și minerală românească (Borsec, Dorna, Izvorul Alb etc.) se vinde ieftin la export.
Redevențele pentru extracția de apă sunt printre cele mai mici din Europa — în unele cazuri sub 1 euro/metru cub.
Contaminarea apelor subterane:
Din cauza agriculturii intensive, gropilor de gunoi ilegale și a lipsei de infrastructură, multe zone au fântâni cu nitrați peste limitele admise.
Consecințe:
Control slab asupra unei resurse vitale.
Riscuri crescute în fața schimbărilor climatice (secete prelungite, poluare, lipsa irigațiilor).
3. Energia – din bogăție în dependență controlată
Ce avem:
Rezerve de gaze naturale (în special în Marea Neagră și Transilvania).
Potențial mare pe energie regenerabilă: hidro, solară, eoliană.
Infrastructură energetică moștenită din perioada comunistă, dar uzată.
Probleme:
Resurse concesionate pe termen lung:
Gaze și petrol extrase de companii precum OMV Petrom (Austria) și Romgaz, cu redevențe mici (între 3-13%, printre cele mai mici din UE).
Proiectul Neptun Deep din Marea Neagră — o oportunitate uriașă, dar concesionată în mare parte către companii externe (OMV și Romgaz, cu influență externă puternică).
Prețuri mari pentru populație, deși suntem producători:
Liberalizarea pieței (cerută de UE) a dus la speculații și prețuri volatile.
Lipsa capacităților de stocare și a unei strategii clare a dus la dependență de import în perioade-cheie.
Producția de energie verde – externalizată:
Parcuri solare/eoliene construite masiv, dar controlate de investitori străini.
România oferă teren și condiții, dar profitul și know-how-ul pleacă înapoi la companiile-mamă.
Ce se mai poate face?
Reformă legislativă: limitarea vânzării terenurilor agricole, creșterea redevențelor.
Reindustrializare alimentară: sprijin real pentru cooperative, procesare locală.
Investiții în irigații și energie verde controlată național.
Strategie națională pentru resurse: apă, sol, energie — tratate ca bunuri strategice, nu ca simple „mărfuri”.
Dacă vrei, pot detalia pe una dintre cele trei – cu cifre, acte normative, jucători importanți și soluții concrete. Spune-mi doar care te interesează mai mult: hrana, apa sau energia.
Eu: Deşi am gura amară, hai s-o luăm cu apa, că tot e actuală situaţia apei pentru irigaţii.
Fata Moşului:
🔎 Situația actuală a apei în România
1. Resurse naturale
România are aproximativ 2.5% din resursele de apă ale Europei.
Râuri mari: Dunărea, Mureș, Olt, Siret, Prut etc.
Lacuri naturale și artificiale.
Ape subterane bogate, în special în Carpați și Subcarpați.
Apă minerală de calitate excelentă (Borsec, Băile Tușnad, Herculane etc.).
✅ Deci, stăm bine din punct de vedere natural.
2. Gestionarea și controlul
A) Apa potabilă și canalizarea
Este gestionată prin companii de apă județene sau regionale, adesea concesionate către firme străine (ex: Veolia, Apanova – filiale ale companiilor franceze).
Contracte semnate pe 25-49 de ani, cu clauze grele de reziliat.
Tarifele sunt în creștere, iar o parte semnificativă din profit merge în afara țării.
B) Apele minerale
Extrase de companii private, multe dintre ele cu acționariat străin.
Redevențele percepute statului sunt foarte mici (de ordinul banilor pe m³).
România exportă apă brută ieftină, și importă băuturi finite scumpe.
C) Irigarea agriculturii
Sistemele de irigații distruse după 1990.
Doar 11-15% din suprafața agricolă este irigată eficient.
În anii de secetă, se pierd miliarde de euro în producție agricolă.
D) Ape poluate
Multe râuri și pânze freatice sunt contaminate cu nitrați, pesticide, metale grele.
Situația e critică în zonele rurale fără canalizare (50% din sate).
Stațiile de epurare sunt insuficiente, prost întreținute sau lipsesc.
✅ Ce se poate face (realist și legal)
1. Reforma redevențelor și a concesiunilor
Revizuirea legii resurselor de apă (Legea apelor nr. 107/1996).
Introducerea unor redevențe proporționale cu profitul realizat.
Transparentizarea și renegocierea contractelor de concesiune, acolo unde se poate legal.
Model de urmat: Franța a renunțat în unele orașe la concesiuni private și a revenit la administrare publică (ex: Paris în 2010).
2. Strategie națională pentru irigații
Modernizarea infrastructurii vechi cu fonduri europene (PNRR, FEADR).
Sprijinirea cooperativelor agricole pentru a accesa sisteme locale de irigare.
Digitalizarea controlului și distribuției de apă pentru eficiență.
3. Protejarea apelor subterane
Implementarea strictă a Directivei UE privind nitrații (91/676/CEE).
Investiții în rețele de canalizare în mediul rural.
Sprijin pentru agricultura ecologică și reducerea pesticidelor.
4. Crearea unei Autorități Naționale pentru Resursele de Apă
Un organism autonom, profesionist, transparent, care să gestioneze:
Resursele de apă (minerale, subterane, de suprafață).
Atribuirea și monitorizarea concesiunilor.
Strategii naționale de adaptare la schimbările climatice.
🧭 Ce poate face cetățeanul?
Sprijinirea cooperativelor locale care produc apă îmbuteliată sau folosesc irigații proprii.
Presiune civică și locală: cereri către primării pentru canalizare, epurare, apă curată.
Evitarea risipei de apă — acasă, în grădină, în afaceri.
Campanii de informare și educație în școli și comunități.
🧩 Exemplu concret: ApaNova București
Concesiune semnată în 2000 cu grupul Veolia (Franța).
Contract valabil 25 de ani.
Tarifele au crescut constant, deși calitatea serviciilor este criticată.
Profitul anual al companiei depășește 30-50 milioane EUR, majoritatea trimiși către Franța.
❗ Statul/PMB nu poate rezilia contractul fără penalități uriașe. E un caz clar de pierdere a suveranității asupra unei resurse vitale.
🔚 Concluzie
Apa este aurul transparent al secolului XXI. România are încă avantajul resurselor, dar:
A pierdut controlul asupra unei părți a acestora.
Nu are o strategie pe termen lung.
Este vulnerabilă la schimbări climatice și presiuni externe.
✅ Încă se poate recupera — cu voință politică, presiune civică și o nouă generație de lideri care înțelege că resursele naturale nu se negociază la kilogram.
Eu: În concluzie, simţul nostru civic anemic, lipsa conştiinţei naţionale, lipsa unităţii în apărarea interesului naţional, apatia şi dezinteresul, sunt cauzele care au dus la situaţia tragică a ţării în clipa de faţă. Gheorghe Bariţiu ar spune astăzi că de vină este „răbdarea cea de oaie a românului.”
Sfat pentru primul ministru: Contractul cu Apanova expira în acest an. în loc să jupuiţi pielea de pe românii săraci şi bolnavii de cancer, aţi putea rezilia contractul cu Apanova iar miliardele care acum iau drumul Franţei, ar intra la bugetul de stat.
NE VOM OBȘINUI OARE CU DECLINUL DEMOCRAȚIEI?
De CD
Atacul permanent asupra științei din occident nu subminează doar cunoașterea, subminează și democrația. Într-o democrație sănătoasă, ideală, politicile publice sunt ghidate de dovezi, iar adevărul este fundamentul comun pentru luarea deciziilor colective cat si pentru stiintă. Atunci când expertiza științifică este respinsă sau ascunsă în favoarea ideologiei, mascat democratice, devine mai greu pentru cetățeni să delibereze, să rezolve problemele și să-i tragă la răspundere pe lideri. Diminuarea și marginalizarea științei sunt, așadar, părți centrale ale erodării democrației în sine.
Această eroziune nu este ipotetică sau doar aparentă. Politologii și organismele de supraveghere globală au avertizat că democrația este în declin. Proiectul Varieties of Democracy (V-Dem, https://v-dem.net/documents/60/V-dem-dr__2025_lowres.pdf ), cu sediul în Suedia, descrie SUA ca trecând printr-o perioadă de „autocratizare substanțială”.
Subminarea alegerilor corecte, polarizarea sporită și restricțiile privind libertatea de exprimare, dreptul la viață privată și respectarea garanțiilor procesuale sunt toate simptome ale declinului, care se vad si se simt si in Romania
Deși poate părea că deteriorarea a început abia recent, normele democratice au scăzut treptat de o vreme, deși cu accelerări bruște în momente cheie. De exemplu, polarizarea a crescut constant încă din anii 1990, iar influența exagerată in SUA a persoanelor bogate asupra politicii datează de mulți ani și a fost legitimată în urmă cu 15 ani în decizia Curții Supreme în cazul Citizens United (https://www.law.cornell.edu/supct/pdf/08-205P.ZO).
Într-adevăr, Freedom House (https://freedomhouse.org/article/new-report-us-democracy-has-declined-significantly-past-decade-reforms-urgently-needed ), care a urmărit libertatea politică globală încă din anii 1970, a retrogradat constant SUA în ultimul deceniu.
Este posibil ca cetățenii să se trezească într-o zi și să se regăsească într-o națiune autoritară. O parte a motivului, credem noi, nu constă în politică, ci în neuroștiințe.
În general, oamenii sunt mai puțin predispuși să reacționeze, sau chiar să observe, schimbările treptate. Acest lucru se datorează în mare măsură obișnuinței, care este tendința creierului de a reacționa din ce în ce mai puțin la lucruri care sunt constante sau care se schimbă lent .
Vă mai amintiti de fabula cu broastele puse la fiert in cazanul cu apă fierbinte, broastele au sărit imediat din cazan. Dar cand au fost puse in cazanul cu apă rece si incalzită treptat spre fierbere, broastele nu au mai reactionat si au fost fierte.
Acesta este motivul pentru care, la 20 de minute după ce intri într-o cameră plină de fum de țigară, nu mai poți percepe mirosul și de aceea nu mai observi zumzetul constant al unui aparat de aer condiționat sau zumzetul traficului urban. Creierul tău filtrează si elimină aceste zgomote de fundal. Chiar și un zgomot relativ puternic ar putea fi trecut cu vederea dacă este precedat de unul puțin mai mic, care, la randul lui este precedat de unul și mai mic.
Mai general, modul în care apreciezi și percepi evenimentele, obiectele și conceptele, inclusiv dezinformarea, încălcarea drepturilor civile și restricțiile privind intimitatea, chiar dacă le observi depinde de ce alte obiecte sau evenimente experimentezi în același timp și pe care le-ai experimentat în trecut.
Evaluarea și percepția depind de ceea ce este predominant, așa că, dacă diferite lucruri devin predominante, percepția ta se va schimba, la fel și opiniile tale despre ceea ce este bine și rău.
În politică, ceea ce este predominant contează și el. Atunci când normele democratice sunt încălcate în mod repetat, oamenii încep să se adapteze. Prima dată când un candidat este eliminat din cursa pemtru președintie fiind scos de pe listele electorale este o criză. A doua oară, cu un alt candidat este doar o controversă. A treia oară, cand alegerile sunt anulate deja poate fi doar un alt titlu de ziar.
Fiecare nouă încălcare a principiilor democratice – atacarea jurnaliștilor, penalizarea firmelor, respingerea științei, definanțarea universităților, politizarea sistemului judiciar, ignorarea hotărârilor judecătorești – pare mai puțin scandaloasă decât precedenta. Tocmai această scalare treptată a declinului democrației, pas cu pas, este cheia „succesului” transformării. O scădere treptată face mai dificil pentru oameni să observe ce se întâmplă în jurul lor, ceea ce înseamnă că sunt mult mai puțin predispuși să se opună.
Ca dovadă, să luăm în considerare o tendință remarcabilă. Romanii acceptă mai bine/mai mult minciunile astăzi decât erau dispusi acum doar câțiva ani.
În 2006, un sondaj realizat de Associated Press și Ipsos a constatat că mai puțin de jumătate dintre cetateni (44%) credeau că este în regulă să exagereze faptele pentru a face o poveste mai interesantă
Însă, până în 2018, după ce au trăit ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „era post-adevăr”, acest număr a crescut la un uimitor număr de două treimi (66%).
Marele risc este să ajungem să acceptăm absența democrației așa cum acceptăm zgomotul de fundal: ca fiind neplăcut, poate, dar nu mai este urgent. După cum spunea H. G. Wells: „O mie de lucruri care păreau nefirești și respingătoare mi-au devenit rapid naturale și obișnuite. Presupun că tot ce există își ia culoarea din nuanța medie a împrejurimilor noastre.”
Pe măsură ce încălcările libertății de exprimare, încălcările procedurilor legale, încălcările vieții private și intruziunile asupra drepturilor civile devin din ce în ce mai frecvente, este posibil ca acestea să fie filtrate, făcându-ne mai puțin atenți sau chiar neatenți la ceea ce se întâmplă. Și odată ce așteptările democratice sunt reduse, reconstruirea lor devine exponențial mai dificilă.
Când autoguvernarea este în pericol, cel mai bun remediu este dezobișnuirea – a vedea lucrurile nu în lumina deteriorării din ultimii ani, ci în lumina celor mai bune practici istorice, a idealurilor noastre cele mai mari și a aspirațiilor noastre cele mai înalte. Ne putem dezobișnui dacă păstrăm aceste practici, idealuri și aspirații ferm în vedere și dacă comparăm ceea ce se întâmplă astăzi nu cu ceea ce s-a întâmplat ieri sau alaltăieri, ci cu ceea ce sperăm că se va întâmpla mâine.
O reintoarcere la clasicii filozofiei antice grecesti ce aveau o experinta superbă privind Democratia, ne ar ajuta să pricepem că de fapt Democratia este doar un concept ideal ce ni se flutură pe la ochi si niciodată implementat in viata cu adevăratele valori morale pe care le pretinde.
Democratia este un concept prea predispus coruptiei si libertinajului scăpat din limitele moralei sănătoase.
Atlanta 03/08/2025
„90 deals in 90 days” spunea clovnul mondial. Nu are niciunul la data actuala. Cele cateva la care el sau Lutnick le spun „deal” sunt doar ceea ce se numeste „framework”. Sunt un amalgam de declaratii de intentie ale diferitelor state. „Da, suntem de acord sa discutam pe tema asta si cam astea ar fi liniile”. Besent, intrebat de un exemplu, unul singur, de deal definitivat si semnat la data actuala, nu poate oferi asa ceva. De 3 luni pretind ca au un deal cu China, nici acum nu primesc minerale rare, iar Trump cedeaza pe linia exporturilor de semiconductori (de fapt, numeroasele cedari si rabaturi de la iesirile sale hazardate i-au atras si porecla de TACO…Trump Always Chickens Out). E prea haotic, prea habarnist, prea superficial, prea nesistematizat….prea ca la tara…