La fiecare două zile un agricultor francez se sinucide din cauza împrumutului la bancă (cifre oficiale)! Neoficial, sindicatele agricole vorbesc de 2 sinucideri zilnic!
No issue detected

surena14 hours ago
icannen@yahoo.com82.137.15.146
În România, neavând statistica Franței, nu putem să spunem ce procent din cele 13,6 la 100 mii locuitori (cf.INS 2011)sunt fermieri, dar putem spune că rata nelucrarii pământului în agricultură este cu foarte mult peste a Franței și a altor țări comparativ României, adica Ungaria, Bulgaria, Serbia. Așa că nu stam tocmai bine. Rata sinuciderilor în România este extrem de mare și ar trebui să ne îngrijoreze pentru că avem zone unde depășește 25 la 100 mii (Harghita, București, Covasna și Satu Mare) și ne confruntăm cu o scădere a vârstei sinucigașilor (o creștere a ratei sinucigașilor în rândul tinerilor) ceea ce ne diferențiază de alte țări. Nu numai Franța se confruntă cu o creștere a sinuciderilor în rândul agricultorilor (în proporție covârșitoare aceștia sunt francezi 100% știut fiind faptul că magrebienii și africanii nu s-au stabilit în zona rurală și nici nu le place munca), dar și China și India au aceeași problema. În China statul chiar a intervenit răscumpărand datoriile fermierilor, dar fenomenul continuă și pe măsură ce micii fermieri chinezi sărăcesc.
Ce nu înțelege autorul este că nu producția și creditul reprezintă problema (cazul Franței) ci vânzare. Lumea se confrunta cu o supraproductie care pune presiune pe preț, apoi producătorii au devenit dependenți de intermediari și preturile mici și fixe ale acestora. Situația fermierului francez care vinde și el produse ecologice și de origine controlată este și a fermierului român care are probleme în ași vinde marfa. Marile rețele de magazine au impus niște condiții de oligopol-monopol și au forță financiară să blocheze orice proiect de lege care le-ar afecta poziția dominanta. În România aș putea spune că situația este mult mai critică pentru că marile rețele de magazine au ajuns în poziția în care pot amenința statul (concedieri masive, boicotul produselor românești, creștere exagerată a importurilor și practicarea unor prețuri de dumping, creșterea brandurilor de magazin mult mai slabe calitativ în ponderea produselor vândute etc) a.i s-a renunțat la luarea unor masuri europene privind rețelele (limitarea programului de lucru, închiderea în zilele de S, D și sărbătorile legale, obligarea de a reduce risipa la legume, fructe, carne, lactate, obligarea de a trece pe eticheta numele și adresa producătorului pentru mărcile proprii, eliminarea taxelor de raft, a taxelor de publicitate, taxelor de deschidere magazin, taxelor pentru Participare la evenimente caritabile și a altor taxe ascunse care diminuează accesul micilor producători ori le reduce drastic profitul).
Soluția producătorilor români este de a încerca, așa cum au făcut și francezii, de a se asocia (aici e problema cu asocierea și cooperativele) pentru a-și realiza propria rețea de magazine de desfacere.