(Fragment din ȘEITANII)

 

Şi cum să nu-mi aduc aminte, taman acum, în crucea nopţii mamii lor, că dorm toţi, în huiduma de building din jurul trupeanului meu, somn nerod şi fără Dumnezeu, în vreme ce eu, eu deodată, mare Dumnezeule!, mi-aduc aminte şi mă umplu de supărare mirat că abia acum, la plecare şi fără martori îmi amintesc, în singurătatea nesomnului meu, aproape degeaba, căci nu mai am cum cui povesti măcar lui unchiuleţu’ cel mai mult i s-ar fi potrivit să afle de neamţul ăla minunat, de care deodată mă trezesc cu el în braţe, amintindu-mi de el, fost aviator de elită, drăguţul, vulturul vulturilor din Luftwaffenhansa, ober campion la doborît avioane comuniste, sovietice, decorat de însuşi ghitleristul ăla de Hitler, cu mânuţa lui şi cu crucea cu diamante, o sută, câte unul pentru fiecare samaliot muscălesc transformat în coşciug zburător! Doamne, ce poveste frumoasă, cum de-am uitat să le-o spun şi lui Nené, ba chiar şi la Paris, Viena, pretutindeni, dar şi huidumelor de la Mircea măcar… Domnule, ce fain a mai putut să fie!… Şi ce fain ar fi fost dacă aş fi povestit de fiecare dată despre urmaşii lui Hitler cu ce se ocupă azi în România! Câte ocazii am pierdut… Cum Dumnezeu de-am mereu uitat?! Chiar şi la Sttutgart, când m-am revăzut cu dragul de Nicholas, neamţul cel mai român de pe planeta asta!… Păcat! Ce păcat, ce păcat! I-ar fi plăcut şi drăguţei de Geta!

Crucea cu diamante?! Abia de auzisem despre ea, şi nu toţi! Ne-a arătat-o şi nouă, după prima sticlă de whisky, să nu murim proşti. Cum să nu te aşterni chefului atunci când ai un super-agarici printre noi?!… O sută de rusnaci? De Cikalovi şi Borişi Polevoi?!… De Gagarini?! Daţi de pămînt cu ei?! Bravo, Fritzule, eşti de-al nostru!

Repeta, neîntrebat, că nu poate el să ne spună de ce, doar-doar vom fi curioşi să pricepem şi deci să-l întrebăm de ce, de ce vrea el să dea de băut şi de ce ne-a căutat nod în papură ca nu cumva să-l refuzăm, ci să-l îngăduim să ne dea de băut, ce vrea şi cât poate duce fiecare dintre noi! Drept pentru care ce? De ce? De ce dă de băut la toată lumea? Alle! Alle Leute!

Numai asta nu ne interesa pe noi, drept pentru care ne-am pus pe treabă şi nu i-am mai spus că nu era nevoie să insiste atât, dar el insista mai departe, nu care cumva să nu-l susţinem în clipele atât de greu de suportat de unul singur ale succesului în afaceri! Şi încă ce succes!

Dar noi, ai dracului de români ce eram, nu-l întreba nici unul ce! Care fusese succesul! Ci ne vedeam de treaba noastră, la care ne poftise şi nu vroiam să-l dezamăgim! Că la mâncare şi băuturică, românaşii de noi, las dacă ne-a întrece cineva! Nu suportăm să fim poftiţi de prea multe ori! Numai la muncă nu ne prea punem noi mintea cu toţi nebunii! Nebunii de nemţi! Auzi la el: ce vrem să bem şi cât ne ţine cureaua!… La discreţie! Ăsta da, chiar Oktoberfest! Bitte schön, Kameraden, ce beţi?

Iar noi, mereu americanizând, într-un glas, clamantis în deşertul din gâtlejurile noastre, whisky! Şi glasul whisky se făcu! Din cel mai bun care se putea găsi pe atunci la shopul de la hotel Nord, adică Chivas! Regal, of course! Că de Daniel’s încă nici nu auzisem măcar!…

Şi ne-a pus la fiecare o sticlă în faţă, şi astfel înarmaţi, până în dinţi, am pornit cu toţii în pas de chef, chef! Direcţia Stalingrad! Spre a nu mai repeta greşelile trecutului!

Formaţia de spărgători de cazemate şi de pahare, farfurii şi sticle gol-golite era completă: Toni, Grasu, Romică, Carp, Chioru, Alecu, Doru, Nelu… Dar norocul nostru a fost un doctor, nu din Medgidia, ci din Mangalia! Văru Bilă! Aurică fărăfrică!… Aur, cu prenumele său de alcov!

Norocul nostru – ghinionul neamţului! Că noi, care nu beam prima oară cu tovarăşul neamţ, singuri nu ne-am fi prins despre ce cu totul altceva era vorba, altceva decât că neamţul, care dintotdeauna ne plăcuse că făcuse tot războiul al 2-lea mondial numai pe frontul de Est, împotriva bolşevicilor de comunişti, altfel nici nu l-am fi băgat noi în seamă şi în echipă, iar când vorbea de Antonescu se scula în picioare, aşa că nu ne păsa prea mult, chiar deloc, ce învârte el de câţiva ani buni prin România socialistă, dădea acum de băut, şi nu era prima oară, bucuros, de data asta mai bucuros ca oricând de afacerea grozavă pe care o făcuse! Wonderful! Wunderlich!

Ce afacere făcuse? Cu cine? Treaba lui! Noi suntem băieţi discreţi! Să fie sănătos şi să mai facă! Adorăm colaborarea în interes reciproc cu orice ţară din Occident! Hai noroc şi la mai mare! De mai multe ori, până când marele blond de pe Rin am Main a vrut cu tot dinadinsul să facem cu toţii, doi câte doi, un bruderschlafen Sie Deutsch? Iar el, aici a fost greşeala, lipsa de inspiraţie tipic nemţească, de-au pierdut atâtea războaie, l-a pus dracul pe neamţ și și l-a ales tovarăș taman pe vărul doctor, băutor tenace şi tăcut până atunci, stătea mai retras de noi, în banca lui, nu se băgase deloc în vorbă şi-şi lucra sticla în modul cel mai profesionalist cu putinţă: era deja la a doua.

Ne-o luase binişor înainte la toţi şi nu se vedea nici urmă din avansul luat. Oare ăsta să fi fost motivul că numai el s-a prins cu cine are de-a face, lăsându-ne pe toţi cu gura bujbé de admiraţie şi ruşinaţi până-n ziua de azi de câtă dreptate a avut! Auziţi numa! Mai întâi alemanul:

– Herr doktor! Eu cu dumneata vreau să fac un Bruderschaft! Du bist mein Kamerad!

– Tu cu mine camarad? s-a lepădat mangaliotul cu trufie, de la înălţimea sticlei de whisky cu care ne-o luase la toţi înainte şi mai ales hiper-menschului nietzchean, care se vedea bine că obişnuia să se îmbete mai mult decât băuse.

– Jawohl! Eşti camaradul meu! Toţi sunteţi la mine camarazi! Eu am mulţi camarazi rumänische! Încă de pe vremea războiului! Voi nici nu aţi auzit de Agarici şi de camarazii săi! Sunt camarazii mei! Am luptat împreună împotriva comuniştilor! Împotriva lui Stalin! Săracii la ei, asta nu înţeles eu, de ce comuniştii voştri aţi băgat la ei în puşcărie?!

– Comuniştii noştri? mârâi litoralul românesc.

Noi ne-am dat seama că parcă se pregăteşte ceva, fără să pricepem ce-ar putea să fie, dar neamţul, nimic! Radia mai departe fără nici o variaţie de tensiune:

– Eu respect şi azi ce-am jurat mein-fuhrerului meu! Noi, germanii, am fost primii anti-comunişti din istorie!… Mein Führer! Şi luă poziţia de drepţi! Sărim şi noi, câţiva dintre noi în poziţia cunoscută, Heil Fritz! Căci Fritz îl chema, încremeniţi în ascultare. Fritzul ne-a luat în serios şi a continuat:

– Toţi anticomuniştii sunt camarazii mei! Şi goli cu voinicie ce mai avea, mai nimic, pe fundul paharului.

Ca să simplifice lucrurile, tomitanul din Mangalia lucra fără pahar, cu sticla ţinută ferm de gâtu-i feciorelnic. Ca pe o bâtă, nu cumva pocni-va pe cineva cu ea în modelele capului?

– Şi de-aia, japiţă ce eşti, le vinzi la comunişti sculele tale nenorocite de băgat la bulău anti-comuniștii?

Şi din nou mă minunez singur, în singurătatea imensului building şi a nesomnului meu, cât de clar, domnule, îmi revin şi-mi răsună în minte cuvintele de atunci, neuitate, minunatele:

– Cioară blondă!… Aşa i-a zis la un moment dat, când vulturul Lufthansei a dat să zică iar ceva de bolşevicii pe care-i înfruntase el, în război, făcându-i praf pe toţi Cikalovii.

– Mă piş pe diamantele tale!… Şi scuipă gros la câţiva milimetri de bombeul pantofilor Salamander nemţeşti, perfect lustruiţi, de-am îngheţat cu toţii. Noi, românii…

Dar afacerea încheiată de neamţălău şi de imbecilii de noi, cam asta era şi abia acum ne luminam şi noi! Vînduse, nenorocitul, pentru securitatea din fiecare judeţ al României socialiste, iar în mun-cipiul Bucureşti trei, câte una instalaţie electronică mobilă, încape şi-ntr-un Trabant, o bijuterie, pentru ascultat de la orice distanţă, din stradă sau din parcul de peste drum, tot ce se vorbeşte în casă şi împotriva regimului comunist! Dincolo de ferestrele degeaba bine închise, cu draperii cu tot! Inclusiv în baie! La W.C.! E-n zadar, copile! Nu te mai poți ascunde nicăieri!…

Nemţii ăştia de anglo-americani şi occidentali anticomunişti ascultă tot ce vor! Şi, dacă plăteşti bine, îţi vînd tot şi te vînd tot!… Indiferent cui! Inclusiv aparate pentru securitate cu care, drăguţa de ea, să-i asculte şi să-i ştie bine cine sunt disidenţii şi alţi duşmani ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate! Fraierii care, după ce închid bine ferestrele, cu jaluzele cu tot, îşi închipuie că e destul ca să-şi poată ei deschide gura şi sufletul visând cu glas tare cât va fi de fain când vor veni americanii? Cu nemţi cu tot! Dar mai vin? Vin, domne, vin! E lucru sigur! Deja au venit! Sunt peste drum şi ne ascultă! În auzul întregii securităţi anti-occidentale şi anti-americane! Ascultă tot! Sst! Şi vorbiţi mai clar şi voi! Se înregistrează!…

Noi nu dădusem prea mare atenţie cioranului când, pe la mijlocul băutei, s-a scăpat şi ne-a povestit el, neîntrebat de nimeni, ce afacere strălucită sărbătorea acuma împreună cu noi! Vînduse la Bucureşti mai multe Trabanturi de-alea decât în toate ţările comuniste luate la un loc! Îţi dai dumneata seama cât sunt de mulţi anticomuniştii în România?! Minunată ţară e România!

– Băi, cioară blondă! Tu chiar nu-ţi dai seama cât eşti de nenorocit?! Păi tu, pe banii luaţi de la comuniştii tăi, comuniştii tăi, nu ai noştri, şi cu care vrei să plăteşti sticlele astea, dar nu şi pe ale mele, ţi-ai vîndut nu numai aparatele alea nenorocite de nenorocit oamenii cei mai oameni, dar tu ţi-ai vîndut şi camarazii, anticomuniştii tăi, cu führer cu tot, de secătură ce eşti! Baracudă nenorocită!…

– Meine Kameraden…

– Care camarazii mă-tii de jarlă teutonă?! Scârbă occidentală! Ai tu habar ce-i aia camarad?

– Voi, voi sunteţi camarazii…

– Sictir, putoare apuseană! Numai comerţ aveţi în cap! Te doare-n cur că toţi ăştia care suntem aici şi bem cu o jigodie ca tine vom fi mâine primii pe care securitatea ne va asculta tot ce vorbim în casă! Ne va asculta cu sculele tale! Deja ne-ascultă, poate!… Şi pe noi, şi pe Agarici, şi pe toţi ăia care au luptat şi mai luptă încă ca proştii împotriva ruşilor, a comuniştilor! Pe toţi i-ai dat pe mâna securităţii, a comuniştilor!… Băi, labelor! Voi nu vă daţi seama cu cine beţi?!

Ba abia atunci! Şi ne uitam unul la altul, prostiţi de câtă dreptate avea căpăţânosul!

– Bitte schön, un bruderschaft şi să ne împăcăm!

– Cu mine?! Nici beat mort! Uite banii pentru două sticle, partea mea! Nemţeşte! Mai ia, să fie trei! Şi nouă, celorlalţi, care nu mai puteam de plăcere şi de câtă dreptate avea bilosul în ţăpţâna aia cu care pricepuse numai el ce era mai interesant de priceput, păi se compară malahistul ăsta cu Agarici?! Îl ştiu bine pe domnul Agarici, de când a ieşit de la bulău! Suntem vecini!… Agarici ai spus, mă, Fritzlandăule?! Unde gura mă-tii ţi-e anticomunismul vostru occidental?! Curve nenorocite!

Îl ascultasem şi noi pe nemţotei, dar nu mă prinsesem nici eu măcar că nu prea era în regulă să-şi arate crucea lui de 14.000 de carate, dobândită pe frontul anticomunist din Crimeia, Stalingrad, Cavcaz, în 1941-45, şi negustoria nenorocită, criminală, pe care o făcea în 1984, vânzând securităţii comuniste, KGB-ului din toate ţările bolşevizate, aparatură ultra-occidentală şi ultra-performantă de găbuit disidenţii anticomunişti şi alţi fraieri ultra-pro-occidentalişti.

Și-un gând sinistru: nu cumva ăsta era şi rostul disidenţilor, neştiut de fraieri, de fraierii de disidenţii lui peşte: să-i ajute pe americani să-şi vîndă la comunişti marfa, tehnica super-sofisticată de aflat ce gânduri anti-comuniste le bântuie prin tărtăcuţă la actualii şi viitorii disidenţi, plus toţi anticomuniştii membri de partid şi de sindicat ce eram cu toţii, fraierii de noi! Ne punea la zid Occidentul, drăguţul! Occidentul după care tânjeam însetaţi şi înfometaţi de valorile democraţiei! Ale comerţului liber!… Na-vă! Săturaţi-vă de libertatea de circulaţie a mărfurilor! Tu-i liberteaua mamii lor!…

Şi nu cumva un fraier dintr-ăsta eram şi eu, din nou, acum?…

De-aia mi-am amintit minunata poveste? Se potrivea din nou, acum? Ce semn îmi faci, mărite Doamne?, iţindu-mi-o, din noianul de amintiri taman pe asta, minunata, atât de uitată şi de neuitat?