Capitolul dintâi

Domnul Neacşu s-a hotărât să-şi ucidă soţia. Dar ucidă e poate prea mult spus în cazul dumnealui, când totul se va petrece fără să se verse nici o picătură de sânge. O s-o omoare numai. Iar dacă iei aminte la toate amănuntele nici de omor nu mai poate fi vorba, căci totul se va întâmpla în amiaza mare, sub cerul rotitor de-atâta soare şi unde? Pe întinderile lucii neclintite ale mării. Ba încă şi la Mamaia! Iar toate astea n-ar fi încă nimic, dar mai este şi perfectă crima, desăvârşit lucrată, încât, uimit de atâta… cum să zic?, nici nu bagi de seamă tot minunându-te ce faină potriveală că de victimă ai şi uitat, trecând-o pe un plan cu totul secundar. Nici vorbă, va fi una, o victimă este obligatorie, săraca, la orice crimă, dar nu domnul Neacşu poate fi învinuit pentru asta. Nu el a inventat crima. Dacă ar fi după el..

Şi curând oricine va fi de acord că ucide, omoară sunt cuvinte prea tari, nepotrivite faptei ce urmează a se produce, căci, anticipând – fie-ne iertat – soţia domnului Neacşu, atenţie, vă rog, nici nu va şti că este om… omorâtă, în fine, de domnul Neacşu. Dimpotrivă, ultimul lucru pe care-l va vedea în lumea noastră, asta, aici, înainte de a trece dincolo, va fi însuşi domnul Neacşu, soţul, încercând în persoană şi disperat s-o salveze. Dar, vai, prea târziu!

Şi de fapt ar fi trebuit să încep aşa:

Domnul Neacşu s-a hotărât la o crimă perfectă. Şi punct. Da! Cam aşa! Iar împrejurarea că orice crimă are o victimă şi că în cazul domnului Neacşu victima este însăşi soţia domnului Neacşu nu ni se pare, fireşte, importantă, cel puţin din punctul nostru de vedere, al povestitorului. ….

Descarcă textul complet – Carnaval la Constanta